Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 10/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 25.02.2008
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 10
Ședința Camerei de Consiliu din 12 Martie 2008
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamant DE A SA în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect conflict de competență.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri,instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad sub nr- la data de 14 septembrie 2007, reclamanta - DE A SA Aac hemat în judecată pârâta solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 180,45 lei reprezentând contravaloare canal și penalități de întârziere și la 17.7 lei cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta arată că a prestat pârâtei servicii de -canal conform art. 91 al Contractului nr.26692/11.09-.006 încheiat între părți. Facturile din 30.11.2006 - 30.03.2007 reprezentând contravaloarea serviciilor de canal prestate, nu au fost achitate, fapt pentru care pârâta datorează suma de 151,92 lei.
Facturarea s-a făcut în baza autocitirii efectuată lunar de către pârâtă.
Totodată, conform art. 17 alin (1) al Contractului încheiat între părți, pentru facturile neachitate, pârâta datorează penalități de întârziere în cuantum de 28,53 lei.
Ulterior în ședința publică din data de 13 noiembrie 2007, societatea reclamantă a depus la dosar precizare de acțiune privind majorarea pretențiilor față de pârâtă.
Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Având în vedere că potrivit art. 2 lit. d) Cod procedură civilă tribunalul judecă în prima instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ, instanța în baza art. 158 și art. 159 pct. 2 Cod procedură civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Prin Sentința civilă nr.8947/17 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr-,s-a dispus declinarea acțiunii reclamantei - de A SA A formulată împotriva pârâtei în favoarea Tribunalului Arad, potrivit art. 51 alin 3 din Legea nr.51/2006.
Judecătoria Arada reținut că, potrivit art. 51 alin 3 din Legea nr.51/2006, care reglementează cadrul juridic instituțional unitar, privind funcționarea serviciilor comunitare de utilități publice, litigiile izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ precum și în baza art.158 și art.159 pct. 2 Cod procedură civilă.
În urma declinării de competență, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arad sub nr- la data de 03-01.2008.
Prin Decizia civilă nr. 115/29 ianuarie 2008, Tribunalul Arada declinat, la rândul său, competența materială a soluționării acțiunii exercitată de reclamanta - de A SA A împotriva pârâtei, în favoarea Judecătoriei Arad, reținând că potrivit art.51 alin 3 din Legea nr.51/2006 care reglementează cadrul juridic instituțional unitar, privind funcționarea serviciilor comunitare de utilități publice, litigiile izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ.
Examinând cu prioritate în condițiile art. 137 Cod procedură civilă excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ sesizate,se constată că aceasta este fondată urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Prin art. 1 alin 2 din legea 51/2006, legea serviciilor comunitare de utilități publice care a intrat în vigoare la data de 21.03.2007, legiuitorul defineșțe noțiunea de serviciu comunitar de utilitate publică ca fiind totalitatea activităților de utilitate și interes public general, desfășurate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor, sub conducerea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în scopul satisfacerii cerințelor comunităților locale.
Interpretarea logico-juridică a dispozițiilor legale precitate evidențiază în mod evident scopul pentru care a fost adoptată legea impunând cu necesitate concluzia că, în categoria serviciilor de utilitate publică intră numai acele servicii care deservesc comunitatea fiind activități de utilitate sau de interes public cum ar fi iluminatul străzilor, canalizarea localităților,epurarea apelor și intervenția în caz de calamități, activitățile care vizează energia termică în sistem centralizat la nivelul unităților administrativ-teritoriale,transportul public, autoritățile pentru întreținerea domeniului public.
În contextul celor evidențiate mai sus instanța de contencios administrativ constată că serviciile prestate de reclamantă pârâtei nu se încadrează în categoria serviciilor de utilitate publică așa cum au fost definite de legiuitor prin lege, ci se circumscrie dispozițiilor art. 51 alin 4 din lege care dispune în mod imperativ că soluționarea litigiilor civile izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi, se face de instanțele de judecată, în condițiile legii.
Pe cale de consecință,competența de soluționare în prima instanță a cauzelor care au ca obiect pretenții derivând din furnizarea unor astfel de servicii, deci a celor care nu se încadrează în categoria serviciilor de utilitate publică generală în scopul satisfacerii comunității, revine potrivit art. 1și 2 Cod procedură civilă instanței de drept comun, respectiv Judecătoriei Arad.
Constatând conflict negativ de competență ivit între Judecătoria Arad și Tribunalul Arad, a fost sesizată Curtea de Apel Timișoara, pentru amiterea regulatorului de competență, potrivit art.20 Cod procedură civilă, cauza fiind înregistrată la această instanță la data de 25.februarie 2008, sub nr-.
Analizând probatoriuladministrat în cauză,Curtea constată următoarele:
Prezentul litigiu are de obiect cererea de obligare a unei persoane juridice private la plata către furnizor a contravalorii serviciilor de canal.
Judecătoria Arada invocat necompetența de soluționare a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. 3 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 254 din 21.03.2006.
Curtea constată, în primul rând, că Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, a fost modificată, ulterior pronunțării hotărârilor de declinare a competenței din prezenta cauză, prin Ordonanța de Urgență nr. 13 din 20 februarie 2008, pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și a Legii serviciului de alimentare cu și de canalizare nr. 241/2006, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2008.
Conform art. I punctul 51 din Ordonanța de Urgență nr. 13/2008, "Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 21 martie 2006, se modifică și se completează după cum urmează:
51. La articolul 51, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Soluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanțele competente potrivit legii și se judecă în procedură de urgență. Cererea se introduce la instanțele de judecată în a căror competență teritorială se află domiciliul/sediul utilizatorului."
Curtea reține, așadar, că după declinarea competenței în prezenta cauză, textul legal care stabilea competența de soluționare a prezentei cauze a fost modificat.
Astfel, la data pronunțării celor două hotărâri succesive de declinare a competenței, art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 prevedea că "soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedură de urgență."
Conform art. I punctul 51 din Ordonanța de Urgență nr. 13/2008, în prezent articolul 51, alin. (3) din Legea nr. 51/2006 prevede că " soluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanțele competente potrivit legii și se judecă în procedură de urgență. Cererea se introduce la instanțele de judecată în a căror competență teritorială se află domiciliul/sediul utilizatorului."
În rezolvarea conflictului de competență, Curtea subliniază, în primul rând, că, potrivit art. 725 alin. 2 Cod de Procedură Civilă,"procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe. În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile".
Având în vedere această dispoziție legală, Curtea va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în raport cu dispozițiile legale aflate în vigoare la momentul sesizării instanței competente, iar nu în raport cu dispozițiile legale modificatoare ulterioare acestei sesizări.
În consecință, instanța va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în raport cu reglementarea art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 anterioară modificării operate prin Ordonanța de Urgență nr. 13/2008, precum și în raport cu celelalte dispoziții ale Legii nr. 51/2006 în vigoare anterior modificării respective.
Curtea reamintește că anterior modificării operate prin Ordonanța de Urgență nr. 13/2008, art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 prevedea că "soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedură de urgență."
În raport cu această dispoziție legală, sunt de competența instanței de contencios administrativ litigiile "izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate / prestate".
Această formulare a textului legal nu cuprinde detalii cu privire la subiectele de drept între care pot interveni aceste litigii, nici cu privire la natura serviciilor a căror neplată determină competența instanței de contencios administrativ.
În aceste condiții, pentru determinarea sferei de aplicare a art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006, se impune identificarea categoriilor de persoane și de servicii la care face referire acest text legal.
Curtea observă, în primul rând, că în aceeași materie alineatul 4 al art. 51 din Legea nr. 51/2006 prevede că "soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecată competente, în condițiile legii."
Din acest text rezultă intenția legiuitorului de a menține dispozițiile legale anterioare, referitoare la competența de soluționare a litigiilor civile izvorâte din aplicarea acestei legi.
Această idee este susținută și de dispozițiile art. 24 alin. 2 din lege, conform cărora "raporturile juridice dintre operatorii serviciilor de utilități publice și utilizatorii acestor servicii sunt raporturi contractuale desfășurate în baza contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciilor de utilități publice, elaborat de autoritatea de reglementare competentă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, a regulamentelor serviciilor și a caietelor de sarcini specifice acestora", precum și de dispozițiile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 51/2006, potrivit cărora "raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat."
Curtea constată că prezentul litigiu s-a născut între un furnizor și un utilizator al serviciilor astfel furnizate.
Or, în condițiile în care Legea nr. 51/2006 prevede, la art. 24 alin. 2, că raporturile juridice dintre operatori și utilizatori sunt raporturi contractuale, Curtea nu poate reține că raporturile dintre doi utilizatori pot fi calificate ca raporturi de drept public, susceptibile să atragă competența specială a instanței de contencios administrativ.
Faptul că art. 51 alin. 3 din legea citată se referă indeterminat la litigiile izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate nu poate constitui un argument în sensul atragerii competenței instanței de contencios administrativ în soluționarea litigiilor dintre utilizatori și furnizori.
Acest articol se impune a fi interpretat în contextul întregii reglementări, iar nu izolat, în conformitate cu dispozițiile art. 982 Cod Civil, potrivit cărora " toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg".
O interpretare autonomă a acestui text, fără corelație cu celelalte texte de lege, ar conduce la concluzia că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze, de exemplu, și litigiile dintre proprietar și chiriașul unui apartament izvorâte din refuzul chiriașului de a achita contravaloarea serviciilor de utilități publice de care a beneficiat.
O asemenea interpretare ar lipsi de efect dispozițiile art. 51 alin. 4 din Legea nr. 51/2006, conform cărora. "soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecată competente, în condițiile legii." Din această reglementare rezultă intenția legiuitorului de a menține competența instanțelor civile, de drept comun, în această materie, intenție care ar fi contrazisă de interpretarea conform căreia orice litigiu născut din neplata acestor servicii este de competența instanței de contencios administrativ, indiferent de subiectele de drept între care poartă acel litigiu.
Curtea apreciază, așadar, că în contextul în care art. 51 alin. 4 din Legea nr. 51/2006 admite existența unor litigii civile izvorâte din aplicarea acestei legi, nu se poate admite că orice litigiu izvorât din neplata contravalorii serviciilor de utilități publice este de competența instanțelor de contencios administrativ, indiferent și independent de calitatea persoanelor între care poartă acest litigiu.
În acest sens, Curtea observă că temeiul promovării acțiunii judiciare este un contract civil, prin care reclamanta de A s-a obligat să furnizeze în mod curent, în schimbul plății unei sume de bani, pârâtei un anumit serviciu comunitar de utilități publice, respectiv alimentarea cu, canalizarea și epurarea apelor uzate, colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale.
Așadar, temeiul acțiunii nu este reprezentat de un contract administrativ, în sensul prevăzut de art. 2 alin.1 lit. c) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dispoziții conform cărora "sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
În consecință, Curtea reține că raporturile dintre părți au o natură juridică civilă incontestabilă.
A admite că un asemenea litigiu este de competența instanței de contencios administrativ echivalează cu negarea oricărei specializări a instanței de contencios administrativ, de vreme ce aceasta ar avea competența să soluționeze litigii între doi particulari, care nu au ca obiect vreun act administrativ sau vreo atribuție de putere publică.
De aceea, Curtea consideră că dispozițiile art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 - astfel cum erau în vigoare la momentul sesizării instanței de către reclamantă - se impun a fi interpretate în sensul că litigiile izvorâte din neplata contravalorii serviciilor de utilități publice sunt de competența instanței de contencios administrativ numai în măsura în care raporturile juridice dintre părțile litigante sunt raporturi de drept public sau cel puțin una dintre părți are calitatea de autoritate publică și acționează în regim de putere publică.
O interpretare extensivă a textului art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 ar lipsi de efecte alte dispoziții ale Legii nr. 51/2006, cum sunt dispozițiile art. 24 alin. 2, ale art. 36 alin. 1 sau ale art. 51 alin. 4 din această lege, de vreme ce o asemenea interpretare ar atrage competența instanței de contencios administrativ independent de natura raporturilor juridice dintre părți sau de calitatea în care acționează acestea.
În consecință, în raport cu cele arătate anterior, Curtea reține că prezentul litigiu - născut între un furnizor al unui serviciu comunitar de utilități publice și un utilizator în legătura cu pretinsa neplată a contravalorii serviciilor de utilități publice, litigiu justificat de reclamant pe nerespectarea contractului încheiat de părți în acest sens - este de competența Judecătoriei Arad, ca instanță de drept comun, raporturile dintre părți fiind guvernate exclusiv de legea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Arad.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Se comunică -
Reclamantei - - DE A SA A--4
Pârâtei - -A,Str.D nr.19
Red.RP -15.04.2008
Tehnored 15.04 2008- 4 expl
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Victoria Catargiu
