Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 685/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 15.05.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.685
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.06.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.389/09.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu pârâtul - intimat INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ C-S, având ca obiect comunicare informații de interes public.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul - recurent asistat de avocat, pentru pârâtul - intimat se prezintă consilier juridic.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtului - intimat depune la dosar delegație și întâmpinare, un exemplar comunicându-se reprezentantei reclamantului - recurent.
Reprezentanta reclamantului - recurent depune la dosar împuternicire avocațială și chitanțe privind plata onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului - recurent solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului - intimat pune concluzii de respingere a recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.389/09.XI.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C-S a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtului Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S, având ca obiect obligarea pârâtului de a pune la dispoziție documentele solicitate prin adresa nr. CR 266/29.11.2006 și recunoașterea dreptului pretins - respectiv dreptul de a elibera actele solicitate, întemeiată în drept pe prevederile Legilor nr.544/2001, nr.554/2004 și art.31 din Constituția României.
În motivare instanța a reținut că prin sentința civilă nr.782/15.03.2005, pronunțată în dosarul nr.191/C/2005, Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră C, cu motivarea că reclamantul a fost încadrat polițist debutant în structurile pârâtei C-S în perioada 15.04. - 20.10.2004. Calitatea sa a încetat prin destituirea din poliție în conformitate cu dispozițiile art.13 alin. 1 din Legea nr.360/2002 coroborat cu dispozițiile art.21 alin. 5 din același act normativ și cu prevederile Ordinului nr.300/2004, art.68 alin.1 și 3, întrucât reclamantul a fost apreciat pentru perioada de stagiu cu calificativul "necorespunzător" și în plus a fost declarat nepromovat la examenul de definitivare în profesie susținut la sfârșitul perioadei de stagiu și că din economia textelor legale instanța a reținut că menținerea cu caracter definitiv a reclamantului în profesie era condiționată de întrunirea cumulativă a calificativului corespunzător pentru perioada de stagiu și a declarării sale ca promovat la examenul de evaluare la final de stagiu, respectiv, a constatat stricta respectare a Metodologiei prevăzută de Ordinul nr.300/2004 prin art.1 - 7 al acestuia, pentru derularea procedurii de evaluare.
Prin decizia civilă nr.743/07.09.2005, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr.3655/CA/2005, s-a constatat nul recursul declarat de către reclamant.
Prin decizia civilă nr.704/R/02.11.2006, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr.11665/2005 s-a respins cererea de revizuire formulată de reclamantul - recurent.
Ultimele două hotărâri erau irevocabile.
Prin răspunsul la întâmpinare din data de 23.03.2007, reclamantul își precizează acțiunea în sensul că se întemeiază pe dispozițiile Legii nr.544/2001. Solicită să i se pună la dispoziție actele care au stat la baza măsurii disciplinare de destituire. Mai solicită suma de 10.000 RON daune morale.
În timpul judecării cauzei s-au prezentat și comunicat toate informațiile solicitate. Unele aveau caracter secret, s-au ținut două ședințe secrete, iar în fond actele care avea legătură directă cu reclamantul au fost desecretizate.
S-a avut în vedere și faptul că actele la care se face referire erau întocmite în anul 2004, iar din data de 28.10.2004 reclamantul nu mai făcea parte din organele de poliție.
Unele acte au fost depuse chiar în primul dosar înregistrat cu nr. 198/C/2005, unde s-a dispus respingerea acțiunii reclamantului.
Prin concluziile scrise reprezentanta reclamantului, a solicitat în principal daune morale și cheltuieli de judecată.
Prin concluziile scrise reclamantul mai solicită și caracterizările anuale pe perioada 2001, 2003, iar în mod concret solicită de fapt reîncadrarea sa în rândurile Poliției de Frontieră, cu data de 25.10.2004 și toate drepturile ce se cuvin pe această perioadă. În acest scop a depus la dosar și certificatul de cazier judiciar din data de 08.11.2007.
Problema reîncadrării a fost soluționată irevocabil prin trei hotărâri judecătorești.
Prin actele solicitate se urmărește de fapt o repunere în termen pentru rejudecarea recursului care a fost anulat; și această problemă s-a soluționat prin respingerea cererii de revizuire.
Față de aceste considerente, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.
În cauză a declarat recurs reclamantul solicitând în principal casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar, modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
Recurentul susține că sunt incidente prevederile art.304 pct.6 și 7 Cod procedură civilă, pentru cererea de casare cu trimitere spre rejudecare.
Privitor la motivul de recurs întemeiat pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se arată că sentința nu este motivată, dispozitivul unei sentințe trebuie să fie sprijinit pe considerentele acesteia și să decurgă în mod logic din acestea.
Motivarea unei sentințe trebuie să cuprindă raționamentul logico-juridic care conduce instanța la adoptarea unei soluții. Astfel, instanța este datoare să delibereze și să motiveze asupra stării de fapt și apoi să delibereze și să motiveze asupra încadrării în drept.
În speță, însă prima instanță nu face altceva decât să reia considerentele din întâmpinarea intimatei, fără a analiza în mod critic și fără a analiza apărările pe care le-a formulat prin acțiunea principală și prin precizarea de acțiune depusă la dosarul cauzei.
Consideră că prin acest fapt i s-a încălcat dreptul fundamental de acces la justiție prevăzut de art.6 din CEDO, cât și de art.21 din Constituția României. Conform art.6 din CEDO orice persoană are dreptul să fie judecat în mod echitabil de către o instanță imparțială.
Din practica constatată a Curții Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că un proces echitabil înseamnă atât respectarea principiului egalității armelor, cât și a principiului că instanță să analizeze apărările persoanei respective ( a se vedea cauza Van de împotriva Olandei).
În speță, după cum se poate observa, instanța nu numai că a nesocotit apărările sale, nepronunțându-se asupra lor, dar a și ironizat aceste mijloace de probă. În acest fel obligația de echidistanță și imparțialitate a judecătorului a fost încălcată cu consecința vătămării grave a intereselor sale legitime, mai mult, deși instanța a reținut în considerente că prin cererea formulată reclamantul a chemat în judecată pe pârâtă pentru obligarea acesteia de a pune la dispoziție documentele solicitate și recunoașterea dreptului pretins, aceasta se pronunță asupra reîncadrării sale și a destituirii din poliție încălcând principiul disponibilității prevăzut de art.306 pct.6 Cod procedură civilă, principiu care guvernează procesul civil, instanța trebuind să se pronunțe omnia petita, dacă legea în mod expres și excepțional nu o îndreptățește să se investească din oficiu, cu soluționarea și altor capete de cerere, decât cele formulate de reclamant.
Această îngrădire a instanței rezultă din limitele investirii ei și este expres prevăzută de art.129 alin.6 Cod procedură civilă care dispune că "judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății". Instanța trebuia să analizeze temeiul cererii sale fiind vorba de o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr.544/2001 și nu să se pronunțe cu privire la reîncadrarea sa în rândul Poliției de Frontieră.
În consecință, nu se poate spune că, din acest punct de vedere există o contrarietate flagrantă între considerente și dispozitiv, strict în această problemă în care a fost investită această instanță.
Se mai arată că instanța era obligată să analizeze temeiul pretențiilor sale și să se pronunțe cu privire la acordarea daunelor morale, pe care le-a solicitat în temeiul prevederilor art.22 alin.2 din Legea nr.544/2001.
Consideră că sunt întemeiate, acordarea acestora fiind o consecință logică a integrității drepturilor cetățenilor, garantate de normele dreptului constituțional și ale legilor speciale.
Atâta vreme cât pârâta a refuzat să pună la dispoziție toate documentele solicitate, reclamantul poate solicita instanței daune morale. Consideră că este dovedită vătămarea în drepturile sale recunoscute de lege, respectiv drepturile fundamentale ale cetățeanului se exercită integral și nestingherit, iar principiul reparației daunelor morale trebui recunoscut și în cazul de atingeri grave aduse unor drepturi, ca defăimare.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit că satisfacția echitabilă ar putea cuprinde 3 componente, și anume: repararea daunelor materiale, o compensație acordată pentru prejudiciul moral (daunele morale) și acoperirea tuturor cheltuielilor de judecată. Reparația prejudiciului de natură morală este subordonată principiului "restitutio in integrum", iar criteriile avute în vedere la indemnizarea acesteia depind de particularitățile cazului.
Curtea a statuat că hotărârile de constatare judiciară a violării unui drept al omului constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru prejudiciul moral încercat de cel vătămat, considerându-se că are un caracter reparatoriu.
Se solicită a se constata faptul că, există o corelație între natura drepturilor încălcate, respectiv dreptul constituțional la informație stipulat expres și în Legea nr.544/2001, și garantat de art.31 din Constituția României și natura prejudiciilor cauzate.
Reclamantul era îndreptățit să solicite, iar răspunderea pârâtei consta în aceea de a refuza să pună la dispoziție documentele solicitate, exercitarea acestui drept implica accesul la fapte și date ce au un caracter public, acces care nu trebuia prejudiciat.
Pe fond, solicită modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, din următoarele considerente:
Pârâtul, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S, nu a binevoit să se conformeze cererile sale și solicitării instanței de judecată dispusă prin încheiere de ședință, de a elibera și pune la dispozițiunea reclamantului toate documentele solicitate conform prevederilor Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informații de interes public.
Arată că, pârâtul a refuzat să comunice dispoziția prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, dovada comunicării dispoziției de încetare a raporturilor de serviciu către reclamant, deși în prealabil pârâtul i-a comunicat nota telefonică primită la sector și fișa postului cu atribuțiile și obligațiile de serviciu.
Consideră că, în speță, este vorba de un exces de putere din partea pârâtului, îngrădind dreptul constituțional al reclamantului la informație, stipulat expres în Legea nr.544/2001 și garantat prin art.31 din Constituția României, care prevede dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public, nu poate fi îngrădit, iar autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățeanului asupra problemelor de interes personal.
Obiectul cererii de chemare în judecată se încadrează în dispozițiile prevederilor art.6 alin.1 din Legea nr.544/2001, conform cărora "orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice în condițiile prezentei legi, informație de interes public".
În speță, este vorba de un exces de putere, încălcându-se dreptul reclamantului de a lua cunoștință de conținutul documentelor solicitate fiind vorba de un refuz nejustificat și anume, refuzul nejustificat procesual - adică refuzul de a răspunde motivat la cererea sa - și refuzul nejustificat substanțial - refuzul de a nu da curs solicitării sale, singura posibilitate a sa fiind aceea de a se adresa instanței de contencios administrativ, pentru vătămarea drepturilor sale, recunoscute de lege, conchide recurentul.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
Prin acțiune precizată reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S solicitând să fie obligat să-i pună la dispoziție documentele solicitate prin adresa nr. CR 266 înregistrată în data de 29.11.2006, în temeiul art.1, 2 și 6 alin.1 din Legea nr.544/2001, respectiv să furnizeze informațiile de interes public solicitate prin cerere; obligarea pârâtei de a-i pune la dispoziție dosarul personal, având în vedere faptul că acesta avea calitatea de funcționar public cu statut special, respectiv avea calitatea de polițist de frontieră (în conformitate cu prevederile art.25 din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului "fiecare polițist are un dosar personal"), în conformitate cu art.12 din Legea nr.544/2001; recunoașterea dreptului pretins - respectiv dreptul de a i se elibera actele solicitate - art.31 din Constituția României și dispozițiile art.13 din Legea nr.544/2001; obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale - art.22 alin.2 din Legea nr.544/2001; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin adresa nr. CR 266/29.XI.2006, invocată în acțiune, reclamantul s-a adresat pârâtului, anterior introducerii acțiunii, pentru a i se comunica nota telefonică primită la sector, prin care în seara zilei de 28.10.2004, i-a fost adus la cunoștință verbal faptul că, raporturile de serviciu au încetat cu data de 25.10.2004, decizia de desfacere a contractului individual de muncă, emisă în formă scrisă și motivată în fapt și în drept, o copie a contractului individual de muncă, precum și actul adițional la contractul individual de muncă, fișa postului cu atribuțiile și obligațiile de serviciu, dovada comunicării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, dovada efectuării cercetării prealabile și înștiințarea legală privind efectuarea cercetării prealabile, precum și dovada de comunicare a actelor cercetării, dovada consultării consiliilor de disciplină și dispoziția prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu și organul care a emis această dispoziție.
Pârâtul a răspuns cererii cu nr.266/29.XI.2006, prin înscrisul de la fila 6 din dosarul Tribunalului C-S, în sensul că nota telefonică solicitată are caracter secret de serviciu, constituie document intern iar reclamantul nu mai face parte din cadrul personalului C-S, că pe perioada cât reclamantul a avut calitatea de agent de poliție nu și-a desfășurat activitatea în baza unui contract individual de muncă, deoarece a avut calitatea de funcționar public cu statut special și prin urmare nu puteau comunica aceste acte reclamantului.
Se mai arată că împotriva reclamantului nu a fost dispusă cercetarea prealabilă, deoarece calitatea de polițist a încetat prin destituirea din poliție, ca urmare a nepromovării examenului de definitivare în profesie, în conformitate cu dispozițiile art.13 alin.1 din Legea nr.360/2002, privind statutul polițistului coroborat cu art.21 alin.5 din același act normativ și cu prevederile art. 69 alin. 1 -3 din Ordinul nr.300/2004, în acest caz măsura luată nu constituie "sancțiune disciplinară" ci este consecința legală a nepromovării examenului susmenționat.
Pe parcursul judecării cauzei, la Tribunalul C-S, pârâtul a depus la dosar dispoziția nr. S/-/28.2004, prin care au încetat raporturile de serviciu ale reclamantului cu pârâtul, urmare la nepromovarea examenului de definitivare în profesie, fișa postului reclamantului în cadrul C-S, răspunsul cu numărul -/26.2004 la contestația formulată împotriva rezultatului examenului de definitivare în profesia de polițist, raportul de evaluare a perioadei de stagiu.
Prin concluziile scrise depuse de reclamant prin avocat, la filele 74 - 76 din dosarul Tribunalului C-S pentru termenul din 2.XI.2007 când s-a dezbătut cauza în fond, acesta și-a restrâns acțiunea, în sensul admiterii doar în parte a acțiunii, cu obligarea pârâtei la comunicarea înscrisurilor care nu au fost depuse la dosarul cauzei - respectiv dosarul personal al reclamantului, dispoziția prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, dovada comunicării dispoziției de încetare a raporturilor de serviciu, în temeiul prevederilor art.1, 2 și art.6 alin.1 din legea nr.544/2001; obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând daune morale pentru refuzul pârâtei de a-i comunica documentele solicitate atât prin acțiunea de chemare în judecată, cât și prin precizarea de acțiune depusă la dosarul cauzei, în temeiul prevederilor art.22 alin.2 din Legea nr.544/2001; recunoașterea dreptului pretins - respectiv dreptul de ai se elibera actele solicitate - conform prevederilor art.13 din Legea nr.544/2001 coroborat cu art.31 din Constituția României; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces în cuantum de 833 RON.
Reținând că pârâtul a comunicat în instanță actele sus enumerate și care au făcut parțial obiectul cererii reclamantului nr. CR 266/2006, cererile din acțiune, referitoare la aceste înscrisuri sunt fără obiect.
Raportat la împrejurarea că reclamantul a fost funcționar public și deci nu a avut încheiat un contract individual de muncă cu pârâtul, de asemenea că măsura de încetare a raporturilor de serviciu cu pârâtul nu constituie una disciplinară, nu există refuz vătămător pentru reclamant datorită necomunicării dovezilor privind procedura cercetării prealabile, a consultării consiliilor de disciplină, astfel instanța constată că cererile sub acest aspect sunt nefondate pe prevederile Legii nr.544/2001.
Referitor la obligarea de a se comunica nota telefonică din 28.2004, privitoare la încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, instanța constată că un asemenea act constituie unul de procedură administrativă, de comunicare a unor măsuri luate față de funcționarul public, potrivit unor reglementări speciale care nu cade sub incidența dispozițiilor Legii nr.544/2001.
În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Timișoara apreciază că bine a fost respinsă acțiunea față de reclamant, motiv pentru care recursul este nefondat și se respinge și cu privire la critica de nepronunțare asupra daunelor morale pentru că din considerentele sentinței rezultă că instanța a respins acțiunea precizată cu referire la toate capetele de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.389/9-XI-2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică 5.VI.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/12.06.08
TEHNORED:/16.06.08
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C-
Judecători - /
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Rodica Olaru
