Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 27/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI
SECTIA COMERCIAL ȘI DE contencios ADMINISTRATIV
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 27 CC
Ședința din camera de consiliu, din data de 22 iunie 2009
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competenț ivit între Judec toria Ploie ști și Tribunalul Prahova, privind acțiunea formulat de reclamanta AGENȚIA GENERAL DE ASISTENȚ SOCIAL ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în P,-, Județ P, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERAL DE ASISTENȚ SOCIAL ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în B, sector 6, Drumul - Șoseaua - 2 D, nr. 18 și CONSILIUL LOCAL, cu sediul în B, sector 6,--149.
Acțiunea scutit de tax de timbru.
Fr citarea prților.
S-a expus referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Instanța constat cauza în stare de judecat și rmâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competenț, constat:
Prin sentința civil nr.1862 din 18 februarie 2009, pronunțat de Judec toria Ploie ști, a fost admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, promovat de reclamanta Direcția General de Asistenț Social și Protecția Copilului P, în contradictoriu cu pârâții Direcția General de Asistenț Social și Protecția Copilului B Sector 6 și Consiliul Local B Sector 6, în favoarea Tribunalului Prahova, Secția contencios administrativ, reținându-se c, potrivit art. 2 alin.1 lit.e din Legea nr.554/2004, contenciosul administrativ reprezint activitatea de soluționare a litigiilor în care cel puțin una dintre prți este o autoritate public, iar conflictul s fie nscut fie de emiterea sau încheierea, dup caz, a unui act administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, în cauz, atât reclamanta, cât și pârâta DGASPC B sunt instituții publice, de interes local, fiind, deci, autoritți în sensul reglementat de lege, iar competența revine tribunalului administrativ și fiscal, conform art. 10 alin.1 din Legea contenciosului administrativ. De asemenea, s-a reținut de aceast instanț c obiectul cauzei este plata unor sume de bani în temeiul art. 54 din Legea nr. 448/2006, respectiv decontarea unor cheltuieli între autoritțile publice implicate, astfel c devin incidente dispozițiile Legii nr.554/2004, finanțarea centrelor de zi și rezidențiale publice se face din bugetele locale ale unitților administrativ teritoriale pe teritoriul crora funcționeaz acestea, conform art. 53 alin.2 din lege, în mod similar fiind prevzut și de art. 33 din HG nr.268/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, rațiunea legiuitorului fiind ca toate categoriile de litigii ce privesc aspecte ce antameaz fondul actelor administrative și fiscale s fie de competența de soluționare a instanțelor specializate de contencios administrativ.
Prin sentința nr. 239 din 15 aprilie 2009, Tribunalul Prahova, Secția comercial și de contencios administrativ II, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocat din oficiu și a declinat competența de judecat în favoarea Judec toriei Ploie ști, reținându-se c obiectul acțiunii este pretenții, ce nu se circumscrie obiectului special al Legii nr.554/2004, așa cum este reglementat de art. 1 din lege, calitatea de instituție sau autoritate public a prților nu atrage, automat, competența contenciosului administrativ, ca în cazul comercianților, fiind cunoscut c aceste autoritți sau instituții pot s emit și acte de drept civil, de dreptul muncii sau de drept comercial, iar nu doar acte administrative, Legea nr.448/2006 nu reglementeaz competența instanței de contencios administrativ, iar HG nr.268/2007 prevede o astfel de competenț numai în dou situații expres statuate de art. 10 și 11.
Având în vedere c exist conflict negativ de competenț, conform art. 22 alin.5 pr.civil, Curtea reține urmtoarele:
Obiectul cauzei cu care a fost investit Judec toria Ploie ști este o acțiune în pretenții, respectiv obligarea pârâților la plata sumei de 200.709 lei, ce reprezint diferența între costul mediu lunar și contribuția lunar de întreținere, ce revine, ca obligație de plat, beneficiarului sau aparțintorului, pentru un numr de opt beneficiari, pentru diferite perioade de timp, ce este întemeiat în drept pe dispozițiile art.54 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap și art. 34 din HG nr. 268/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, aceste texte de lege neprevzând o competenț special de soluționare a cauzelor, astfel c sunt aplicabile normele comune cuprinse de Codul d e procedur civil, nu cele ale Legii contenciosului administrativ, ce reglementeaz situațiile speciale prevzute ca atare de art. 1 din Legea nr. 554/2004, între care nu se regsește și acțiunea în pretenții, întrucât pretinsul prejudiciu nu este urmare emiterii unui act administrativ unilateral, prin care reclamanta s fi fost vtmat în drepturile sau interesele sale legitime, nici a unui refuz de soluționare a unei cereri sau a rezolvrii nefavorabile a unei cereri.
În condițiile în care, litigiile nscute din aplicarea Legii nr.448/2006 se soluționau, potrivit normelor speciale, derogatorii, prevzute de Legea contenciosului administrativ, legiuitorul trebuia s prevad expres aceast situație, cum a procedat în art. 10 și 11 din HG nr. 268/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, numai în aceste situații se aplic procedura prevzut de Legea nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce privește competența material a instanțelor, în toate celelalte situații fiind aplicabil dreptul comun, neavând relevanț împrejurarea c prțile implicate în litigiu sunt autoritți publice, întrucât prejudiciul solicitat a fi acoperit nu este produs prin emiterea unui act administrativ unilateral, refuzul de soluționare sau nesoluționarea în termen a unei cereri, prin care reclamanta s se considere vtmat în drepturile sau interesele sale legitime.
Faț de aceste considerente, Curtea constat c, în prezenta cauz, competența de soluționare revine instanței de drept comun, conform art. 8 alin.1 pr.civil, tribunalul d e contencios administrativ și fiscal este instanț special numai pentru litigiile al cror obiect se circumscriu dispozițiilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ sau altor acte normative speciale, exprese, urmând a se stabili competența de soluționare în favoarea primei instanțe dezinvestite, Judec toria Ploie ști.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARAȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții, formulat de reclamantaAGENȚIA GENERAL DE ASISTENȚ SOCIAL ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în P,-, județul P, în contradictoriu cu pârâțiiDIRECȚIA GENERAL DE ASISTENȚ SOCIAL ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în B, sector 6, Drumul - Șoseaua - 2 D, nr. 18 șiCONSILIUL LOCAL, cu sediul în B, sector 6, - -, nr. 147-149, în favoarea Judec toriei Ploie ști.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public, astzi, 22 iunie 2009.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.DL/MA
4 ex./24.06.2009
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria