Cerere privind fixarea unui termen de urgență (legea 554/2004 art.21). Decizia 507/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.507

Ședința publică din data de 8 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Nițu Teodor

JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Chirica Elena G -

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, G, și intervenientul în nume propriu, toți cu domiciliul în Târgoviște, str.- nr.9, județ D, împotriva sentinței nr. 37 din data de 17 ianuarie 2008 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL T, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, ambele cu sediul în Târgoviște,--3, județ D și, domiciliat în Târgoviște, str.-, -B,.3, județ

Recurs timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10.00 lei, conform chitanței fiscale nr.-/2008 și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ultima strigare în ordinea de pe listă, nu au răspuns recurenții reclamanți, G, recurentul intervenient în nume propriu și intimații pârâții Consiliul Local Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște și.

Procedura este legal.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la cel de-al doilea termen de judecată, este motivat, timbrat, și prin Serviciul Registratură al Instanței s-au depus din partea intimatelor pârâte Consiliul Local Târgoviște și Primăria Municipiului Târgoviște precizări, însoțite de copie de pe sentința cnr.41/2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și concluzii scrise din partea recurentului reclamant G, însoțite de două planuri și o fotografie, după care,

Curtea verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 37 din 17 ianuarie 2008, Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanții, G, și, și intervenientul în interes propriu în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Local Târgoviște și, privind anularea licitației din 6 iulie 2007.

Pentru a hotărâ astfel, instanța a reținut că susținerea reclamanților că pârâții au scos la licitație bunurile - imobil și teren - proprietatea reclamanților și a intervenientului, nu este fondată, pârâții au făcut dovada că spațiul scos la licitație și terenul aferent acestuia sunt proprietatea privată a localității Târgoviște, potrivit hotărârii Consiliului Local nr. 164/1999, prin care s-a aprobat inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul privat al localității și anexelor acesteia, unde la poziția nr. 147 figurează terenul de 117. din Târgoviște str. - și la poziția nr. 22 din lista de inventar, spațiul au altă destinație decât cea de locuință " figurează spațiul de 43,10. din strada - nr. 9.

Se reține prin hotărâre că nu există vreun motiv de nelegalitate a licitației organizată la 6 iulie 2007, aceasta fiind aprobată prin nr. 100/2007 a Consiliului Local Târgoviște, vizând bunuri ce sunt în proprietatea privată a localității și s-a desfășurat în conformitate cu caietul de sarcini întocmit în acest sens, acte aflate la fila 49-66 dosar și raportat la caracterul de coproprietate forțată în care se află părțile asupra imobilului situate în strada - nr. 9, o eventuală înstrăinare a bunurilor ce aparțin reclamanților nu poate fi rezolvată decât pe calea dreptului comun în materie.

Impotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, G, și, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că soluția instanței de fond este nelegală potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7,8 și 9.pr.civilă și că potrivit 3041Cod procedură civilă, lipsind calea de atac a apelului, Curtea urmează să analizeze cauza din oficiu sub toate aspectele.

Astfel, referitor la punctul 7 al art. 304.pr.civilă, hotărârea instanței de fond este formală, neavând legătură cu înfăptuirea actului de justiție, motivele sentinței sunt contradictorii în raport de conținutul actelor depuse de recurenți și motivarea este străină de natura pricinii, deoarece reclamanții au dobândit proprietatea imobiliară (construcții și terenul ) prin contractele de vânzare cumpărare, în baza Legii nr. 112/1995 și prin transmiterea proprietății imobiliare reclamanții au dobândit în exclusivitate în cote părți și terenul de sub construcții, inclusiv și terenul de sub spațiul cu altă destinație decât locuință, astfel încât greșit a fost respins acțiunea.

Referitor la punctul 8 al art.304 pr.civilă, arată recurenții, greșit reține instanța de fond că intimata pârâtă a făcut dovada că este proprietara imobilelor, potrivit Târgoviște nr. 164/1999, instanța de fond încălcând principiul înscris în dispozițiile art. 969 alin. 1 Cod civil, deoarece contractele de vânzare cumpărare întocmite între reprezentanții pârâtei și recurenți sunt legal întocmite, neexistând nici un dubiu asupra naturii juridice și a conținutului actului juridic, art. 1 al Târgoviște se referă la alcătuirea domeniului privat al municipiului Târgoviște și în lista anexă a acestei hotărâri la numărul curent 147 nu se evidențiază spațiul cu altă destinație decât locuință în suprafață de 43,10. situate la demisolul construcției proprietatea recurenților închiriat intimatului, câștigătorul licitației, iar din expertiza întocmită de se precizează expres că, cumpărătorii vor devenii prin cumpărare și proprietarii terenului de sub construcție.

In ce privește punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă, arată recurenții, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii deoarece prin ordinele Prefectului Județului D am fost declarați proprietari în exclusivitate pe durata existenței construcției, ai terenurilor de sub construcție, inclusiv de sub spațiul cu altă destinație decât cea de locuință, totuși reprezentanții pârâților au dispus de proprietatea recurenților închiriind 78. intimatului, potrivit nr. 164/1999, 117. sunt determinați prin cvartal, parcelă partidă, însă în afara terenului proprietatea recurenților care a fost și este împrejmuit cu gard, nu mai de această suprafață pârâții puteau să dispună de suprafața de teren aflată în afara gardului care împrejmuiesc terenurile recurenților.

Prin urmare, arată recurenții numai suprafața de 117 mp situată în afara proprietății lor, putea să fie închiriată intimatului, această suprafață rezultă și din fișa imobilului că se află în afara gardului ce împrejmuiește proprietatea recurenților.

Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Intimații pârâți Consiliul Local al municipiului Târgoviște și Primăria municipiului Târgoviște, au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece din înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că imobilul situate în strada - nr. 9, este compus din 5 corpuri de casă, ce include 4 spații cu destinația de locuințe dobândite în proprietate de către recurenți și un spațiu cu altă destinație proprietatea Consiliului Local al municipiului Târgoviște, pentru care s-a organizat licitație și în prezent spațiul este închiriat intimatului, câștigătorul licitației, astfel încât sentința primei instanțe prin care a respins acțiunea recurenților privind anularea licitației este legală și temeinică.

Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat pentru considerentele următoare:

Primul motiv de recurs ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 7 pr.civilă, este nefondat, sentința recurată cuprinde motivele pe care s-a sprijinit instanța în darea soluției, motive ce nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, fiind strict legate de natura pricinii.

Astfel, din probatoriile administrate în cauză la instanța de fond, s-a dovedit de către intimații pârâți că spațiul scos la licitația organizată la data de 6 iulie 2007, în baza Târgoviște nr. 100/2007, neatacată de recurenți, reprezintă proprietatea privată a localității Târgoviște potrivit Târgoviște nr. 164/1999, neatacată de recurenți, hotărâre prin care s-a aprobat inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul privat al localității și anexelor acesteia unde la poziția nr. 147 figurează terenul de 117. situat în Târgoviște str. - și la poziția nr. 22 din lista de inventar intitulată, spații cu altă destinație decât cea de locuință "

figurează spațiul de 43,10. din strada - nr. 9. așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 92-96 dosar fond.

Prin urmare, licitația organizată în baza - Târgoviște, a vizat bunuri ce sunt proprietatea privată a localității și s-a desfășurat potrivit caietului de sarcini întocmit în acest sens, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 49-66 dosar fond, licitația nevizând imobilele ce sunt proprietatea recurenților reclamanți potrivit contractelor de vânzare cumpărare, aflate în copie xerox la filele 33-38 dosar fond, astfel că licitația ce a avut loc la data de 6.07.2007, a cărei anulare o solicită recurenții, neexistând nici un motiv de nelegalitate a licitației, aceasta desfășurându-se potrivit dispozițiilor legale și cu respectarea dreptului de proprietate.

C de al doilea motiv de recurs, vizând disp.art. 304 pct. 8.pr.civilă, este nefondat, instanța de fond nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, așa cum s-a arătat la analiza primului motiv de recurs, licitația organizată la data de 6.07.2007, a vizat bunuri ce fac parte din proprietatea privată a localității Târgoviște și nu bunurile ce fac obiectul contractelor de vânzare cumpărare ce reprezintă proprietatea recurenților, terenul de 117. situat în Târgoviște str. - nr. 9 (fost 13), reprezintă proprietatea privată a municipiului Târgoviște aflat în administrarea consiliului local, din care suprafața de 78,28. a făcut obiectul închirierii intimatului câștigătorul licitației din 6.07.2007, licitație ce a fost aprobată prin nr. 100/2007, care se înscrie în cadrul măsurilor de administrare de către Consiliul Local Târgoviște a domeniului public și privat al localității și al exercitării atribuțiilor prev. de art. 37 alin.5 lit. b din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală.

C de al treilea motiv de recurs vizând dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civilă, este nefondat, sentința primei instanțe este dată cu respectarea legii și a dreptului de proprietate al părților, garantat și ocrotit de Constituție, de Codul Civil și de celelalte acte normative privind proprietatea imobiliară, spațiul cu altă destinație decât locuință în suprafață de 43,10. situat la demisolul construcției din - nr. 9, închiriat intimatului reprezintă proprietatea privată a localității Târgoviște.

In ce privește coproprietatea forțată în care se află părțile asupra imobilului situat în strada - nr. 9, o eventuală înstrăinare a bunurilor de către recurenți nu poate fi rezolvată decât pe calea dreptului comun așa cum corect reține prima instanță, astfel încât acțiunea formulată de recurenți privind anularea licitației din 6.07.2007 era nefondată și corect și legal a fost respinsă prin sentința pronunțată de prima instanță.

Pentru toate aceste considerente recursul formulat se privește ca nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins ca atare, în cauză neevidențiindu-se nici un motiv de casare sau de modificare din cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G, și intervenientul în nume propriu, toți cu domiciliul în Târgoviște, str.- nr.9, județ D, împotriva

sentinței nr. 37 din data de 17 ianuarie 2008 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL T, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, ambele cu sediul în Târgoviște,--3, județ D și intimatul pârât, domiciliat în Târgoviște, str.-, -B,.3, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 aprilie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Chirica Elena

- - - - -

Grefier,

- -

red.EC

Tehnored.

2.ex/09.04.2008

dos. fond - - - Tribunal D

jud.fond -

- -

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Nițu Teodor
Judecători:Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Chirica Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Cerere privind fixarea unui termen de urgență (legea 554/2004 art.21). Decizia 507/2008. Curtea de Apel Ploiesti