Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 136/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR. - -

DECIZIA nr. 136/CA/2010 -

Ședința publică

din 22 februarie 2010

PREȘEDINTE: Băltărete Savina Președinte secție

- - Președinte instanță

- - - JUDECĂTOR 2: Groza Gheorghe

- - - Grefier

S-a luat în examinare soluționarea recursului - în contencios administrativ - formulat de recurentul reclamant, cu domiciliul în O,-,.5, județul B împotriva Sentinței nr. 771/CA/2009 din 24.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, str. - - Nr. 12, județul B, având ca obiect - COMUNICARE INFORMAȚII DE PUBLIC ( Legea nr. 544/2001).

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, la data de 17.02.2010 prin Serviciul Registratură al instanței intimatul a depus la dosar Întâmpinare în 2 exemplare, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Sentința nr.771/CA/2009 Tribunalul Bihora respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHORO.

Pentru a pronunța această hotărâre, din coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Obiectul dedus judecății îl reprezintă solicitarea reclamantului de comunicare a unor informații de interes public în conformitate cu disp. Legii nr. 544/2001.

Conform disp.art.1 din Legea nr.544/2001, "accesul liber si neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României", iar potrivit disp. art.2 lit.b) din același act normativ, "prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației".

În conformitate cu disp. art.7 alin.1 din 544/2001, "autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării", iar potrivit art. 9 alin.1 și art.10 din același act normativ, "în cazul în care solicitarea de informații implică realizarea de copii de pe documentele deținute de autoritatea sau instituția publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condițiile legii. Nu este supusa prevederilor art. 7-9 activitatea autorităților si instituțiilor publice de răspunsuri la petiții si de audiențe, desfășurată potrivit specificului competențelor acestora".

Din examinarea acestor texte de lege rezultă că informațiile solicitate de către reclamant, respectiv informații din dosarul de urmărire penală, nu se încadrează în accepțiunea acestor dispoziții legale, ca fiind informații de interes public.

Ca o consecință a respingerii capătului principal de cerere, instanța a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, în cuantum de 1.000.000 lei, apreciate de către reclamant ca fiind cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în întregime a acesteia, cu consecința admiterii acțiunii în sensul formulat.

În motivarea recursului său, reclamantul arată că sentința recurată, comunicată lui, nu cuprinde semnăturile judecătorului și a grefierului și nici certificarea pentru conformitate cu originalul, cerințe obligatorii prevăzute de art.261 al.1 pct.8 și art. 148 al.2 Cod Procedură Civilă, fiind lovită de nulitate.

Mai învederează faptul că dosarul nr.335/P/1993 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind închis, informațiile solicitate nu pot influența cercetarea penală și nici hotărârea instanțelor de judecată și că el are calitate de parte vătămată și parte civilă în dosarul penal și fiind de naționalitate minoritară și necunoscător corespunzător al limbii române, i s-a îngrădit dreptul fundamental de a putea traduce în limba sa maternă informațiile solicitate.

În drept au fost invocate prevederile art. 1 (5), 31, 124 (1) din Constituție, art.304 pct.5, 7,8 și 9 Cod Procedură Civilă.

Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL ORADEA, pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului cu motivarea că informațiile solicitate nu sunt de interes public și exced cadrului reglementat de Legea nr. 544/2001, iar pe de altă parte recurentului i-au fost comunicate informațiile respective.

Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 304 ind.1 și art.306 Cod Procedură Civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.

Referitor la nulitatea sentinței, instanța apreciază că în speță nu sunt incidente prevederile art. 261 al.1 pct.8 Cod Procedură Civilă și ale art.148 al.2 Cod Procedură Civilă, invocate de recurent, motivul de recurs fiind neîntemeiat.

Art.261 al.1 pct.8 Cod Procedură Civilă prevede într-adevăr obligativitatea semnării hotărârii judecătorești de către judecători și grefieri, dar aceasta privește originalul hotărârii care rămâne la dosar și care poartă semnăturile respective (fila 31).

Art.148 (2) Cod Procedură Civilă se referă de asemenea la eliberarea la cerere a unor copii de pe hotărârile judecătorești, ori în speță, comunicarea a fost efectuată în baza art. 261 al.3 Cod Procedură Civilă pentru curgerea termenului de exercitare a recursului.

Analizarea celorlalte motive de recurs este superfluă, față de cererea reclamantului de a i se comunica o copie xerografiată de pe înscrisul oficial privind identificarea decedatei în dosarul nr.335/P/1993 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și adresa nr.62/P/06.10.2008 emisă de Parchetul respectiv din care rezultă că i s-a comunicat xerocopia Procesului verbal de identificare din 08.07.1993 întocmit la sediul B (filele 20-22 din dosarul de fond).

Problema îngrădirii dreptului fundamental de a putea traduce în limba maternă informațiile solicitate a fost ridicată pentru prima dată în recurs, ceea ce este inadmisibil, conform art.316 raportat la art. 294 (1) Cod Procedură Civilă.

Față de toate aceste considerente, în baza art. 312 raportat la art.316 Cod Procedură Civilă, instanța urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate de intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat recurentul reclamant, cu domiciliul în O,-,.5, județul B împotriva Sentinței nr. 771/CA/2009 din 24.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, str. - - Nr. 12, județul B, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 februarie 2010.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - -

Jud.fond

Red-dec. S - în concept - 09.03.2010

Tehnored. - 09.03.2010 - 4 exemplare

Emis/expediat 2 comunicări

recurentul reclamant, O,-,.5 intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, str. - - Nr. 12,

Președinte:Băltărete Savina
Judecători:Băltărete Savina, Groza Gheorghe, Marinescu Simona

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 136/2009. Curtea de Apel Oradea