Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 34/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--29.09.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.34
CAMERA DE CONSILIU din 29.10.2008
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul C S și Judecătoria Reșița privind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de contestatoarea SC SRL Reșița în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice C S - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii, având ca obiect contestație la executare.
Procedura îndeplinită, hotărârea fiind dată fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, constată:
Prin sentința civilă nr.898/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Reșița a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Reșița invocată de intimată și în consecință, a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatoarea SC SRL Reșița împotriva intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice C S - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii, în favoarea Tribunalului C S - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Instanța a reținut că, potrivit art.215 alin.2 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, dacă s-a introdus contestație pe cale administrativă, suspendarea executării actului administrativ fiscal, se va face în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.
În speță, contestatoarea a atacat titlul executoriu pe cale administrativă, formulând contestație împotriva Deciziei de impunere nr.209/30.11.2007 emisă de intimată.
În atare situație, potrivit art.148 pct.6 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, contestatoarea putea solicita creditorului fiscal suspendarea temporară a executării silite, prin poprire, în cazul în care popririle înființate de organul de executare, au generat imposibilitatea de a-și continua activitatea economică.
În același timp, legea nu interzice accesul la instanță.
Însă, conform art.215 alin.2 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, competentă este instanța de contencios administrativ și, nicidecum, judecătoria ca instanță de drept comun.
Ca urmare, față de dispozițiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 modificată privind contenciosul administrativ coroborate cu dispozițiile art.14 din același act normativ, instanța a admis excepția de necompetență materială invocată de intimată și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului C S, Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Prin sentința civilă nr.1190/12.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa admis excepția de necompetență a tribunalului, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea spre soluționare Curții de Apel Timișoara.
Tribunalul a reținut că, soluționarea cauzei depinde de răspunsul la întrebarea dacă titlul executoriu emis de organul de executare competent este, potrivit prevederilor Codului d e procedură fiscală, un act de executare sau un act administrativ fiscal, în sensul dispozițiilor art.41 din acest cod. Din prevederile art.141 alin.2 Cod procedură fiscală rezultă că titlul executoriu este un titlu de creanță, a cărui creanță fiscală a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
De asemenea, din prevederile art.110 alin.3 coroborat cu prevederile art.41 Cod procedură fiscală rezultă că titlul de creanță este, la rândul său, un act administrativ fiscal. Astfel, rezultă că un act administrativ fiscal a cărui creanță a ajuns la scadență, dobândește statutul unui titlu executoriu având un regim juridic distinct de cel al actului administrativ fiscal. Deci, actul administrativ fiscal și titlul executoriu sunt două acte juridice distincte și cu regim juridic diferit; contestația la executare silită este reglementată de Titlul VIII cap.XI din cod, iar contestația împotriva actelor administrative fiscale este reglementată de Titlul IX cap.I și următoarele din Codul d e procedură fiscală și reprezintă o cale administrativă de atac.
Potrivit art.172 alin.4 contestația la executare silită se introduce la instanța judecătorească competentă.
Având în vedere că atât somația cât și titlul executoriu sunt acte juridice de executare, contestarea executării acestora atrage, potrivit dispozițiilor art.172 alin.4 Cod procedură fiscală, competența judecătoriei ca instanță de executare, conform dispozițiilor art.373 alin.2 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art.400 alin.1 Cod procedură civilă.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.XIV/2007, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.169 alin.4 devenit în forma republicată, art.172 alin.4.
Față de cele de mai sus, tribunalul a constatat existența conflictului negativ de competență între Judecătoria Reșița și Tribunalul C S, a suspendat din oficiu în baza prevederilor art.21 Cod procedură civilă orice altă procedură și a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv Curtea de Apel Timișoara.
Analizând probatoriuladministrat în cauză cu privire la prezentul conflict de competență,Curtea constată următoarele:
Prezentul litigiu are ca obiect acțiunea formulată de reclamanta, prin care aceasta - conform acțiunii atașate la fila 4 din dosarul Judecătoriei Reșița - a solicitat desființarea formelor de executare pornite prin adresa de înființare a popririi nr. 17/18.01.2008 și a titlului executoriu nr. 2/10.01.2008, acte emise de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C
Judecătoria Reșița a declinat competența de soluționare a acestei cauze, reținând că reclamanta a contestat însăși decizia de impunere, pe cale administrativă, astfel că avea posibilitatea, conform art. 148 punctul 6 Cod de Procedură Fiscală, să solicite suspendarea temporară a executării silite.
Totodată, Judecătoria Reșița a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 215 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, conform cărora astfel de litigii sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.
La rândul său, Tribunalul C-S și-a declinat competența de soluționare a prezentei cauze, cu motivarea că obiectul litigiului constă în contestarea formelor de executare silită, iar contestația la executare este de competența instanțelor de drept comun, iar nu a instanțelor de contencios administrativ.
În examinarea competenței de soluționare a acestui litigiu, Curtea constată că reclamanta a solicitat în prezenta cauză desființarea formelor de executare declanșate de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C S, în vederea executării unui debit stabilit printr-o decizie de impunere fiscală.
Or, desființarea formelor de executare poate fi evaluată numai în cadrul unei contestații la executare.
În acest sens, Curtea constată că reclamanta contestă în prezenta cauză legalitatea unor acte de executare silită, fiind incident, sub acest aspect, art. 169 (în prezent art. 172) Cod de Procedură Fiscală, alineatul 1 al acestui articol dispunând că "persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii."
Potrivit art. 169 (în prezent art. 172) alin. 4 Cod de Procedură Fiscală, "contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență."
În privința competenței de soluționare a acestei contestații la executare, Curtea observă că prin Decizia nr. XIV, din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în soluționarea unui recurs în interesul legii, că "în aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (4) din Codul d e procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare"," judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege."
Instanța observă că decizia respectivă a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe."
În consecință, în conformitate cu dispozitivul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XIV, din 5 februarie 2007, instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este judecătoria, în speță Judecătoria Reșița, având în vedere că în circumscripția acesteia se face executarea silită contestată.
În această privință, Curtea subliniază că dispozițiile art. 215 Cod de Procedură Fiscală reglementează procedura suspendării executării actului administrativ fiscal, însă în prezenta cauză se solicită desființarea formelor de executare silită declanșate de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C S în temeiul unui act administrativ fiscal.
Or, contestația la executare rămâne în competența de soluționare a instanțelor de drept comun, conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XIV din 5 februarie 2007, chiar dacă suspendarea executării actului administrativ este de competența instanțelor de contencios administrativ.
Întrucât reclamanta a solicitat în prezenta cauză desființarea formelor de executare silită, competența de soluționare a litigiului revine Judecătoriei Reșița.
Pe de altă parte, Curtea reține că reclamanta a solicitat și suspendarea executării silite a cărei legalitate o contestă, iar acest capăt de cerere accesoriu este de competența instanțelor de contencios administrativ.
În aceste condiții, Curtea reține că, în privința cererii de suspendare a executării silite, competența de soluționare a cererii revine Tribunalului C S, conform art. 215 alin. 2 teza I Cod de Procedură Fiscală, care prevede că "dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare".
Așadar, Curtea reține pe de o parte, competența Judecătoriei Reșița cu privire la contestarea formelor de executare, și competența Tribunalului C S în privința cererii de suspendare a executării silite,
Întrucât este în discuție o cerere de chemare în judecată cuprinzând cereri de competența unor instanțe diferite, Curtea va stabili competența în funcție de capătul de cerere principal, respectiv în funcție de capătul de cerere privind anularea formelor de executare silită, neputând proceda la o disjungere a celor două capete de cerere, procedură care este de competența instanței învestite cu soluționarea fondului litigiului.
În acest context, în raport cu cele arătate anterior, Curtea apreciază că prezenta cauză este de competența Judecătoriei Reșița, motiv pentru care - în soluționarea conflictului de competență - va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Reșița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Reșița.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2008.
PREȘEDINTE
- - GREFIER
- -
Red./27.11.2008
Tehnored./28.11.2008
Ex.2
Emis 2 comunicări
.SC SRL Reșița
. C S - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--29.09.2008
Către
JUDECĂTORIA REȘIȚA
Vă trimitem alăturat dosarul cu nr. de mai sus privind conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul C S și Judecătoria Reșița privind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de contestatoarea SC SRL Reșița în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice C S - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mici și Mijlocii, având ca obiect contestație la executare,
Întrucât prin sentința civilă nr.34 dată în Cameră de Consiliu și pronunțată în ședința publică din 29.10.2008 a fost stabilită competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Reșița.
Dosarul cusut și numerotat conține 5 file.
Anexe:.nr- - Tribunalul CS= 9 file
.nr- - Judecătoria Reșița = 52 file.
PREȘEDINTE SECȚIE
JUDECĂTOR,
GREFIER
- -
Tehnored./28.11.2008
Ex.2
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru
