Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 782/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 782

Ședința publică de la 22 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Răescu

JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Instituția Prefectului - Județul O, împotriva sentinței nr. 81 din data de 30 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns viceprimar pentru intimatul pârât Consiliul Local de, lipsind recurenta reclamantă Instituția Prefectului - Județul

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, după care,

Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.

Reprezentantul intimatului pârât, viceprimar, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la nr-, Instituția Prefectului - Județul Oac hemat în judecată Consiliul Local de pentru a se constata nulitatea hotărârii nr. 342 din 18.07.2007 referitoare la acordarea indemnizației lunare de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pentru funcționarii publici și personalul de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

S-a motivat cererea în sensul că expunerea de motive a primarului localității cât și referatul nr. 1636/2007 menționate în HCL nu au valoare juridică și nu constituie temei pentru acordarea acestui spor. De asemenea nici practica judecătorească invocată nu constituie izvor de drept iar actele normative menționate, sunt irelevante nefiind incidente în cauză și nu pot constitui drept argument pentru acordarea indemnizației de dispozitiv.

Legea nr. 481/2004 și dispozițiile constituționale invocate vizează alte situații de fapt decât cele avute în vedere de Consiliul local.

La adoptarea hotărârii au fost încălcate dispozițiile legii nr. 138/1999 ce se referă la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar cât și ordinul MIRA nr.496/2003 ce delimitează sfera funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, actul normativ făcând referire doar la acești funcționari și personal contractual din subordinea MIRA.

OUG nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea MIRA prevede în mod expres instituțiile publice, organele de specialitate și personalul de specialitate căruia i se aplică, neincluzând consiliul local și salariații acestuia ca structură în subordinea autorității publice.

S-a solicitat revocarea hotărîrii cu adresa nr. 20573/06.11.2007, dar prin adresa nr.3433/03.12.2007s-a refuzat această revocare de către consiliul local, neadoptându-se nici o hotărîre de consiliu în acest sens.

Pîrîtul Consiliul Local de a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii ca neîntemeiate, deoarece la emiterea HCL nr. 30/2007 au fost avute în vedere prevederi legale ce justifică acordarea indemnizației de dispozitiv și anume ordinele MIRA nr.275/2002, modificat și completat cu nr. 496/2003, dispozițiile OG nr. 6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici în anul 2007, cât și dispozițiile constituționale prevăzute la art. 16 și ale codului muncii.

Prin sentința nr.81 din 30 ianuarie 2008, Tribunalul Olta respins acțiunea Instituției Prefectului Județului

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că personalul din cadrul autorităților publice locale poate beneficia de prevederile Ordinului MAI nr.496/2003, în sensul acordării sporului de dispozitiv, în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare, de natură să satisfacă plata sporului respectiv.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Instituția Prefectului Județului O, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a arătat că funcționarii publici și personalul contractual ai consiliului local nu fac parte din structurile MAI, în conformitate cu prevederile Legii 215/2001, deci nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv lunară de 25% prevăzută de art.13 din Legea 138/1999.

S-a susținut că instanța de fond a dat o hotărâre lipsită de temei legal, aplicând greșit legea, deoarece prin Ordinul MAI nr.496/2003 punctul 9.2, indemnizația de dispozitiv se acordă și personalul civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, iar conform punctul 31.1, prin personalul civil, în sensul respectivului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.

Recursul este nefondat.

Prin hotărârea nr. 342 din 18.07.2007 Consiliul Local de a aprobat acordarea indemnizației lunare de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază, pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatul propriu, începând cu luna iulie 2007.

La adoptarea acestei hotărâri, s-au avut în vedere prevederile Ordinului MAI nr.496/2003.

Ulterior, deși Prefectura Județului Dac onstatat că hotărârea mai sus arătată este nelegală, același consiliu local a menținut aprobarea indemnizației de dispozitiv pentru personalul salariat din aparatul propriu al consiliului local comunicând acest lucru cu adresa nr. 3433/3.12.2007.

Examinând hotărârea Tribunalului O l t, se reține că este legală, în raport de dispozițiile Legii 138/1999, OUG nr.63/2003, Ordinului MAI nr. 496/2003, Legii 137/2000 și OUG nr.192/2002, și prin urmare motivele sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

Personalul din cadrul autorităților publice locale poate beneficia de prevederile Ordinului MAI nr. 496/2003, în sensul acordării sporului de dispozitiv, în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare, de natură să satisfacă plata sporului respectiv.

Ordinul MAI nr. 496/2003, care reglementează sporul de dispozitiv, a fost emis în aplicarea prevederilor OUG nr. 63/2003 și Legii nr. 138/1999.

In conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 63/2003, MAI are competențe, între altele, în domeniul funcției și funcționarului public, al evidenței informatizate a persoanei.

Așa cum rezultă din prevederile art. 5 alin. 2 din OUG nr. 63/2003, în cadrul MAI funcționează Ministrul delegat pentru administrația publică.

In conformitate cu prevederile art. 9 alin. 4 din OUG nr. 63/2003, în aplicarea prevederilor legale, Ministerul Administrației și Internelor emite ordine și instrucțiuni, iar pentru domeniul administrației publice acestea se contrasemnează de ministrul delegat pentru administrația publică.

Din enunțarea și analiza textelor de mai sus, rezultă, expres și fără echivoc, competența de reglementare a Ministerului Administrației și Internelor, în cazul administrației publice și în domeniul funcției publice, fără a se face vreo distincție între autoritățile publice centrale și cele locale.

legală ministrului administrației publice, de reglementa în domeniul administrației publice, este și rezultanta atribuțiilor legale ale ministerului respectiv.

Astfel, conform art. 14 lit. "a" pct. 1, 4 și 8 din OUG nr. 63/2003, Ministerul Administrației și Internelor monitorizează programele de restructurare și reformă în administrația publică locală și centrală, îndrumă autoritățile locale și aparatul propriu al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale, după cum, împreună cu autoritatea publică locală, colaborează la realizarea unor programe.

Așadar, dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat, pe calea unei interpretări excesive a autonomiei locale, prin ignorarea chiar prevederilor constituționale.

Astfel, Constituția României tratează în cap. V intitulat Administrația publică, administrația publică centrală și administrația publică locală și instituția prefectului, ceea ce creează premisa unui regim unitar de reglementare.

Din analiza pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003, rezultă că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Activitatea de evidență a populației prevăzută prin OUG nr. 63/2003 ca aparținând MAI a fost preluată în cadrul autorităților publice (în aparatul consiliilor locale și al consiliilor județene), personalul care exercită atribuțiunile de evidență populației, având spor de dispozitiv.

In situația în care s-ar aprecia ca fiind întemeiat punctul de vedere al Prefectului, s-ar ajunge la încălcarea principiului constituțional al egalității între cetățeni.

In art. 1 alin. 2 din Legea nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este consacrat principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor fiind garantate și în exercitarea drepturilor economice (lit."e").

In transpunerea în practică a acestui principiu, orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a egalității de tratament și de șanse.

In acest context, trebuie analizat Ordinul MAI nr. 496/2003, care creează un sistem unitar de salarizare și în domeniul administrației publice locale.

Prin acordarea sporului de dispozitiv tuturor categoriilor de personal și nu numai celor care își desfășoară activitatea la evidența populației, se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, ținând seama că toți desfășoară activitate în domeniul administrației publice.

Așadar, personalul din cadrul autorităților publice locale poate beneficia de prevederile Ordinului MAI nr. 496/2003, în sensul acordării sporului de dispozitiv, în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare, de natură să satisfacă plata sporului respectiv.

În conformitate cu prevederile art.29 din Legea 188/1999, privind statutul funcționarului public, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, spor de vechime, suplimentul postului, suplimentul gradului.

Același text, la aliniatul 2 prevede că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.

Elementele sistemului de salarizare general, aplicabil funcționarilor publici, sunt prevăzute în art.14 din OUG 192/2002. Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, premiile, stimulentele și alte drepturi.

Sporul de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi, pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului.

Din prevederile art. 2 și 3 din OUG nr. 92/2004, rezultă necesitatea creării premiselor pentru implementarea sistemului unitar de salarizare și că, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite.

Prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nici o prevedere legală, ci, dimpotrivă, se asigură egalitatea de tratament economic, salarial a personalului din cadrul aceleiași autorități, sporul fiind întemeiat pe prevederile Ordinului MAI nr.496/2003, care se aplică și în cazul autorității publice locale.

Se respectă, de asemenea, principiul asigurării de către fiecare ordonator principal de credite a gestiunii sistemului de salarizare.

Aceasta, întrucât, sporul prevăzut într-un ordin al MAI, care are competența de reglementare în domeniul administrației publice locale, se regăsește în categoria " alte sporuri" prevăzute în art. 4 alin. 2 din OUG nr. 92/2004.

Însăși autoritatea a înțeles, în realizarea asigurării gestiunii sistemului de salarizare, să acorde acest spor, așa încât soluția primei instanțe este legală, și prin urmare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă se va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI împotriva sentinței numărul 81 din data de 30 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 aprilie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud.

2ex/06.05.2008

Președinte:Alina Răescu
Judecători:Alina Răescu, Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 782/2008. Curtea de Apel Craiova