Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 113/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 113

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Chirica Elena

JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta MINISTERUL APĂRĂRII cu sediul în B,--5, sect. 5 împotriva sentintei nr. 2190 din 17.09.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în B, str. -. 2..10, jud.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant personal, lipsind recurenta pârâtă Ministerul Apărării.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, care învederează că s-au depus la dosar din partea recurentei, prin intermediul registraturii, înscrisurile solicitate de intimat prin nota de probatorii.

Curtea, comunică intimatului înscrisurile depuse de recurent.

Intimatul reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauza, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Intimatul reclamant având cuvântul arată că cererea de chemare în judecată cuprinde patru capete de cerere și nu sapte cum susține recurentul, iar cu privire la punctul 3 din actiune prin care a solicitat obligarea pârâtului la comunicarea informației de interes public: cine se face vinovat de neajungerea în timp util a documentelor la comisia de selecție pentru ocuparea functiei de ofițer 2 în Biroul de presă din cadrul Directiei de relații Publice, solicită admiterea acestui capăt de cerere, întrucât este afectat a doua oară. Mai arată că răspunsul pârâtului este în afara termenului legal de 10 zile lucrătoare prevazut de Legea 544/2001, care echivalează cu lipsa răspunsului. Precizează că trimiterea și neajungerea documentelor sunt doua lucru distincte.

Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției instanței de fond, și obligarea pârâtului la comunicarea informatiei aflata la punctul 3, depunând la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 2190 din 17 septembrie 2007, Tribunalul B - Secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția necompetenței materiale

- 2 -

invocată de pârâtă, a admis în parte acțiunea de contencios administrativ, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării B, a obligat pârâtul să comunice reclamantului următoarea informație de interes public: cine se face vinovat de neajungerea în timp util a documentelor reclamantului la Comisia de selecție nr.5, pentru participarea acestuia la concursul pentru ocuparea funcției de ofițer 2 în Biroul de presă din cadrul Direcției de relații publice, a respins celelalte capete de cerere privind comunicarea de informații publice, ca rămase fără obiect și a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la daune materiale și morale, ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî astfel, referitor la excepția necompetenței materiale invocată de pârât, tribunalul a constatat că este neîntemeiată, deoarece potrivit disp. art. 22 alin. 1 din Legea nr. 544/2001, tribunalul este competent să soluționeze acțiunea formulată de reclamant privind obligarea pârâtului la comunicarea de informații publice.

Se reține prin hotărâre că pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că prin cererea înregistrată sub nr. 575 și 576 din 19 decembrie 2006, precum și reclamație administrativă înregistrată sub nr. 1184/12 ianuarie 2007, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la comunicarea aos erie de informații publice în număr de 7 și din răspunsurile pârâtului aflate la filele 22-24 dosar, rezultă că acesta i-a comunicat reclamantului informaiile publice solicitate, mai puțin aceea referitoare la cine se face vinovat de neajungerea în timp util a documentelor reclamantului la Comisia de selecție nr. 5, pentru participarea acestuia la concursul pentru ocuparea funcției de ofițer 2, în Biroul de presă din cadrul Direcției de relații publice, considerente pentru care a admis în parte acțiunea.

Totodată prin aceeași hotărâre a respins celelalte capete de cerere privind comunicarea de informații publice, ca rămasă fără obiect și a respins cererea de obligare a pârâtului de plata daunelor materiale și morale în sumă de 10.000 lei, întrucât reclamantul nu a dovedit existența prejudiciului.

Impotriva sentinței a declarat recurs Ministerul Apărării, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, numai în ce privește admiterea capătului de cerere din acțiune cu privire la persoana vinovată de neajungerea în timp util a documentelor reclamantului la Comisia de selecție nr.5, pentru participarea acestuia la concursul pentru ocuparea funcției de ofițer 2, în Biroul de presă din cadrul Direcției de relații publice.

Arată recurentul că, urmare cererii formulate de către intimat, Direcția Informare și Relații Publice a Ministerului Apărării, i-a comunicat acestuia prin adresa nr. 575 din 13 ianuarie 2007, că în conformitate cu prev. art. 11 alin. 1 din -Norme privind organizarea și funcționarea sistemului de selecție și ierarhizare în vederea evoluției în carieră a cadrelor militare din Ministerul Apărării, că rapoartele personale ale cadrelor militare, însoțite de memoriile originale, se trimit la Secretariatul tehnic al Comisiei de selecție, care are în competență funcțiile respective, de către structura de personal a unității care este încadrat cel în cauză, în termen de cel mult 30 de zile de la publicarea posturilor în Buletinul informativ al armatei, astfel încât nu trebuia admisă în parte acțiunea și obligat recurentul să-i comunice persoana vinovată de neajungerea în timp util a documentelor la Comisia de selecție nr. 5.

- 3 -

Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea în totalitate a acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Prin răspunsurile înaintate de recurent intimatului reclamant și aflate la filele 22-24 dosar fond, rezultă că acesta i-a comunicat intimatului informațiile publice solicitate prin cererile nr. 575 și 576 din 19 decembrie 2006, mai putin cea referitoare la cine se face vinovat la neajungerea în timp util a documentelor reclamantului la Comisia de selecție nr. 5, pentru participarea acestuia la concursul pentru ocuparea funcției de ofițer 2, în Biroul de presă din cadrul Direcției de relații publice, considerente pentru care corect și legal a fost admisă acțiunea formulată de către reclamant și obligat recurentul pârât să comunice acestuia această informație publică, astfel că criticile aduse sentinței de recurent în acest sens, sunt nefondate.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, recursul se priveste ca nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 pr.civila, va fi respins ca atare, în cauză neevidențiindu-se nici un motiv de casare sau de modificare din cele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta MINISTERUL APĂRĂRII cu sediul în B,--5, sect. 5 împotriva sentintei nr. 2190 din 17.09.2007, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în B, str. -. 2..10, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

- - - - - - -

fiind în concediu de odihnă

se semnează de

Președinte instanță,

GREFIER,

red.EC/HV

2 ex./31.01.2008

fd. Trib. B -

fd.

Operator de date cu caracter personal,

numar notificare 3120

Președinte:Chirica Elena
Judecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 113/2008. Curtea de Apel Ploiesti