Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 888/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal

DOSAR NR-

DECIZIA nr. 888

Ședința publică din data de 26 iunie 2008

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 2: Maria Pohoață

JUDECĂTOR 3: Valentin Niță

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâtele P, cu sediul în P--24 județul P și Autoritatea Națională a Vămilor-prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, cu sediul în B,- sector 1, împotriva sentinței nr. 169 din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul -, domiciliat în P,- B. 35. 3 C. 39 județul

Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta-pârâtă prahova, reprezentată de consilier juridic și intimatul-reclamant - reprezentat de avocat din cadrul Baroului P, lipsind recurenta-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor-prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recurenta -prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B a solicitat, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă, în temeiul disp.art. 242 alin. 2.proc. civ.

Părțile prezente,având cuvântul prin apărătorii lor, mentionează că nu au cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă DGFP P, critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului.

În opinia sa, instanța de fond nu a reținut corect continutul actelor constatatoare supuse analizei. În cauză au fost emise două acte constatatoare care vizează caracterul originar al produsului importat, iar instanța de fond a motivat hotărârea recurată numai cu privire la unul din aceste acte, ceea ce conduce la concluzia că hotărârea nu este motivată.

Se mai susține de către recurentă că eliberarea ceritificatului EUR 1 nu reprezintă dovada absolută caracterului originar al vehiculului, dovada caracterului originar al bunului făcând-o doar documentele justificative care au stat la baza emiterii lui.

Instanța fondului apreciat în mod greșit că reclamantul are dreptul de a efectua probele necesare pentru a dovedi caracterul originar al autovehiculului originar

Reclamantul nu arespectat termenul legal de depunere a contestației, adică de 30 de zile de la comunicarea AC nr. 35/21.01.2004, respectiv 19.06.2004-a cincea zi de la de la data publicării în Monitorul Oficial, termenul de contestație expirând la data de 20.07.2004.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

Solicită admiterea recursului declaratde pârâta Autoritatea Națională a Vămilor-prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B,așa cum a fost formulat.

Avocat, având cuvântul pentru intimatul-reclamant, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și mentinerea sentinței ca temeinică și legală.

Reclamantul a achitat taxa vamală stabilită de organele vamale încă din anul 2002, iar faptul că Biroul Vamal a aplicat greșit acest calcul nu este vina reclamantului.

Comunicarea si primirea actelor emise de cele două pârâte abia în anul 2006 reprezintă o repunere în termenul pentru contestarea acestora, deoarece reclamantul locuia la o altă adresă, așa încât procedura a fost viciată. Depune concluzii scrise.

Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 169/2008, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea

reclamantului în contradictoriu cu pârâtele DGFP P și Autoritatea Natională a Vămilor, a anulat decizia nr. 23/2007 a DGFP P, actul constatator nr. 214/2002 emis de Direcția Generală a Vămilor, procesul-verbal nr. 69/2002 emis de Directia Regională Vamală B și procesul-verbal nr. 230/2004 emis de Direcția Regională Vamală B- Biroul Vamal, exonerând pe reclamant de plata unor sume de bani.

Instanța de fond a retinut că în mod nelegal și neîntemeiat reclamantul fost obligat să plătească anumite taxe vamale pentru un autoturism achiziționat de la un cetățean odată ce la cumpărare, potrivit probelor administrate în cauză, autoturismul avea calitatea de bun originar UE.

Pârâtele au formulat recurs împotriva acestei sentințe, criticând-o ca nelegală și netemeinică și sustinând că instanța de fond nu a analizat corect probele

administrate în cauză, astfel încât să determine, în mod obiectiv, taxele vamale care trebuiau plătite de reclamant odată ce eliberarea certificatului EUR 1 nu reprezintă dovada absolută a caracterului originar, având doar valoarea unei declarații pe proprie răspundere; ori, ulterior, vânzătorul, un cetățean, nu a răspuns solicitărilor adresate de Biroul Vamal din ia, motiv pentru care nu s-a putut confirma corectitudinea datelor înscrise în certificat.

Verificând actele și lucrările dosarului, văzând motivul de recurs, precum și dispozițiile art. 304 proc. civ. Curtea reține următoarele:

Reclamantul a cumpărat un autoturism marca Opel de la un cetățean din pentru care a plătit anumite taxe vamale, beneficiind de reducere în baza prezumției că bunul achiziționat este originar UE.

Ulterior, caracterul de bun originar al autoturismului achizitionat de reclamant nu a putut fi confirmat potrivit Protocolului nr. 4 -Anexă la Acordul România - UE care reglementează expres posibilitatea verificării ulterioare a certificatului EUR 1, precum si obligația exportatorului de a păstra și prezenta documentele care dovedesc caracterul orioginar al bunului, întrucât cetățeanul nu a răspuns solicitărilor autorităților fiscale și vamale din țara lui.

Ca atare, certificatul EUR 1 având situatia juridică a unei declarații pe proprie răspundere, de unul singur nu poate face în mod legal dovada caracterului de bun originar al autoturismului în speță și deci, reducerile la taxele vamale nu se pot aplica.

Așadar, Curtea va admite recursurile, va modifica în tot sentința și va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâteleP,cu sediul în P--24 județul P și Autoritatea Națională a Vămilor-prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în B,- sector 1, împotriva sentinței nr. 169 din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul-, domiciliat în P,- B. 35. 3 C. 39 județul

Modifică în tot sentința nr. 169/15.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și pe fond respinge acțiunea reclamantului.

.//.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

Fiind în concediu de odihnă

Se semnează de

PREȘEDINTELE INSTANȚEI

GREFIER,

- -

Red. VN

Dact MC

3 ex/30.06.2008

f- Trib.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață, Valentin Niță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 888/2008. Curtea de Apel Ploiesti