Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 43/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - conflict de competență -
ROMANIA
Curtea de Apel Suceava
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA nr. 43
Ședința camerei de consiliu din 12 august 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
Grefier - -
Pe rolul instanței se află soluționarea conflictului de competență ivit între Judecătoria Gura Humorului și Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal cu privire la judecarea cererii având ca obiect "constatare nulitate act + revendicare" formulată de reclamanta - COM SRL G H, în contradictoriu cu pârâții, - 3 B SRL G și ORAȘUL G H -prin primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, nefiind dispusă citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, constatând că sesizarea este în stare de judecată, a trecut la soluționarea acesteia.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra conflictului de competență de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 2341/COM/CA/2004 (-), reclamanta - COM SRL GHa chemat în judecată pârâții, - 3 B G H și orașul G H - prin primar, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună: constatarea că, contractul de închiriere a suprafeței de 2000 mp teren situată în orașul G H-, încheiat la data de 24 septembrie 1990 între fostul G H și prim pârâtul a încetat, prin denunțarea unilaterală a acestuia; constatarea nulității absolute a contractului de concesiune încheiat la data de 26.08.1999 între pârâții orașul G și - 3 BGH pentru suprafeței de 200 mp teren situat în orașul G H- jud. S, precum și obligarea pârâților și - 3 B G H, să lase în deplină proprietate suprafața de 2.500 mp teren, parte din pf 2423 din cf 59376 și să ridice pe cheltuiala sa imobilele construcții constând în restaurant și terasă amplasate pe terenul revendicat sau să se autorizeze reclamanta să ridice aceste construcții pe cheltuiala primilor 2 pârâți, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara suprafeței de 18.239 mp teren și a construcțiilor edificate pe acesta cu excepția imobilelor restaurant și terasă, situată în orașul G H, identică cu pf 2423 din cf 5937 comunei cadastrale G H dobândită prin cumpărare de la - SA G H, societate în lichidare, prin lichidator - LICHIDATOR SRL conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1317 din 16.06.2004 și a încheierii de rectificare nr.1920 din 17 iunie 2004 BNP din G
La rândul său, - SA a fost proprietarul tabular al terenului în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M 07 nr.0610 din 19.07.1994 emis de, această societate fiind succesoarea în drepturi a fostului G
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2357 din 24.09.1990 fostul GHa vândut pârâtului un șopron metalic amplasat pe piloni pe terenul situat în orașul G H-, șopron ce ocupă o suprafață de 378 mp iar ulterior pârâtul, fără a deține autorizație de construire a transformat acest șopron în unitate de alimentație publică construind lângă aceasta și o terasă ce ocupă o suprafață de 155 mp, dar terenul de sub aceste construcții este proprietatea reclamantei dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare sus amintit.
Prin același contract de vânzare-cumpărare nr. 2357/24.09.1990) GHa închiriat prim pârâtei o suprafață de 2000 mp pe timp nelimitat și la data de 12 iulie 2004 reclamanta a notificat pârâtului că denunță unilateral acest contract conform art.1436 alin.2 Cod civil, motiv pentru care solicită instanței să constate acest lucru.
Prin contractul de concesiune din 26.08.1999 înregistrat la Consiliul local GHs ub nr.4645 Primăria orașului GHa concesionat pârâtei - 3 B reprezentată de pârâtul suprafața de 200 mp teren situată în orașul G H nr.95 pe timp de 49 ani.
Acest contract este nul, întrucât nu îndeplinește condițiile de validitate a unei convenții prevăzute de art.948 Cod civil, întrucât nu are un obiect determinat și o cauză licită, iar pentru a fi valabil, obiectul actului juridic trebuie să existe, să fie în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie posibil și să fie licit și moral.
Pe lângă aceste condiții generale, în actele translative de proprietate se cere ca cel ce se obligă să fie titularul dreptului de proprietate, ori în speță primăria orașului G H nu este proprietarul suprafeței de 200 mp teren.
De asemenea, referitor la acest contract nu este dată condiția ca obiectul să fie licit și moral, concesiunea acestui teren nefiind în concordanță cu legea și cu morala.
Ca atare, contractul de concesiune este nul absolut, pentru că obiectul său este ilicit și imoral și concesionarul nefiind titularul dreptului transmis, lipsește cauza contractului și potrivit art.966 Cod civil, obligația fără cauză nu poate produce niciun efect.
De altfel, pârâtul reprezentantul pârâtei - 3 B dat declarații în 22.03.2000 prin care s-a angajat ca în situația în care terenul concesionat va fi atribuit prin hotărâre judecătorească unui alt proprietar decât statul român, să nu emită pretenții cu privire la valoarea investiției realizată pe terenul respectiv.
Referitor la cel de-al treilea capăt de cerere, reclamanta susține că, întrucât pârâtul a transformat șopronul metalic în mod abuziv în unitate de alimentație publică, construind și o terasă tot abuziv, ocupând astfel, fără nici un temei suprafața de 2500 mp teren identică cu parte din pf 2423 din cf 5937 comunei cadastrale GHc are este proprietatea sa, pârâții trebuie să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie această suprafață și să ridice pe cheltuiala lor imobile amplasate pe suprafața de 378 mp teren și respectiv 155 mp teren sau reclamanta să fie autorizată să le ridice pe cheltuiala primilor 2 pârâți.
Faptul că pentru suprafața de 378 mp teren pe care este amplasat șopronul transformat în restaurant s-a constituit în favoarea pârâtului în contradictoriu cu Primăria orașului G H un drept de superficie, prin sentința civilă nr.1475 din 16 mai 1994 judec. C- M, nu este opozabil reclamantei întrucât sentința de mai sus nu a fost pronunțată în contradictoriu cu antecesoarea sa.
Deși prin aceeași sentință s-a constituit în favoarea prim pârâtului și un drept de servitute asupra suprafeței de 1551 mp teren, acesta a fost desființat prin sentința civilă 1242 din 27.03.1997 a Judec. C-. M rămasă irevocabilă.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp.art.1436, 948, 966,480 și 494 Cod civil, și 277 Cod proc.civ.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată, arătând că, contractul de vânzare-cumpărare invocat de către aceasta nu a fost autentificat de instanța comercială în dosarul de faliment nr.162/f/2002 referitor la - SA G H și că în același dosar s-a autorizat numai vânzarea activelor - SA nu și a imobilului care fac obiectul cererii și sunt proprietatea sa.
În susținerea întâmpinării, a depus contractul de vânzare - cumpărare din 24.09.1990, autorizațiile de construire nr.53/90, 157/1994 și 73/1998, certificat tabular, sentința 1975/1994 a Judecătoriei C- M (fila 36-44 dosar -).
Prin precizările la acțiune, reclamanta și-a completat capătul de cerere din acțiunea introductivă privind ridicarea imobilului restaurant terasă amplasate pe terenul revendicat în sensul că, în subsidiar, dacă se va constatata buna credință a pârâților și - în transformarea construcției de mai sus, din "șopron metalic" în restaurant-terasă, să fie autorizată să preia aceste imobile și să plătească pârâților c/valoarea materialelor și prețul muncii înglobate în aceste active.
Răspunzând la întâmpinarea pârâtului, reclamanta a arătat că vânzarea mobilelor constând din suprafața de 18.239 mp teren a fost autorizată de către judecătorul sindic în dosarul nr.162/f/2002 prin încheierea de ședință din 24 mai 2004, așa cum rezultă și din contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub nr.1317/16 iunie 2004 de BNP - și încheierea de rectificare nr.1920/17.06.2004 și că din acest contract de vânzare - cumpărare, astfel cum a fost rectificat, rezultă că imobilul restaurant terasă, fost "șopron metalic", cumpărat de pârâtul de la fosta G H, nu a făcut obiectul vânzării respective.
Prin încheierea de ședință din 3.XII. 2004, la cererea reclamantei în cauză a fost admisă proba cu expertiza topografică, raportul de expertiză fiind depus la dosar (96-117 dosar -).
De asemenea, prin încheierea de ședință din 14 ianuarie 2005, la cererea pârâtului, în cauză a fost aprobată proba cu expertiza tehnică în vederea evlaluării construcțiilor, raportul de expertiză fiind depus la dosar ( 153-161 dosar -.
Întrucât raportul de expertiză tehnică a fost contestat de către pârâți, în cauză, instanța, a admis proba cu o nouă expertiză tehnică (înch.de ședință din 10.02.2006 - 176 dosar -). Ulterior pârâții au renunțat la această probă, fapt consemnat în încheierea de ședință din 16.11.2006(216 dosar -).
Prin precizările de la fila nr.56-57 dosar -, Primăria GHa rată că, construcțiile edificate de pârâtul pe terenul revendicat de către reclamantă au fost autorizate în mod legal și că la data respectivă, terenul pe care acestea au fost edificate, se afla în proprietatea statului român și în directa administrare a orașului G
Pe parcursul soluționării cauzei, reclamanta a depus la dosar: plan de situație întocmit în dec.1992 a terenului proprietatea - SA G H, încheierea nr.4780/27.11.1997 a Judec. C-lg. M prin care s-a dispus intabularea - SA G H, certificat de atestare a dreptului de proprietate, anexa cu suprafețele deținute de - SA, extras CF 5937 comunei cadastrale G H, plan de situație.
Cu adresa de la fila nr.94, pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin care se solicită ca instanța să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul acțiunii ca urmare a uzucapiunii prev. de art.1895 alin 1 Cod civil.
Prin întâmpinarea depusă la cererea reconvențională reclamanta solicită respingerea acesteia ca tardiv introdusă iar pe fond ca neîntemeiată, întrucât pârâtul în întâmpinare, arată că a dobândit imobilele în cauză prin cumpărare și invocând acest mod de dobândire a proprietății, nu mai poate solicita pe cale reconvențională să se constate că a dobândit acest imobil prin uzucapiune.
La data de 12 octombrie 2006, pârâții au depus la dosar decizia civilă nr.497 din 18 aprilie 2006 Tribunalului Suceava și certificatul din data de 14.09.2006 emis de Curtea de Apel Suceava (205-207 dosar -).
La dosar a fost atașat dosarul penal nr.982/p/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Pârâții au depus note de concluzii (215 și 220-221 dosar -) iar după dezbaterea în fond a cauzei, a depus concluzii scrise și reclamanta (223-226 dosar -).
Prin sentința civilă nr. 4642 din data de 28.12.2006, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea formulată de reclamantă, a constatat încetarea contractului de închiriere a suprafeței de 2000 mp teren, nr.55 din 24.09.1990 încheiat între G H și pârâtul prin denunțarea unilaterală de către reclamantă, a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune din 26.08.1999, încheiat între pârâții orașul G H- prin primar- și - " 3 B" GHp entru suprafața de 40 mp, a admis în parte acțiunea cu privire la punctul nr. 3 din cerere și în consecință: obligat pârâții să-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 1170 mp teren delimitată prin raportul de expertiză topo întocmit de expert, precum și la plata către reclamantă a sumei de 28.094.000 rol cheltuieli de judecată. Totodată, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta este proprietara supraf.de 18239 mp teren și a construcțiilor edificate de acesta, cu excepția imobilelor restaurant și terasă proprietatea primilor 2 pârâți identică cu pf 2423 din cf 5937 comunei cadastrale G H, teren pe care l-a dobândit prin cumpărare de la - SA G H- societate în lichidare, prin lichidator - LICHIDATOR SRL, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.1317 din 1606.2004 (9-10) și a încheierii de rectificare nr. 1920/17.06.2004 (12) de BNP din G
Vânzarea sus amintită a fost autorizată de judecătorul sindic în dosarul nr.162/f/2002 a Tribunalului Suceava, prin încheierea din 24 mai 2004 iar anterior dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă, - SA a fost proprietarul tabular al acestui teren, conform extrasului nr.654/29.04.2004, fiind înscris în CF 5937 comunei cadastrale GH( 70), înscriere efectuată în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate a terenului seria m 07, nr.0601/19.07.1994, emis de (68), astfel încât, apărarea pârâților că - SA G H, antecesoarea reclamantei, nu ar fi fost proprietarul acestui teren și că vânzarea nu a fost autorizată de judecătorul sindic, este nefondată.
Prin urmare, contractul de închiriere încheiat sub nr.2357 din 24.09.1990 prin care GHa închiriat pârâtului o supraf de 2000 mp teren pe o perioadă nelimitată, (38), a fost denunțat în mod legal de către reclamantă, conform art.1436 alin.2 din Codul civil, potrivit căruia contractul de locațiune fără termen încetează prin denunțarea acestuia, lucru pe care reclamanta l-a făcut prin adresa nr.14 din 12 iulie 2004 (15 dosar).
Contractul de concesiune nr.4465 din 26.08.1999 încheiat între Primăria orașului G H și pârâta - 3 GH( 16 dosar) pentru suprafața de 200 mp pe timp de 49 de ani, în ceea ce privește suprafața de 40 mp care se suprapune peste pf 2423 din cf 5937 comunei cadastrale G H, proprietatea reclamantei astfel cum a fost identificat în planul de situație la raportul de expertiză C-tin (102), este nul absolut parțial, întrucât la data încheierii acestuia terenul respectiv nu era proprietatea concendentului ci era proprietatea - SA G H, antecesoarea reclamantei, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr.0610/19.07.1994 emis de (62), motiv pentru are și cel de-al doilea capăt de cerere, va fi admis așa cum fost formulat.
În ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere privind revendicarea suprafeței de 2500 mp, acesta este întemeiat în parte.
Astfel, prin raportul de expertiză întocmit de către expertul (97-102 dosar), suprafața respectivă a fost delimitată în limita a 1548 mp teren proprietatea reclamantei care este ocupat de construcțiile pârâților, fapt recunoscut de către reclamantă.
Prin sentința civilă nr.1475/16.05.1994 a Judecătoriei C- M (19 dosar -), în favoarea pârâtului a fost constituit un drept de superficie pentru suprafața de 378 mp, fapt confirmat și de decizia civilă nr.497 din 18 aprilie 2006 Tribunalului Suceava rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1594/11.09.2006 a Curții de Apel Suceava.
Deși nu este reglementat de Codul civil în vigoare, dreptul de superficie este consacrat de legislația în vigoare și practica judiciară ca un drept real care constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană denumită superficiar asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe terenul aparținând altuia, teren cu privire la care superficiarul un drept de folosință.
Dreptul de superficie ca și dreptul de proprietate este un drept perpetuu.
Așa fiind, motivarea reclamantei că sentința civilă nr. 1475 din 16 mai 1994 Judec. C- M prin care s-a constituit în favoarea pârâtului un drept de superficie pentru suprafața de 378 mp, nu -i este opozabilă, întrucât nu a fost dată în contradictoriu cu ea, nu poate fi luată în considerare de către instanță, întrucât pe de o parte, la data pronunțării acesteia reclamanta nu era proprietara terenului în cauză iar pe de altă parte dreptul de superficie de mai sus a fost recunoscut de Tribunalul Suceava prin decizia civ.497 din 18 apr.2006 irevocabilă (205-206).
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtul, în calitate de reprezentant a - " 3 B" aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât acesta invocă ca temei al cererii sale uzcapiunea prev. de art.1895 alin.1 cod civil iar din toate apărările sale formulate în prezenta cauză, rezultă că acesta a dobândit imobilul construcție prin cumpărare și construire așa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare nr.2357/24.09.1990 și autorizația de construire nr.53/22.08.1990, nr.157 din 24.08.1994 și 73 din 19.06.1968 (36-44).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - COM SRL G H, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere vizând revendicarea și ridicarea construcțiilor.
Și pârâtul - reprezentant al - " 3 B" a declarat apel împotriva sentinței de mai sus, criticând- ca fiind netemeinică, instanța pronunțându-se asupra unui contract care nu mai era în ființă, deoarece fusese denunțat unilateral de către Primăria G H și deci nu mai producea nici un efect între părți.
Prin decizia nr. 99 din data de 15.10.2007, Curtea de Apel Suceavaa admis apelurile declarate, a desființat în totalitate sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs - " 3 B" - prin reprezentant, arătând că în mod greșit a fost casată hotărârea instanței de fond.
Prin decizia nr. 1339 din data de 3 aprilie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție respins recursul promovat, ca nefondat.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 28 iulie 2008 sub nr-.
La data de 23 martie 2009, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava în soluționarea prezentei cauze față de dispozițiile deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată în MO nr. 830 din 10 decembrie 2008.
Prin sentința nr. 809/27.04.2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava și s-a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect "constatare nulitate act + revendicare", în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceavaa reținut următoarele:
La data de 10 decembrie 2008 fost publicată în Monitorul Oficial nr. 830, Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, pronunțată în interesul legii.
Prin hotărârea evocată s-a decis că ispozițiileart. 1pct. 1,art. 2pct. 1 lit. a) și b) șiart. 282^1alin. 1 din Codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
În motivarea deciziei s-a arătat că, "se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
În aceste condiții trebuie considerate acțiuni patrimoniale, în care valoarea obiectului cererii determină competența materială sau căile de atac, între altele, acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să-i întocmească act de vânzare-cumpărare, cererea de raport, acțiunea în reducțiune testamentară, acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, acțiunile în constatarea simulației unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acțiunile în regres și în revocare.
În cazul acțiunii în nulitatea (anularea) actului juridic, dreptul subiectiv are conținut patrimonial atunci când el poate fi exprimat ca atare, având în vedere natura contractului a cărui desființare se urmărește.
Atunci când este vorba despre desființarea unui contract de vânzare-cumpărare, de locațiune, donație etc. contracte ce au dat naștere unor drepturi patrimoniale, este evident că și lipsirea de efecte a unor astfel de acte juridice are tot consecințe patrimoniale și, ca atare, acțiunea prin care se valorică un asemenea drept este patrimonială.
S-a susținut de asemenea că acțiunea în desființarea unui act juridic producător de consecințe patrimoniale nu are caracter evaluabil în bani înseamnă a ignora natura însăși a dreptului pe care se fundamentează acțiunea, drept care este personal și cu conținut economic.
Un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc".
S-a conchis că "a susține că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale".
Raportând cele statuate prin decizia evocată - ce are - conform disp. art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă - putere obligatorie pentru instanțe și efect retroactiv - la obiectul litigiului de față (constatare nulitate act + revendicare) evaluat de către reclamantă la suma de 1.713,8400 lei reprezentând valoarea suprafeței de 200. ce formează obiectul contractului de concesiune și suma de 15.000 lei reprezentând valoarea suprafeței de teren revendicată de pârâți, Tribunalul Suceavaa constatat că în cauză, competența de soluționare revine Judecătoriei Gura Humorului.
În considerarea acestor aspecte, văzând disp. art. 159 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la disp. art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a și b Cod procedură civilă, Tribunalul Suceava a admis excepția invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.
Prin sentința nr. 849 din 3 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Gura Humoruluia admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Curtea de Apel Suceava în vederea pronunțării unui regulator de competență.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Gura Humoruluia reținut că, capetele principale de cerere ce au ca obiect încetarea, prin denunțare unilaterală a contractului de închiriere a suprafeței de 2000. teren, situat în orașul G H,-, județul S, nu sunt evaluabile în bani, deoarece au ca scop aplicarea unei sancțiuni civile pentru nerespectarea obligației contractuale (pierderea dreptului de folosință a terenului), nesusceptibilă de evaluare patrimonială.
De asemenea, valoarea capetelor de cerere accesorii, privind ridicare construcții, accesiunea imobiliară a construcției edificate de pârâți, pe terenul pretins a fi proprietatea reclamantei (fila 48 dosar 2341/COM/2004 al Tribunalului Suceava ), nu a fost încă determinată, urmând a se stabili prin raport de expertiză, timbrajul făcându-se raportat la acțiuni neevaluabile în bani.
Mai mult decât atât, acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Suceava la data de 25 august 2004, parcurs mai multe etape procesuale, cercetarea judecătorească la instanța de fond și în soluționarea căilor de atac a durat aproximativ 5 ani, și toate instanțele, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție B, care a judecat recursul la 9 aprilie 2008 (filele 15-17 dosar recurs), nu a invocat și nu a contestat necompetența materială de soluționare a cauzei.
A arătat Judecătoria Gura Humorului că, într-adevăr, Decizia nr.32/9. iunie 2008 Secțiilor unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție B este obligatorie pentru instanțe, însă în lipsa unor reglementări exprese, aceasta nu are în vedere decât litigiile ulterioare intrării în vigoare a deciziei.
Astfel, aoa plica într-un litigiu ce a parcurs un ciclu procesual de 5 ani, înseamnă a nesocoti principiul neretroactivității legii civile, consacrat în art.15 din Constituție și art.1 din Codul civil.
Ori, cum în cauza de față, reclamanții, așa cum s-a precizat, s-au adresat Tribunalului Suceava cu mult înainte de adoptarea deciziei invocate, Judecătoria Gura Humoruluia constatat că, în speță, în mod legal a fost investit Tribunalul Suceava ca instanță de fond, față de dispozițiile legale în vigoare și față de data înregistrării cererii, deoarece, per a contrario, s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr-, în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Gura Humorului.
Investită cu soluționarea cauzei, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 32/09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a decis că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a și b și art. 282/1 alin. 1 din Codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
În motivarea deciziei sus-menționate, s-au reținut, în esență, următoarele:
Pentru determinarea competenței de atribuțiune a instanțelor judecătorești, competența după materie în termenii legii de procedură civilă, legiuitorul folosește mai multe criterii referitoare la obiectul, natura sau valoarea cauzelor.
Criteriul obiectiv, determinant pentru stabilirea competenței materiale a instanței, este natura litigiului, la care însă uneori se asociază și alte criterii subsidiare: importanța interesului în litigiu, adică valoarea economică a acestuia sau expresia lui bănească, calitatea părților și urgența.
Criteriul valoric operează exclusiv în cazul cererilor evaluabile în bani, deoarece, cu privire la cererile neevaluabile în bani, din interpretareaart. 2pct. 1 lit. a) și b) din Codul d e procedură civilă rezultă că legiuitorul le include în competența în prima instanță a judecătoriilor, în materie civilă, respectiv a tribunalelor, în materie comercială.
Același criteriu valoric este utilizat de legiuitor și pentru determinarea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță.
Se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.
În aceste condiții trebuie considerate acțiuni patrimoniale, în care valoarea obiectului cererii determină competența materială sau căile de atac, între altele, acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să-i întocmească act de vânzare-cumpărare, cererea de raport, acțiunea în reducțiune testamentară, acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, acțiunile în constatarea simulației unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acțiunile în regres și în revocare.
În cazul acțiunii în nulitatea (anularea) actului juridic, dreptul subiectiv are conținut patrimonial atunci când el poate fi exprimat ca atare, având în vedere natura contractului a cărui desființare se urmărește.
Atunci când este vorba despre desființarea unui contract de vânzare-cumpărare, de locațiune, donație etc. contracte ce au dat naștere unor drepturi patrimoniale, este evident că și lipsirea de efecte a unor astfel de acte juridice are tot consecințe patrimoniale și, ca atare, acțiunea prin care se valorică un asemenea drept este patrimonială.
A susține că acțiunea în desființarea unui act juridic producător de consecințe patrimoniale nu are caracter evaluabil în bani înseamnă a ignora natura însăși a dreptului pe care se fundamentează acțiunea, drept care este personal și cu conținut economic.
Un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc.
Or, dreptul a cărui valorificare se urmărește prin acțiunea în desființarea sau ineficacitatea unui act juridic cu efecte patrimoniale nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale menționate anterior.
A susține că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale.
Caracterul patrimonial al acțiunii subzistă indiferent de formularea unor pretenții accesorii privitoare la repunerea părților în situația anterioară [consecințe sunt sub aspectul timbrării, întrucât, potrivitart. 3lit. a^1) din Legea nr. 146/1997, o asemenea cerere se timbrează în mod separat conformart. 2alin. 1 din aceeași lege].
Argumentul potrivit căruia numai atunci când se cere și restituirea prestațiilor avem de-a face cu o acțiune patrimonială este greșit, întrucât dreptul de valorificat rămâne același, consecințe fiind doar sub aspectul executării hotărârii.
Faptul că o hotărâre judecătorească nu constituie în același timp și titlu executoriu nu are influență asupra naturii dreptului pe care l-a tranșat. O acțiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil nu va fi lipsită de caracter patrimonial doar pentru faptul că hotărârea ce se va pronunța nu este și executorie.
Cererea de chemare în judecată prin care se solicită pronunțarea anulării unui act juridic sau constatarea nulității absolute a aceluiași act, fără a se cere și restituirea prestațiilor efectuate de părți, este o cerere patrimonială atunci când tinde la desființarea unui act juridic ale cărui efecte (drepturi și obligații) au avut caracter patrimonial.
Pentru aceleași argumente constituie o cerere patrimonială și acțiunea prin care se urmărește lipsirea de eficacitate a actului juridic pentru neexecutarea de către una dintre părți a obligațiilor asumate - rezoluțiunea/rezilierea -, cu mențiunea că cererea promovată de către vânzător este calificată deart. 1368din Codul civil drept acțiune reală, cu toate consecințele ce rezultă de aici, inclusiv competența teritorială exclusivă (excepțională) a instanței de judecată.
Atât în dreptul substanțial, cât și în cel procedural comercial se aplică legea comercială, iar în lipsa unei reglementări speciale comerciale se aplicăCodul civil, respectivCodul d e procedură civilă(art. 1din Codul comercial șiart. 721din Codul d e procedură civilă).
Dispozițiile privind soluționarea litigiilor în materie comercială sunt cuprinse înart. 720^1- 720^10 din Codul d e procedură civilă și ele privesc numai soluționarea litigiilor, respectiv judecata, competența materială de primă instanță fiind determinată de criterii comune cu cele pentru determinarea competenței materiale în procesele civile.
Cauzele de validitate ale convențiilor civile și comerciale și sancțiunea nerespectării lor, ca și sancțiunile pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor civile și comerciale au, de asemenea, o reglementare comună.Codul comercialnu are o reglementare separată a cauzelor de validitate ale unui act juridic, alta decât cea prevăzută deCodul civil, iar sancțiunile pentru nerespectarea lor sunt comune celor două materii, civilă și comercială.
Nu există o reglementare diferită nici a sancțiunilor pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a convențiilor, alta decât cea prevăzută înCodul civil.
Legile comerciale recente nu conțin nici ele o altă reglementare a respectivelor instituții, iar în ceea ce privește mijlocul procedural pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, și el este comun materiei civile și comerciale, și anume dispozițiileart. 111din Codul d e procedură civilă.
Totodată, hotărârile judecătorești pronunțate în materie comercială sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile pronunțate în cauzele civile.
În aceste condiții, problemele de drept care fac obiectul prezentului recurs în interesul legii sunt comune materiei civile și comerciale.
Faptul că există acțiuni și cereri specifice materiei comerciale nu poate să conducă la o altă concluzie, întrucât și aceste acțiuni sunt evaluabile sau neevaluabile în bani.
Instanța constată că litigiul dintre părți are ca obiect "constatare nulitate act" și "revendicare", evaluat de către reclamantă la suma de 1.713,8400 lei reprezentând valoarea suprafeței de 200. ce formează obiectul contractului de concesiune și suma de 15.000 lei reprezentând valoarea suprafeței de teren revendicată de pârâți.
Având în vedere decizia nr. 32/09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în conformitate cu disp. art. 329 al. 3 Cod procedură civilă, este obligatorie pentru instanțe, constatând că litigiul dintre părți este evaluabil în bani, obiectul acestuia fiind în valoare de sub 100.000 lei, văzând și disp. art. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Judecătoria Gura Humorului.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 22 al. 5 Cod procedură civilă, instanța va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red.
Tehnored.
6 ex./17.08.2009
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana
