Contestație act administrativ fiscal. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație act adm. fiscal -
ROMA N I
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 10
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 2: Artene Doina
JUDECĂTOR 3: Galan Marius
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta - SRL B, cu sediul în mun. B,-,. E,. 4,. 19, jud. B, și sediul secundar în B,-, ocolitor Sud-vest, jud., împotriva sentinței 1058 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că pârâta intimată DGFP S depus la dosar întâmpinare, după care, instanța, având în vedere că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției Comerciale și Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Botoșani la data de 6.10.2008, reclamanta - SRL B în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B și Administrația Finanțelor Publice, în temeiul art. 218 aliniat 2 Cod procedură fiscală, a solicitat anularea Deciziei nr. 38/1.08.2008, a Deciziei de impunere nr. 104/29.05.2008 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 19282/29.05.2008 și a Dispoziției de măsuri cu același număr, în ce privește suma totală de 2.391 RON reprezentând TVA eronat dedusă de către societate.
În motivarea contestației, reclamanta a criticat legalitatea și temeinicia actelor de impunere, justificat de următoarele:
- în mod greșit organul de control a considerat că a dedus eronat TVA-ul pentru carburanți, în lipsa foilor de parcurs, întrucât sancțiunea pentru neemiterea foilor de parcurs nu este nedeductibilitatea TVA, ci sancțiunea contravențională a amenzii - astfel încât - în mod greșit organul de inspecție fiscală și-a motivat constatările sale cu un act normativ care nu prevede competențe pentru organul fiscal, în realitate, fiind aplicabile prevederile art. 177 și 180 din nr.OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
- pentru deducerea TVA a procedat în mod corect, aplicând prevederile art. 46 aliniat 2 din Normele metodologice de aplicare a disp. art. 146 din Legea nr. 571/2003, care stipulează că: pentru carburanții auto deducerea TVA poate fi justificată cu bonurile fiscale emise conform nr.OG 28/1999, dacă acestea sunt ștampilate și au înscrise denumirea cumpărătorului și numărul de înmatriculare a autovehiculului;
- conform art. 145 aliniat 2 din Codul fiscal, dreptul de deducere există dacă achizițiile sunt destinate realizării de operațiuni impozabile, deci nu dacă cele achiziționate au fost utilizate pentru realizarea de operațiuni impozabile.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri și a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.
Pârâtele, legal citate, au depus documentația ce a stat la baza emiterii deciziilor contestate, precum și întâmpinare la fila 56 dosar, solicitând respingerea contestației ca nefondată, întrucât:
În urma controlului fiscal s-a constatat că petenta a achiziționat în perioada controlată carburanți și lubrefianți în baza bonurilor fiscale care aveau înscrise denumirea cumpărătorului și nr. de înmatriculare al autovehiculului.
Petenta nu a întocmit și note de recepție pentru carburanții achiziționați, nu a evidențiat aceste achiziții în contul de materiale de consum, nu a întocmit bonuri de consum pentru cantitățile utilizate, și nici foi de parcurs sau rapoarte de producție pentru utilaje, înregistrând acești carburanți direct în conturile de cheltuieli.
Potrivit art. 6 aliniat 2 din Legea nr. 82/1991, societatea avea obligația să întocmească bonuri de consum, justificând că acești carburanți au fost achiziționați pentru nevoile firmei, în scopul utilizării lor pentru realizarea de operațiuni taxabile.
Întrucât reclamanta nu a făcut aceste dovezi, aceasta nu poate beneficia de deducerea TVA în baza disp. art. 145 din Legea nr. 571/2003, motiv pentru care solicită respingerea contestației.
Prin sentința nr. 1058 din 21 octombrie 2009, Tribunalul Botoșani a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond reținut următoarele:
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză (filele 168-180), expertul a constatat inexistența documentelor care să ateste folosirea carburanților în scopul producției, însă a apreciat că dreptul de deducere a TVA-ului pentru achizițiile pentru care nu se cunoaște destinația se poate calcula pe bază de prorată și nu pe baza acestor documente.
Conform art. 201 Cod procedură civilă, instanța de fond a reținut din concluziile raportului de expertiză doar aspectele referitoare la lămurirea unor împrejurări de fapt, excluzând aprecierile expertului privind aplicarea legii, întrucât acestea exced competențele sale.
În ce privește aplicarea legii, instanța de fond a reținut că:
Obligativitatea întocmirii foii de parcurs pentru persoanele juridice deținătoare de vehicule este specificată prin art. 27 aliniat 2, lit. b din Regulamentul de aplicare a nr.OUG 195/2002, potrivit cărora acestea au obligația să elibereze foaie de parcurs sau ordin de serviciu pentru vehiculele care se deplasează în cursă.
Potrivit art. 21 aliniat 4 lit. f din Codul fiscal, cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune - sunt cheltuieli nedeductibile fiscal, iar potrivit art. 145 aliniat 2 lit. a din același act normativ, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile.
Așa fiind, instanța a constatat că organul fiscal este competent să verifice dacă TVA-ul a fost dedus în mod legal de către societatea controlată, precum și faptul că în mod corect inspectorii fiscali au constatat lipsa unor documente justificative care să ateste folosirea carburanților achiziționați în folosul unor operațiuni taxabile, concluzionând că TVA-ul pentru carburanți a fost dedus în mod eronat.
Instanța de fond a mai avut în vedere și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe calea recursului în interesul legii prin Decizia nr. XIV/5.02.2007 în sensul că taxa pe valoare adăugată nu poate fi dedusă în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, care a arătat că prima instanță a făcut aplicarea unui text inaplicabil în speță, deoarece cadrul legal pentru impozite și taxe, inclusiv TVA, este reglementat de către Codul fiscal și nu de OUG nr.195/2002 care sancționează doar din punct de vedere contravențional nerespectarea dispozițiilor referitoare la completarea foilor de parcurs, și că Decizia ÎCCJ nr.14/5.02.2009, invocată în motivarea sentinței este străină de cauză, referindu-se la dispozițiile art. 169 alin.4 din Codul d e procedură fiscală, astfel încât instanța a dat o interpretare eronată dispozițiilor legale.
A mai arătat recurenta că instanța nu a observat situația de excepție a deductibilității TVA în cazul carburanților auto, deducerea taxei în această situație putând fi justificată doar cu bonurile fiscale emise conform OUG 28/1999, dacă sunt ștampilate și au înscrise denumirea cumpărătorului și numărul de înmatriculare al autovehiculului fiind suficient astfel dovedirea faptul că respectivul carburant a fost pus într-un autovehicul al societății, prezumându-se că această alimentare a fost făcută în scopul utilizării de către societate pentru operațiuni taxabile.
Pe de altă parte, a mai arătat că deși art.49 din Codul d e procedură fiscală impune organului fiscal dovedirea stării de fapt care generează impozitul, în speță s-a răsturnat sarcina probei, nefiind acceptată ca deductibilă cheltuiala efectuată cu carburanții pe motiv că ea n-ar fi făcut dovada că nu trebuia impusă această sumă.
Analizând recursul, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și prin prisma motivelor de recurs, care pot fi încadrate în cazul de casare prev. de art. 304 pct. 9.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.
Potrivit dispozițiilor art. 145 alin.2 din Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării, printre altele, în folosul unor operațiuni taxabile, dreptul de deducere născându-se, potrivit prevederilor alin.1, în momentul exigibilității taxei.
Normele metodologice pentru aplicarea art. 145 din Codul fiscal stipulează că, pentru exercitarea dreptului de deducere trebuie îndeplinite unele cerințe, respectiv: bunurile urmează să fie utilizate pentru operațiuni care dau drept de deducere, persoana impozabilă trebuie să dețină o factură sau un alt document legal aprobat, prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferentă bunurilor achiziționate și să nu fie depășită perioada prevăzută de lege.
Documentele pe baza cărora se poate exercita dreptul de deducere sunt indicate în art. 146 din Codul fiscal, iar în art. 46 alin.2 din normele de aplicare a acestui articol se arată că"entru p. carburanții auto achiziționați, deducerea taxei poate fi justificată cu bonurile fiscale emise conformOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă sunt ștampilate și au înscrise denumirea cumpărătorului și numărul de înmatriculare a autovehiculului".
Ca urmare, excepția la care se referă recurenta privește documentele care sunt folosite pentru a dovedi valoarea taxei, sub acest aspect neexistând nici un fel de discuții.
Motivul pentru care organele fiscale au considerat nedeductibilă taxa aferentă acestor achiziții a fost însă faptul că recurenta nu a făcut dovada că a folosit combustibilul achiziționat în scopul realizării de operațiuni care dau drept de deducere, reținând astfel că nu este îndeplinită prima cerință prevăzută de art.45 alin.2 lit. a din Normele metodologice.
Sub acest aspect nu poate fi reținută susținerea recurentei potrivit căreia "alimentarea combustibilului într-un vehicul al societății se prezumă că a fost făcută în scopul utilizării de către societate pentru operațiuni taxabile" atâta timp cât, potrivit dispozițiilor art. 6 alin.1 din Legea contabilității, nr.82/1991 republicată, "orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ" iar potrivit art. 21 aliniat 4 lit. f din Codul fiscal, cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune - sunt cheltuieli nedeductibile fiscal.
Nici criticile referitoare la sarcina probei nu sunt pertinente, atâta timp cât, potrivit dispozițiilor art. 49 din Codul d e procedură fiscală, "pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condițiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la: solicitarea informațiilor, de orice fel, din partea contribuabililor și a altor persoane; solicitarea de expertize; folosirea înscrisurilor; efectuarea de cercetări la fața locului.
În consecință, era obligația contribuabilului de a pune la dispoziția organelor fiscale a documentelor prin care să ateste că a folosit combustibilul achiziționat în scopul realizării de operațiuni taxabile, nefiind vorba despre o răsturnare a sarcinii probei, așa cum s-a susținut.
În ceea ce privește critica vizând greșita reținere a unor dispoziții legale, trebuie observat că în cauză s-a arătat că potrivit dispozițiilor art.27 alin.2 lit.b din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice persoanele juridice au obligația de a elibera foi de parcurs pentru vehiculele care se deplasează în cursă însă s-a arătat că acesta este documentul justificativ pe baza căruia se înregistrează în contabilitate cheltuiala efectuată.
Critica vizând neaplicarea dispozițiilor Deciziei nr. XIV/5.02.2007 dată în interesul legii de ÎCCJ, este întemeiată doar sub aspectul indicării greșite a numărului acestei decizii, dispozițiile citate, potrivit cărora " axa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA", fiind cuprinse în Decizia nr.V din 15 ianuarie 2007, și fiind aplicabile în speță.
În consecință, având în vedere cele mai sus reținute, precum și dispozițiile art. 312 alin.1 pr.civ.
În numele legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - SRL B, cu sediul în mun. B,-,. E,. 4,. 19, jud. B, și sediul secundar în B,-, ocolitor Sud-vest, jud., împotriva sentinței 1058 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond.
Tehnored.
Ex. 2/2.02.2010.
Președinte:Andrieș MariaJudecători:Andrieș Maria, Artene Doina, Galan Marius
