Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1087/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--27.07.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1087
Ședința publică din 22 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publici T împotriva sentinței civile nr.581/23.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-restituire taxă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimat avocat, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatului depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cererii de formulat.
Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul intimatului solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată. Depune practica judiciară.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.581/23.06.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice T, a obligat pârâta T la restituirea sumei de 5.752 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturism încasată cu CH seria - nr.-/06.09.2007.
În motivare s-a reținut că reclamantul a solicitat in procedura contenciosului administrativ in contradictoriu cu parata Administrația Finanțelor Publice T, restituirea taxei speciale pentru autoturisme in suma de 5.752 lei.
În fapt, reclamantul relevă, că a achiziționat un autoturism marca Volkswagen Passat 1,9 adus din Germania în anul 2007 și înmatriculat în România, iar în vederea înmatriculării a fost obligat să achite taxa de prima înmatriculare care o apreciază ca nedatorată, discriminatorie și contrar normelor europene.
În temeiul art.137 Cod procedură civilă, Tribunalul a respins excepțiile invocate de pârâtă astfel că;
Față de excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulată de către reclamant data ca urmare a neefectuării procedurii prealabile obligatorii, sau ca prematura in condițiile OG nr.92/2003, prin înscrisul înregistrat la data de 25.01.2008 la sub nr.67818, reclamantul a solicitat, restituirea sumei de 5.752 lei, achitata cu CH seria - nr.-/06.09.2007, iar acest parat T, a comunicat reclamantului răspunsul la cererea adresata în cuprinsul căreia se menționează cî potrivit art.214 ind.1 si ind 2 din L:nr.571/2003, autoturismul în litigiu intră sub incidența taxei speciale care se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, împrejurare față de care, instanța a constatat că procedura prealabilă prev.de art.7 al.1 din nr.554/2004 a fost îndeplinita, cât și contestația formulată de reclamantă în condițiile OG nr.92/2003, ca urmare a răspunsului că nu există temei legal pentru restituirea taxei de prima înmatriculare, motiv pentru care și această excepție a fost respinsă.
Nu subzistă nici excepția de prematuritate acțiunii în contencios, în raport de disp.art.1 si art.8 din nr.554/2004, conform cărora, "orice persoană care se consideră vătămata într-un drept al său, ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ unilateral sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cererii nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabila, poate sesiza instanța de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata".
Or, actul administrativ este definit de art.2 al.1 lit.c din nr.554/2004, ca fiind " actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice".
A fost de asemenea, respinsă și cererea de tardivitate a formulării cererii de restituire a taxei speciale în considerarea prev.art.11 pct.1 si pct.2 din nr.554/2004, acțiunea introductivă fiind formulată în termenul de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii și nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului sau data luării la cunoștința.
Pe fondul cauzei, conform susținerilor reclamantului și înscrisurilor atașate la dosar, instanța a retinut că petentul a achiziționat in cursul anului 2007 din Germania, autoturismul marca Volkswagen Passat 1,9 pentru care a achitat în contul bugetului de stat suma de 5.752 lei.
Pârâta susține că suma de 5.752 lei, reprezintă taxa specială pentru autoturisme și vehicule de primă înmatriculare percepută ăn temeiul art.214 ind.1- 214 ind.2 din nr.571/2003, insă, in cauza este corecta susținerea reclamantului și care a fost însușită de instanță, deoarece taxa de prima înmatriculare prevăzută de textele de lege precitate, este contrară disp.art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene.
Conform reglementării naționale la data importului autoturismului se datorează taxa specială cu ocazia primei înmatriculări în România, cuantumul acesteia fiind calculat in funcție de capacitatea cilindrica, vechimea autovehiculului si unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzut in anexele speciale ale legii insă, esențial rămâne faptul ca aceasta taxa speciala este perceputa numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare si reînmatriculate in România după aducerea acestora in tara, precum si faptul ca taxa speciala nu este perceputa si pentru autoturismele deja înmatriculate in România.
Rezulta astfel o diferență de aplicare a taxei speciale prin introducerea unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse din comunitatea europeana in scopul reînmatriculării lor in România, in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in tara de proveniența, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România, aceasta taxa nu se mai percepe.
Pe de alta parte, art.148 al.2 si al.4 din legea fundamentala face referiri la supremația dreptului comunitar, in speța a disp.art.90 al.1 din tratatul privind instituirea comunității europene si ca urmare a efectului direct a acestui text de lege, reglementările art.214 ind 1 - 214 ind.3 din codul fiscal al României, sunt reglementari contrare prin care legiuitorul parlamentar a încălcat in mod direct disp. art.190 al.1 ale tratatului.
În consecință acțiunea s-a admis.
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice T solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În principal recurenta invocă excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ data de nefinalizarea procedurii prealabile prevăzute de Titlul IX- Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, coroborat cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.-.
Cum nu s-a atacat o decizie emisă în condițiile art.218 Cod procedură fiscală, acțiunea este prematură.
Pe fondul cauzei, recurenta solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 5.752 lei achitată de contribuabil la data de 06.09.2007, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule; și solicită respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiatp pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru autoturismul în cauză.
Învederează instanței că, la data de 1.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial nr,327 din 25 aprilie 2008, prin care s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, care au instituit aplicarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, potrivit dispozițiilor art.14 din această ordonanță:
"Art.14 1)Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 iulie 2008.
2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare".
Se învederează instanței și faptul că, dispozițiile nr.OUG50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007-30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art.11 din acest act normativ.
"Art.11 Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Examinând recursul se constată că este nefondat și se respinge, pentru că:
Privitor la lipsa unei procedurii prealabile atâta timp cât acțiunea vizează un refuz de soluționare a unei cereri, când această procedură nu este obligatorie conform Legii nr.554/2004, reținându-se totodată că autoritatea fiscală nu a înțeles să se pronunțe printr-o decizie asupra cererii reclamantului pentru a devenii incidente prevederile art.205 Cod procedură fiscală.
Este irevelentă în cauză și invocarea prevederilor art.117 Cod procedură fiscală, prin raportare la prevederile nr.OUG50/2008, pentru că această ordonață nu este aplicabilă reclamantului, atâta timp cât este un act normativ emis ulterior plății din litigiu, încasate în baza art.2141Cod procedură fiscală.
de principiul dreptului administrativ, că legalitatea unui act administrativ se analizează exclusiv prin prisma legii aplicabile la momentul emiterii sale.
În consecință, pentru motivele expuse recursul se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul pârâtei Administrația finanțelor publice T, împotriva sentinței civile nr.581/23.VI.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 22.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR pentru JUDECĂTOR
- - - - - -
aflat în semnează
Vicepreședinte,
GREFIER
Red.-29.10.2008
Tehnored. /4.11.2008/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Victoria Catargiu, Mircea Ionel