Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 4/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara Operator- 2928

Secția contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr--17.01.2008

SENTINȚA CIVILĂ NR.4

Camera de consiliu din 12 februarie 2008

PREȘEDINTE: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, pentru conflict de competență.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților potrivit prevederilor art.22 alin.5 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care instanța constată cauză în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență de față constată:

Prin acțiunea introdusă la Judecătoria Arad, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A solicitând anularea titlului executoriu nr.6703/14.IX.2006 emis de pârâtă și valorificat de Casa Județeană de Pensii A prin adresa înștiințare a popririi nr. nr.44115/2007.

Prin sentința civilă nr.6776/18.IX.2007 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Arad și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului Arad, ca instanță de contencios administrativ cu motivarea că, în conformitate cu dispozițiile art.137 Cod procedură civilă instanța apreciază că prioritate în soluționare are excepția necompetenței materiale referitor la care consideră următoarele:

Potrivit art.2 pct.1 lit.d Cod procedură civilă tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ.

Întrucât titlul executoriu emis pe numele contestatorului și a cărui anulare se cere prin prezenta acțiune, reprezintă un act administrativ, instanța în baza dispozițiilor legale antemenționate, văzând și prevederile art.159 pct.2 Cod procedură civilă, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad și a dispus trimiterea către aceasta a dosarului.

La rândul său Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ și-a declinat competența materială în favoarea Judecătoriei Arad, prin sentința civilă nr. 2748/21.XI.2007 pronunțată în dosar nr- pe motiv că prin Decizia nr.XIV din 5 februarie 2007, Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că judecătoria în circumscripția căreia se face executare, este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite însăși, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În aplicarea dispozițiilor art. 169 alin.1, 3 și 4, 188 alin.2 din Codul d e procedură fiscală, raportat la art.art.1 pct.1, la art.400 alin.2 și 373 alin.2 Cod procedură civilă, competența de soluționare a litigiului revine Judecătoriei Arad.

Examinând conflictul negativ de competență materială ivit, în condițiile art.22 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Timișoara stabilește competența materială pentru soluționarea contestației, în favoarea Judecătoriei Arad, pentru că:

Cererea reclamantului constituie o contestația împotriva titlului executoriu nr.6703/2006 emis de pârâta Administrația Finanțelor Publice, în condițiile art.137 Cod procedură civilă așa cum rezultă din conținutul actului administrativ fiscal.

Potrivit art.141 alin.1 Cod procedură fiscală executarea silită a creanțelor bugetare se efectuează în baza unui titlu executoriu emis potrivit acestui cod și dispoziția legală suscitată este cuprinsă în Cap.8- privitor la stingerea creanțelor fiscale prin executare silită.

Cum actul atacat de reclamant se înscrie în categoria celor de executare silită fiscală, acesta poate fi contestat în condițiile art.172 alin.1 și 4 Cod procedură fiscală și anume la judecătorie, ca instanță cu plenitudine de judecată, atâta timp cât prin reglementări speciale nu este prevăzută o altă instanță.

Cum potrivit art.218 Cod procedură fiscală, instanța de contencios administrativ este abilitată legal a se pronunța numai cu privire la deciziile emise de organele fiscale în soluționarea contestațiilor împotriva titlurilor de creanță și nu a celor executorii, revine judecătoriei competența materială în prezenta cauză, sens în care dosarul se trimite Judecătoriei Arad, spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamantul G împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, în favoarea Judecătoriei Arad.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică 12.II.2008

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - -

GREFIER,

- -

Se comunică:

- reclamantului- G-A, str. - Sud,.46,.C,.2

- pârâtei- Administrația Finanțelor Publice A- A,Bv. nr.77

Emis 2 com.

red.-13.02.2008

Tehnored. - 18.02.2008; 4 ex.

Președinte:Rodica Olaru
Judecători:Rodica Olaru, Mircea Ionel Chiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 4/2008. Curtea de Apel Timisoara