Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 5/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Sentința nr. 5/cc/2009
Ședința din Camera de Consiliu de la 07 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Popescu judecător
Grefier: ---
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Piatra Neamț și Tribunalul Neamț, în cauza privind contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
Procedura completă, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a reținut în pronunțare cu privire la soluționarea conflictului negativ de competență.
A:
- deliberând -
Asupra conflictului negativ de competență materială, se rețin următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, la data de 10.10.2008, sub nr-, contestatorul a chemat în judecată pe intimata Administrația Finanțelor Publice P N, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să anuleze titlul executoriu nr.-/2008.
În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a arătat că la data de 25 septembrie 2008 primit o înștiințare prin poștă prin care era informat că se înființase poprirea asupra tuturor conturilor pe care le are, întrucât datora intimatei suma de 19.880 lei cu titlu de impozit pe venit din cedarea folosirii bunurilor și regularizări impozit venit. Contestatorul a solicitat informații în legătură cu această sumă, ocazie cu care a aflat că impozitul provine din venitul realizat dintr-un contract de închiriere încheiat în anul 2003. În continuare a menționat că nu datorează suma de bani indicată mai sus pentru următoarele considerente:
Începând cu 1 ianuarie 2006 închiriat o suprafață de teren de 1.800 mp societății SC SRL cu o chirie lunară de 300 euro. Acest contract a fost înregistrat la Administrația Finanțelor P N și începând cu data de 1.01.2004 a datorat impozit pentru venitul realizat din acest contract de închiriere. În data de 2.02.2006, prin acordul părților, contractul de închiriere a încetat motivat de faptul că pentru bunul închiriat a încheiat cu societatea de mai sus un contract de comodat autentificat sub nr.700 din 2.02.2006, contestatorul s-a prezentat la intimată, solicitând să se ia act de noul contract încheiat, dar a fost refuzat. În data de 3.10.2007 același teren a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.3948 din data de 13 octombrie 2007, act de asemenea, comunicat intimatei.
Din oficiu, instanța a pus în discuție și a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț - Secția comercială și contencios administrativ.
În motivarea admiterii excepției, instanța a reținut că: prin motivele invocate, contestatorul, cum de altfel a și precizat în cuprinsul cererii formulate vizează anularea titlului executoriu pentru motive de fond, iar nu de executare propriu zisă. În conformitate cu dispozițiile art.205 din nr.OG92/2003, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestui, în condițiile legii.
Tribunalul Neamț, sesizat cu soluționarea cauzei, de asemenea, a invocat din oficiu și a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț; constatând ivirea unui conflict negativ de competență între Judecătoria Piatra Neamț și Tribunalul Neamț, a fost sesizată Curtea de APEL BACĂU, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Curtea de Apel reține următoarele:
Contestatorul a precizat obiectul acțiunii ca fiind "contestație la titlu" dar, așa cum rezultă din actele dosarului, contestatorul doara fost înștiințatasupra sumei ce o are de plată,fără a fi emisă o decizie de impunere, numai aceasta din urmă constituind titlu executoriu ce poate fi contestat.
Pe cale de consecință, față de cele mai sus menționate, instanța, în temeiul art.22 (5) Cod procedură civilă, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind contestația formulată de contestatorul, cu domiciliul în P N, nr. 1, -. B,. 1,. 15, județul N, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE N, cu sediul în P N,- bis. județul N, în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 aprilie 2009.
PREȘEDINTE,
Pt.GREFIER,
- - -
Semnează grefier șef secție
Red.-
Tehnored.. 27 aprilie 2009
Ex.4
Președinte:Claudia PopescuJudecători:Claudia Popescu