Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 23/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DECONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 23CC
Ședința din Camera de Consiliu din data de 22 februarie 2008
PREȘEDINTE: Florentina Dinu
JUDECĂTOR 2: Adriana Florentina Secrețeanu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Dâmbovița și Judecătoria Târgoviște cu privire la soluționarea acțiunii în contencios administrativ, ce are ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamantul COMPANIA DE T- D SA, cu sediul în Târgoviște, str.-, nr.50, județ D, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în com. sat, nr.151, județ
Cauză soluționată în camera de Consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată la nr-, reclamanta Compania de Târgoviște a chemat în judecată pârâtul, domiciliat în comuna și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 253,78 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de execuție branșament de potabilă pe care le-a efectuat în beneficiul acesteia, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta a încheiat cu pârâtul contractul 45/18.08.2005 și a executat în favoarea acestuia a unui branșament potabilă, în vederea branșării imobilului situat în comuna, proprietatea pârâtului, iar acesta din urmă avea obligația să achite contravaloarea lucrărilor în 6 rate lunare, efectuând plăți parțiale, rămânând un debit de 253,78 de lei.
In ședința din 15 octombrie 2007 instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște, având în vedere că, reclamanta este prestator de servicii, astfel cum este definit de Legea nr.51/2006 și potrivit art. 51 din această lege, competența de soluționare revine Tribunalului Dâmbovița - secția contencios.
Prin sentința civilă nr.3740 din 15 octombrie 2007, Judecătoria Târgoviștea admis excepția necompetenței materiale a instanței mai sus menționate și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița - Secția Contencios, în baza art. 158 cod procedură civilă.
Cauza a fost înaintată Tribunalului Dâmbovița - Secția de Contencios Administrativ, fiind înregistrată sub nr-.
Prin sentința nr.23 din 14 ianuarie 2008, tribunalul admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Dâmbovița - Secția contencios administrativ și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Târgoviște, a constatat conflictul negativ de competență și în baza art. 21 Cod procedură civilă a înaintat dosarul Curții de APEL PLOIEȘTI.
La termenul de judecată din 14 ianuarie 2008, tribunalul a pus în discuție, din oficiu excepția de necompetență materială a instanței, motivat de faptul că, reclamanta Compania de Târgoviște (RAGC Târgoviște) nu este autoritate publică, astfel că raporturile juridice dintre aceasta și utilizatori să fie raporturi juridice de natură administrativă în sensul art.9 din Legea nr. 51/2006, iar soluționarea litigiilor să fie de competența instanțelor de contencios administrativ, potrivit art. 51 alin.(3) din același act normativ.
Tribunalul a invocat dispozițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, raporturile juridice dintre părți fiind de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparținând potrivit legii civile art. 1 cod procedură civilă, Judecătoriei Târgoviște, deoarece art. 51 alin. 4 din Legea nr. 51/8.08.2006 precizează că, soluționarea litigiilor civile izvorâte din aplicarea legii, se face de instanțele de judecată competente, în condițiile legii ".
Conflictul negativ de competență a fost înregistrat la Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal la nr-.
Asupra conflictului negativ de competență, curtea reține următoarele:
Dispozițiile art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006, care prevede în mod expres că soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de lege precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedură de urgență.
Acest text de lege face notă discordantă cu întreg conținutul legii, dar și cu cel al Legii nr. 554/2004, care constituie legea-cadru pentru contenciosul administrativ și care, la art. 2 alin. 1 lit. c definește actul administrativ ca fiind, actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stipulând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; executarea lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor publice; achizițiile publice ".
In acest context, Legea nr. 51/2006 definește la art. 1 alin. 2, serviciile comunitare de utilități publice ca fiind totalitatea activităților de utilitate și interes public general, desfășurate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în scopul satisfacerii cerințelor comunităților locale, prin care se asigură utilitățile enumerate de la lit. a) la l).
Delegarea de gestiune a unui serviciu constituie procedura prin care o unitate administrativ-teritorială sau o asociație de dezvoltare comunitară atribuie ori încredințează unuia sau mai multor operatori titulari de licență, gestiunea unui serviciu de utilități publice a cărui răspundere o are, precum și exploatarea sistemului de utilități publice aferente.
Acest raport juridic instituit între autoritatea publică locală și operatorul care preia serviciul de utilitate publică spre exploatare nemijlocită, constituie actul administrativ/contractul de administrare suspus competenței materiale a tribunalului ca primă instanță, în conformitate cu art. 2 lit. d Cod procedură civilă.
Art. 36 alin. 1 din Legea nr. 51/2006, definește cea de a doua categorie de raporturi juridice, dintre operatori și utilizatorii serviciilor de utilități publice ca fiind raporturi de natură contractuală, supuse normelor de drept privat.
Natura contractuală a acestor raporturi este în mod expres prevăzută la art. 42 alin. 2 din Legea nr. 51/2006, care individualizează contractele ca fiind de furnizare sau prestare de servicii, scopul lor constituindu-l reglementarea raporturilor dintre operatori și utilizator cu privire la furnizarea / prestarea, utilizarea, facturarea și plata unor servicii de utilitate publică.
Prin urmare, recapitulând în mod succint prevederile legal enunțate mai sus, rezultă în mod neechivoc că la nivelul autorităților publice locale se pot încheia contracte administrative cu 1 operator de utilități publice în vederea gestionării serviciului, în condițiile stipulate de legiuitor și acestea sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 20 alin. 1 pct.2 și art. 22 alin. 2 și 5 Cod procedură civilă, în soluționarea conflictului de competență, curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul COMPANIA DE T- D SA, cu sediul în Târgoviște, str.-, nr.50, județ D, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în com. sat, nr.151, județ D, în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22 februarie 2008.
Președinte Judecător
- - - - -
Grefier
- -
red.Fl./C
4 ex./5.03.2008
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Președinte:Florentina DinuJudecători:Florentina Dinu, Adriana Florentina Secrețeanu