Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1174/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--26.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1174
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER: -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice împotriva încheierii civile din data de 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată T, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind pârâtele recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar jurisprudența Curții de Apel Timișoara.
Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul părții în dezbaterea recursurilor.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul Timiș, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin încheierea dată în ședința publică din 7 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 487/17.07.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice T, până la judecarea definitivă a acțiunii de fond.
În motivarea încheierii se arată în esență următoarele:
Potrivit art. 14 al. 1 teza I din Legea 554/2004, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare.
Așadar, pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal, trebuie îndeplinite trei condiții: 1) reclamantul să fi sesizat în condițiile art. 7 din Legea 554/2004 autoritatea publică ce a emis actul sau autoritatea ierarhic superioară; 2) să existe un caz bine justificat și 3) măsura să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
Prima condiție este îndeplinită deoarece reclamanta a sesizat autoritatea ierarhic superioară celei emitente, contestația fiind respinsă prin Decizia nr. 2527/257/18.11.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Tribunalul a apreciat că și celelalte două condiții sunt îndeplinite.
Astfel, potrivit art. 2 lit. ș și t din Legea 554/2004, prin "cazuri bine justificate" se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ iar prin "pagubă iminentă" se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Tribunalul a constatat că decizia de impunere atacată stabilește în sarcina reclamantei obligația de plată a TVA și majorări de întârziere, intimata Administrația Finanțelor Publice T reținând că în mai multe situații reclamanta a dedus eronat TVA și că există îndoieli rezonabile și serioase legate de legalitatea deciziei de impunere.
Astfel, pentru un număr considerabil de facturi nu s-a recunoscut dreptul reclamantei la deducerea TVA pe motiv că facturile nu ar conține toate informațiile prevăzute de art. 155 al. 5 din Legea 571/2003 (vezi fila 75 dosar). Această lipsă este necontestată. Totuși, deși facturile sunt incomplete sub acest aspect, reclamanta avea dreptul la completarea lor, conform pct. 811al. 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal iar pârâta avea obligația să o înștiințeze cu privire la acest drept potrivit rolului activ pe care i-l conferă art. 7 Cod procedură fiscală. Din cuprinsul nu rezultă că pârâta și-a îndeplinit această obligație.
Apoi, în câteva cazuri nu s-a recunoscut dreptul reclamantei la deducerea TVA pentru plata chiriei pe motiv că închirierea de bunuri imobile este scutită de taxă (fila 76 dosar). Este adevărat că potrivit art. 141 al. 2 lit. e Cod fiscal, închirierea de bunuri imobile este scutită de taxă (cu câteva excepții care nu sunt incidente în cauză), totuși, potrivit art. 141 al. 3 Cod fiscal, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operațiunilor prevăzute la art. 141 al. 2 lit. e și f Cod fiscal, în condițiile stabilite prin norme. Or, din care a stat la baza emiterii deciziei de impunere nu rezultă că pârâta a efectuat vreo verificare și nu a stabilit dacă persoanele (societăți comerciale) de la care a închiriat imobile reclamanta au optat sau nu în acest sens.
Și cea de-a treia condiție a fost considerată îndeplinită deoarece suma totală arătată în decizie, 233.898 lei, este semnificativ de ridicată mai ales având în vedere dificultățile economice naționale și internaționale de notorietate.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T și direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate.
În motivarea celor două recursuri se arată că prin încheierea din data de 07.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș în mod neîntemeiat a admis capătul de cerere formulat de T și a dispus suspendarea executării actului administrativ fiscal Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 487/17.07.2008 emisă de
Încheierea pronunțată în dosarul nr- a fosta dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 punctul 9.pr.civ.).
În principal, se susține că instanța de fond a soluționat în mod netemeinic chestiunea preliminară soluționării cererii de suspendare privind obligarea contestatoarei la plata cauțiunii, respectiv instanța de fond a obligat societatea contestatoare să depună o cauțiune de doar 23.389,8 lei reprezentând 10 % din cuantumul sumei contestate de 233.898 lei, cauțiune pe care intimatele recurente o apreciază ca fiind insuficientă.
Pe fondul cererii de suspendare, se susține că instanța de fond a admis cererea cu ușurință, fără a-și motiva hotărârea temeinic, bazat pe probe, întrucât contestatoarea intimată nu și-a justificat temeinic cererea de suspendare și nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor în care se poate acorda suspendarea executării actului administrativ contestat, condiții prevăzute de art. 14 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2003, drept pentru care solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal atacat Decizia de impunere nr 487/17.07.2008 emisă de
Susțin că suspendarea executării actului administrativ fiscal de impunere nu poate fi acordată de către instanța de fond numai verificând formal îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004, detașând complet cererea de suspendare de fondul cauzei, ci, din contră consideră că această suspendare se poate dispune printr-o hotărârea numai după "pipăirea" prealabilă a fondului cauzei privind anularea actului administrativ fiscal, și examinarea superficială a legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal de impunere.
Mai mult, învederează că instanța de fond a admis cererea de suspendare, în integralitatea ei, a deciziei de impunere nr. 487/17.07.2008 de către T deși prin întâmpinarea depusă la dosar, s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru suma de 21.916 lei reprezentând TVA, motivat de neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 205 - 218 și următoarele din nr.OG 92/2003 privind pr. fiscală, coroborat cu prevederile art. 7 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, recurentele au expus și împrejurările legate de starea de fapt și de drept care ar putea fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în conformitate cu prevederile art. 2 litera t din Legea nr. 554/2004, împrejurări redate și în întâmpinările formulate în fața primei instanțe.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de către recurente cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Sunt neîntemeiate susținerile recurentelor potrivit cărora Încheierea pronunțată în dosarul nr- a fosta dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 punctul 9.pr.civ.), Curtea apreciind că Tribunalul Timișa analizat cererea de suspendare printr-o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art.14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, Tribunalul Timișa apreciat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat întrucât există îndoieli rezonabile și serioase legate de legalitatea deciziei de impunere, fiind nerespectate dispozițiile art.7 Cod procedură fiscală cu privire la rolul activ al organului fiscal și neexistând la dosar dovada că pârâta a efectuat vreo verificare din care rezultă că persoanele (societăți comerciale) de la care a închiriat imobile reclamanta au optat sau nu pentru taxarea operațiunilor prevăzute la art.141 al. 2 lit. e și f Cod fiscal.
De asemenea, Tribunalul Timișa analizat și condiția pagubei iminente raportat la suma ce ar urma să fie executată.
Prin urmare, nu se poate susține că instanța de fond ar fi verificat doar formal îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004, detașând complet cererea de suspendare de fondul cauzei.
Curtea reține ca lipsită de relevanță împrejurarea că în cadrul întâmpinării din dosarul de fond s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru suma de 21.916 lei motivat de neîndeplinirea procedurii prealabile, întrucât Tribunalul nu s-a pronunțat încă pe această excepție și, pe de altă parte, la soluționarea cererii de suspendare instanța analizează strict condițiile impuse de dispozițiile art.14 și 15 din Legea contenciosului administrativ.
Cât privește susținerile recurentelor cu privire la cuantumul cauțiunii, Curtea apreciază de asemenea că acestea sunt neîntemeiate, dispozițiile art.215 alin 2 din OG nr.92/2003 prevăzând o cauțiunede până la 20%din suma contestată iar nu o cauțiune de 20%, fiind lăsat așadar la aprecierea instanței cuantumul acesteia, cu singura condiție să nu depășească procentul menționat. Or, procentul de 10% stabilit de Tribunalul Timiș se încadrează în limita legală menționată.
Constatând așadar neîntemeiate recursurile formulate, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea urmează a le respinge ca atare, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T împotriva Încheierii din data de 07.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimata
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red./08.11.2009
Tehnodact / 2 ex./09.11.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Răzvan Pătru, Maria Cornelia
