Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 95/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR.95 CC

Ședința din Camera de consiliu din data de 8 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Stoicescu Maria

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Prahova și Judecătoria Câmpina, cu privire la soluționarea acțiunii formulată de reclamanta - - cu sediul în C, Calea, nr. 18, Județ P, în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în C,-, Județ

Procedura legal îndeplinită, cauza fiind soluționată în Camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 18.10.2007 sub nr-, reclamanta- - C,a chemat în judecată pe pârâtul și a solicitat să fie obligată pârâtul la plata sumei de 151,54 lei, reprezentând 138,06 lei contravaloare servicii apă și canal, 13,48 lei majorări de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta a efectuat servicii apă și canal pârâtului, fiind emise facturi comunicate pârâtului și acceptate, care nu au fost achitate, în evidențele societății reclamante, pârâtul se găsește cu un debit restant de 13,48 lei, iar pentru neplata în termen s-au calculat majorări de întârziere.

Prin sentința nr.3454 din 16 noiembrie 2007 Judecătoria Câmpina a admis excepția necompetenței materiale invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, Secția de Contencios Administrativ, conform art.158 Cod Procedură civilă.

A concluzionat această instanță, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 51, alin. 3 din Legea nr. 51/2006, ce stabilește competența de soluționare a unor astfel de cauze în favoarea instanțelor de contencios administrativ, așa că, în baza art. 158 Cod procedură civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Ploiești, fiind vorba de o necompetentă de ordine publică.

Cauza a fost înaintată Tribunalului Prahova - Secția Contencios Administrativ, fiind înregistrată sub nr-.

La termenul de judecată din data de 26.02.2008, din oficiu, tribunalul a invocat excepția de necompetență materială.

Prin sentința nr. 128 din 4 martie 2008, fost admisă excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina, reținându-se că Legea nr. 51/2006 reglementează două categorii de raporturi juridice cu regimuri juridice distincte, respectiv, cele dintre autoritățile administrației publice locale și operatori și cele dintre operatori și beneficiarii serviciilor prestate, acestea din urmă au natură contractuală conform art. 42 al.2 din actul normativ indicat și sunt supuse regulilor de drept comun inclusiv în ceea ce privește soluționarea litigiilor conform art. 51 alin. 4 din Legea nr. 51/2006, așa cum a fost modificată prin OUG nr.13/2008.

Având în vedere că, există conflict negativ de competență conform art. 20 pct.2 Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:

Legea nr. 51/2006, reglementează raporturile juridice ce se stabilesc între autoritățile administrației publice locale, la nivelul cărora se organizează serviciile de utilități publice și operatori, raporturi juridice ce se materializează prin hotărâri sau contracte de delegare a gestiunii serviciilor, ce sunt supuse controlului instanțelor de contencios administrativ în conformitate cu art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 și alin. 31introdus prin OUG 13/2008.

De asemenea această lege reglementează și raporturile juridice ce se stabilesc între operatori, așa cum sunt definiți de art. 2 lit. g din Legea nr. 51/2006 și utilizatori, beneficiari ai serviciilor prestate, raporturi juridice ce au natură contractuală conform art. 42 alin. 2 din lege, astfel că sunt supuse regulilor de drept comun, inclusiv în ceea ce privește litigiile, potrivit art. 51 alin. 4 din actul normativ, respectiv alin. 3 cum a fost modificat prin OUG 13/2008, soluționarea litigiilor născute în executarea contractelor de furnizare utilități publice aparținând judecătoriei.

Având în vedere că obiectul prezentei acțiuni este pretenții, respectiv obligarea pârâtului la plata contravalorii facturilor emise urmare prestării de servicii de apă și canal de către - - C în favoarea lui, Curtea constată că Judecătoria Câmpina este competentă să judece prezenta cauză, astfel că în conformitate cu art. 22 (3) (5) Cod procedură civilă, va stabili competența de soluționare în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei având ca pretenții, formulată de reclamanta- -cu sediul în C, Calea, nr. 18, Județ P, în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în C,-, Județ P, în favoarea JUDECĂTORIEI CÂMPINA.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 septembrie 2008.

Președinte,

- - Grefier,

- -

Red. / tehnored. S;

4 ex./ 16.09.2008

Președinte:Stoicescu Maria
Judecători:Stoicescu Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 95/2008. Curtea de Apel Ploiesti