Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 66/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - conflict de competență -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALA, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 66
Ședința camerei de consiliu din 7 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Ana Maria Turculeț
Grefier - -
Pe rol, judecarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Vatra Dornei și Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, cu privire la cererea de revizuire formulată de Comuna - prin primarîmpotriva deciziei 269 din 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscalîn dosarul nr-, intimată fiind Garda Națională de Mediu
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, nefiind dispusă citarea.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând cauza în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la data de 29.10.2008 sub numărul 1942/- petenta Comuna, prin primar, a solicitat instanței să se dispună înlocuirea cu avertisment a sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria - nr. - încheiat la 28.10.2008 de către intimata Garda Națională de Mediu
În motivare, petenta a susținut că de la data de 19.07.2008 de când a fost învestită în funcție, doamna primar a făcut demersurile legale pentru a obține finanțarea obiectivului stație de epurare în Comuna, județul
Intimata Garda Națională de Mediu S, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii promovate de către petenta Comuna, prin primar, ca nefondată și netemeinică.
În motivare, intimata a arătat, în esență, că petenta nu a solicitat și nu a obținut autorizația de mediu pentru funcționarea stației de epurare a apelor uzate, fapt ce a fost consemnat și în nota de constatare nr. 334/29.10.2008 încheiată cu ocazia controlului efectuat.
A mai susținut intimata că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat a fost întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 17 din nr.OG 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Prin sentința civilă nr. 81 din data de 20 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Vatra Dorneia fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 28.10.2008 organul constatator al intimatei a încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria - nr. - prin care a menționat că, la data efectuării controlului Comuna, prin primar, nu a solicitat și obținut autorizația de mediu pentru funcționarea stației de epurare a apei uzate comunale aflate în proprietatea acesteia, fapta fiind prevăzută de art. 96 alin. 2 pct. 1 din nr.OUG 195 din 2005 privind protecția mediului.
În sancționare, organul constatator a aplicat amenda contravențională în cuantum de 30000 lei.
Sub aspectul legalității, prima instanță constatat că nu se poate reține niciunul dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din nr.OG 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat fiind întocmit cu respectarea cerințelor impuse de textul legal menționat.
Totodată prima instanță constatat, sub aspectul temeinicei, că petenta nu contestă realitatea mențiunilor consemnate de către organul constatator în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria - nr. - din 28.10.2008.
Mai mult, petenta, prin consilier juridic, a arătat că nici în prezent Comuna nu a obținut autorizația de mediu pentru stația de epurare și că s-au început demersurile pentru obținerea acesteia, având totodată, în proiect, și construirea unei noi stații de epurare.
Prin urmare, s-a reținut temeinicia procesului-verbal de contravenție contestat.
În ceea ce privește cererea formulată de către petentă în sensul înlocuirii amenzii contravenționale în cuantum de 30000 lei cu sancțiunea avertismentului, instanța de fond a apreciat- ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin.2 din nr.OG 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Având în vedere importanța pe care o are stația de epurare în reducerea considerabilă a poluării atât a apelor fluviale cât și a celor freatice, pe de o parte, precum și împrejurarea că rezultatele probelor de apă recoltate în data de 28.10.2008 din efluentul stației de epurare a localității (fila 52) au evidențiat valori neconforme cu valorile reglementate, pe de altă parte, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei nu prezintă un grad redus de pericol social.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs petenta Comuna - prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, a arătat că făcut demersuri pentru obținerea autorizației de mediu pentru stația de epurare având și un proiect pentru o nouă stație de epurare - susțineri probate prin actele depuse la dosar.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului întrucât nu are dovezi în sensul obținerii autorizației de mediu iar probele recoltate dovedesc posibilitatea înfiltrării apelor subterane.
Prin decizia nr. 269 din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul ca nefondat, reținându-se că, potrivit art. 1169 cod civil - cel ce face o afirmație în fața instanței, trebuie să o dovedească.
Deși recurenta a susținut că a efectuat demersuri în vederea obținerii autorizației de mediu, în dosarul nu există dovezi în acest sens.
În condițiile în care pericolul poluării apelor freatice de suprafață și subterane este dovedit prin analizele efectuate, în mod corect față de gradul ridicat al pericolului social, amenda aplicată corespunde scopului preventiv al sancțiunii și nu se impune reindividualizarea ei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei sub nr. 1305/334/01.07.2009, Comuna - prin primar, în contradictoriu cu Garda Națională de Mediu S, a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 81 din 20.01.2009 a Judecătoriei Vatra Dornei și anularea deciziei nr. 269, pronunțată de Tribunalul Suceava la data de 11.03.2009.
În motivare, a arătat că nici una din instanțele sus - menționate nu a luat în considerare faptul că efectua demersuri în vederea obținerii autorizației de mediu și nici nu au făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 al. 2 din nr.OG 2/2001, având în vedere că fapta prezintă un grad redus de pericol social.
Prin sentința nr. 948 din 22.07.2009, Judecătoria Vatra Dorneia declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, având în vedere precizările orale formulate de reprezentantul petentei și văzând prevederile art. 323 al. 1 od procedură civilă, care prevăd că cererea de revizuire se judecă de către instanța care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se solicită, respectiv decizia nr. 269/11.03.2009 a Tribunalului Suceava.
Prin decizia nr. 96 din 28 octombrie 2009 Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei.
Constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus trimiterea dosarului la Curtea de Apel Suceava pentru soluționarea acestuia.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Revizuienta a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 81 din 20.01.2009 a Judecătoriei Vatra Dornei, sentință rămasă irevocabilă prin respingerea recursului împotriva acestei hotărâri, pronunțată prin decizia nr. 269 din 11.03.2009 a Tribunalului Suceava.
Potrivit art. 323 al. 1 od procedură civilă, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere. Ori, în speță se solicită revizuirea sentinței civile nr. 81 din 20.01.2009 a Judecătoriei Vatra Dornei, sentință care a soluționat fondul cauzei, rămânând irevocabilă prin respingerea recursului.
S-a considerat că în mod greșit Judecătoria Vatra Dorneia reținut în motivarea sentinței de declinare că decizia nr. 269/11.03.2009 a Tribunalului Suceava, fiind ultima pronunțată, competența materială a prezentei cereri de revizuire ar reveni acestei instanțe.
Pentru ca o hotărâre a instanței de recurs să poată fi susceptibilă de revizuire, este necesar ca instanța de recurs să fi evocat fondul așa cum prevede art. 322 al. 1 teza ultimă însă, în speță, deoarece fondul a fost soluționat de către Judecătoria Vatra Dornei, aceasta din urmă este competentă material.
Investită astfel cu soluționarea conflictului de competență,Curteaurmează a admite sesizarea și a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei, pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care are în vedere îndreptarea erorilor de fapt atunci când situația de fapt stabilită printr-o hotărâre definitivă nu corespunde adevărului obiectiv.
Regula consacrată de art. 323 al. 1 Cod procedură civilă este în sensul că revizuirea, dat fiind caracterul său de cale de atac de retractare, este de competența instanței care a pronunțat hotărârea asupra fondului în procesul respectiv. În speță, această instanță este Judecătoria Vatra Dornei, care a soluționat plângerea contravențională formulată de petenta Comuna împotriva procesului-verbal seria - nr. - prin sentința civilă nr. 81 din 20 ianuarie 2009.
Formularea deficitară a petitului cererii de revizuire nu poate atrage competența Tribunalului Suceava, solicitările de schimbare a sentinței civile nr. 81/2009 a Judecătoriei Vatra Dornei și de anulare a deciziei nr. 269/2009 a Tribunalului Suceava nefiind în mod evident compatibile în același cadru procesual. Astfel, soluțiile ce pot fi pronunțate de instanță, dacă încuviințează cererea de revizuire, sunt deschimbare, în tot sau în parte, a hotărârii atacate, iar în cazul prev. de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, de anulare a celei din urmă din hotărâri judecătorești potrivnice.
Cum în speță s-a invocat motivul de revizuire prev. de art. 322 pct. 1 Cod procedură civilă, este evident că incidența acestui caz de revizuire atrage soluția de schimbare a hotărârii definitive prin care s-a statuat asupra fondului raportului juridic dedus judecății, aceasta fiind de altfel și finalitatea avută în vedere de către revizuientă.
Ca urmare, în conformitate cu disp. art. 22 al. 2 și 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite sesizarea, stabilind competența de soluționare a cauzei în sensul celor expuse mai sus.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea.
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată în ședința camerei de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 7 decembrie 2009.
Președinte, Grefier,
Red. -- - -
2 ex./15.12.2009
Președinte:Ana Maria TurculețJudecători:Ana Maria Turculeț