Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1163/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 01.07.2009

DECIZIA CIVILĂ NR. 1163

Ședința publică din 22 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Diana Duma

JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru

JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia

GREFIER: -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 232 din 24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat G în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar întâmpinare și nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul părții prezente în dezbaterea recursului.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii ca temeinică și legală cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Princererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 06.05.2008, sub numărul -, reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice T, să dispună obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulate împotriva refuzului de restituire a taxei de primă înmatriculare, obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei în solidar cu persoana fizică care se face vinovată de refuzul de a rezolva contestația referitoare la un drept subiectiv și a unui interes legitim, reprezentând prejudiciul material și/sau moral cauzat de nesoluționarea contestației precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 232/CA din 24.02.2009, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice T și în consecință:

A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice T să plătească reclamantului 11.128 lei reprezentând taxă specială auto la primă înmatriculare precum și dobânda legală în materie fiscală începând cu data de 07.04.2008 până la restituirea efectivă.

A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice T să plătească reclamantului 4,3 lei cheltuieli de judecată și respinge în rest cererea privind aceste cheltuieli.

În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarele:

În cursul anului 2007 au fost cumpărate din Germania două autoturisme, unul marca VW tipul, an de fabricație 2005, iar celălalt marca Ford tipul Fiesta, an de fabricație 2007. Ambele autoturisme au fost inițial înmatriculate în Germania.

Pentru înmatricularea în România a celor două autoturisme, reclamantul a achitat o taxă totală de primă înmatriculare de 11.128 lei conform chitanțelor seria - nr. - din 06.03.2007, seria - nr. - din 08.03.2007 și din 29.11.2007.

La data de 21.02.2008 reclamantul a solicitat pârâtei Administrația Finanțelor Publice T restituirea sumei de 11.128 lei iar prin adresa nr. 73377/27.02.2008 i s-a răspuns că taxele au fost stabilită în mod legal și nu pot fi restituite.

Starea de fapt este necontestată de părți, litigiul fiind determinat de aprecierile diferite pe care părțile le fac cu privire la dispozițiile legale, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și din întâmpinări.

În drept, temeiul cererii reclamantului este art. 117 al. 1 lit. d Cod procedură fiscală, potrivit căruia se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Reclamantul consideră că taxele de primă înmatriculare plătite sunt interzise de Tratatul CE și că pârâta Administrația Finanțelor Publice Taa plicat eronat prevederile legale deoarece, în aceste condiții, taxele sunt nelegale.

Așadar, tribunalul a fost chemat să stabilească dacă în momentul plății organele fiscale au aplicat corect prevederile legale.

La data plății (06 și 08 martie 2007 și 29 octombrie 2007) taxa specială pentru autoturisme și autovehicule era reglementată de art. 2141- 2143Cod fiscal.

Potrivit art. 2141al. 1 teza I și II Cod fiscal, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu.

Potrivit art. 2142al. 2, taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România.

Reclamantul pretinde că instituirea acestei taxe încalcă prevederile art. 90 din Tratatul CE pe care România este ținută să le respecte din momentul în care a aderat la Uniunea Europeană.

Tribunalul a constatat că prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.

Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță codul fiscal, și Tratatul CE, tribunalul va aplica cu prioritate legislația comunitară.

Potrivit art. 90 al. 1 din Tratatul CE, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Văzând aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că art. 2141- 2143Cod fiscal instituie o taxă care nu este percepută produselor interne similare celor achiziționate de reclamant din Germania, stat membru al Uniunii Europene.

Astfel, este necontestat că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, sub acest aspect neexistând discriminare. În schimb, există discriminare între autovehicule identice (adică având exact aceleași caracteristici) în funcție de locul primei înmatriculări. Dacă autoturismele cumpărate ar fi fost înmatriculate pentru prima dată în România, și nu în Germania, reclamantul nu ar fi plătit taxa.

Această modalitate de instituire a taxei are efect asupra vânzării-cumpărării de autoturisme deja înmatriculate discriminând între cele înmatriculate pentru prima dată în România și autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii iar această discriminare încalcă prevederile art. 90 al. din Tratatul CE deoarece impune o taxă pentru înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului cumpărat de reclamant și înmatriculat inițial în Germania, deși nu impune o astfel de taxă pentru autoturismele similare înmatriculate inițial în România. Pentru acest considerent tribunalul va lipsi de efecte art. 2141- 2143Cod fiscal.

În ce privește OUG 50/1998, ale cărei dispoziții sunt invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice T, tribunalul constată că la data când reclamantul a cerut restituirea taxei (21.02.2008) ordonanța nu era în vigoare (a intrat în vigoare începând cu data de 01.07.2008, conform art. 14 al. 1 din Ordonanță) astfel încât aplicarea ei s-ar face retroactiv cu încălcarea art. 15 al. 2 din Constituție conform căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

OUG 50/2008 este incidentă în cazul cererilor formulate după intrarea ei în vigoare.

În consecință, văzând că taxa a fost percepută ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, tribunalul urmează să admită acțiunea și să oblige pârâta Administrația Finanțelor Publice T să restituie reclamantului suma de 11.128 lei reprezentând taxă specială auto la primă înmatriculare achitată cu chitanțele seria - nr. - din 06.03.2007, seria - nr. - din 08.03.2007 și din 29.11.2007.

În ce privește cererea referitoare la dobânda legală, tribunalul constată că potrivit art. 124 al. 1 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 al. 2 sau art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Cum în speță sunt incidente dispozițiile art. 70, termenul va fi de 45 de zile și se va calcula începând din 21.02.2008, cu respectarea dispozițiilor art. 68 Cod procedură fiscală raportat la art. 101 al. 1 Codul d e procedură civilă, împlinindu-se la data de 06.04.2008.

În consecință, pârâta Administrația Finanțelor Publice T va fi obligată să plătească și dobânda legală la suma ce se cuvine restituită începând cu data de 07.04.2008 până la restituirea efectivă.

În temeiul art. 274 Codul d e procedură civilă, va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice T să plătească reclamantului 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și va respinge cererea reclamantului privind onorariu avocațial, pentru următoarele considerente:

În ce privește partea admisă din cerere, temeiul obligației pârâtei îl constituie culpa procesual, pârâta căzând în pretenții.

În ce privește partea respinsă, tribunalul constată că ea se întemeiază pe un contract cu sine însuși făcut de reclamant. Astfel, domnul pretinde în mod tacit că a stat în prezenta cauză într-o dublă calitate, de reclamant și de reprezentant al reclamantului, în temeiul unui contract de asistență judiciară, reclamantul fiind avocat. Tribunalul înlătură această pretenție deoarece contractul de asistență judiciară, ca orice contract, este întâlnirea concordantă a cel puțin două manifestări de voință în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge un raport juridic, ceea ce în speță nu e cazul. Așadar, reclamantul nu se poate asista (sau reprezenta) pe sine însuși.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoarasolicitând admiterea recursului ca temeinic și legal și modificarea în tot a sentinței atacate, admiterea doar în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 11.128 lei achitată de contribuabil la data de 06.03.2007, 08.03.2007 și 29.11.2007, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, solicitând respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru cele două autoturisme precum și respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, ca lipsit de temei.

În fapt, arată că prin sentința atacată, prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cui pârâta T și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 11.128 lei, reprezentând taxe speciale pentru autoturisme la prima înmatriculare, precum și la plata dobânzii legale în materie fiscală începând cu data de 07.04.2008, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 4,3 lei.

Susține că sentința recurată este netemeinică și nelegală, fiind criticabilă sub aspectul că s-a încălcat și aplicat greșit legea respectiv art. 304 punctul 9.pr.civ.

Având în vedere că sentința atacată nu a fost dată cu drept de apel, solicită ca instanța să nu se limiteze doar la motivele de recurs prevăzute de art. 304.pr.civ. și să judece cauza sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3041.pr.civ.

Pe fondul cauzei solicită admiterea doar în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 11.128 lei achitată de contribuabil la datele de 06.03.2007, 08.03.2007 și 29.11.2007, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și ca atare solicită respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru cele două autoturisme.

Învederează că dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art. 11 din acest act normativ.

De asemenea solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, ca lipsit de temei.

Precizează că în conformitate cu prevederile art. 2 din nr.OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legală prevăzută de art.OG 9/2000 se plătește exclusiv, în cazul în care obligația bănească este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără a se arăta rata dobânzii.

În speță, obligația de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxa de primă înmatriculare) în temeiul prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu este purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului plătitor, neexistând dispoziții legale care să prevadă că această obligație de polată este purtătoare de dobânzi și, în mod evident, neexistând nici prevederi contractuale în acest sens în lipsa vreunui contract.

În aceste condiții, aferent taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, organele fiscale nu au calculat niciodată dobânzi pentru plata cu întârziere a taxei, întrucât nu există un temei legale care să permită aceste lucru, în lipsa unui termen de plată a taxei.

Ca urmare, în condițiile în care taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,nu este purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului plătitor, cu ocazia plății acesteia de către contribuabili, în conformitate cu principiul echivalenței juridice, această taxă continuă să fie nepurtătoare de dobânzi și în situația inversă, respectiv în momentul în care se pune problema restituirii taxei de la bugetul de stat.

Respectarea principiului restituirii integrale a sumei achitate de către contribuabil este asigurată și garantată prin acordarea de către instanță la cererea contribuabililor, doar a sumei achitate reprezentând taxa specială actualizată cu rata inflației, de la data plății și până la data restituirii efective a sumei către contribuabil, iar nu prin acordarea, în mod nelegal și vădit nejustificat, a unor dobânzi "legale" care nu sunt prevăzute de lege în cazul unei taxe nepurtătoare de dobânzi.
În concluzie, solicită admiterea recursului formulat ca temeinic și legal și modificarea în tot a sentinței atacate, potrivit motivelor invocate.

Pentru termenul de astăzi, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării se arată că, instituirea taxei de primă înmatriculare încalcă fără echivoc prevederile art. 90 din Tratatul CE, pe care România este țintuită să le respecte din momentul în care a aderat la Uniunea Europeană. Astfel prima instanță în mod corect a constatat că prin Legea nr. 157/2005 a ratificat Tratatul privind aderarea Republici Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 aliniatul 2 din Constituția României conform cărora ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări Comunitare cu caracter obligatoriu și au astfel prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit aliniatului 4 Parlamentul, Președintele României, Guvernul și Autoritatea Judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile aliniatului 2.

Așadar este consacrat ca în măsura în care există neconcordanță între legea internă în speță Codul Fiscal și Tratatul CE, prima instanță a aplicat legal și cu prioritate legislația Comunitară.

Potrivit art. 90 aliniatul 1 din Tratatul CE nici un stat membru nu poate impune direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.

În ce privește nr.OUG 50/1998 ale cărei dispoziții sunt reiterate - invocate de către recurenta pârâtă, prima instanță a constatat că la data când reclamantul a cerut restituirea taxei Ordonanța nu era în vigoare astfel încât aplicarea acesteia s-ar face retroactiv cu încălcarea art. 15 aliniatul 2 din Constituție conform căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii Penale sau Contravenționale mai favorabile. nr.OUG 50/2008 este incidentă în cazul cererilor formulate după intrarea ei în vigoare.

În ce privește cererea referitoare la dobânda legală, arată că prima instanță a constatat de asemenea că potrivit art. 124 aliniatul 1. pr. Fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 aliniatul 2 sau art. 70 după caz. Acordarea dobânzilor se face a cererea contribuabililor. Cum în speță sunt incidente art. 70, termenul va fi de 45 de zile și se va calcula începând din data de 21.02.2008, cu respectarea aliniatului 1 Cod pr. civ. împlinindu-se la data de 06.04.2008. Așa fiind pe cale de consecință, recurenta - pârâtă a fost în mod corect obligată să plătească dobânda legală la suma ce se cuvine a fi restituită începând cu data de 07.04.2008 până la restituirea efectivă.

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:

Reclamantul a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare plătite de domnia sa pentru înmatricularea în România, în anul 2007, două autoturisme second hand achiziționate dintr-un stat al Uniunii Europene.

Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantului și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice T la restituirea către reclamant a sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare plătită anterior de acesta, cu dobânda legală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.

Tribunalul Timișa motivat admiterea cererii, în esență, pe incompatibilitatea acestei taxe cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta a invocat admisibilitatea parțială a acțiunii reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, iar în subsidiar a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantului, invocând, de asemenea, intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.

În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:

Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.

Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.

În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ care nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor expuse în considerentele hotărârii recurate.

Cu privire la critica privind acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, Curtea observă că instanța de fond a dispus obligarea autorităților fiscale atât la plata taxei de primă înmatriculare, cât și la plata dobânzilor legale.

În această privință, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul d e Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia " prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal", precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora "prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat".

Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.

Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală,"pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".

Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere".

Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de primă înmatriculare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.

Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.

În consecință, Curtea consideră ca nefiind întemeiată critica formulată în recurs, în sensul că nu este purtătoare de dobânzi suma datorată de pârâtă cu titlul de taxă de primă înmatriculare

Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 232/PI/CA/24.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.

Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora " partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 4200 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 232/PI/CA/24.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Obligă pârâta recurentă la plata către reclamant a sumei de 4200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

-

Red./17.11.2009

Tehnodact /2 ex./17.11.2009

Prima instanță Tribunalul Timiș

Președinte:Diana Duma
Judecători:Diana Duma, Răzvan Pătru, Maria Cornelia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1163/2009. Curtea de Apel Timisoara