Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 31/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECȚIA COMERCIALĂ SI DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR: -

SENTINȚA Nr. 31 / CC

Ședința din Camera de Consiliu din data de 14 iulie 2009

PREȘEDINTE: Dinu Florentina

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Moreni și Tribunalul Dâmbovița, privind soluționarea cererii având ca obiect "rectificarea Ordinului Prefectului nr. 160/5.09.1995" formulată de domiciliată în B,-,. 2,. 11, sector 1, în contradictoriu cu pârâtele COMISIA LOCALĂ DE APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR - comuna, județul și COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR - Târgoviște, nr. 1, județul D.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 369/9.04.2009 Judecătoria Morenia admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "rectificarea Ordinului Prefectului nr. 160/5.09.1995" în favoarea Tribunalului Dâmbovița - Secția contencios administrativ.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art. 54 din Legea 18/1991 republicată și modificată, ce fac trimitere la prevederile art. 53 din aceeași lege, se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenul, împotriva Ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ, care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului.

Ori, în speța de față, se solicită rectificarea unui ordin al prefectului prin care s-a dispus restituirea unui teren în baza unei hotărâri judecătorești, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile legii 18/1991 care nu reglementează o asemenea situație.

Primind dosarul Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința nr. 425/9.06.2009 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni și a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel Ploiești pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Dâmbovițaa reținut că Judecătoria Morenia interpretat restrictiv dispozițiile legale în condițiile în care practica judecătorească a statuat că aceste dispoziții legale se aplică tuturor litigiilor care vizează actele administrative emise în aplicarea legii fondului funciar.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. -

Asupra conflictului negativ de competență, Curtea constată următoarele:

Prin prezenta acțiune părțile au solicitat rectificarea Ordinului Prefectului nr. 160/5.09.1995 prin care s-a dispus restituirea unui teren în baza unei hotărâri judecătorești.

Potrivit prevederilor art. 54 din Legea 18/1991 republicată și modificată, ce fac trimitere la prevederile art. 53 din aceeași lege, se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenul, împotriva Ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ, care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului.

Ținând seama de obiectul cererii de chemare în judecată și de caracterul derogatoriu al normelor de procedură instituite prin actele normative mai sus enunțate, Curtea constată că soluționarea cauzei este în competența Judecătoriei Moreni. Mai mult decât atât, chiar dacă ordinul prefectului ar putea fi privit ca și un act administrativ, aceasta nu atrage în mod automat competența instanțelor de contencios administrativ, având în vedere intenția legiuitorului de a crea o procedură specială a cauzelor ce vizează fondul funciar.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 20 alin. 1 pct. 2 și art. 22 alin.2 și 5 Cod procedură civilă, în soluționarea conflictului de competență, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența privind soluționarea cererii având ca obiect "rectificarea Ordinului Prefectului nr. 160/5.09.1995" formulată de domiciliată în B,-,. 2,. 11, sector 1, în contradictoriu cu pârâtele COMISIA LOCALĂ DE APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR - comuna, județul și COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR - Târgoviște, nr. 1, județul D,în favoarea Judecătoriei Moreni.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 14 iulie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

Red. /MI

5 ex./ 15.07.2009

Dosar fond - - Tribunalul Dâmbovița

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120/2006

Președinte:Dinu Florentina
Judecători:Dinu Florentina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 31/2009. Curtea de Apel Ploiesti