Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1178/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 1178/

Ședința publică de la 26 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile

JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu

Grefier - -

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în B,-, -.23, jud. B împotriva sentinței nr. 214 din 03.04.2009, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Dezbaterile au fost consemnate de grefierul de ședință în încheierea din aceeași zi, când Curtea având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 26.11.2009.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.214/3 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SRL, cu sediul în B,. - nr.5 -.5..23 în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice - Jud.B, cu sediul în B,-. și Direcția Regionala ptr.Accize și Operațiuni Vamale G-Direcția Județeană Pentru Accize și Operațiuni Vamale B, cu sediul în B, nr.6.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- reclamanta - SRL Baf ormulat în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G - Direcția județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B pentru ca pe calea contenciosului administrativ să se dispună anularea deciziei nr. 149 din 28 iulie 2008 emisă de DGFP B și a actelor administrativ fiscale constând în procesul verbal de control nr.3661 din 15 iulie 2008, decizia pentru regularizare situație nr. 3662 din 7 mai 2008, decizia calcul accesorii fiscale nr. 67 din 12 mai 2008, procesul verbal de control nr. 3665/17/7 mai 2008, decizia pentru regularizare situație nr. 3666/17/7 mai 2008 și decizia calcul accesorii fiscale nr. 68 din 12 mai 2008 emise de către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale

Prin declarația vamală IM 5/888/6.07.2005 reclamanta - SRL a declarat în regim de admitere temporară o combină agricolă folosită iar cu declarația vamală IM 5/908/8.07.2005 a declarat în regim de admitere temporară un cereale, mărfuri ce au făcut obiectul contractelor de leasing nr. 10121/4.07.2005 și nr. 10122/7.07.2005, iar declararea regimului vamal a fost făcută în conformitate cu prevederile art.27 alin 1 din OG nr.51/1997.

Părțile contractante au stabilit ca utilizatorul să cumpere bunurile ce au făcut obiectul contractelor de leasing, astfel că au fost depuse declarațiile vamale de punere în liberă circulație nr. CO 4144/10.04.2007 și nr. CO 4145/11.04.2007, iar autoritatea vamală a analizat aceste declarații și a acordat liberul de vamă pentru aceste drepturi.

Ulterior, prin decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 3662/7 mai 2005 precum și prin procesele verbale de control nr. 3665/17/7 mai 2008 și nr. 3661/15/7 mai 2008 anexe ale acestora, autoritatea vamală a constatat la controlul vamal ulterior efectuat în temeiul art 100 din Legea nr. 86/2006 că datoria vamală la punerea în libera circulație a mărfurilor importate inițial în regim de admitere temporară cu exonerare totală de la plata drepturilor de import, a fost calculată pe baza elementelor de taxare din momentul punerii în libera circulație.

Odată cu aderarea României la UE conform prevederilor art 148 alin 2 din Constituția României, prevederilor Regulamentului CEE nr. 2913 din 12.10.1992 au caracter obligatoriu și de prioritate față de orice dispoziție contrară din legile interne.

In speță, nașterea datoriei vamale s-a produs după ce România a aderat la UE.

Or, dacă autoritatea vamală ar fi stabilit în cazul contestatoarei datoria vamală pe baza elementelor de taxare de la data depunerii declarației vamale de plasare a mărfurilor sub regimul vamal de import și nu la data depunerii declarației de plasare a mărfurilor în regimul vamal de admitere temporară ar fi încălcat prevederile art.144 alin 1 din Codul vamal comunitar și ar fi însemnat o aplicare discreționară față de cei care au încheiat regimul vamal suspensiv înainte de aderare.

Prevederile art.84-94 și art. 137-144 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992, a art. 496-523 și art. 553 - 584 din Regulamentul CEE nr. 2454/1993 se aplică noilor state membre cu respectarea următoarelor dispoziții speciale: "în cazul în care cuantumul datoriei vamale se determină pe baza naturii mărfurilor din import, a încadrării lor tarifare, a cantității, a valorii în vamă și a originii mărfurilor de import la data plasării sub acest regim vamal, iar declarația de plasare a mărfurilor sub acest regim vamal a fost acceptată înainte de data aderării", aceste elemente rezultând din legislația aplicabilă noului stat membru înainte de aderare. Astfel Biroul vamal a calculat aceste sume pe baza elementelor de taxare aplicabile în România, înainte de aderare.

Încheierea regimului vamal suspensiv de admitere temporară s-a produs la data depunerii declarațiilor vamale de punere în libera circulație, care s-a produs după data aderării.

Prevederile legale invocate de contestatoare (art 122 alin 1 din Legea nr. 141/1997) erau aplicabile în condițiile în care încheierea regimului vamal suspensiv se efectua în perioada în care Legea nr. 141/1997 era în vigoare și nu după abrogare.

In speță, sunt aplicabile prevederile pct.4 alin.13 din anexa V din Tratatul de Aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 care dispun: " depozitul temporar și regimurile vamale menționate în articolul 4 alin. 16 lit. b - h din Regulamentul CEE nr.2913/90 care au început înainte de aderare încetează sau se încheie în condițiile legislației comunitare."

Așadar încheierea sau încetarea regimului vamal suspensiv după aderare nu se putea efectua în temeiul unui text legal abrogat

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta cu următoarea motivare:

Instanța de fond ține seama numai de temeiul de drept invocat de autoritatea de control il constituie dispozitiile alin. 13 din Anexa 15 din Tratatul de Aderare la UE, aprobat prin Legea 157/2005 si ale art. 144 alin.i din Regulamentul CEE 2913/1992 (CODUL VAMAL COMUNITAR) potrivit cărora "operatiunile de admitere temporara initiate anainte de aderare si care se incheie in conditiile legislatiei vamale comunitare, respectiv cuantumul datoriei vamale se detrmina pe baza elementelor de taxare corespunzatoare marfurilor de import in momentul depunerii declaratiei de plasare sub regimul admitere temporara".

Consideră aplicarea dispozitiilor art. 144 alin. 1 din Codul Vamal Comunitar, cu ocazia controlului, ulterior, ca limitată si incorectă, deoarece prevederile respective se refera strict la procedura vamala aplicabila in conditiile nasterii unei datorii vamale pentru marfurile de import in cadrul CEE conform Regulamentului CEE 2913/12.10.1992.

Biroul Vamal B extinde aplicarea acestei prevederi fără a fi înscris în textul legii ca se aplica si operatiunilor de admitere temporara initiate inaintede aderarea la UE a Romaniei.

Autoritatea Nationala a Vamilor B cu adresa nr. 12999/05.03.2007 comunica unitatile vamale din teritoriu in vederea aplicarii corecte a prevederilor legii si instituirii procedurilor unitare la incheierea operatiunilor de admitere temporara initiate anterior aderarii la UE si astfel ca la punctul IV alin. 5 si 6 recomandă.

"Pentru operatiunile de admitere temporara initiate sub incidenta prevederilor Legii 141/1997 pentru aprobarea Codului Vamal al Romaniei se aplica prevederile art. 122, potrivit carora "in cazul in care marfurile aflate [ in regim de admitere temporara cu exonerare totala de drepturi de importv sunt importate, elementele de taxare sunt cele in viaoare la data inregistrariil declaratiei vamale de import.

Prevederile din Legea 86/2006 ( CODUL VAMAL) - art.122 alin. 1: "In cazul in care marfurile aflate in regim de admitere temporara cu exonerare totala de drepturi vamale sunt importate, elementele de taxare sunt cele in vigoare la data inregistrarii declaratiei vamale de import"

Dar, Codul vamal ( legea 86/2006) este în vigoare în prezent(Art. 288. - (l) Prezentul cod intră în vigoare la 60 de zile de la data publicârii în Monitorul Oficial al României, Parteal 18 aprilie 2006) si intra in vigioare la 18 iunie 2006;

Art.art.122 alin. 1 din Codul vamal se aplica la data depunerii declaratiilor vamale de import definitiv (10 aprilie 2007);

Art.122 alin 1 reglementeaza tocmai situatia marfurile care inainte de intrarea in vigoare a Codului Vamal -18 iunie 2006 au intrat in Romania in regim de admitere temporara.

Prezenta lege-Codul vamal- asigură aplicarea Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. 302/1992.

Instanta nu tine seama de faptul că declarațiile vamale au fost vizate de catre autoritatea vamala, taxele au fost calculate si achitate; faptul ca un control fiscal,ulterior, (din mai 2008) are alta opinie decit autoritatea vamala (la data depunerii declaratiilor vamale: 10 aprilie 2007) nu genereaza obligatii de plata in sarcina subscrisei.

Prin întâmpinare intimata G solicită respingerea recursului ca nefundat.

Curtea analizând actele dosarului constată;

Recurenta a importat definitiv mărfurile în regim de admitere temporară cu exonerarea totală de la plata drepturilor de import și la data depunerii declarațiilor vamale de import, autoritatea vamală a calculat drepturile pe baza elementelor de taxare la data punerii în libera circulație a mărfurilor.

La controlul efectuat ulterior s-a constatat că datoria vamală a fost calculată pe baza elementelor de taxare din momentul punerii în liberă circulație a mărfurilor.

Recalculând drepturile, organele de control au constatat că au fost încălcate prevederile din Anexa V al.3 din Tratatul de aderare ratificat prin 157/2008 de art.144 al.1 din Codul Vamal Comunitar, ale art.15 și 16 din Tratatul de Aderare și ale cap.IV lit.c din documentul 1661/2006.

Astfel, contrar celor susținute de recurentă, organele de control au stabilit o altă datorie vamală pe baza situației de fapt și a reglementărilor legale în vigoare, reglementări pe care nu le-au avut în vedere autoritățile vamale la data depunerii declarațiilor vamale.

Deci corect a reținut instanța de fond că includerea regimului vamal suspensiv s-a efectuat după abrogarea Legii 141/1997.

Or, după aderare, încheierea sau încetarea regimului vamal suspensiv după aderare, nu se putea face în temeiul unei legi abrogate.

În concluzie, pe baza celor mai sus expuse și pe temeiul disp.art. 312 .pr. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

DECIDE

Respinge recursul recursului declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în B,-, -.23, jud. B împotriva sentinței nr. 214 din 03.04.2009, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 noiembrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red./25.01.2010

Tehnored./2ex./29.01.2010

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Dorina Vasile, Vasile Susanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1178/2009. Curtea de Apel Galati