Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1164/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--19.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1164
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă A împotriva sentinței civile nr. 489 din 13.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Generală a Finanțelor Publice A, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei intimate A, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri instanța acordă cuvântul părți prezente în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 29.10.2008 sub nr-, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și a cerut anularea procesului verbal de control nr.5278/22.02.2008, anularea deciziei pentru regularizarea situației nr.5569/26.02.2008, privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal și restituirea sumei de 124.779 lei, reprezentând 83.596 lei TVA, 6.888 lei dobânzi aferente TVA suplimentară, 223 lei penalități de întârziere aferente TVA suplimentară și 34.072 lei majorări de întârziere aferente TVA suplimentară.
În motivarea acțiunii se arată că în urma controlului efectuat de către funcționarii Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale T având ca tematică verificarea ulterioară a operațiunilor de import pentru perioada 01.01.2003-31.12.2007, în condiții de livrare:, R, în scopul stabilirii valorii în vamă declarate, precum și a bazei de impozitare pentru TVA la import, s-a constatat că a efectuat operațiuni de import din cu ficat de pui congelat pentru care a fost întocmită declarațiile vamale aferente și potrivit contractului cadru încheiat cu firma și a facturilor emise de către aceasta, condiția de livrare a mărfurilor a fost
Prin sentința civilă nr-, Tribunalul Arada respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ precizată formulată de reclamanta - SRL, Calea 6 Vânători nr.55, împotriva pârâtelor Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T,-, bloc 45 D, județul T și Autoritatea Națională a Vămilor B,-, sector 1, pentru anularea procesului verbal de control nr.5278/22.02.2008 și a deciziei pentru regularizarea situației nr.5569/26.02.2008 încheiate de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și pentru restituirea sumei de 124.779 lei.
S-a respins ca prescris dreptul la acțiune împotriva Direcția Generală a Finanțelor Publice A,--79 pentru anularea Deciziei nr.237/30.04.2008, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii atacate se reține în esență, următoarele:
Prin încheierea din 11.02.2009 instanța a admis excepția de prescripție a dreptului la acțiune pentru anularea Deciziei nr.237/30.04.2008.
Față de admiterea acestei excepții în temeiul art.137 Cod procedură civilă, instanța a respins ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru anularea Deciziei nr.237/30.04.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T prin concluziile scrise din 04.03.2008 (fila 60) au cerut respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în condițiile în care prin încheierea din 11.02.2009 a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anularea Deciziei nr.237/30.04.2008, întrucât obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva actului administrativ și nu actele administrativ fiscale.
În soluționarea excepției instanța a reținut că potrivit art.7 din Legea nr.554/2004, instanța de contencios administrativ nu poate fi sesizată decât după îndeplinirea procedurii prealabile care constă în solicitarea autorității emitente a actului administrativ de a proceda la revocarea acestuia în tot sau în parte.
Pentru actele administrativ fiscale, partea vătămată are obligația de a efectua procedura prealabilă reglementată de art.205-218 Cod procedură fiscală.
În soluționarea contestației, organul competent s-a pronunțat prin decizie sau dispoziție după caz, decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației fiind definitivă în sistemul căilor administrative de atac, așa cum prevede art.210 (1) și (2) Cod procedură fiscală.
Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de contestator - conform art.218 (2) Cod procedură fiscală la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii, adică conform art.11 (1) lit.a din Legea nr.554/2004, în termen de 6 luni de la data comunicării.
Reclamanta a urmat procedura prevăzută de art.205-218 (1) Cod procedură fiscală, în soluționarea contestației fiind pronunțată Decizia nr.237/30.04.2008 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice A, care i-a fost comunicată la data de 07.05.2008.
Împotriva deciziei reclamanta nu a formulat însă acțiunea în contencios administrativ în termenul de 6 luni de la comunicare, astfel că instanța prin încheierea din 11.03.2009 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anularea acestei decizii și a respins acțiunea pentru anularea Deciziei nr.237/30.04.2008.
Decizia nr.237/30.04.2008 a rămas valabilă, ne mai putând fi cenzurată de instanță, care nu poate verifica legalitatea actului administrativ fiscal decât odată cu decizia dată în soluționarea contestației.
De altfel, neatacarea la instanța de contencios administrativ a deciziei dată în soluționarea contestației în termenul prevăzut de lege, echivalează cu lipsa procedurii prealabile
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția de inadmisibilitate și în temeiul art.137 Cod procedură civilă, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea pentru anularea procesului verbal de control nr.5278/22.02.2008 și a deciziei pentru regularizarea situației nr.5569/26.02.2008 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și pentru restituirea sumei de 124.779 lei.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantaA, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, în conformitate cu prevederile art. 312 aliniatul 3.pr.civ.
În motivarea recursului se arată în esență următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a atacat și decizia nr. 237 emisă la data de 30.04.2008 de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Acest lucru reiese cu ușurință din conținutului cererii de chemare în judecată, în concret din cuprinsul cererii principale arătând "Considerăm că procesul verbal de contro, nr. 5278/22.02.2008 întocmit de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Serviciul Fiscală și Vamală, Decizia nr. 237/30.04.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A Decizia pentru regularizarea situației nr. 5569/26.02.2008 privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, Întocmite de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Serviciul Fiscală și Vamală sunt nelegale și nefondate".
Nu există o prevedere legală care să impună reclamantului un model strict de formulare a cererii de chemare în judecată. După cum este calificat și în doctrină prin obiectul cererii de chemare în judecată se înțelege pretenția reclamantului și al trebuie să fie licit, posibil și să fie determinat sau determinabil, neexistând prescris în mod sacramental vreun mod de adresare sau formulare a petitului cererilor de chemare în judecată.
Având în vedere aceste argumente consideră că a investit instanța, în termenul legal de 6 luni prevăzut de Legea nr. 544/2004, pentru a se pronunța și cu privire la legalitatea Deciziei nr. 237 emisă la data de 30.04.2008 de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A, drept pentru care consideră că admiterea excepției dreptului la acțiune pentru anularea Deciziei nr. 237/30.04.2008 emise de A, deoarece nu a formulat acțiune în contencios administrativ în termenul de 6 luni, este nelegală.
Față de faptul că excepția prescripției dreptului la acțiune este nelegală, consideră ca fiind nelegală și excepția inadmisibilității acțiunii împotriva pârâtelor Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Serviciul Fiscală și Vamală și Autorității Naționale a Vămilor B, întrucât instanța de fond a calificat ca inadmisibilă acțiunea împotriva pârâtelor Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Serviciul Fiscală și Vamală și Autorității Naționale a Vămilor B, doar ca urmare a admiterii excepției dreptului la acțiune împotriva deciziei nr. 237 emisă la data de 30.04.2009 de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului
La dosar au depus întâmpinări pârâtele intimate.
Pârâta A solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea întâmpinării depusă de pârâta se arată că în mod corect instanța de fond reținut că potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 aceasta nu poate fi sesizată decât după îndeplinirea procedurii prealabile care constă în solicitarea autorității emitente actului administrativ de a proceda la revocarea acestuia în tot sau în parte.
Pentru actele administrativ fiscale, partea vătămată are obligația de a efectua procedura prealabilă reglementată de art. 205 - 218 Cod procedură fiscală.
În soluționarea contestației, Organul competent s-a pronunțat prin decizie sau dispoziție după caz, decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației fiind definitivă în sistemul căilor administrative de atac, așa cum prevede art. 210 aliniatul 1 și 2 din Codul d e procedură fiscală.
Arată că reclamanta a urmat procedura prevăzută de art. 205 - 218 aliniatul 1 din nr.OG 92/2003, în soluționarea contestație fiind pronunțată Decizia nr. 237/30.04.2008 de către A, care i-a fost comunicată în data de 07.05.2008 conform adresei de înaintare nr. 9712, borderoului și confirmării de primire aflate la dosarul cauzei.
Împotriva deciziei reclamanta nu a formulat acțiune în contencios administrativ în termenul de 6 luni de la comunicare, astfel că instanța prin încheierea din 11.03.2009 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anularea acestei decizii și a respins acțiunea pentru anularea Deciziei nr. 237/30.04.2008.
Decizia nr. 237/30.04.2008 a rămas valabilă, ne mai putând fi cenzurată de instanță, care nu poate verifica legalitatea actului administrativ fiscal decât odată cu soluționarea contestației.
Consideră că sentința atacată este temeinică și legală și a fost dată cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente în cauză.
Mai arată că reclamanta a primit în data de 07.05.2008 decizia nr. 237/30.04.2008 privind soluționarea contestației formulate de potrivit confirmării de primire și prin urmare raportat la data de 13.11.2008, data chemării în judecată a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului A au trecut cele 6 luni prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta recurentă nu a chemat în judecată A, emitentul deciziei de soluționare a contestației, aceasta nu a avut cunoștință de existența vreunei acțiuni și prin urmare nu a putut formula apărările în cauză. Doar la data de 13.11.2008 reclamanta - recurentă a înțeles să cheme în judecată A, depășind termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Față de cele de mai sus, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate și în consecință respingerea acțiuni.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de către pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Tas olicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală.
În motivare se arată că prima instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios a reclamantei față de autoritatea vamală și a respins ca fiind prescris dreptul la acțiune împotriva
Consideră că sentința atacată este temeinică și legală, având în vedere că obiectul acțiunii în constituie decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal.
Deciziile emise în soluționarea contestaților pot fi atacate de contestator conform art. 218 aliniatul 2.pr.civ. la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii adică conform art. 11 aliniatul 1 litera a din Legea nr. 554/2004, în termen de 6 luni de la data comunicării.
Raportat la faptul că acțiunea precizată formulată de reclamantă, față de decizia nr. 237/30.04.2008 emisă de Aaf ost respinsă ca fiind prescrisă, în mod temeinică și legal instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea precizată, față de actele administrative fiscale emise de autoritatea vamală.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
1. Obiectul cauzei:
În prezenta cauză, reclamanta a solicitat anularea procesului verbal de control nr.5278/22.02.2008, anularea deciziei pentru regularizarea situației nr.5569/26.02.2008, privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal și restituirea sumei de 124.779 lei, reprezentând 83.596 lei TVA, 6.888 lei dobânzi aferente TVA suplimentară, 223 lei penalități de întârziere aferente TVA suplimentară și 34.072 lei majorări de întârziere aferente TVA suplimentară.
Prin precizarea de acțiune depusă la data de 12.11.2008 (fila 11 din dosarul Tribunalului Arad ), reclamanta a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Generală a Finanțelor Publice A și a completat acțiunea, în sensul că a cerut și desființarea Deciziei nr.237/30.04.2008, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Curtea reține că prin încheierea de ședință din 11.02.2009 Tribunalul Arada admis excepția de prescripție a dreptului la acțiune pentru anularea Deciziei nr.237/30.04.2008, respingând ca prescrisă cererea reclamantei de anulare a Deciziei nr. 237/30.04.2008, prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice Aar espins contestația formulată de reclamantă împotriva procesului verbal de control nr.5278/22.02.2008 și a deciziei pentru regularizarea situației nr.5569/26.02.2008.
Ulterior admiterii acestei excepții, Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T au invocat inadmisibilitatea cererii reclamantei de anulare a procesului verbal de control și a deciziei de regularizare, cu motivarea că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva actului administrativ, iar nu actele administrativ fiscale.
Instanța de fond a admis și această excepție prin hotărârea recurată, reținând că "reclamanta a urmat procedura prevăzută de art.205-218 (1) Cod procedură fiscală, în soluționarea contestației fiind pronunțată Decizia nr. 237/30.04.2008 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice A, care i-a fost comunicată la data de 07.05.2008.
Împotriva deciziei reclamanta nu a formulat însă acțiunea în contencios administrativ în termenul de 6 luni de la comunicare, astfel că instanța prin încheierea din 11.03.2009 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anularea acestei decizii și a respins acțiunea pentru anularea Deciziei nr.237/30.04.2008.
Decizia nr.237/30.04.2008 a rămas valabilă, ne mai putând fi cenzurată de instanță, care nu poate verifica legalitatea actului administrativ fiscal decât odată cu decizia dată în soluționarea contestației.
De altfel, neatacarea la instanța de contencios administrativ a deciziei dată în soluționarea contestației în termenul prevăzut de lege, echivalează cu lipsa procedurii prealabile".
2. Starea de fapt:
Cu privire la starea de fapt, Curtea reține că în sarcina reclamantei au fost stabilite o serie de obligații fiscale suplimentare, prin decizia pentru regularizarea situației nr.5569/26.02.2008, emisă în baza procesului verbal de control nr.5278/22.02.2008.
Reclamanta a formulat contestație împotriva acestei decizii, contestație înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice A sub nr. 9712/26.03.2008, și care a fost soluționată de această pârâtă prin Decizia nr. 237/30.04.2008, prin care s-a respins contestația reclamantei.
Curtea reține că Decizia nr. 237/30.04.2008 a fost comunicată reclamantei la data de 7.05.2008, astfel cum rezultă din copia confirmării de primire atașată la fila 53 din dosarul Tribunalului Arad.
La data de 29.10.2008, reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Arad sub nr-, dosar în care a completat acțiunea la primul termen de judecată, din 12.11.2008 (fila 11 din dosarul Tribunalului Arad ).
3. Analiza legalității sentinței civile recurate:
Curtea reține că instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei de anulare a actului prin care sau stabilit obligațiile fiscale contestate (respectiv a pentru regularizarea situației nr.5569/26.02.2008), pentru motivul că reclamanta nu a solicitat - în termenul de 6 luni de la comunicare - și cererea de anulare a deciziei de respingere a contestației fiscale, respectiv a Deciziei nr. 237/30.04.2008.
Consecința acestei interpretări a fost aceea că, în lipsa contestării deciziei de respingere a contestației - aceasta rămânând definitivă și imposibil de cenzurat de către instanță - actele administrativ fiscale care au format obiectul contestației nu mai pot fi nici ele cenzurate de către instanță, întrucât"neatacarea la instanța de contencios administrativ a deciziei dată în soluționarea contestației în termenul prevăzut de lege, echivalează cu lipsa procedurii prealabile".
3.1 Cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere anularea Deciziei nr. 237/30.04.2008, Curtea observă că reclamanta - deși nu a solicitat în mod formal în cuprinsul cererii de chemare în judecată și anularea Deciziei nr. 237/30.04.2008 - a făcut referiri la nelegalitatea emiterii acestei decizii în cuprinsul motivării acțiunii.
Astfel, la fila 3 cererii de chemare în judecată (fila 4 din dosarul Tribunalului Arad ) reclamanta critică absența menționării, în Decizia nr. 237/30.04.2008, a temeiului în baza căruia este nefondată contestația reclamantei, aceasta considerând această lipsă ca echivalând cu o nemotivare a deciziei.
De asemenea, tot la fila 3 cererii de chemare în judecată (fila 4 din dosarul Tribunalului Arad ) reclamanta apreciază că "sunt nefondate" atât procesul verbal de control nr.5278/22.02.2008 și decizia pentru regularizarea situației nr.5569/26.02.2008, cât și Decizia nr. 237/30.04.2008, ulterior argumentându-și opinia.
Curtea observă, așadar, că în cuprinsul motivării cererii de chemare în judecată a făcut referiri, în principal, la nelegalitatea actelor de impunere fiscală contestate, criticând stabilirea obligațiilor respective în sarcina sa.
Curtea subliniază și existența unei strânse legături între actele fiscale a căror anulare a fost solicitată în mod formal prin cererea de chemare în judecată - respectiv procesul verbal de control nr.5278/22.02.2008 și decizia pentru regularizarea situației nr.5569/26.02.2008 - și Decizia nr. 237/30.04.2008, prin care autoritățile administrative pârâte au respins contestația formulată de reclamantă împotriva actelor menționate anterior.
În aceste condiții, Curtea apreciază că omisiunea reclamantei de a solicita în mod formal anularea Deciziei nr. 237/30.04.2008 - prin cererea de chemare în judecată - nu poate fi interpretată ca o manifestare de voință diferită de cea exprimată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în care reclamanta a făcut referiri și la nelegalitatea acestui act. În acest context, strânsa legătură care există între actele fiscale a căror anulare a solicitat-o reclamant în mod formal prin acțiune și Decizia nr. 237/30.04.2008 - prin care s-a respins contestația administrativă formulată de aceeași reclamantă împotriva acelorași acte - întărește concluzia că reclamanta a înțeles să conteste, prin cererea de chemare în judecată, și legalitatea acestei decizii, chiar dacă nu a solicitat-o în mod expres prin acțiune.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că instanța de fond a dat o interpretare formalistă completării cererii de chemare în judecată depusă de reclamantă la termenul din 12.11.2008, ignorând manifestarea de voință care rezulta din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cerere care a fost depusă înăuntrul termenului de 6 luni de la comunicarea deciziei în cauză.
În consecință, Curtea apreciază că instanța de fond a admis în mod eronat excepția prescripției dreptului reclamantei de a solicita anularea Deciziei nr. 237/30.04.2008
3.2 Cu privire la excepția inadmisibilității atacării actelor fiscale(respectiv procesul verbal de control nr.5278/22.02.2008 și decizia pentru regularizarea situației nr.5569/26.02.2008) în absența contestării și a Decizia nr. 237/30.04.2008 - prin care s-a respins contestația administrativă formulată de aceeași reclamantă împotriva acelorași acte - Curtea amintește că instanța de fond a apreciat că "neatacarea la instanța de contencios administrativ a deciziei dată în soluționarea contestației în termenul prevăzut de lege echivalează cu lipsa procedurii prealabile".
Curtea a reținut anterior că din cuprinsul cererii de chemare în judecată - care a fost formulată înăuntrul termenului de prescripție de 6 luni - că reclamanta a atacat și decizia dată în soluționarea contestației fiscale.
În privința efectelor acestei pretinse omisiuni a reclamantei a ataca și această decizie, Curtea precizează că, potrivit art. 205 alin. 1 teza a doua Cod de Procedură Fiscală, " contestația este o cale administrativă de atac șinu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii".
De vreme ce contestația "nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii", Curtea nu poate fi de acord că - în condițiile în care reclamanta a solicitat expres, înăuntrul termenului legal, anularea "actului administrativ fiscal" pretins nelegal - instanța ar fi împiedicată să examineze o astfel de cerere datorită împrejurării că reclamanta nu a solicitat expres și anularea deciziei date în contestație de autoritățile pârâte.
Curtea consideră că o asemenea interpretare formalistă conduce la lipsirea reclamantei de dreptul de a contesta în justiție actele vătămătoare, respectiv actele administrativ fiscale prin care au fost stabilite obligațiile fiscale pe care le consideră nelegale.
În privința dispozițiilor art. 218 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, conform cărora"deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii", Curtea observă că din această reglementare nu rezultă că instanțele judecătorești sunt împiedicate să examineze legalitatea actelor administrativ fiscale în ipoteza în care nu ar fi atacată și decizia prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva acelorași acte. Acest text legal face referire numai la deciziile emise în soluționarea contestațiilor, dar nu limitează obiectul acțiunii în justiție la o astfel decizie. Nu rezultă din cuprinsul acestei reglementări că numai această decizie poate fi atacată în fața instanței de contencios administrativ.
Or, conform art. 8 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează obiectul acțiunii judiciare,"persoana vătămatăîntr-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitimprintr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă,pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
În raport cu această reglementare, obiectul acțiunii în contencios administrativ privește tocmai actul administrativ vătămător - adică, în speță, decizia de impunere contestată de reclamantă - iar nu decizia de soluționare a contestației administrative, care are natura juridică a răspunsului la plângerea administrativă prealabilă.
În consecință, reclamanta a respectat dispozițiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ, contestând legalitatea actului de impunere, care constituie și titlu de creanță executoriu, răspunsul la plângerea prealabilă - adică decizia de soluționare a contestației administrativ fiscale - având un caracter accesoriu în raport cu actul astfel contestat, în condițiile în care ceea ce o vatămă pe reclamantă este decizia de impunere prin care sunt stabilite obligațiile fiscale, iar nu decizia de respingere a contestației sale împotriva acestei decizii d impunere.
Având în vedere și cele arătate anterior - din care rezultă că reclamanta a indicat în cererea de chemare în judecată (adică în termenul legal de 6 luni) și motivele de nelegalitate ale deciziei de soluționare a contestației - Curtea reține că lipsa indicării formale a cererii de anulare și a acestei decizii nu poate fi sancționată cu respingerea ca prescrisă a acestei cereri. În condițiile în care reclamanta a criticat și această decizie de respingere a contestației chiar în cererea de chemare în judecată, rezultă intenția acesteia de a solicita și anularea acestei decizii, în caz contrar fiind ilogică invocare a unor motive de nelegalitate ale unui act a cărui desființare n-ar înțelege să o solicite
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă, conform cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere"când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii."
Ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. 3 teza I Cod de Procedură Civilă, conform cărora "modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi", Curtea - apreciind că recursul este întemeiat pentru considerentele expuse mai sus - îl va admite, va dispune casarea sentinței civile nr. sentinței civile nr. 489/13.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea soluționării acesteia pe fond, având în vedere că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 489/13.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează sentința civilă recurată.
Trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red../22.11.2009
Tehnodact / 2 ex./22.11.2009
Prima instanță: Tribunalul ARAD
Judecător
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Răzvan Pătru, Maria Cornelia
