Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1165/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--28.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1165
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘ:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
JUDECĂTOR:
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți Țârle, Petruș, Ștefan, Ștefănuț, Mateș, Chițiburu, Balița, Catița, Pucea, Pantoș, Baruția, Hărțău, Lucreția, Mihuța, recurent intervenient, împotriva sentinței civile nr. 497/CA/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Autoritatea de Sănătate Publică A, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în substituirea avocatei în reprezentarea pârâtei intimate, lipsă fiind reclamanții recurenți ș intervenienți recurenț
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei intimate invocă excepția netimbrării recursului.
ța respinge excepția invocată, fiind vorba despre un litigiu promovat în baza Legii nr.188/1999, scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul părții în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în măsura în care au fost dovedite.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 25.11.2008 reclamanții, Pucea, (Fost și intervenienții -, și, au solicitat obligarea pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică A la acordarea tichetelor de masă sau contravaloarea lor începând cu data de 01.10.2005 și până la zi și în continuare, ca drept prevăzut de Legea nr. 142/1998 art.1 și tichete cadou prevăzute de Legea nr. 193/2006.
Prin sentința civilă nr. 497/17.03.2009 s-a respins acțiunea reclamanților și cererile intervenienților.
În motivarea hotărârii atacate se arată în esență, următoarele:
Reclamanții au statut de funcționari publici în cadrul Autorității de Sănătate Publică iar potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998, pot beneficia de tichete de masă " salariați și din sistemul bugetar".
Prin Decizia nr.14/18.02.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, a statuat că " dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, nu se poate acorda funcționarilor publici aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget suma cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă".
Decizia nr. 14/18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție produce efecte erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial al României și este obligatorie, potrivit art. 322 alin. 3 teza a doua Cod procedură civilă.
În aceste condiții, ținând cont de faptul că deși instanța a solicitat autorității publice pârâte să facă dovada cuprinderii în prevederile bugetare legal alocate a contravalorii sumelor cu această destinație, pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale instituite de legiuitor cu titlu imperativ în articolul de lege menționat.
În ce privește achiesarea pârâtei la cererea reclamanților, instanța a reținut că acordul explicit pentru admiterea cererii, nu constituie un argument legal pentru admiterea acțiunii, întrucât instituția pârâtă nu are un drept de dispoziție asupra bugetului fără a se sprijini pe o normă legală, care să le confere această prerogativă legală.
Tribunalul a apreciat în acest sens că raportat la soluția neechivocă dată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra acestei probleme de drept supuse dezbaterii ce face obiectul speței deduse judecății, reclamanții, funcționari publici, nu pot beneficia de alocația de hrană sub forma tichetelor de masă.
În consecință, în raport cu cele mai sus arătate, instanța a apreciat că cererea reclamanților este netemeinică și nelegală, drept pentru care, în baza art. 1, 18 din Legea nr. 554/2004 modificată, a respins acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și intervenienții solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se reține în esență că prima instanță a dat o hotărâre fără a intra în cercetarea fondului, condiții în care a reținut că bonurile de masă nu au fost acordate pentru că angajații nu le/au solicitat, dar a omis să constate și să rețină că pârâta s-a angajat prin contractul colectiv de muncă că va cuprinde în bugetul de venituri și cheltuieli, "toate drepturile salariale prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă și sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă conform legislației în vigoare".
Faptul că în motivarea hotărârii atacate instanța a invocat modul în care trebuie să fie interpretate dispozițiile art. 1 aliniatul 1 din Legea nr. 142/1998, conform deciziei nr.14/18.02.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu este un motiv suficient pentru care să fie înlăturate ori neglijate obligațiile asumate prin Contractul Coletiv de Muncă de către pârâtă și recunoscute în scris.
ța nu a ținut seama nici de prevederile art.38 și 165 din Codul Muncii potrivit cărora reclamanții nu pot renunța la drepturile recunoscute de lege și cu atât mai mult recunoscute și asumate chiar de către pârâtă.
Decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale a statuat că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, dar instanța de judecată nu a procedat, în speță în acest sens, ci a dat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită legii, obligându-i astfel abuziv să renunțe la drepturile lor, contrar normelor morale în vigoare.
La dosar a depus întâmpinarea pârâta Direcția de Sănătate Publică a Județului A, solicitănd să constate temeinicia și legalitatea sentinței atacate și în consecință solicită respingerea recursului declarat de reclamanț
În opinia intimatei, reclamanții au dat o interpretare greșită dispozițiilor celor două legi pe care și-a întemeiat acțiunea, întrucât nu au observat că la art. 1 aliniatul 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că numai salariații din sectorul bugetar care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Recurenții nu sunt însă încadrați pe baza unui contract individual de muncă ci își desfășoară activitatea în baza actelor administrative de numire în funcțiile publice pe care le exercită.
În plus, arată că recurenții nu au avut în vedere că legiuitorul, prin folosirea sintagmei "pot primi", a lăsat la latitudinea ordonatorilor de credite să acorde sau nu alocațiilor individuale de hrană, sub forma tichetelor de hrană.
Altfel supus, dispozițiile Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că numai instituțiile din sectorul bugetar care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou. Prin folosirea sintagmei "pot utiliza", înseamnă că și dispozițiile acestei legi nu au caracter obligatoriu, ci un caracter opțional, în sensul că legiuitorul a lăsat la aprecierea ordonatorilor de credite de a utiliza sau nu bilete de valoare sub forma tichetelor cadou, în funcție de posibilitățile lor financiare.
Din dispozițiile actelor normative menționate mai sus, rezultă, fără putință de tăgadă, că atât alocația individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masăm cât și acordarea biletelor de valoare sub forma tichetelor cadou nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se putea realiza doar în condițiile în care intimata ar fi avut prevăzute în buget sume cu această destinație.
Precizează că recurenții nu au în vedere că, potrivit prevederilor art. 329 aliniatul 3 din Codul d e procedură civilă, soluțiile se pronunță numai în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinare. Or, în condițiile în care hotărârea recurată a fost pronunțată ulterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial dezlegarea dată dispozițiilor art. 1 aliniatul 1 și aliniatul 2 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare, a devenit obligatorie pentru prima instanță, la data pronunțării hotărârii recurate.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurenți cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază neîntemeiat recursul, motiv pentru care acesta urmează a fi respins, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Recurenții critică hotărârea primei instanțe sub aspectul reținerii de către aceasta a obligativității Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interpretarea legii, însă Curtea reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 329 alin. 3 teza finală din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe".
Raportat la aceste dispoziții, în mod corect prima instanță a reținut că tichetele de masă nu se cuvin a fi acordate funcționarilor publici, de vreme ce prin Decizia nr. XIV/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în stabilirea scopului avut în vedere de art. 329 alin.1 Cod procedură civilă, respectiv interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, s-a tranșat problema tichetelor de masă în sensul neacordării lor funcționarilor publici.
În considerentele deciziei ÎCCJ menționate se arată că funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcție, aplicându-li-se normele speciale cuprinse în Constituție și Legea nr. 188/1999, normele de drept al muncii aplicându-se doar în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice. Așadar, potrivit deciziei menționate, legislația specifică, aplicabilă funcționarilor publici, nu prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă și acestei categorii.
Prin urmare, dezlegarea problemei de drept fiind obligatorie pentru toate instanțele, în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamanților făra a ține cont de eventualele contracte colective de muncă invocate de reclamanți și intervenienți, întrucât astfel de contracte își pot produce efectele doar în raport de persoanele angajate cu contract de muncă, având deci statut de salariați iar nu de funcționari publici.
Invocarea prevederilor art.38 și 165 din Codul Muncii, potrivit cărora reclamanții nu pot renunța la drepturile recunoscute de lege, nu sunt incidente, în cauză nefiind formulată vreo cerere de renunțare la drept. Reclamanții confundă astfel instituția pevăzută de art. 247 Cod procedură civilă, asimilând-o într-un mod surprinzător cu soluția de analizare pe fond a acțiunii, respectiv de respingere a acesteia, cuprinsă într-o hotărâre judecătorească.
Cât privește invocarea Deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale, Curtea reține că tocmai considerentele acesteia vin în confirmarea hotărârii primei instanțe, prin decizia menționată Curtea Constituțională constatând neconstituționale dispozițiile OG nr.137/2000, acestea fiind apreciate ca încălcând Constituția României în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii. În conformitate cu aceste considerații, nici instanța de fond nu avea posibilitatea de a aplica în cazul reclamanților și intervenienților - funcționari publici - o normă legală aplicabilă doar salariaților.
Constatând așadar neîntemeiat recursul în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează a-l respinge ca atare.
În privința cheltuielilor de judecată în recurs, acestea nu vor fi acordate având în vedere că la dosarul cauzei nu există vreo dovadă a efectuării lor, astfel încât nu se poate considera că ar fi incidente în cauză dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții recurenți și alții, precum și de intervenienții recurenți și alții, împotriva sentinței civile nr. 497/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2009.
PREȘ JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./08.11.2009
Tehnodact /2 ex./09.11.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
