Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 63/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Sentința nr. 63/CC/2008
Ședința din Camera de Consiliu din 14 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
Grefier - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre examinare conflictul negativ de competență intervenit între Judecătoria Roman și Tribunalul Neamț privind acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta împotriva pârâților Instituția Prefectului Județului N și Primarul Municipiului R, având ca obiect anulare act administrativ.
Procedură completă, fără citarea părților.
Instanța constată cauza în stare de judecată și reține dosarul în pronunțare.
CURT E
- Deliberând -
Asupra conflictului negativ de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Roman sub nr. 4493/291/4.10.2007 reclamanta a chemat în judecată Instituția Prefectului Județului N în contradictoriu cu care a solicitat constatarea nulității absolute a ordinului nr. 233 din 14.08.2007 emis de Prefectul județului N, ordin prin care s-a aprobat propunerea de respingere a cererii de restituire a suprafeței de 731 mp teren situat în intravilanul municipiului R, Bulevardul nr. 87. Reclamanta a solicitat citarea în cauză și a Primăriei municipiului R, pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile cuprinse în Legea nr. 18/1991.
La termenul din 14.11.2007 Judecătoria Romana pus în discuție, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale, iar prin sentința civilă nr. 3011 din 14.11.2007 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Neamț - Secția comercială de contencios administrativ. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 3449 din 9 septembrie 1989 autoarea reclamantei, a înstrăinat numiților și, casa de locuit situată în R,-, terenul aferent construcției în suprafață de 1.067. a trecut în proprietatea statului.
După apariția Legii nr. 18/1991, cumpărătorii s-au adresat Comisiei Municipale R și au solicitat constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției, astfel că aceștia au și primit titlul de proprietate nr-, pentru suprafața de 967. teren curți și construcții.
Totodată, reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de moștenitoare a autoarei sale, iar prin Dispoziția Primarului nr. 6159/17.05.2007 s-a propus restituirea către aceasta, a suprafeței de 150. dispoziție în baza căreia a fost emis Ordinul Prefectului nr. 233 din 14.08.2007, contestat de reclamantă.
Reclamanta nu a uzat de calea prevăzută de Legea nr. 18/1991 pentru a contesta acest ordin, deoarece nu mai era în termenul de 30 de zile prevăzut de această lege specială. Astfel că a solicitat constatarea nulității absolute a ordinului Prefectului, invocând în drept dispozițiile în materie privind anularea actelor juridice civile.
Astfel, judecătoria nu este competentă material, în susținerea excepției de necompetență fiind dispozițiile art. alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispozițiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 340/2004. În raport de aceste dispoziții ordinul contestat este un act administrativ, competența revenindu-i tribunalului în temeiul art. 2 lit. c) din Codul d e procedură civilă.
La Tribunalul Neamț cauza a fost înregistrată sub nr. 4493 din 11.12.2007. Prin cererea depusă la termenul din 21.03.2008 reclamanta a precizat că,își recalifică acțiunea", solicitând următoarele:
- anularea ordinului nr. 233 din 14.08.2007 al Prefectului Județului N și admiterea cererii sale de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 731 mp teren, situat în municipiul R, Bulevardul, nr. 87;
- obligarea Instituției Prefectului Județului N și a Primarului municipiului R, prin organele abilitate, să întocmească documentația necesară și să îndeplinească formalitățile în vederea modificării titlului de proprietate nr. 2/1773/3.06.1997, în sensul înscrierii suprafeței de 731 mp teren, situat în municipiul R, Bulevardul, nr. 87.
Prin aceeași cerere, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Primarului municipiului Totodată, a precizat că acțiunea sa este o plângere formulată potrivit dispozițiilor speciale cuprinse în Legea nr. 18/1991.
Prin concluziile scrise depuse la data de 19.06.2008, reclamanta a susținut că litigiul are ca izvor Legea nr. 18/1991, astfel că din punct de vedere material, competența este cea din dreptul comun, adică de competența judecătoriei. Prin urmare, reclamanta a solicitat admiterea excepției de necompetență materială a Tribunalului Neamț în judecarea fondului cauzei.
Prin întâmpinare, ambii pârâți au invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, ca instanță de contencios administrativ, solicitând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Roman.
Prin sentința civilă nr. 152/CA din 19.06.2008 Tribunalul Neamța admis excepția necompetenței materiale; în temeiul art. 158 din Codul d e procedură civilă și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman; a constat ivit conflictul de competență în Tribunalul Neamț - Secția comercială și de contencios administrativ și Judecătoria Roman; a dispus sesizarea Curții de APEL BACĂU în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/20004 " nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară ".
Actul emis de un organ administrativ prin care se refuză sau se atribuie un teren în condițiile Legii nr. 18/1991 poate fi atacat cu plângere conform art. 51 și 53 din această lege, iar competența aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul.
Pe cale de consecință, legea organică prevede o altă procedură judiciară pentru modificarea sau desființarea Ordinului Prefectului și, deși, acesta este un act administrativ, acest act nu poate forma obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ.
Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență în temeiul art. 22 din Codul d e procedură civilă, curtea de apel constată următoarele:
Ordinul prefectului privind respingerea cererii privind restituirea în proprietatea reclamantei a unei suprafețe de teren este, într-adevăr, un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Însă, pentru contestarea lui Legea nr. 18/1991 - astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/1997 - prevede o procedură specială, în acest sens dispunându-se prin art. 54.
Se constată, așadar, că pentru modificarea ori desființarea actului contestat este reglementată, prin lege organică, o altă procedură judiciară, așa încât competența instanței de contencios administrativ este exclusă în conformitate cu art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În temeiul art. 54 coroborat cu art. 52 din Legea nr. 18/1991 competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul.
Față de cele ce preced, curtea de apel constată că Judecătoria Roman este instanța competentă să soluționeze litigiul în primă instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește în favoarea Judecătoriei Roman competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta domiciliată în R, str. - cel M,.7,. A,. 3,. 8, județul N împotriva pârâților Instituția Prefectului Județului cu sediul în P N,-, județul N și Primarul Municipiului R, cu sediul în R, R, nr. 1, județul
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 iulie 2008.
Președinte, - - - |
Grefier, - - |
.
5 ex. 15.07.2008
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga