Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 795/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 795

Ședința publică din data de 20 mai 2009

PREȘEDINTE: Dinu Florentina

JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de reclamantul domiciliat în B,str. - NORD,. 2.. 7,. 27, Cod poștal -, Județ și pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ cu sediul în B, sector 4,- -26 A, Cod poștal -, împotriva sentintei nr.323 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și recurentul pârât Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului registraturii întâmpinare din partea recurentului reclamant, însoțită de copia sentintei nr 7788/2001 Judecătoriei Sect. 1 B și adeverința nr. 370/27.02.2007.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Buzău, reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă B, aceasta să fie obligată să îi furnizeze informațiile solicitate prin cererea din 24.03.2008 și să-i plătească daune morale în cuantum de 1.000 lei, pentru încălcarea dreptului de acces la informațiile de interes public.

În motivarea acțiunii reclamantul a învederat instanței că la data de 24.03.2008, prin cererea recomandată nr. 95108 din 24.03.2008 a solicitat pârâtei furnizarea de informații de interes public, iar prin adresa nr. 17017/R din 21.04.2008 aceasta i-a comunicat refuzul de a-i transmite informațiile solicitate, invocând existența unor hotărâri judecătorești.

A arătat reclamantul că, respectivele hotărâri judecătorești nu au nici o legătură cu relațiile solicitate, acestea vizând mențiuni legate de raporturile sale de muncă și anume dacă în arhiva pârâtei, în documentele depuse de SRL se regăsesc mențiuni în legătură cu eventualele sale absențe nemotivate în perioada noiembrie 200-februarie 2001 și transmiterea de extrase din statele de plată, ce privesc strict persoana sa.

După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, prin sentința nr. 323/18 februarie 2009 Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă B,care a fost obligat să-i comunice acestuia informațiile solicitate, conform cererii din 24.03.2008, respectiv dacă în documentele oficiale predate pârâtei SRL se regăsesc mențiuni în legătură cu eventualele absențe nemotivate ale reclamantului din perioada noiembrie - decembrie 2000 și ianuarie - februarie 2001, precum și transmiterea de extrase - copii, pe cheltuiala reclamantului, de pe statele de plată ce îl privesc pe acesta, respingându-se capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin cererea înaintată cu recomandata nr.95108 din 24.03.2008, reclamantul a solicitat pârâtului Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă B furnizarea de informații publice, în sensul de a i se comunica dacă în statele de plată din noiembrie - decembrie 2000 și ianuarie - februarie 2001, documente care potrivit legii se află în arhiva pârâtului, se regăsesc mențiuni în legătură cu eventualele sale absențe nemotivate, precum și comunicarea de extrase de pe aceste state de plată ce privesc strict persoana sa.

Prin adresa nr. 17017/R/21.04.2008 pârâtul a comunicat reclamantului că aceste solicitări au fost soluționate anterior de către instanțele judecătorești, iar prin sentința civilă 5847/2003 a Judecătoriei Buzău, Societatea Comercială SRL a fost obligată la eliberarea actelor cerute, iar prin sentința civilă nr. 383 din 19.04.2004, Tribunalul Buzăua respins ca neîntemeiată o cerere similară.

Instanța a considerat refuzul pârâtului de a comunica reclamantului informațiile solicitate ca fiind nejustificat, întrucât prin sentința civilă nr.5847 din 14.11.2003 pronunțată în dosarul nr.8089/2003 al Judecătoriei Buzău, pârâta B a fost obligată la eliberarea către reclamant a altor acte, respectiv: contractul individual de muncă și anexa la acesta, decizia de desfacere a contractului de muncă și confirmarea comunicării, documentație ce a stat la baza desfacerii contractului individual de muncă și documentația privind accidentul produs în 20.11.2000.

Din considerentele sentinței nr.383 din 19.04.2004 pronunțată în dosarul nr.410/2004 al Tribunalului Buzăus -a reținut că același reclamant a solicitat obligarea pârâtei ITM B la eliberarea unor copii certificate de pe unele documente aflate în arhiva acestei instituții, cu totul altele decât cele ce fac obiectul prezentei acțiuni ( decizia nr. 44 din 29.12.2000 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă și confirmarea de comunicare în scris a acestei decizii, documente privind cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, adresa nr. 2 din 3.01.2001 emisă de SC SRL).

Instanța de fond a reținut că prin prezenta acțiune, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, reclamantul a solicitat, astfel cum s-a arătat, comunicarea altor informații la care este îndreptățit și care îl vizează în mod direct.

În temeiul considerentelor expuse, tribunalul a considerat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă B de a-i comunica reclamantului informațiile solicitate și care îl vizează în mod direct pe acesta, susținerea pârâtului în sensul că aceste informații i-au fost deja comunicate fiind neîntemeiată, astfel cum s-a arătat, relațiile deja comunicate vizând cu totul alte aspecte.

Așa fiind, instanța a admis în parte acțiunea și în consecința a obligat pârâtul să comunice reclamantului informațiile solicitate prin cererea din 24.03.2008, respectiv dacă în documentele oficiale predate pârâtului de către SRL se regăsesc mențiuni în legătură cu eventualele absențe nemotivate ale acestuia în perioada noiembrie - decembrie 2000 și ianuarie - februarie 2001, precum și transmiterea de extrase în copie de pe statele ce îl privesc pe acesta, iar conform dispozițiilor art.9 alin.1 din Legea nr.544/2001, costul serviciilor de copiere a copiilor de pe statele de plată va fi suportat de solicitant.

În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata de daune morale, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut în nici o modalitate dovada existenței prejudiciului moral suferit, a modalității de cuantificare a acestuia, refuzul de comunicare informațiilor solicitate neputând conduce de drept la constatarea existenței unui prejudiciu moral, ci eventual, a unui prejudiciu material ce ar fi trebuit dovedit.

Impotriva sentinței nr. 323 din 18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău au declarat recurs reclamantul și pârâtul Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă.

Recurentulreclamanta criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că în mod greșit s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale solicitate de el prin acțiunea introductivă, prejudiciul moral neputând fi dovedit cu probe certe și neexistând modalități de cuantificare a acestuia, valoarea daunelor morale rămânând la aprecierea instanței de judecată, în funcție de consecințele suferite de cel lezat, care trebuie apreciate rezonabil și echitabil, cu aplicarea principiului nediscriminării, prin raportare la alte cauze similare soluționate de instanțele naționale dar și de CEDO.

S-a susținut că sunt aplicabile prevederile art. 12 alin. 2 și art. 16 alin.1 din Constituția României, instanțele acordând daune morale pentru încălcarea dreptului de acces la informații de interes public - cauza Mazăre contra DNA.

S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Recurentul pârâtul Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă a criticat la rândul său hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că se află în imposibilitatea executării în întregime a hotărârii atacate, deoarece nu deține alte înscrisuri, în afara statului de plată din lunile noiembrie - decembrie 2000 și ianuarie - februarie 2001, depuse de SRL, din care să rezulte dacă reclamantul are sau nu absențe nemotivate, astfel că nu îi poate comunica numărul acestora.

S-a mai susținut că prin referatul nr. 1148/29.12.2000 și decizia nr. 44 din aceeași dată s-au comunicat reclamantului informații, în executarea sentinței nr. 5847/2003 și 383/2004, aspect reținut de prima instanță, care însă în mod greșit a constatat că informațiile solicitate în prezenta cauză sunt diferite de cele care i-au fost deja comunicate.

Recurentul pârât a indicat în drept temeiul legal al recursului art. 304 (9) și art. 312 pr.civ, Legea nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției, nr.HG 767/1999, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia, Legea 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public și nr.OG 123/2002, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a acestui act normativ.

Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente,Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:

Cu privire la recursul reclamantului:

Acordarea daunelor morale nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor art. 998 și urm. Cod civil, cel care le solicită având obligația, potrivit art. 1169 cod civil de a dovedi îndeplinirea acestor condiții reprezentate de: prejudiciul pretins suferit, vinovăția celui care l-a produs și legătura de cauzalitate între acestea, fără de care aceste daune morale nu pot fi acordate.

Recurentul reclamant nu a dovedit îndeplinirea acestor condiții, astfel în mod corect prima instanță a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, iar trimiterile făcute de recurent la alte cauze în care s-au acordat aceste daune morale nu au relevanță, fiind vorba de hotărâri judecătorești care s-au pronunțat în condițiile concrete ale respectivei spețe deduse judecății.

Pe de altă parte, admiterea acțiunii reclamantului și obligarea pârâtului de a-i furniza informațiile publice solicitate reprezintă deja o reparație a vătămării pretins suferite de acesta.

Constatând că sentința atacată nu este afectată sub acest aspect de niciunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pr.civ. în temeiul disp.art. 312 pr.civ, Curtea va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

Cu privire la recursul pârâtului Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă B:

In mod judicios prima instanță a constatat că informațiile solicitate de recurentul reclamant prin prezenta acțiune sunt diferite de cele pe care recurentul pârât a fost obligat să i le furnizeze prin sentința nr. 5847/2003 a Judecătoriei Buzău.

Recurentul pârât nu invocă motive de nelegalitate a hotărârii judecătorești atacate cu recurs, ci arată numai faptul că nu poate furniza toate informațiile pe care a fost obligat să le transmisă, prin sentința nr. 323/2009 a Tribunalului Buzău, respectiv nu poate preciza numărul absențelor din perioada solicitată de recurentul reclamant, or aceasta este o problemă de executare a hotărârii, recurentul pârât neputând fi obligat să transmită informațiile de care nu dispune.

De altfel, recurentul pârât nu a învederat aceste aspecte la instanța de fond, hotărârea fiind pronunțată pe baza actelor depuse la dosar, nimeni neputându-și invoca propria culpă în valorificarea unui drept, sentința atacată având în vedere materialul probator administrat în cauză.

Constatând că sentința atacată nu este afectată sub acest aspect de niciunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pr.civ. în temeiul disp.art. 312 pr.civ, Curtea va respinge și recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul domiciliat în B, str. - Nord,. 2.. 7,. 27, Cod poștal -, Județ și pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ cu sediul în B, sector 4,- -26 A, Cod poștal -, împotriva sentinței nr.323 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 20 mai 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

- - - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. /CMF

2 ex./22.05.2009

- - - Tribunal B

-

Președinte:Dinu Florentina
Judecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 795/2009. Curtea de Apel Ploiesti