Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 5/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 5/
Camera de Consiliu de la 17 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
Grefier - -
La ordine fiind judecarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Galați și Judecătoria Galați în soluționarea acțiunii formulată de reclamanta, domiciliată în G, str. - nr. 3, -. 137, jud. G, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect acțiune în constatare.
Cauza a fost soluționată conform art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Galați și Judecătoria Galați.
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, la Tribunalul Galați, reclamanta a chemat în judecată G pentru a fi obligată la eliberarea unei adeverințe solicitată privind câștigurile brute realizate de aceasta în perioada 08.09.1968-27.10.1999, în conformitate cu art. 23 al Legii nr. 19/2000 și cu specificarea dacă s-au virat toate contribuțiile legale.
În motivarea cererii s-a arătat că cele solicitate îi sunt necesare pentru recalcularea punctajului de pensie. s-a arătat că a depus o cerere în acest sens în data de 03.07.2007 la care nu a primit răspuns, motiv pentru care revine cu o altă adresă cu nr. 4697/28.09.2007 la care, e asemeni nu a primit răspuns.
Solicită ca pârâta să-i răspundă la cererile sale.
A atașat răspunsul pârâtei la ultima adresă cu nr. 4697/2.11.2007.
La termenul din 09.07.2008 intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență a Tribunalului Galați, Secția contencios administrativ, competentă să soluționeze cauza fiind Judecătoria Galați.
Totodată se invoca excepția inadmisibilității cererii motivat de faptul că reclamanta a ieșit la pensie pe 27.10.1999, iar textul invocat în cerere este art. 23 din Legea nr. 19/2000, care a intrat în vigoare la data de 01.04.2001.
Excepția este motivată de faptul că cererea a fost formulată și întemeiată pe un text de lege inexistent la data pensionării.
Prin sentința civilă nr. 2096/06.08.2008 Tribunalul Galați și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.
În motivarea soluției s-a arătat că cererea de chemare în judecată nu se încadrează în disp. Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
La Judecătoria Galați cererea a fost înregistrată sub nr-.
Analizând lucrările cauzei, Judecătoria a constatat că reclamanta prin cererea sa nu a solicitat numai obligarea intimatei să elibereze o adeverință rezultând din raporturile de muncă ale reclamantei cu aceasta, ci adeverința fiind solicitată, dar cu venitul brut, necesară pentru recalcularea pensiei.
La rândul său, prin sentința civilă nr. 7244/13.10.2008 Judecătoria Galația declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Galați, declanșând în acest fel un conflict negativ de competență. Pentru a pronunța această soluție, a apreciat că cererea reclamantei vizează și stabilirea unor drepturi salariale rezultate din contractul de individual de muncă. Cum în conformitate cu art. 2 din Cod procedură civilă, tribunalul judecă în prima instanță conflictele de muncă, s-a apreciat că ar aparține acestei instanțe competența materială de soluționare a cauzei.
Investită fiind cu soluționarea acestui conflict Curtea va stabili că aparține judecătoriei competența de soluționare a prezentei cauze pentru considerentele ce vor urma.
Fată de obiectul acțiunii, Curtea apreciază că competența materială este atrasă de dispozițiunile art. 1 pct. 1 din Cod procedură civilă, potrivit cărora judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
Așa cum corect a stabilit și tribunalul, cererea de față nu vizează un act administrativ căci pârâta nu este o autoritate publică în sensul art. 2 lit. b din Legea nr. 554/2004 astfel încât nu se impune aplicarea art. 2 pct. 1 lit. c din Cod procedură civilă.
De asemenea, din petitul acțiunii rezultă că reclamanta a solicitat eliberarea unei adeverințe din care să rezulte veniturile obținute în vederea recalculării pensiei. Or, refuzul pârâtei de a-i elibera un înscris nu se înscrie în sfera raporturilor juridice de muncă, împrejurare care ar fi atras competența tribunalului ca instanță de fond în litigiile de muncă.
Prima instanță este investită cu o cerere care nu se înscrie nici în sfera raporturilor de muncă și nici în cea a raporturilor administrative care să atragă competența tribunalului în condițiile art. 2 din Cod procedură civilă.
Or, în aceste condiții, incidente sunt normele de competență materială prevăzute de art. 1 pct.1 din Cod procedură civilă care atrag competența materiala a Judecătoriei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 22 alin. 5 din Cod procedură civilă, Curtea va stabili că aparține Judecătoriei Galați competența de soluționare a cauzei de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește că aparține Judecătoriei Galați competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în G, str. - nr. 3, -. 137, jud. G, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect acțiune în constatare.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - |
Grefier, - - |
Red. Ap./07.04.2009
Tehnored. /4 Ex./13.04.2009
Comunicat 2 ex./14.04.2009
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu