Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 145/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- CA
DECIZIA NR. 145/CA/2009-
Ședința publică din 19 martie 2009
PREȘEDINTE: Filimon Marcela JUDECĂTOR 2: Blaga Gabriela
JUDECĂTOR 3: Boța Marilena
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul pârâtINSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ- cu sediul în O, - -, -. 2, Cod Poștal -, Județ B, în contradictoriu cu intimata reclamantă - O, Str. -, -. 37a, Ap. 27, Cod Poștal -, Județ B, împotriva sentinței nr. 516/17.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect - comunicare informații de interes public (Legea 544/2001).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul pârât - consilier juridic în baza delegației nr. -/19.03.2009 depusă la dosar, lipsă fiind intimata reclamantă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
s-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la primul termen de judecată, după care:
reprezentantul recurentului pârât solicită admiterea recursului astfel, cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției prematurității introducerii acțiunii, pe fond solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate, deoarece reclamantei i-au fost comunicate datele cu caracter nesecret, pe care le-a cerut. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 516/17.11.2008, Tribunalul Bihora respins excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtul
A admis cererea formulată de reclamanta, cu.loc.O,-,.27, jud.B, reporter la, împotriva pârâtului INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ B, cu sediul în O,-, jud.B, și în consecință;
Pârâtul a fost obligat să furnizeze informațiile publice solicitate în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, prin cererea înregistrată la B sub nr. -/14.02.2007.
Ccererea privind obligarea pârâtului la plata de daune morale a fost respinsă.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 22 din L 554/2001, persoana care se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în această lege, poate să se adreseze cu plângere la secția contencios administrativ a tribunalului, în termen de 30 zile de la data expirării termenului prevăzut de art. 7, deci de la comunicarea răspunsului primit de la autoritățile ori instituțiile respective.
Prin urmare, legea permite petiționarului să opteze între a se adresa cu reclamație administrativă conducătorului autorității ( art. 21), ori a se adresa direct instanței de judecată (art. 22).
Întrucât L 544/2001 este o lege specială în raport cu legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, devine aplicabil principiul potrivit căruia norma specială este de strictă interpretare și derogă de la norma generală.
Prin urmare, nu poate fi reținută susținerea pârâtului în sensul obligativității parcurgerii de către reclamantă a procedurii instituite de această din urmă lege, astfel că excepția de inadmisibilitate invocată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Cât privește fondul litigiului dedus judecății, instanța reține că reclamanta a formulat o cerere în temeiul L 554/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și a solicitat a se comunica lista cu polițiștii de frontieră care încasează sume de bani destinate acoperirii chiriei, precum și cuantumul chiriei și perioada pentru care aceștia au beneficiat de acest drept.
Potrivit art. 1 și 76 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, acesta este funcționar public civil, cu statut special, statut care se aplică și personalului Poliției de Frontieră.
Pe de altă parte, după cum rezultă din cuprinsul art. 78 din același act normativ, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările si completările ulterioare și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public.
În acest sens, instanța a reținut că, art. 3 lit. b și e din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, enumeră printre principiile ce guvernează activitatea acestora transparența și orientarea către cetățean.
Pentru a se da eficiență acestor principii, prin art. 46 din lege, s-a stabilit în sarcina funcționarilor publici îndatorirea ca, atât la numirea cât și la încetarea raportului de serviciu, dar și anual, aceștia să prezinte declarația de avere, care trebuie să evidențieze veniturile obținute în perioada de referință.
În raport de aceste dispoziții, nu poate fi reținută afirmația pârâtului în sensul că informațiile pretinse nu sunt de interes public.
Nici art. 12 alin. 1 din Legea nr. 544 /2001 și nici art. 158 din codul muncii nu sunt incidente în cauză, atâta vreme cât prin dispoziții exprese, în cazul funcționarilor publici s-au stabilit reguli specifice, care derogă de la acestea.
De altfel, susținerile pârâtului cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la imagine, nu pot fi reținute atâta vreme cât prin demersul jurnalistic respectiv se urmărește clarificarea unor suspiciuni cu privire la încălcarea de către persoanele vizate a reglementărilor legale.
Prin urmare, instanța a reținut că polițiștii de frontieră fac parte din rândul persoanelor cu funcții publice, sunt obligați potrivit legii să depună declarații de avere, care sunt publice și nominale, astfel că, întrucât și chiriile după cum însuși pârâtul afirmă sunt asimilate veniturilor din salarii și acestea urmează același regim juridic și trebuie făcute publice.
Cât privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, instanța a constatat că pârâtul a emis un răspuns reclamantei însă acesta a fost incomplet și a izvorât dintr-o interpretare eronată a normelor legale, însă eventualul prejudiciu moral suferit este suficient compensat prin obligarea pârâtului la furnizarea informațiilor pretinse.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal și scutit de plata taxei de timbru a declarat recurs, recurentul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii ca prematur introdusă a cererii reclamantei, iar în situația în care se va respinge această excepție, solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Legii nr.554/2004, Legii nr.544/2001, Legii nr.677/2001, Constituției României, art.158 din Codul munci, art.56 din Legea nr.571/2003 și deciziile Curții Constituționale precizate în cuprinsul recursului, recurentul critică sentința pentru motive de nelegalitate, constând în greșita aplicare a acestor prevederi.
Legea nr.544/2001, arată recurentul că, nu prevede în mod expres, ca excepție, faptul că persoana care optează pentru a se adresa instanței de contencios administrativ este scutită de procedura prealabilă stabilită de Legea nr.544/2001, privind contenciosul administrativ, așa cum legiuitorul a stabilit în alte situații, folosind sintagma "în această situație plângerea prealabilă nu este obligatorie".
Astfel, Legea nr.544/2001 stabilește doar instanța competentă în soluționarea unei astfel de plângeri și termenul în care poate fi formulată această plângere, fără a stabili excepții de le procedura de soluționare a unei plângeri în contencios administrativ.
Intimata, după ce a primit răspunsul, s-a adresat direct instanței de contencios administrativ competente, fără a trece prin procedura prealabilă obligatorie stabilită de lege.
Așa fiind, consideră eronată interpretarea instanței de fond, în sensul respingerii excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, arată că, instanța de fond și-a motivat soluția pe prevederile unor acte normative care nu au nici o legătură cu obiectul cauzei și nici cu cererea pe care reclamanta a formulat-o către
Astfel, recurentul arată că, intimata reclamantă, în calitate de reporter la cotidianul local Jurnal, la data de 14.12.2007, a solicitat B ca în baza Legii nr.544/2001, să-i furnizeze lista nominală cu polițiștii de frontieră care primesc bani pentru chirie, precum și cuantumul chiriei și perioada de la care fiecare în parte a început să primească chirie.
La această solicitare a reclamantei, arată recurentul că a răspuns în termenul legal, prin adresa nr.- din 19.12.2007, arătând că în conformitate cu prevederile art.31 alin.1 și 5 din Legea nr.360/2002 și a prevederilor nr.HG284/2005, s-au achitat compensații lunare pentru chirie în luna noiembrie 2007 la un număr de 54 de polițiști din cadrul inspectoratului în sumă totală de 25.401 lei. Numărul polițiștilor, precum și suma totală a compensației diferă lunar, în funcție de numărul solicitărilor și de o serie de alți factori care influențează calculul chiriei.
Prin transmiterea acestor informații, consideră că Baa sigurat accesul liber și neîngrădit al cetățenilor la informațiile de interes public, așa cum acest drept este consfințit prin Legea nr.544/2001, comunicând numărul polițiștilor de frontieră, precum și suma totală care s-a plătit pentru aceste drepturi din bugetul instituției.
În ceea ce privește lista nominală a polițiștilor de frontieră care beneficiază de aceste drepturi, precum și cuantumul chiriei pe care îl primesc fiecare în parte, arată că, în conformitate cu prevederile art.12 alin.1 lit.d din Legea nr.544/2001, se exceptează de la accesul liber al cetățenilor informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii, iar în alin.2 al aceluiași articol se arată că "răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informațiilor aparținând categoriilor prevăzute la alin.1, revine persoanelor și autorităților publice care dețin astfel de informații", în speță De asemenea, în art.2 lit.c, al aceluiași act normativ, se definește informația cu privire la datele personale, respectiv orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.
Din textele legal invocate, reiese că B, are obligația de a proteja informațiile cu privire la datele personale, care sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor, respectiv numele și prenumele polițiștilor de frontieră care beneficiază de compensație pentru chirie.
În acest sens, recurentul a invocat deciziile Curții Constituționale nr.615/2006 și nr.376/2006, prin care Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității art.12 alin.1 lit.d din Legea nr.544/2001, statuând că, acestea sunt constituționale, întrucât datele referitoare la viața intimă, familială și privată, precum și dreptul la propria imagine, trebuie protejate prin lege, așa cum prevăd dispozițiile constituționale ale art.26 alin.1.
În ceea ce privește cuantumul compensației pentru chirie pe care îl primește fiecare polițist în parte, invocă prevederile art.56 alin.1 din Legea nr.571/2003.Totodată, precizează că, polițiștii de frontieră își desfășoară activitatea în temeiul Statului polițistului reglementat de Legea nr.360/2002.
Din coroborarea celor două acte normative, rezultă că și compensațiile pentru chirie sunt venituri salariale și potrivit art.158 din codul muncii, salariul este confidențial, angajatorul având obligația de lua măsurile necesare pentru asigurarea confidențialității. În același sens, invocă Decizia nr.615/2006 a Curții Constituționale, care reține că, salariile personalului instituțiilor din sectorul bugetar sunt stabilite prin acte normative, care sunt publice, dar salariul concret al unei persoane nu mai prezintă interes public, intrând în sfera interesului privat al persoanei.
În acest context, art.158 din codul muncii își găsește pe deplin aplicabilitatea, astfel că B s-a aflat în imposibilitatea de a comunica datele personale ale polițiștilor și veniturile salariale pe care le primesc aceștia.
De altfel, singura motivație a judecătorului fondului constă în, împrejurarea că polițiștii de frontieră sunt obligați potrivit legii să depună declarații de avere. Dacă acest aspect este necontestat, nu se justifică interesul reclamantei în promovarea acțiunii, aceasta având posibilitatea să culeagă datele ce o interesau din declarațiile de avere ale polițiștilor.
Modul de interpretare al prevederilor art.12 alin.1 lit.d din Legea nr.544/2001 și art.158 din codul muncii, este eronat, deoarece împrejurarea că, funcționarii publici au obligația legală de a depune declarațiile de avere, nu poate fi considerată dispoziție legală expresă, care să înlăture aplicabilitatea textelor legale mai sus invocate.
În condițiile în care s-a stabilit prin lege răspunderea autorității publice pentru protejarea informațiilor cu privire la datele personale și s-au definit ce sunt acestea, este greșită reținerea instanței de fond potrivit căreia prevederile Legii nr.544/2001 nu sunt incidente în cauză.
Intimata, deși legal citată, nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate și ținând seama de prevederile art.304/1 Cod procedură civilă, a fost apreciat ca nefondat, astfel că a fost respins.
Critica recurentului, întemeiată pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, constând în greșita soluționare a excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, raportat la dispozițiile art.21, 22 din Legea nr.544/2001, este nefondată.
Art.21 (2) din legea mai sus arătată, prevede că, "împotriva refuzului explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorități ori instituții publice, se poate depune reclamație la conducătorul autorității sau al instituției publice respective, în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință de către persoana lezată".
Potrivit art.22 din aceeași lege, "în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute de lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut de art.7".
Este evident că, art.21 și 22 conțin aspecte controversate privind termenul de depunere a plângerii împotriva refuzului explicit sau tacit al autorității, sau angajatului desemnat, dar întreaga jurisprudență a opinat în sensul că, plângerea administrativă prealabilă ar fi facultativă.
În acest context, chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut expres că plângerea prealabilă nu este obligatorie, din interpretarea textelor mai sus arătate, se reține caracterul facultativ al acesteia.
Raportat la cele de mai sus, respingerea excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată este legală.
Motivele de recurs referitoare la fondul cauzei, prin care se invocă admiterea acțiunii în temeiul unor acte normative care nu au nici o legătură cu obiectul cauzei și nici cu cererea formulată de reclamantă către B, sunt de asemenea nefondate.
Contrar susținerilor recurentului, textele legale în temeiul cărora judecătorul fondului a admis acțiunea, au legătură cu cererea reclamantei.
Legea nr.544/2001 prevede ca excepție de la accesul la informațiile de interes public categoria informațiilor cu privire la datele personale. Acest text însă, trebuie coroborat cu art.14 al aceleiași legi, care prevede că, "informațiile cu privire la datele personale ale cetățeanului pot deveni informații de interes public, numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a funcției publice".
Din aceasta rezultă că, în situația în care anumite date personale indică afectarea capacității de exercitare a funcției publice a unei persoane care exercită o astfel de funcție, accesul la acele date trebuie permis, întrucât este interesul publicului să le cunoască.
Aceste dispoziții ale Legii nr.544/2001, sunt aplicabile în cauză, întrucât deși ele protejează dreptul la viața privată, în același timp permit opiniei publice să controleze capacitatea de exercitare a funcției publice de către toți cei care sunt plătiți din bani publici să exercite un serviciu în interesul comunității.
Este evident că, ziaristul în demersul său juridic a urmărit să poată aduce la cunoștința publicului dacă există polițiști de frontieră care încasează chirie din bani publici, deși dețin în proprietate personală imobile în localitățile în care își au locul de muncă, respectiv dacă aceștia încalcă legea, fapt ce i-ar face incompatibili cu exercitarea funcției publice.
Nu este de neglijat nici argumentul instanței de fond, potrivit căruia câtă vreme funcționarul public are obligația să-și completeze anual declarația de avere, regimul juridic al acestor venituri este evident unul public.
Prin deciziile Curții Constituționale invocate de recurent s-a stabilit ca fiind constituționale prevederile art.12 alin.1 lit.d din Legea nr.544/2001, dar această constatare a constituționalității nu contravine prin conținutul său modului în care instanța de fond a făcut aplicarea legii la cauza dedusă judecății, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârâtINSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ- cu sediul în O, - -, -. 2, Cod Poștal -, Județ B, în contradictoriu cu intimata reclamantă - O, Str. -, -. 37a, Ap. 27, Cod Poștal -, Județ B, împotriva sentinței nr. 516/17.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 19 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec. în concept/26.03.2009
Jud fond.
Dact./26.03.2009
Președinte:Filimon MarcelaJudecători:Filimon Marcela, Blaga Gabriela, Boța Marilena
