Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1190/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--19.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1190
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘ:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
JUDECĂTOR:
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 465/CA/28.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestația act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avo cat în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul părții în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar în dovedire chitanța nr. 173/21.10.2009 în sumă de 1000 lei și concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice T, anularea actului administrativ în baza căruia s-a achitat taxa de primă înmatriculare conform chitanței seria nr. -/08.08.2007 emisă de către pârâta T în sumă de 5.124 lei, obligarea pârâtei T la restituirea sumei de 5.124 lei (actualizată cu rata dobânzii legale, de la data achitării și până la data restituirii sume), plătită cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule la prima înmatriculare, conform chitanței seria nr. -/08.08.2007, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 465/CA/28.04.2009 a Tribunalului Timișs-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice
S-a dispus anularea actului administrativ în baza căruia s-a achitat taxa de primă înmatriculare conform chitanței seria nr. -/08.08.2007 emisă de către pârâta T în sumă de 5.124 lei.
A fost obligată pârâta să restituie către reclamant suma de 5.124 lei cu dobânda legală conform prevederilor art. 124 Cod procedură fiscală.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli parțiale de judecată.
În motivarea hotărârii s-au reținut, în esență, următoarele:
Analizând disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța a constatat că acesta prevede că " nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90(I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, se remarcă că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă de la toate autoturismele ș autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât ș situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului ș unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, si reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Reclamantul, în data de 31.07.2007 a achiziționat din Germania autoturismul marca Mercedes-Benz, fabricat în 2001, (filele 23-25 dosar - Certificat de înmatriculare și carte de identitate a autovehiculului traduse din limba germană, privind autoturismul cumpărat de reclamant, autovehicul folosit) și care a fost pentru prima dată înmatriculat în Germania la data de 24.09.2001, astfel cum rezultă din actele enunțate.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat anterior, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepea.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 si 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art.90( I ) din Tratat și prin modificarea Codului Fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme ș autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art.90(I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 ind.1-214 ind. 3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant în cuantum de 5.124 lei RON, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90(i) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare . înainte de aderare, sunt obligatorii pentru . România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
A considera că reclamantul nu poate invoca încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90(I) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, persoană fizică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a i se restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din străinătate.
Prin urmare, actul administrativ-fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituire a taxei depuse de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice T, sens în care s- dispus, la cererea formulată în acest sens de către reclamant și anularea actului administrativ în baza căruia s-a achitat taxa de primă înmatriculare conform chitanței seria nr. -/08.08.2007 emisă de către pârâta pentru suma de 5.124 lei.
Considerând demonstrată încălcarea art.90(I) din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantului stabilind că taxa a fost ilegal încasată la data de 08.08.2007 (fila 26 dosar - copia chitanței seria nr. -/08.08.2007 ) și a obligat pârâta să o restituie.
-l pe reclamant în mod nelegal de suma de 5.124 lei RON de la data plătii sumei - 08.08.2007, pârâta datorează și dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, cu dobânda calculată în condițiile prevăzute de art. 124 Cod procedură fiscală.
În cauza de față mai sunt de semnalat și precizat următoarele, față de excepția inadmisibilității invocate de Administrația Finanțelor Publice T cu referire la.OUG nr. 50/2008, ce se va respinge, raportat la prevederile art. 137 alin.1 proc. Civ.și la prevederile art.28 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
Nu s-a putut însuși apărarea formulată de către pârâtă privitoare la invocarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, întrucât reclamantul a achitat la data de 08.08. 2007, cu chitanța seria nr. -/08.08.2007 taxa în litigiu. Deci anterior intrării în vigoare a prevederilor OUG nr. 50/2008 (OUG 50/2008 a intrat în vigoare la 01.07.2008).
Esențială este norma legală aplicabilă în momentul nașterii dreptului, iar dreptul reclamantului la restituire s-a născut la data achitării taxei.
În privința reclamantului, raportat la starea de fapt existentă în speța dedusă judecății au importanță, alături de cele redate anterior, faptul că, în luna iulie 2007 fost achiziționat din Germania autoturismul fabricat și înmatriculat prima dată în Germania în anul 2001, conform actelor acestuia (filele 23 - 25 dosar - Certificat de înmatriculare și carte de identitate a autovehiculului traduse din limba germană, privind autoturismul cumpărat de reclamant, autovehicul folosit), deci că este vorba de un autoturism second-hand importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene anterior intrării în vigoare a reglementării interne reprezentată de către OUG nr. 50/2008, intrată în vigoare la 1.07.2008.
Față de prevederile art. 275 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată parțiale față de reclamant, întrucât, la primul termen de judecată pârâta a depus la dosar întâmpinare în care a precizat că este de acord cu admiterea în parte a acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, solicitând admiterea recursului formulat ca temeinic ș legal, modificarea în tot a sentinței atacate, în principal, pe cale de excepție admiterea excepției inadmisibilității acțiunii față de prevederile nr.OUG 50/2008 iar în subsidiar, pe fondul cauzei, admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul taxei pe poluare și totodată solicită respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată.
Solicită și respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data plății și până la data restituirii efective, ca nelegal și inadmisibil în materie fiscală, pre cum și respingerea cererii privind obligarea pârâtei Timișoara la plata cheltuielilor de judecată și reducerii onorariului de avocat la suma de 200m lei.
Consideră că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Având în vedere că sentința atacată a fost dată cu drept de apel, solicită să nu se limiteze la motivele de recurs prevăzute de art. 304.pr.civ. și să fie soluționată cauza sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3041.pr.civ.
În principal pe cale de excepție, solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii față de prevederile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
fondul cauzei solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor OU. nr. 50/2008 pentru restituirea taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 precum și respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru autoturismul în cauză.
Mai precizează faptul că dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art. 11 din acest act normativ.
Solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data plății și până la restituirea efectivă și integrală, ca lipsit de temei legal.
Mai învederează faptul că în conformitate cu prevederile art. 2 din nr.OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 se plătește exclusiv în cazul în care obligația bănească este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără a se arăta rata dobânzii.
În speță, obligația de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în temeiul prevederilor art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu este purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului plătitor, neexistând dispoziții legale care să prevadă ca această obligație de plată este purtătoare de dobânzi și, în mod evident, neexistând nici prevederi contractuale în acest sens în lipsa vreunui contract.
În aceste condiții, aferent taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, organele fiscale nu au calculat niciodată dobânzi pentru plata cu întârziere a taxei, întrucât nu există un temei legal care să permită acest lucru, în lipsa unui termen de plată a taxei.
Ca urmare, în condițiile în care taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu este purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului plătitor, cu ocazia acesteia de către contribuabili, în conformitate cu principiul echivalenței juridice, această taxă continuă să fie nepurtătoare de dobânzi și în situația inversă, respectiv în momentul în care se pune problema restituirii taxe3i de la bugetul de stat.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea ca neîntemeiată, având în vedere faptul că încasarea taxei speciale de primă înmatriculare nu s-a făcut în mod incorect și abuziv de către Timișoara, ci în baza prevederilor art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Nu în ultimul rând solicită reducerea onorariului de avocat la suma de 200 lei.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare plătite de domnia sa pentru înmatricularea în România, în anul 2007, unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene.
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantului și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice T la restituirea către reclamant a sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare plătită anterior de acesta, cu dobânda legală, calculată de la data plății taxei.
Tribunalul Timișa motivat admiterea cererii, în esență, pe incompatibilitatea acestei taxe cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta a invocat inadmisibilitatea acțiunii reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, iar în subsidiar a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantului, invocând, de asemenea, intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ care nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor expuse în considerentele hotărârii recurate.
Cu privire la critica privind acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, Curtea observă că instanța de fond a dispus obligarea autorităților fiscale atât la plata taxei de primă înmatriculare, cât și la plata dobânzilor legale.
În această privință, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul d e Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia " prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal", precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora "prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat".
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.
Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală,"pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere".
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de primă înmatriculare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, Curtea consideră ca nefiind întemeiată critica formulată în recurs, în sensul că nu este purtătoare de dobânzi suma datorată de pârâtă cu titlul de taxă de primă înmatriculare
Cu privire la critica adusă obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea subliniază că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamantă, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu.
Or, instanțele au constatat în prezenta cauză temeinicia acțiunii formulate de reclamantă.
În aceste condiții, nu se poate reține legalitatea refuzului de restituire a sumei manifestat de pârâtă, iar obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă, a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea litigiului judiciar.
Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 465/CA/28.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora " partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 1000 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 465/CA/28.04.2009, pronunțată de tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă pârâta recurentă la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
țată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
PREȘ JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./26.10.2009
Tehnodact /2 ex./26.10.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător Mărușteru
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat