Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1039/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 1039

Ședința publică din data de 01 iulie 2009

PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina

JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul în,-, Cod poștal -, Județ P, împotriva sentinței nr. 146 din 17 martie 2009. pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimat - pârât CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ P, ORASUL PRIN PRIMAR, cu sediul în,- B, Cod poștal -, Județ P, SC P SA, cu sediul în P,-,. 107,. B, Cod poștal -, Județ

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24 iunie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate recurentei reclamante să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 01 iulie 2009 când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ II, sub nr-, reclamanta in contradictoriu cu Consiliul Județean a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să-l oblige să-i răspundă la cele două întrebări adresate prin adresa nr. P 207/16.10.2007.

In motivarea acțiunii reclamanta arată că prin adresa nr. 207/16.10.2007, a solicitat in baza Legii 544/2001 Consiliului Județean P să-i răspundă corect, sincer si obiectiv, pe baza actelor ce sigur le are, la cele două întrebări strâns legate între ele, respectiv să i se trimită copie xerox după protocolul în care se specifică ce teren a avut în administrare SC P SA - Beliei, până la momentul privatizării acestei societăți, care a primit in 21.04.2004 certificatul de atestare titlului de proprietate nr. emis de Consiliul Județean P in baza Legii nr. 15/1990 si a nr. 834/1991 pentru un teren de 5916. si să se specifice cu exactitate pentru ce adresă s-a emis acest certificat - 0107 /21.04.2000.

A mai arătat reclamanta că primul răspuns al Consiliului Județean P este incomplet și are nr., dosar I/E/3 din 3.12.2007 și se referă doar la primele două răspunsuri, după mai multe tergiversări a primit răspunsul nr. P3/1.02.2008 și acesta era parțial, conținând informații pe care nu le-a cerut, în final, reclamanta a solicitând obligarea Consiliului Județean P să răspundă la cele două întrebări de la care acum s-a eschivat nejustificat.

Pârâtul Consiliul Județean Paf ormulat întâmpinare, prin care a arătat că solicitările ce fac obiectul prezentei acțiuni au constituit și obiectul adreselor nr. /16.10.2007 si P3/30.01.2008 si a răspuns reclamantei, referitor la protocolul privind suprafața de teren deținut în administrare de SC SA, cu adresele nr. /3.12.2007 si P3/1.02.2008, i s-a comunicat că respectivul act nu există în arhivele Direcției Juridic Contencios și Administrație Locală și Direcției Amenajarea teritoriului, Urbanism și Gestiunea din cadrul Consiliului Local P si cu adresa nr. 49/31.03.2008 a răspuns la aceeași solicitare a reclamantei și i s-a adus la cunoștința că anexa nr. 2 din documentațiile de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului se pot solicita doar de la acestea, care au calitatea de beneficiare ale documentațiilor respective ( documente executată la comandă și pe cheltuiala societăților comerciale ).

Mai menționează că referitor la cererea reclamantei de a i se preciza adresa pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria -, nr. 0107/21.04.2000, cu adresa nr. P3/1.02.2008 i s-a răspuns că aceasta are anexată documentația topografica, documentație care face parte integrantă din act pe baza căreia se poate identifica poziția exactă a amplasamentului din orașul, cu mențiunea că documentația respectivă a fost vizată pentru conformitate de Primarul și secretarul orașului și recunoscută de vecini prin semnăturile acestora din procesul verbal de vecinătate.

In final, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

La data de 02.09.2008 reclamanta și-a completat acțiunea și a solicitat chemarea în judecată și a Primăriei orașului prin primar și a SC P SA, pentru ca și acestea să-i furnizeze relațiile solicitate inițial Consiliului Județean

Pârâta Primăria orașului, prin primar, a formulat întâmpinare prin care a arătat că reclamanta nu i s-a adresat cu privire la comunicarea vreunei informații, astfel că acțiunea formulată de reclamantă este prematur introdusă.

La termenul de judecată din data de 25.11.2008 pârâta SC SA a învederat faptul că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile Legii nr.554/2004, iar instanța în baza dispozițiilor art.137 alin.2 pr.civ. a unit excepția lipsei procedurii prealabile cu fondul cauzei.

Prin sentința nr. 146 din 17 martie 2009, Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de către pârâții Primăria Orașului prin primar și P SA. a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Primăria Orașului prin Primar și P SA și respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Consiliul Județean

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că s-a adresat în baza dispozițiilor art.6 din Legea nr.544/2001 cu o cerere la Primăria Orașului prin Primar și SC. SA, prin care să solicite comunicarea vreunei informații de interes public, deși sarcina probei îi revenea exclusiv acesteia, astfel încât tribunalul a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de aceste două pârâte și a respins acțiunea formulată împotriva pârâtelor Primăria Orașului prin Primar și SC. SA, ca inadmisibilă.

Referitor la fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat Consiliului Județean P, prin adresele nr. P 207/ 16.10.2007 și nr. P 3/30.01.2008 să i se răspundă la protocolul privind suprafața de teren deținută în administrare de SC P SA și de a i se preciza pentru ce adresă s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0107/21.04.2000 și prin adresa nr.P 3/01.02.2008, Consiliul Județean Pac omunicat reclamantei relațiile solicitate, astfel încât, tribunalul a apreciat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile legale prevăzute de dispozițiile Legii nr.544/2001 și a furnizat reclamantei toate informațiile solicitate, considerente pentru care a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că s-a adresat Consiliului Județean P să-i răspundă la cele două întrebări ce i le-a adresat cu cererea nr. P 207, ulterior s-a mai adresat cu încât 4 cereri într-un interval de 8 luni, prima fiind datată pe 21 februarie 2008, iar ultima 6 octombrie 2008 cu nr. I 24, la această din urmă cerere intimatul răspunzându-i cu adresa nr. I 24/13 octombrie 2008, astfel că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată deoarece intimatul nu i-a răspuns la toate cererile sale.

Arată recurenta că în ce privește celelalte două intimate, Orașul prin primar și SC P SA, în mod greșit s-a admis excepția lipsei procedurii prealabile, deoarece cererile sale care au fost înaintate către intimatul Consiliul Județean P au fost înaintate către cele două intimate și că excepția invocată de intimata SC, prin reprezentantul său, la ultimul termen de judecată, în mod greșit a fost admisă deoarece nu i s-a dat posibilitatea să se apere, instanța dispunând doar amânarea pronunțării, dovada îndeplinirii procedurii prealabile fiind deja depusă la dosar, fila 59, fapt învederat de recurentă prin procurator, astfel încât prin neacordarea unui termen de judecată pentru a arăta dovezile de fapt și de drept în combaterea excepției, i-a fost încălcat dreptul la apărare, nerespectându-se nici dispozițiile art. 192 pct.4 - 6 Cod procedură civilă, judecătorul fondului lăsând impresia că favorizează intimatul.

Mai arată recurenta că instanța de fond nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere din acțiunea inițială și prin cererile de completare a acțiunii, privind cererile I-20 - I-23, în ceea ce privește Consiliul Județean P dar și cele adresate celorlalte intimate, astfel încât este vădit faptul că instanța s-a pronunțat numai pe excepție și nu și pe fondul cauzei, neexistând dezbateri în fond și nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere, astfel că prin sentința pronunțată ea este lipsită de dreptul de a primi răspunsurile solicitate.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe cu trimitere spre rejudecare.

Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată următoarele:

Critica recurentei că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată deoarece intimatul Consiliul Județean P nu i-a răspuns la toate cererile sale și că instanța de fond nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere, atât cele din acțiunea principală cât și cele din acțiunea completatoare, este nefondată.

Prin acțiunea inițială, recurenta reclamantă a solicitat intimatului Consiliului Județean P, prin adresele nr. P 207/16.10.2007 și nr. P 3/30.01.2008, să i se răspundă la protocolul privind suprafața de teren deținută în administrare de SC P SA și de a i se preciza pentru ce adresă s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0107/21.04.2000, iar prin completarea la acțiune la termenul din 02 septembrie 2008, solicitat chemarea în judecată și a intimatelor pârâte localitatea prin primar și SC P SA, pentru ca aceste intimate să-i furnizeze informațiile solicitate inițial Consiliului Județean

Intimatul Consiliul Județean Par ăspuns recurentei reclamante la informațiile solicitate cu cele două cereri nr. P 207/16.10.2007 și nr. P 3/30.01.2008, cu adresele nr. P 207/3.12.2007, act aflat în copie xerox la fila 8 dosar fond și cu adresa nr. P 3/1.02.2008, act în copie xerox la fila 10 dosar fond și prin care i-a transmis copii xerox de pe decizia nr. 837/1990, a Prefecturii Județului P și Hotărârea nr.11/2000 a Consiliului Județean P, iar în ce privește protocolul solicitat de recurentă, i-a comunicat că acesta nu se găsește în arhiva instituției și referitor la certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru SC P SA i-a precizat că certificatul are anexat documentația topografică care face parte integrantă din act și pe baza căreia se poate identifica poziția exactă a amplasamentului în orașul, vizată de primar și de secretar și recunoscută de vecini conform procesului verbal de vecinătate.

Prin răspunsurile date de către intimat, a rezultat că i-au fost comunicate recurentei răspuns la solicitările acesteia din cele două cereri, astfel încât corect și legal prima instanță a considerat că intimatul și-a îndeplinit obligațiile legale prevăzute de dispozițiile Legii nr. 544/2001, furnizând recurentei toate informațiile solicitate, criticile aduse sentinței de recurentă că intimatul nu i-a răspuns la toate cererile sale și că instanța nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere, sunt nefondate.

Critica recurentei că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei procedurii prealabile față de celelalte două intimate, că i-a fost încălcat dreptul la apărare, că instanța nu a luat în considerare dovada procedurii prealabile existentă la fila 59, că s-a pronunțat doar pe excepție și nu a existat dezbateri în fond, este nefondată.

In ce privește intimatele pârâte Orașul prin Primar și SC. SA, introduse în cauză la solicitarea recurentei prin completarea la acțiune, față de aceste intimate era fondată excepția lipsei procedurii prealabile la care recurenta era obligată față de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, deoarece recurenta nu a făcut dovada că înainte de a formula acțiunea sau mai precis de a-și completa acțiunea, s-a adresat acestor două intimate solicitând să i se comunice informațiile solicitate.

Susținerea recurentei că dovada plângerii prealabile față de cele două intimate se afla la fila 59 dosar fond, nu este fondată, la fila 59 dosar fond nu se află dovada îndeplinirii procedurii prealabile față de cele două intimate, ci încheierea de ședință din 25 noiembrie 2008, care nu poate reprezenta dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Pentru aceste considerente, corect și legal prima instanță a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de cele două intimate pârâte și a respins acțiunea ca inadmisibilă față de acestea, astfel încât criticile recurentei că i-a fost încălcat dreptul la apărare, că în mod greșit nu a reținut că a făcut dovada procedurii prealabile și că nu a existat dezbateri în fond, sunt nefondate, instanța potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, trebuia să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură invocate, care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii, ceea ce a și făcut, iar pe fond au existat dezbateri numai cu privire la acțiunea formulată împotriva intimatului Consiliului Județean

Susținerea recurentei că au fost încălcate disp. art. 192 pct. 4-6 Cod procedură civilă, este nefondată, dispozițiile art. 192 Cod procedură civilă reglementează mărturia martorului arătând ceea ce trebuie să precizeze martorul înainte de a i se lua depoziția ca martor, dispoziții care nu au incidență în cauză pentru că la instanța de fond nu au fost administrată proba cu martori și aceste dispoziții cuprind doar punctele 1-4 nu și 5 și 6 invocate greșit de către recurentă.

Pentru toate aceste considerente, recursul formulat se privește ca nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul în,-, Cod poștal -, Județ P, împotriva sentinței nr. 146 din 17 martie 2009. pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimat - pârât CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ P, ORASUL PRIN PRIMAR, cu sediul în,- B, Cod poștal -, Județ P, SC P SA, cu sediul în P,-,. 107,. B, Cod poștal -, Județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 01 iulie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. CE/CMF

2 ex./02.07.2009

- - Tribunal

.

Președinte:Preda Popescu Florentina
Judecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 1039/2009. Curtea de Apel Ploiesti