Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 36/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr.36/CA

Ședința din Camera de Consiliu de la 27 aprilie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

Grefier - -

Pe rol judecarea conflictului negativ de competență ivit în soluționarea acțiunii formulată de creditoarea - REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI C, cu sediul în C,- -24, județ C, în contradictoriu cu debitorul -, cu domiciliul în orașul,-, județ

Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra conflictului negativ de competență ivit în soluționarea cauzei.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Constanța la 14.10.2008 sub nr- creditoarea SC SA a chemat în judecată pârâtul pentru obligarea acestuia la plata sumei de 559,08 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru furnizarea apei potabile și preluarea apelor uzate pentru perioada mai 2007 - mai 2008, cu cheltuieli de judecată.

În drept s-au invocat art. 969, 970 cod.civ. art. 3 și 8 din Legea nr. 469/2002, art. 274 Cod pr.civ.

Judecătoria Constanța prin sentința civilă 20908/20.11.2008 a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța și a declinat cauza la Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ.

Instanța a reținut că cererea în raport de disp.art. 9 alin.1 OUG nr. 13/2008 și art. 51 alin.3 OUG nr. 13/2008 privește raporturi juridice de natură administrativă iar OUG nr. 13/2008 a stabilit competența absolută după materie.

Prin sentința civilă nr.303 din 26 martie 2009, Tribunalul Constanța - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța - Secția Comerciale și de Contencios administrativ și fiscal invocată din oficiu și a declinat cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Constanța; a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel Constanța în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța în acest sens, Tribunalul Constanțaa reținut următoarele:

Creditoarea SC SA a chemat în judecată pârâtul pentru a fi obligat la plata sumei de 559,08 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru furnizarea apei potabile și preluarea apelor uzate și meteorice, cauză înregistrată la 14.10.2008.

La data formulării acțiunii Legea nr. 51/2001 fusese modificată de OUG nr. 13/2008.

Prin OUG nr. 13/2008 legiuitorul a stabilit la art. 51 alin. 31competența instanței de contencios administrativ.

Astfel, instanța de contencios administrativ are competența de a soluționa litigiile dintre unitățile administrativ teritoriale sau după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitare cu obiect de activitate servicii de utilități publice și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, extinderea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii precum și a celor privind acordarea de despăgubiri.

3 art. 51 din Legea nr. 51/2006 arată că soluționarea litigiilor contractuale dintre operatori și utilizatori, inclusiv cele izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate se realizează de instanțele competente potrivit legii.

Prezentul litigiu privește plata contravalorii serviciilor de furnizare a apei potabile și preluarea apelor uzate și meteorice către beneficiar care nu se încadrează în disp.art. 51 alin.31Legea nr. 51/2006.

Pe rolul Curții de Apel Constanța cauza a fost înregistrată sub nr. 488/36/07.04.2009.

Analizând cauza sub aspectul competenței materiale, Curtea constată că obiectul cererii deduse judecății constă în emiterea unei somații de plată privind plata unei sume de bani cu titlu de contravaloare energie termică furnizate și penalități de întârziere.

Potrivit art. 51 alin.3 din Legea 51/2006, soluționarea litigiilor contractuale dintre creditori și utilizatori, inclusiv cele izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate prestate se realizează de instanțele competente potrivit legii.

În speță, conform art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă competența de soluționare aparține Judecătoriei Constanța întrucât valoarea pretențiilor este sub un miliard lei.

Prezentul litigiu, așa cum s- arătat, privește plata contravalorii serviciului de furnizare a apei potabile și preluarea apelor uzate și meteorice de la beneficiar care nu se încadrează în dispozițiile art.51 lin.31din Legea 51/2006 pentru a atrage, competența instanței de contencios administrativ.

În atare condiții, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Constanța în conformitate cu dispozițiile art.51 alin.3 din Legea 51/2006 coroborate cu dispozițiile art.1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea - REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI C, cu sediul în C,- - 24, județ C, în contradictoriu cu debitorul -, cu domiciliul în orașul,-, județ C, în favoarea Judecătoriei Constanța.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

08 mai 2009

red.hot. jud.

tehnored.Gref.

4ex/12.05.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Către,

Judecătoria Constanța

Vă înaintăm alăturat, dosarul nr-, privind acțiunea formulată de creditoarea REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI C, cu sediul în C,- -24, județ C, în contradictoriu cu debitorul, cu domiciliul în orașul,-, județ C, întrucât prin sentința civilă nr. 36/CA/27.04.2009, Curtea de Apel Constanța stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Dosarul conține ______ file iar la acesta se află atașate dosarele: nr- al Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ (8 file) și nr- al Judecătoriei Constanța - Secția civilă ( 41 file).

PREȘEDINTE DE COMPLET,

- -

Grefier,

- -

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 36/2009. Curtea de Apel Constanta