Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 17/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 17CNC

Ședința din Camera de Consiliu de la 12 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru

Grefier - -

Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Craiova și Tribunalul Dolj, în soluționarea acțiunii formulată de reclamanta AGENȚIA PENTRU DEZVOLTAREA REGIONALĂ SUD VEST OLTENIA cu sediul în C, nr.19, D în contradictoriu cu pârâții - Dr Tr S, B-dul -, nr.132, -,.1,.5, M și " " - C, nr.16,

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

CURTEA:

Asupra conflictului negativ de competență;

Prin Sentința civilă nr.7892 din 30 mai 2007, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Craiovaa declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului Mehedinți, cu motivarea că potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr.554/2004, instanța de executare este instanța care a soluționat fondul și cum litigiul a fost soluționat de Tribunalul Mehedinți, aceasta este instanța competentă material, în conformitate cu art. 3734alin. (2) pr. civilă coroborat cu art. 400 alin. (1) pr. civilă să soluționeze, pe fond, contestația la executare.

La Tribunalul Mehedinți, contestația la executare a fost înregistrată la nr-.

Prin sentința nr. 1925 pronunțată în cauza cu numărul de mai sus Tribunalul Mehedinția constat că nu este competentă material cu soluționarea cauzei.

A declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de debitoarea AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ SUD-VEST OLTENIA C privind creditoarea, BEJ și terțul poprit BRD- SA-SUCURSALA C în favoarea Judecătoriei Craiova.

A constat că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competență și a trimis dosarul la Curtea de APEL CRAIOVA pentru a soluționa conflictul de competență.

S-a suspendat judecata cauzei până la pronunțarea regulatorului de competență,

Pentru a se pronunța astfel, examinând-și propria competență materială tribunalul a constatat, în baza art. 400 pr. civilă, coroborat cu art. 3734pr. civilă, că, competența de soluționare este a judecătoriei în circumscripția căreia are loc executarea, adică Judecătoria Craiova.

S-a arătat că tribunalul - Secția de contencios administrativ și fiscal în mod excepțional, este instanță de executare numai pentru hotărârile pronunțate în acțiunile întemeiate pe Legea nr. 554/2004 prin care autoritatea publică a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, sau să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, iar această autoritate refuză să le pună în executare, situație în care sunt incidente dispozițiile art.24 din Legea Contenciosului Administrativ.

Față de împrejurarea că atât Tribunalul Mehedinți, cât și Judecătoria Craiovas -au declarat necompetente material să soluționez cauza, declinându-și reciproc competența, conf. art. 20 pct. 2 c civ.p., s-a constat ivit conflict negativ de competență, înaintându-se dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, în speță Curtea de APEL CRAIOVA - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Curtea constatând existent conflictul negativ de competență în sensul art. 20 cod procedură civilă și competența sa în soluționarea acestuia în conformitate cu art. 22 alin. 2 cod procedură civilă reține următoarele:

Titlul executor în prezenta cauză este constituit de sentința nr. 2/C/C/2006 din 20 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - secția de contencios administrativ în dosarul nr. 3423/CONT/2005.

Se mai reține și că titlul exe4cutoriu a fost emis în baza art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004.

În această situație coroborând dispozițiile art. 25 din Legea 554/2004 ce face vorbire și indică instanța de executare pentru titlurile emise în temeiul art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004 cu art. 2 alin. 1 lit. ț din Legea 554/2004 se reține că instanța de executare în cauză este instanța care a soluționat fondul litigiului, respectiv Tribunalul Mehedinți.

Ca urmare și contestația la executarea propriu-zisă ce constituie obiectul prezentei cauze se va soluționa de instanța de executare astfel determinată potrivit art. 400 alin. 1 cod procedură civilă.

În același sens se are în vedere și soluția de principiu adoptată de Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal al Înaltei Curți de Casație și Justiție ce a statuat că pentru titlurile executorii reprezentate de hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, competența de soluționare a contestației la executare aparține instanței care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. ț.

În consecință, potrivit art. 21 din Codul d e procedură civilă se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind contestația la executare formulată de reclamanta AGENȚIA PENTRU DEZVOLTAREA REGIONALĂ SUD VEST OLTENIA cu sediul în C, nr.19, D în contradictoriu cu pârâții - Dr. Tr. S, B-dul -, nr. 132, -A,. 1,. 5, M și " " - C, nr. 16, D în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2009

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red. jud.

5 ex.

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 17/2009. Curtea de Apel Craiova