Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1181/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--25.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1181
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 595/CA din 26.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată, depune în dovedire chitanța nr. 058/14.04.2009 în sumă de 900 lei, reprezentând onorariu de avocat și concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE T, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.587 lei achitată de reclamant cu chitanța seria - nr. -/01.10.2007, reprezentând taxa de primă înmatriculare
Prin sentința civilă nr.595/CA din 26 mai 2009, fost admisă acțiunea formulată de reclamantul și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5.587 lei achitată de reclamant cu chitanța seria - nr. -/01.10.2007 reprezentând taxa de primă înmatriculare.
În motivare, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța a constatat că acesta prevede că " nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste. Astfel, art.90(I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate si cele provenind de pe piața internă si care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, (2007), taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Reclamantul, în anul 2007 achiziționat din Germania autoturismul marca FORD având număr de identificare SS-- și care a fost pentru prima dată înmatriculat în Germania la data de 20.08.2007, astfel cum rezultă din Dovada de înmatriculare aflată la fila 7 dosar.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat anterior, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepea.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 si 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art.90( I ) din Tratat și prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art.90(I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța a constatat că dispozițiile art.214 ind.1-214 ind.3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. A considera că reclamantul nu poate invoca încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Față de excepția inadmisibilității invocate de ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE T cu referire la.OUG nr. 50/2008, ce s-a respins, nu s-a putut însuși apărarea formulată de către pârâtă întrucât reclamantul a achitat la data de 01.10.2007, deci anterior intrării în vigoare a prevederilor OUG nr. 50/2008 (OUG 50/2008 a intrat în vigoare la 01.07.2008).
Esențială este norma legală aplicabilă în momentul nașterii dreptului, iar dreptul reclamantului la restituire s-a născut la data achitării taxei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice T, solicitând modificarea sentinței atacate și în principal, rejudecarea cauzei, în sensul admiterii excepției formulate privind inadmisibilitatea acțiunii raportat a prevederile nr.OUG 50/2008 iar în subsidiar, pe fondul cauzei, admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și respingerea în rest a acțiunii.
Apreciază că sentința pronunțată de prima instanță a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Arată că reclamantul a formulat o cerere prin care a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare achitată, cerere înregistrată la. T și la care aceasta a răspuns prin adresă în sensul restituirii în parte a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în baza nr.OUG 50/2008.
În principal, susține că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii raportat la prevederile nr.OUG 50/2008, având în vedere faptul că la dat de 1 iulie 2008 intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, prin care s-au abrogat dispozițiile art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Pe fondul cauzei susține că în mod neîntemeiat instanța de fond a admis în totalitate acțiunea reclamantului, în condițiile în care organul fiscal a soluționat contestația formulată împotriva actului administrativ fiscal în temeiul căruia a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, în sensul admiterii în parte a acesteia și restituirii taxei rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule.
Învederează faptul că dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art. 11 din acest act normativ.
În concluzie, pentru aceste motive solicită admiterea recursului și modificarea sentinței potrivit motivelor invocate.
Reclamantul intimat a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurenta cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Sunt neîntemeiate criticile vizând modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, prima instanță reținând în mod corect că însăși obligarea la plata unei taxe care nu are un suport material echivalează cu existența unui act administrativ. În plus, apariția nr.OUG50/2008 nu constituie un motiv de inadmisibilitate a acțiunii, aceasta nefiind aplicabilă speței.
Cât privește fondul cauzei, Curtea apreciază ca neîntemeiată susținerea recurentei potrivit căreia în cauză ar trebui avută în vedere apariția nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare, astfel încât reclamantului i s-ar cuveni doar diferența dintre taxa de primă înmatriculare, achitată în baza dispozițiilor Codului fiscal, și taxa pe poluare ce ar urma să fie achitată în baza nr.OUG 50/2008. Concluzia se impune întrucât cele două acte normative constituie temeiuri de drept diferite și întrucât însăși denumirea taxelor reglementate prin acestea denotă scopuri diferite.
Conform dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme nu sunt însă aplicabile speței de față, Curtea reținând că taxa specială a fost încasată în baza dispozițiilor Codului fiscal în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, dispoziții care au fost apreciate ca fiind contrare normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamant cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Totodată, cu privire la fondul raporturilor juridice, Curtea subscrie argumentației juridice din considerentele hotărârii atacate vizând aplicabilitatea directă în ordinea internă de drept a României a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, reținând totodată că articolele 2141-2143din Codul fiscal au fost abrogate.
Având în vedere considerentele menționate, constatând neîntemeiat recursul promovat, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. urmează a-l respinge ca atare.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod proc civ, Curtea va obliga recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimată în cuantum de 900 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.595/CA/26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
Obligă pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant în cuantum de 900 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red.D/03.11.2009
Tehnodact / 2 ex./03.11.2009
Prima instanță: Tribunalul
Judecător:
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Răzvan Pătru, Maria Cornelia
