Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 4/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
R O M Â N I
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Sentința nr. 4/cc/2009
Ședința din Camera de Consiliu de la 07 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Popescu judecător
Grefier: ---
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Piatra Neamț și Tribunalul Neamț, în cauza privind pe reclamanta P N, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE N și INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN
Procedura completă, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a reținut în pronunțare cu privire la soluționarea conflictului negativ de competență.
A:
- deliberând -
Asupra conflictului negativ de competență, se rețin următoarele:
Prin sentința civilă nr.4222 din 4 noiembrie 2002, Judecătoria Piatra Neamța admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț - Secția comercială și contencios administrativ.
S-a reținut de instanță că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, la data de 28.08.2008, sub nr-, contestatoarea - SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata ANAF - și chematul în garanție Inspectoratul Școlar Județean N, să se dispună anularea parțială a deciziei de impunere nr.294/18.06.2008 și a deciziei nr.311 din 31.07.2008, suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că Decizia de impunere nr.294/18.06/2008, întocmită de Administrația Finanțelor Publice N este nulă parțial, deoarece - SRL și-a îndeplinit partea sa din obligația fiscală ce îi incubă, inclusiv, facturarea fără TVA, în contractele cu finanțare din fonduri europene. A mai precizat că obținerea certificatului de scutire de TVA era în obligația chematului în garanție Inspectoratul Școlar Județean
La termenul de judecată din 4.11.2008, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Judecătoriei Piatra Neamț, în legătură cu care reține următoarele:
Dispozițiile art.218 alin.2 Cod procedură fiscală prevăd că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.212,la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Contestatorul a atacat decizia de impunere nr.294/18.06.2008 întocmită de Administrația Finanțelor Publice PNc are a fost soluționată de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice prin decizia 311/31.07.2008.
Împotriva acestei decizii a intimatei, contestatorul are, așadar, posibilitatea de a face contestație la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, iar nu la judecătorie.
cu soluționarea cauzei, Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr.95 din 5.03.2009 a admis excepția de necompetență materială; a declinat competența în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț; a constata ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Neamț și Judecătoria Piatra Neamț, sesizând Curtea de APEL BACĂU pentru soluționarea acestuia.
S-a reținut de Tribunalul Neamț că: prin cererea inițial înregistrată în dosarul nr- și în urma disjungerii dosarului nr- reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice N, Inspectoratul Școlar Județean N și Administrația Finanțelor Publice PNa cerut desființarea popririi instituită la Banca Transilvania - Sucursala Orion, ca urmare a adreselor trimise de cu nr.2850/17.07.2008 și nr.2959/14.08.2008 și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației.
S-a reținut că cele două capete de cerere nu au ca obiect contestație împotriva unor acte administrativ fiscale ci se referă la acte de executare. Temeiul juridic ar cererii de desființare a popririi îl constituie art.399 Cod procedură civilă, iar cel al suspendării executării îl constituie art.403 Cod procedură civilă.
Fiind vorba de o contestație la executare împotriva unor acte de executare silită și o cerere de suspendare a executării silite, competența materială de soluționare, revine, potrivit art.400 alin.1 Cod procedură civilă instanței de executare, în speță Judecătoria Piatra Neamț, în favoarea căreia urmează a fi declinată competența, ca efect al admiterii excepției invocate din oficiu de instanță.
Curtea de Apel, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Așa cum a reținut și Tribunalul Neamț, cele două capete de cererenu au ca obiect contestație împotriva unor acte administrativ-fiscaleci se referă doar la acte de executare.
S-a formulat contestație la executare și suspendarea executării silite, aplicabile fiind prevederile art.399, 403, 400 Cod procedură civilă, competența revenind instanțelor de drept comun.
Pe cale de consecință, față de cele mai sus menționate, instanța, în temeiul art.22 (5) Cod procedură civilă, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta P N, cu sediul în P N,-, județul N, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, cu sediul în P N,- bis. județul N, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE N, cu sediul în P N,- bis. județul N și INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN N, cu sediul în P N, str. -. - nr. 4A, județul N, în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 aprilie 2009.
PREȘEDINTE,
Pt. GREFIER,
- - -
semnează grefier șef secție
Red. Cl.-
Tehnored. - 27 aprilie 2009
Ex.6
Președinte:Claudia PopescuJudecători:Claudia Popescu