Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 83/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 83 CC
Ședința din Camera de Consiliu din data de 07 mai 2008
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Ploiești și Tribunalul Prahova cu privire la soluționarea acțiunii formulate de creditoarea SRL, cu sediul în P,-. județ P, cod poștal -, în contradictoriu cu debitoarea SRL, cu sediul în P,-, bloc.7,.35, județ P, cod poștal -.
Cauză soluționată în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 12.10.2007 sub nr-, reclamanta SRL a chemat în judecată pe debitoarea SRL și a solicitat emiterea unei somații de plată prin care debitorul să fie obligat la plata sumei de 1004,83 lei, reprezentând 554,18 lei contravaloare servicii și 411,35 lei penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, s-a arătat că în baza contractului de prestări servicii încheiat între părți, reclamanta creditoare a efectuat prestări servicii de alimentare cu apă și preluare ape uzate și meteorice la rețeaua publică de canalizare pârâtei debitoare, fiind emise facturi comunicate debitorului și necontestate, care nu au fost achitate. Pentru suma neachitată s-au calculat penalități de întârziere, creanța fiind certă,lichidă și exigibilă.
A concluzionat această instanță, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 51, alin. 3 din Legea nr. 51/2006, ce stabilește competența de soluționare a unor astfel de cauze în favoarea instanțelor de contencios administrativ, iar cererile promovate în baza OG5/2001 se depune la instanța competentă pentru soluționarea fondului așa că, în baza art. 158 Cod procedură civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Ploiești, fiind vorba de o necompetentă de ordine publică. Prin sentința nr. 977/05 februarie 2008, Judecătoria Ploiești, a admis excepția necompetenței materiale a instanței mai sus menționate și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova - Secția de contencios administrativ, în baza art. 158 Cod proc.civ.
Cauza a fost înaintată Tribunalului Prahova - Secția Contencios Administrativ, fiind înregistrată sub nr-.
La termenul de judecată din data de 15.04.2008, din oficiu, tribunalul a invocat excepția de necompetență materială.
Prin sentința nr. 223 din 15 aprilie 2008, fost admisă excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, reținându-se că Legea nr. 51/2006 reglementează două categorii de raporturi juridice cu regimuri juridice distincte, respectiv, cele dintre autoritățile administrației publice locale și operatori și cele dintre operatori și beneficiarii serviciilor prestate, acestea din urmă au natură contractuală conform art. 42 al.2 din actul normativ indicat și sunt supuse regulilor de drept comun inclusiv în ceea ce privește soluționarea litigiilor conform art. 51 alin. 4 din Legea nr. 51/2006.
Având în vedere că, există conflict negativ de competență conform art. 20 pct.2 Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:
Legea nr. 51/2006, reglementează raporturile juridice ce se stabilesc între autoritățile administrației publice locale, la nivelul cărora se organizează serviciile de utilități publice și operatori, raporturi juridice ce se materializează prin hotărâri sau contracte de delegare a gestiunii serviciilor, ce sunt supuse controlului instanțelor de contencios administrativ în conformitate cu art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 și alin. 31introdus prin OUG 13/2008.
De asemenea această lege reglementează și raporturile juridice ce se stabilesc între operatori, așa cum sunt definiți de art. 2 lit. g din Legea nr. 51/2006 și utilizatori, beneficiari ai serviciilor prestate, raporturi juridice ce au natură contractuală conform art. 42 alin. 2 din lege, astfel că sunt supuse regulilor de drept comun, inclusiv în ceea ce privește litigiile, potrivit art. 51 alin. 4 din actul normativ, respectiv alin. 3 cum a fost modificat prin OUG 13/2008, soluționarea litigiilor născute în executarea contractelor de furnizare utilități publice aparținând judecătoriei.
Acțiunea cu care au fost investite instanțele este întemeiată pe dispozițiile OG5/2001, iar potrivit art.2 alin. 1 din acest act normativ, cererile ce au ca obiect somație de plată, a contravalorii serviciilor de alimentare cu apă și preluare ape uzate și meteorice la rețeaua publică de canalizare se depun la instanța competentă pentru soluționarea fondului, astfel că această competență revine instanței de drept comun.
Având în vedere că obiectul prezentei somație de plată contravalorii facturilor emise în baza raporturilor contractuale încheiate între SC SA și SC SRL, Curtea constată că Judecătoria Ploiești este competentă să judece prezenta cauză, astfel că în conformitate cu art. 22 (3) (5) Cod procedură civilă, va stabili competența de soluționare în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cauzei formulată de creditoarea SRL, cu sediul în P,-. județ P, cod poștal -, în contradictoriu cu debitoarea SRL, cu sediul în P,-, bloc.7,.35, județ P, cod poștal -, în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07 mai 2008.
Președinte,
Grefier,
- -
Red. SM
Tehnored/CMF
4.ex/13.05.2008
Operator de date cu caracter personal
Nr.notificare 3120
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria