Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1146/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--12.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1146
Ședința publică din 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta " Import Export" LTî mpotriva sentinței civile nr.242/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Municipiul T prin Primar, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, chitanță privind taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și 5 lei timbru judiciar.
Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.242/27.02.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins ca nefondată acțiunea reclamantei - Import-Export SRL T împotriva pârâtului Municipiul T -Direcția fiscală având ca obiect cererile de anularea Deciziei de impunere nr.E 12007--/29.11.2007 si a Raportului de inspecție fiscala cu nr.E 12007--/29.11.2007, prin care s-a stabilit în sarcina sa plata unui impozit pe clădiri, mijloace de transport etc. în cuantum de 8817 lei, aferent anilor 2003-2007, exonerarea de plata sumei de 8817 lei, obligarea pârâtei să restituie această sumă.
În motivare instanța a reținut că urmare a Raportului de inspecție fiscală nr. E 12007 - -/29.11.2007, a fost emisă de către pârât Decizia de impunere nr. E 12007 - -/29.11.2007, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei un impozit pe clădiri, mijloace de transport, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate, taxa hotelieră în cuantum de 8.817 lei, aferent anilor 2003-2007.
Această Decizie a fost contestată de reclamantă, contestație respinsă prin Dispoziția nr. 4/01.02.2008.
Din dosarul administrativ al cauzei, rezultă că suma de 8.817 lei, a fost stabilită în mod corect de către pârâtă, și nu se pot reține apărările reclamantei cu privire la faptul că această sumă nu este datorată.
Astfel, că reclamanta a efectuat lucrări de îmbunătățire și modernizare la clădirea situată în T,-, având ca rezultat sporirea gradului de confort și ambient, dispozițiile art.256 alin.6 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, îi sunt aplicabile în speță, textul legal mai sus menționat instituind obligația de a depune declarația de impunere în sarcina oricărei persoanei care a efectuat lucrările de îmbunătățire la "o clădire existentă".
În speță, amenajările efectuate de reclamanta au fost înregistrate în contabilitatea sa în contul 212 -"Construcții", aceasta fiind proprietara acestora, pe cale de consecință datorând impozit pe clădiri.
Începând cu data de 01.01.2004 a intrat în vigoare Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, care în forma sa inițială, prevedea la art.249 alin.3:
"(3) în cazul unei clădiri, aflată în administrarea sau folosința, după caz, a altei persoane și pentru care se datorează chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe clădiri se datorează de către proprietar."
Așa cum se poate observa, dispoziția normativă invocată mai sus, instituie în sarcina proprietarului plata impozitului pe clădire, inclusiv în cazul în care această clădire se află în administrarea sau folosința, după caz, a altei persoane și pentru care se datorează chirie în baza unui contract de închiriere, dar nu reglementează situația investițiilor efectuate de chiriaș la clădirea închiriată. Aceste investiții sunt asimilate mijloacelor fixe, sunt proprietatea chiriașului, iar înregistrarea lucrărilor de amenajare trebuie efectuată în contabilitate conform clasificației mijloacelor fixe, aprobată prin HG nr.964/1998, respectiv HG nr.2139/2004, în contul "Construcții". Lucrările de modernizare rămânând înregistrate în contabilitatea persoanei juridice care le-a efectuat, fiind proprietatea acesteia, tot în sarcina acesteia intră și obligația achitării impozitului pe clădiri aferent.
Valoarea acestor amenajări efectuate la imobilul închiriat reprezintă în fapt investiții asimilate mijloacelor fixe, fiind supuse aceluiași regim juridic, fiind înregistrate în contabilitatea - IMPORT EXPORT SRL și care măresc valoarea clădirii la care au fost executate.
Având în vedere cele expuse, tribunalul a constatat că la emiterea deciziei nr. 12007 - -/29.11.2007 și Raportului nr. 12007 - -/29.11.2007, care au fost menținute prin dispoziția nr. 4/01.02.2008 au fost respectate dispozițiile legale în vigoare, motiv pentru care în temeiul art. 205 și următoarele din codul d e procedură fiscală a respins acțiunea.
În cauză a declarat recurs reclamanta Import-Export T solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii, cu aplicarea art.304 Cod procedură civilă.
Recurenta critică prima instanță pentru că potrivit extrasului de nr.2633 T, nr.top.3318-3319, rezultă că proprietarul tabular al imobilului este, iar - Import-Export SRL este chiriașa imobilului pentru care s-a calculat impozit pe clădire, contestat, astfel că eronat a fost impusă.
Se arată că prin dispoziția nr.4/2008 pârâta a respins contestația sa cu motivarea că impozitul pe clădiri se datorează conform art.4 alin.1 din OG nr.36/2002 actualizat, de către contribuabili pentru clădiri aflate in proprietatea lor, ca pentru investițiile efectuate de chiriași la clădirea închiriata nu exista reglementare, dar că sunt asimilate mijloacelor fixe si ca atare reprezintă proprietatea chiriașului.
În cadrul sentinței civile nr.242/CA, pronunțată de Tribunalul Timiș la data de 27.02.2009, instanța a considerat ca Decizia nr.12007--/29.11.2007 și Raportul nr.12007--/29.11.2007, care au fost menținute prin dispoziția nr.4/01.02.2008, au fost respectate dispozițiile legale în vigoare, motiv pentru care a fost respinsă acțiunea, fără să țină cont de Legea 571/2003 privind codul d e procedură Fiscală, care în forma sa inițială, prevedea la art.249 alin 3:
În cazul unei clădiri aflată în administrarea sau folosința, după caz, a altei persoane și pentru care se datorează chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe clădiri se datorează de către proprietar.
Instanța a considerat impozitul legal constituit în baza HG 964/188, respectiv HG nr.2139/2004 prin care investițiile efectuate de chiriaș la clădirea închiriata sunt asimilate mijloacelor fixe, fiind considerate proprietatea chiriașului astfel acestuia revine obligația achitării impozitului aferent clădirii.
În contradictoriu cu aceasta depune actul adițional la contractul de închiriere nr.628/08.06.2030, ART.4 alin 4.3 și punctul de la obligații, prin care la investițiile efectuate chiriaș rămân în proprietatea proprietarului clădirii, fără pretenții de despăgubire din partea chiriașului.
Pe de altă, în motivarea dreptului formulării recursului și totodată a contestației se invocă și răspunsul dat de Primăria T, Direcția Urbanism NR.-1220/16.01.2004, prin care la solicitarea proprietarului, prin cererea nr.--/30.10.2003, pentru scutirea de clădirea din T,str. - nr.6, pentru anul 2004, au fost invocate prevederile cuprinse în Anexa 6 din /29.07.2003 prin care:
"Impozitul pe clădiri datorat de contribuabili persoane fizice se reduce cu 100% în cazul în care aceștia se obligă ca în anul în care beneficiază de această facilitate fiscală respectiv anul fiscal 2004, să realizeze lucrări de natura celor care se pot executa și fără autorizație de construcție și anume înlocuirea tâmplăriei exterioare clădirii separații și înlocuiri de finisaje exterioare,tencuieli,placaje și altele asemenea plus".
Astfel ca, proprietarul clădirii, nu a beneficiat de aceasta prevedere de scutirea la plata impozitului anual pe clădire, tocmai pentru faptul că înlocuirea tâmplăriei exterioare a clădirii executate de către - SA, a fost efectuată de către chiriaș, în luna decembrie 2003, după data depunerii cererii de scutire a impozitului din 30.10.2003. În același context au fost realizate în luna martie 2004 și lucrările de remedieri pardoseli și tavane executate de către - SRL.
Astfel că, deși proprietarul clădirii avea prevederea de lege prin care era scutit de la plata impozitului anul 2004, totuși impozitul a fost plătit, tocmai pentru că învestițiile au fost efectuate de către - Import -Export SRL, deși de marireagradului de confort al clădirii, în mod cert beneficiază doar, proprietarul clădiri.
Investiția realizată de către - Import-Export SRL,a fost efectuată pentru a mări gradul de confort al turiștilor, clădirea având destinație "Hotel",pentru care societatea plătește taxa hotelieră în cuantum de 0,5% din valoarea încasată.
Instanța a reținut greșit că:
"La determinarea valorii de inventar a clădirii se are în vedere însumarea valorilor tuturor elementelor și instalațiilor funcționale ale acesteia cum sunt: terasele, scările, ascensoarele,instalații de iluminat, instalațiile sanitare,instalațiile de telecomunicații prin fir și altele asemenea"
Și că, conform OG nr.36/2002 actualizată și republicată privind impozitele și taxele locale:
(l)"lmpozitul pe clădiri, în cazul contribuabililor prevăzuți la art.3 alin (3), se calculează prin aplicarea cotei stabilite de consiliile locale care poate fi cuprinsă între 0,5% si 1,5% asupra valorii de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea acestora, conform prevederilor legale".
Întrucât nu a ținut cont de faptul că această clădire nu se află în patrimoniul societăți, nefiind înregistrată în contabilitatea societății, așa cum de fapt este prevăzut în art.253 alin.3 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal modificat și completat:
"(3)Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare".
Aceasta prevedere se coroborează cu disp.art.253 alin.7 lit.a din actul normativ precitat în care se specifică că "impozitul pe clădire se datorează de către proprietar".
Astfel, constatările organului fiscal sunt nefondate și în baza Legii nr.571/2003 privind codul fiscal, art.249 alin.3.
"(3) în cazul unei clădiri, aflată în administrarea sau folosință, după caz, a altei persoane și pentru care se datorează chitie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe clădiri se datorează de către proprietar".
verbis, rezultă că impozitul pe clădiri nu poate di datorat decât de titularul dreptului de proprietate, iar cel aferent investițiilor realizate la aceste bunuri, de către beneficiarul lor.
Or, beneficiarul investițiilor realizate, conform art.4, alin.4.3 din Actul adițional al Contractului nr.628/08.06.2000, este nimeni altul decât proprietarul.
Examinând recursul reclamanta Import-Export T în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este fondat, motiv pentru care se admite împotriva sentinței civile nr.242/27.II.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, se casează sentința și se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Timiș, pentru că:
Potrivit probelor dosarului, reclamanta este chiriașa unui imobil aparținând persoanei fizice și prin decizia de impunere fiscală nr.E 12007--/29.XI.2007 reclamanta a fost impusă la plata unei taxe locale totale de 8.817 lei cu majorările aferente și în procedura prealabilă s-a respins contestația acesteia potrivit Referatului cu nr.270/23.2008.
Din conținutul Referatului susmenționat rezultă că la imobilul închiriat de reclamantă, situat în T-, aceasta a efectuat lucrări de îmbunătățire, amenajare și modernizare, fapt ce rezultă din balanțele de verificare, liste de inventariere, facturi fiscale, fișele analitice ale conturilor 212 "Construcții" și 23 "imobilizări în curs", contracte de vânzare-cumpărare și contracte de prestări servicii, documente existente la dosarul fiscal, astfel:
În anul 1999 au fost efectuate lucrări de amenajare în valoare de 5.534 lei, lucrări ce au fost înregistrate în contabilitatea societății ca mijloc fix și au fost cuprinse în contul 212 "construcții", organul fiscal procedând la impunerea acestei sume începând cu trimestrul IV al anului 2003;
În luna decembrie 2003, societatea înregistrează în debitul contului 231.03 "imobilizări în curs/Hotel" suma de 16.891 lei, conform Contractului de vânzare-cumpărare nr.04763/19.12.2003 și a facturii nr.-/31.12.2003, emisă de - SA reprezentând lucrări de tâmplărie PVC. În data de 1 aprilie 2004, societatea întocmește Procesul verbal de recepție a lucrărilor, dar nu se înregistrează cu contravaloarea acestora în contul 212 "Construcții", ci procedează la stornarea sumei și transferul ei în contul 611 "Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile". Arată că organul de control nu a luat în considerare această operațiune și a majorat baza de impunere cu această valoare, suma de 16.891 lei fiind impusă începând cu data de 01.05.2004.
În luna martie 2004, societatea înregistrează în debitul contului 231.03 " în curs/Hotel", suma de 33.568 lei, conform facturii -/15.03.2004 emisă de - SRL, reprezentând lucrări de remedieri pardoseli și tavane pentru care întocmește Procesul-verbal de a lucrării în data de 20.07.2004. Arată că organul fiscal a procedat la impunerea sumei de 33.568 lei, începând cu data de 01.08.2004.
În luna mai 2004, societatea înregistrează în debitul contului 231.03 " în curs/Hotel suma de1.681 lei, conform facturii -/10.05.2004 și suma de 3.074 lei, conform facturii -/26.05.2004, emise de - Profile SRL. Aceste lucrări reprezintă montaj poartă și balustradă de aluminiu pentru care societatea întocmește Procesul verbal de a lucrării în data de 30.08.2004. organul fiscal a procedat la impunerea sumei de 4.755 lei începând cu data de 01.09.2004.
În luna august 2004, societatea înregistrează în debitul contului 231.03 " în curs/Hotel suma de 1.008 lei, conform facturii -/29.06.2004 și suma de 689 lei, conform facturii -/27.08.2004 emise de - Profile SRL. Aceste lucrări, reprezintă montaj gratii geamuri din profile aluminiu și balustradă, pentru care societatea nu întocmește Procese verbale de a lucrărilor. Impunerea sumelor s-a făcut începând cu data de întâi a lunii următoare emiterii facturii.
Reținându-se această stare de fapt, pârâtul a concluzionat că reclamanta este proprietara tuturor amenajărilor susmenționate, pentru că le-a înregistrat în contabilitatea sa astfel că trebuie să achite impozitul pe clădire aferebt, în temeiul prevederiloe art.4 alin.1 din nr.OG36/2002 pentru anul 2003, în baza art.249 alin.3 din Codul fiscal începând cu 1.2004 și după 1.2005 în temeiul art.249 alin.1 din Codul fiscal modificat conform Legii nr.494/2004, norme prin care se instituie obligația proprietarului unei clădiri de a plăti acest impozit.
Așa cum rezultă din Referatul nr.270/2008 emis de pârât în procedura prealabilă, care reiterează constatările din Raportul de inspecție fiscală ce a stat la baza deciziei de impunere fiscală atacată, numai pentru anul 1999 reclamanta și-a înregistrat în contabilitate amenajările efectuate la imobilul închiriat, cu titlul de "Construcții", în contul 212, iar pentru anii următori inclusiv pentru 2004 nu a mai efectuat aceste înregistrări, deci pentru această perioadă nu s-a stabilit de către pârât natura juridică a amenajărilor, îmbunătăților aduse imobilului în litigiu.
Prima instanță, în pronunțarea sentinței a preluat automat afirmațiile pârâtului cuprinse în Raportul de inspecție fiscală sau din Referatul 270/2008 susmenționat, reținând caracterul de bunuri proprietate reclamantei privind amenajările, îmbunătățirile litigioase și drept urmare a respins acțiunea ca nefondată.
Din motivarea sentinței nu rezultă astfel, care sunt considerentele pentru care instanța a concluzionat în sensul afirmațiilor pârâtului, în lipsa administrării unor probe concludente acestui scop, sarcina probei revenind pârâtului, sub acest aspect, atâta timp cât aceasta susține caracterul legal al impunerii fiscale.
De asemenea, din motivarea sentinței rezultă că prima instanță nici nu a cercetat impunerea stabilită de pârât în temeiul nr.OG36/2002, pentru anul 2003, deci nu s-a pronunțat în niciun fel cu privire la această perioadă, referirile făcându-se numai la dispozițiile cuprinse în Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Procedându-se astfel, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art.312 alin.5 Cod procedură civilă, motiv pentru care recursul reclamantei se admite așa cum s-a menționat anterior, urmând ca instanța de fond să administreze orice dovezi concludente dosarului, inclusiv efectuarea unei expertize contabile pentru determinarea carcaterului amenajărilor în litigiu raportat la înregistrările din contabilitatea reclamantei și la situația sa de chiriașă și la raporturile juridice ale acesteia cu proprietarul imobilului închiriat.
În consecință, dosarul se trimite Tribunalului Timiș pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta - Import-Export SRL T împotriva sentinței civile nr.242/27.II.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică 20.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
RED.- 30.2009
TEHORED. LC./ 16.11.2009/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Adina Pokker
