Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 48/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 48/
Ședința publică din 2 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbăltoc
JUDECĂTOR 2: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 3: Iustinian
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul V, Consiliul Local al Municipiului V și Primarul Municipiului V împotriva sentinței civile nr. 122/ din 14 aprilie 2008 Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea nr. 544/2001).
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 26 ianuarie 2009, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 2 februarie 2009.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 122/CA/14.04.2008 a Tribunalului Vasluis -a hotărât:
Admite acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului V, Primăria municipiului V și Primarul municipiului V.
Obligă pârâții să elibereze reclamanților, în termenul prevăzut de lege, următoarele acte și informații:
1. Contractele de concesiune sau închiriere încheiate cu " " V, "La din Deal" V și, pentru suprafața de 331. teren, situată în V,-;
2. Autorizațiile de construcție eliberate pe numele celor trei societăți pentru ridicarea unor construcții pe suprafața de 331. teren, situat în V,-;
3. Sumele încasate de Primăria V pentru cedarea către cele trei societăți a folosinței suprafeței de 331. teren, până la data de 01.03.2008.
A reținut instanța de fond că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/20004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi privat sau public.
În speță reclamantul a fost vătămat într-un interes legitim, privat prin refuzul de a le elibera actele și documentele pe care le invocă în apărare societățile comerciale ce au edificat pe terenul proprietatea lor.
Împotriva acestei sentințe au formulat cerere de recurs Unitatea Administrativ-teritorială mun. V, al mun. V și Primarul mun. V, considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât în realitate cu adresa nr. 793/08.02.2008 s-a formulat în termen un răspuns petenților, în contextul în care pe rolul instanțelor se aflau în curs de soluționare dos. Nr-, având ca obiect ridicare construcții, precum și dos. nr. 7125/333 având ca obiect revendicare imobiliară, ce urmau să fie puse în executare de organul administrativ.
În ciuda acestei situații de fapt, reclamanții au promovat acțiunea în litigiu, în raport de care recurenta a invocat excepția prematurității în fața instanței de fond, în - considerarea prev. art. 21 alin. 2 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public -, având în vedere faptul că reclamanții nu formulase procedura prealabilă prev. de lege.
Considerând că în mod eronat instanța de fond a apreciat că reclamantul ar fi fost vătămat în vreun drept al său recunoscut de lege, prin așa-zisul refuz al recurentelor de a-i comunica actele în litigiu, solicită admiterea recursului, cu respingerea pe fond a acțiunii reclamanților.
Instanța din oficiu a pus în discuția părților, termenul din 20.10.2008, a pune concluzii privitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților, raportat disp. art. 117 lit. e) din Legea nr. 215/2001, conform căruia "Secretarul unității administrativ-teritoriale îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții e) asigură transparența și comunicarea către autoritățile, instituțiile publice și persoanele interesate a tuturor actelor prev. la lit. a), în condițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public ".
Răspunzând acestei excepții, recurenții apreciază că informațiile de interes public în litigiu au fost comunicate reclamanților prin intermediul compartimentului pentru relații publice, în condițiile legii.
Curtea, verificând probatoriul aflat la dosarul cauzei, raportat susținerilor părților și problematicii evocate de instanța de recurs, constată că se impune respingerea cererii de recurs promovate în cauză, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, răspunsul emis reclamantului privind refuzul comunicării datelor de interes public solicitate de aceștia, mai înainte de "rămânerea definitivă și irevocabilă" a unor hotărâri judecătorești, în cauze având ca obiect raporturi juridice vizate prin cererea de informații respective, a fost semnată de primar, secretar și consilierul juridic al autorității administrative, persoane abilitate prin lege în derularea activității de comunicare a informațiilor prev. de Legea nr. 544/2001.
Cât privește legalitatea acestui răspuns, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a obligat autoritatea administrativă a comunica înscrisurile solicitate, emise de ea însăși în virtutea atribuțiilor legale, atât timp cât reclamanții au justificat interesul în litigiu de solicitare a lor, iar împrejurarea că pe rolul instanțelor existau în derulare litigii privind cenzurarea legalității actelor respective, nu putea constitui un impediment în comunicarea lor cu această mențiune.
Urmează așadar, ca menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr. 122/CA/14.04.2008, a Tribunalului Vaslui, Curtea să procedeze la respingerea ca nefondată a cererii de recurs promovată de Municipiul V, Consiliul Local V și Primarul mun.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de pârâții Municipiul V, Consiliul Local V și Primarul mun. V împotriva sentinței nr. 122/CA/14.04.2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 februarie 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui: -
13.02.2009
2 ex.-
Președinte:Dan Mircea TăbăltocJudecători:Dan Mircea Tăbăltoc, Aurelia Gheorghe, Iustinian