Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1211/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 08.07.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1211
Ședința publică din data de 27 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - GRUP SRL, împotriva sentinței civile nr.681/22.04.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad în contradictoriu cu pârâta intimată DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, având ca obiect contestație act administrativ fiscal
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantei recurente avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea pârâtei intimat și concluzii scrise din partea reclamantei recurente.
Reprezentantul reclamantei recurente nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și nemaifiind alte cereri sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele arătate în concluziile scrise și în cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 681/22.IV.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada admis excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta - Grup SRL împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice A, pentru anularea în parte a Deciziei nr.103/13.02.2008, a Deciziei de impunere nr.437/2007, a Raportului de inspecție fiscală nr.6428/20.11.2007 și obligarea la rambursarea TVA în sumă de 80.510 lei și a respins cererea de chemare în garanție a - SRL.
În motivare s-a reținut că, prin acțiunea înregistrată la data de 11.07.2008 și precizată (fila 89), reclamanta - Grup SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A și a cerut anularea Deciziei nr.103/13.02.2008, a Deciziei de impunere nr.439/2007, a Raportului de inspecție fiscală nr.6428/20.11.2007 și rambursarea TVA în sumă de 80.510 lei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin decontul depus la Administrația Finanțelor Publice L cu nr.21150/21.12.2006 a solicitat rambursarea soldului negativ de TVA în sumă de 96.558 lei aferent perioadei 1.08.2004 - 31.12.2006, dar ca urmare inspecției fiscale s-a emis Decizia de impunere nr.339/30.07.2007, decizia contestată și desființată prin Decizia nr.1109/22.10.2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice A, efectuându-se o nouă inspecție fiscală finalizată prin Raportul de inspecție fiscală nr.6428/20.11.2008, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligații fiscale suplimentare de 80.510 lei reprezentând TVA, pentru care s-a emis Decizia de impunere nr.439/20.11.2007. Organul de control a considerat că nu era îndreptățită să deducă TVA în sumă de 80.510 lei pentru bunurile achiziționate de la - SRL O, în condițiile în care acest furnizor nu a fost identificat cu sediul declarat, nu a colectat TVA aferent facturilor și nu a depus declarații de impozite și taxe la Administrația Finanțelor Publice
Împotriva deciziei de impunere, reclamanta a formulat contestație care însă a fost respinsă prin Decizia nr.103/13.02.2008, organul de soluționare însușindu-și concluziile inspecției fiscale.
Reclamanta a considerat că actele administrativ fiscale sunt nelegale și că este îndreptățită la rambursarea integrală a sumei de 96.558 lei TVA, întrucât deține documente fiscale în baza cărora s-au executat plăți către diverși furnizori, facturi întocmite în conformitate cu dispozițiile art.155 (5) și a plăți TVA asupra acestor facturi, iar furnizorul mărfurilor facturate este de asemenea persoana impozabilă, plătitor de TVA conform art.150 (1) din Legea nr.571/2003.
Reclamanta a formulat și cerere de chemare în garanție a - SRL O (fila 3, 82, 83), cu motivarea că această societate este cea care a emis facturile nedeductibile de TVA din punct de vedere al Direcției Generale a Finanțelor Publice A și să fie obligată aceasta la plata sumei de 80.510 lei.
Prin întâmpinare și concluziile scrise pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Aac erut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că organul fiscal a respins de la rambursare suma de 80.510 lei reprezentând TVA pentru care societatea reclamantă și-a exercitat dreptul de deducere, în condițiile în care TVA este aferentă unor facturi emise de o societate care nu funcționează cu sediul declarat, nu are angajați, nu depune declarație de impozite și taxe, iar facturile fiscale nu conțin elementele obligatorii înscriși la art.155 (8) Cod fiscal și în această situație nu putea presta serviciile și operațiunile înregistrate de reclamantă, fiind invocate astfel prevederile art.145 (3) (8).
În cauză instanța a încuviințat și s-a efectuat o expertiză judiciară de către consultantul fiscal.
Concluziile raportului de expertiză sunt acelea că reclamanta are drept de deducere a TVA în sumă de 80.510 lei, nedatorând obligația suplimentară stabilită prin decizia de impunere în acest cuantum reprezentând TVA, întrucât la data întocmirii facturilor - SRL era contribuabil activ plătitor de TVA, iar facturile emise cuprind toate elementele prevăzute la art.155 (8).
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că verificarea societății reclamante s-a efectuat urmare a Deciziei nr.1109/22.10.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A și a avut ca obiectiv soluționarea rambursării soldului negativ al aferentă perioadei 01.08.2004-31.11.2006 în sumă de 96.558 lei în baza decontului depus de reclamantă la Administrația Finanțelor publice L la 21.12.2006.
Prin raportul de inspecție fiscală (filele 25-30) din 15.11.2007, s-a stabilit că reclamanta nu are dreptul de deducere a TVA înscrisă în facturile emise de către - SRL O, prin care au fost achiziționate de către reclamantă apă carbogazoasă, frigider, aragaz, cuptor cu microunde, respectiv prestare lucrări de construcții pe motivul că operațiunile menționate în facturi nu sunt reale, în condițiile în care - SRL nu a depus declarații de impozite și taxe la Administrația Finanțelor Publice O, nu funcționează la sediul declarat, nu este înregistrată în evidențele Inspectoratului Teritorial d e Muncă B, neavând angajați și în această situație nu avea cum să realizeze construcția motelului în mod legal.
Instanța a înlăturat concluziile expertizei și a apreciat că actele administrativ fiscale atacate sunt legale pentru următoarele considerente:
Motivul pentru care organul fiscal a considerat că reclamanta nu are drept de deducere a TVA în sumă de 80.510 lei aferent facturilor fiscale emise de - SRL, a fost acela că aceste documente contabile nu conțin elementele obligatorii prevăzute de art.155 (8) din Legea nr.571/2003 așa cum cere art.145 (8) lit.a din aceeași lege.
Astfel, potrivit art.145 (8) lit. a din Legea nr.571/2003, în vigoare la data operațiunilor pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii - cu factura fiscală care cuprinde informațiile prevăzute de art.155 (8) -.
Din verificarea facturilor depuse în dosar se constată că acestea nu cuprind toate mențiunile cerute de art.155 (8) elementele obligatorii, lipsă fiind cele reținute de organul de soluționare a contestațiilor în Decizia nr.103/13.02.2008 (filele 16, 17) și ca urmare nu pot fi considerate documente justificative în înțelesul Legii nr.82/1991.
Ori, TVA nu poate fi dedusă în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA. În acest sens pronunțându-se Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia V/15.01.2007 obligatorie, astfel instanța va aprecia că reclamanta nu este îndreptățită să deducă TVA în sumă de 80.510 lei aferentă facturilor fiscale emise de - SRL O și în consecință va respinge acțiunea.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, din oficiu instanța a pus în discuție admisibilitatea acestei cereri raportat la prevederile art.17, 25, 212 (3) și (4) din nr.OG92/2003.
Instanța a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție a - SRL O, întrucât în cauză subiecte al raportului juridic fiscal este statul reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică și reclamanta în calitate de contribuabil (debitor), iar în cazul în care obligația de plată nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin în condițiile legii persoanele menționate la art.25 (2) lit. a-f Cod procedură fiscală.
Chemata în garanție nefiind o persoană din cele menționată la art.25 și nici din cele prevăzute de art.212 Cod procedură fiscală, nu poate fi obligată la plata obligației fiscale în locul reclamantei.
În consecință, instanța a admis excepția și în temeiul art.137 Cod procedură civilă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
În cauză a declarat recurs reclamanta - GRUP SRL solicitând modificarea sentinței conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și admiterea acțiunii.
Recurenta critică prima instanță pentru că a ignorat concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, deși aceasta a concluzionat că societatea are drept de deducere a TVA, întrucât la data întocmirii facturilor - SRL era contribuabil activ, plătitor de TVA, iar facturile emise cuprind toate elementele prevăzute la art. 155(8).
Este greșită și respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a - SRL O, întemeiată pe art.60 și următoarele Cod procedură civilă, știut fiind că nerambursarea integrală a TVA-ului în cuantum de 96.558 lei către FPA se datorează pe de o parte actelor și faptelor culpabile ale - SRL O, iar pe de altă parte ca și chemată în garanție este beneficiara care a încasat integral prețul lucrărilor de construcții executate, inclusiv TVA-ul aferent.
Se mai apreciază că, în situația în care instanța ar dispune respingerea atât a acțiunii principale cât și a cererii de chemare în garanție - GRUP SRL ar fi prejudiciată, deși este îndreptățită în temeiul legii Codului fiscal de a beneficia de rambursarea integrală a TVA-ului, inclusiv suma de 80.510 lei.
Pe fondul cauzei recurenta consideră că dreptul la rambursarea integrală a TVA-ului dedus în sumă totală de 96.558 lei, inclusiv suma de 80.510 lei, întrucât societatea întrunește în totalitate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 146 din Legea 571/2003, raportat la dispozițiile art. 155(8) Cod fiscal, în sensul că deține documente fiscale în baza cărora sau executat plăți către diverși furnizori,respectiv facturi întocmite în conformitate cu dispozițiile art. 155 alin. 5, societatea petentă plătind inclusiv TVA-ul acestor facturi, drept pentru care are dreptul de a și-l deduce d.v fiscal.
Furnizorii societății petente sunt de asemenea persoane impozabile, plătitori de TVA, conform art. 150 din Legea nr.571/2003.
Prin raportul de expertiză contabilă judiciară dispus în cauză, expertul contabil a constatat că organele de inspecție fiscală nu au acordat reclamantei dreptul de deducere a TVA în sumă de 80.510 lei aferentă facturilor emise de - SRL O, situația facturilor fiind prezentată în anexa 2.
Din materialul documentar examinat rezultă că obiectul facturilor îl reprezintă livrări de bunuri și lucrări de construcții; facturile sunt emise de - SRL O, persoana impozabilă, înregistrată ca plătitor de TVA la data emiterii facturilor, așa cum rezultă din adresa nr. 5644/19.01.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului - GRUP SRL este persoana impozabilă, înregistrată ca plătitor de TVA.
Față de cele prezentate mai sus, consideră că sunt îndeplinite cerințele art. 145 alin. 3) din Codul fiscal, privind dreptul de deducere, precum și cele ale art. 145 alin. 8) din Codul fiscal privind deținerea documentelor necesare pentru justificarea dreptului de deducere a taxei, consideră că sunt respectate condițiile prevăzute la art. 155 alin 1) din Codul fiscal și întrunite cerințele impuse documentelor justificative de deducere a taxei, prevăzute la art. 155 alin. 8) din Codul fiscal.
De asemenea reclamanta consideră că are dreptul al deducerea sumei de 80.510 lei și prin urmare este îndreptățită la rambursarea sumei de 96.558 lei.
Se mai arată că soluția este criticabilă și pentru că s-a reținut că societatea nu deține documentele justificative prevăzute de Legea nr. 82/1991 fără a face precizări în acest sens.
Examinând recursul reclamantei în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
Problema care se pune în litigiu este cea privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de legislația fiscală, de documentele prezentate de reclamantă la pârâta PAp entru rambursarea unui TVA în sumă de 80.510 lei, aferentă perioadei 1.VIII.2004 - 30.XI.2006.
În Raportul de inspecție fiscală nr.439/2007 s-a constat că TVA este aferentă unor facturi emise de o societate care nu funcționează la sediul declarat, nu are angajați și nu depune declarații de impozite și taxe, iar facturile fiscale nu conțin elementele obligatorii înscrise la art. 155 alin. 8 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 145 alin. 8 Cod procedură fiscală, pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii, cu unul din următoarele documente: pentru TVA datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestare ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factura fiscală care cuprinde informațiile prevăzute la art. 155 alin. 8) și este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA. Beneficiarii serviciilor prevăzute la art. 150 alin.1 lit. b) și art. 151 alin. 1 lit. b) care sunt înregistrați ca plătitori de TVA, justifică taxa dedusă, cu factura fiscală, întocmită potrivit art. 155 alin. 4.
Art. 155 alin. 1 Cod procedură fiscală prevede că orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA, are obligația să emită factura fiscală pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate, către fiecare beneficiar. Persoanele impozabile, care nu sunt înregistrate ca plătitor de TVA, precum și contribuabilii inactivi, ale căror certificate de înregistrare fiscală au fost suspendate prin ordin al președintelui Agenției naționale de Administrare Fiscală, nu au dreptul să emită facturi fiscale și nici să înscrie taxa pe valoarea adăugată prin livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate către altă persoană, în orice documente emise.
Art. 155 alin. 8 Cod procedură fiscală prevede că factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informații: seria și numărul facturii; data emiterii facturii; numele adresa și codul d e înregistrare fiscală al persoanei care emite factura; numele adresa și codul d e înregistrare fiscală, după caz, al beneficiarului de bunuri sau servicii;denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate; valoarea bunurilor sau serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată; cota de TVA sau mențiune scutit cu drept de deducere, scutit fără drept de deducere, neimpozabil sau neinclus în baza de impozitare, după caz; valoarea TVA pentru operațiunile taxabile.
Art. 155 alin. 8Cod procedură fiscală modificat de art. 1 pct. 79 OG nr.83/2004 a prevăzut că factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informații: seria și numărul facturii; data emiterii facturii; numele, adresa și codul d e identificare fiscală ale persoanei care emite factura; numele, adresa și codul d e identificare fiscală, după caz, ale beneficiarului de bunuri sau servicii; denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate; prețul unitar fără TVA și baza de impozitare pentru fiecare cotă sau scutire; cota TVA aplicată sau mențiunile: scutit cu drept de deducer3, scutit fără drept de deducere, neimpozabil, supus regulilor speciale, după caz; pentru operațiunile supuse taxării inverse se menționează obligatoriu"taxare inversă";suma taxei pe valoarea adăugată de plată, pentru operațiunile taxabile, cu excepția cazurilor în care se aplică reguli speciale prevăzute pentru norme metodologice.
Facturile fiscale verificate emise de furnizorul - SRL O, au fost întocmite cu omisiuni în privința cantității mărfurilor care s-au încheiat, în ceea ce privește adresa cumpărătorului, a cotei TVA sau denumirea serviciilor prestate.
Deci documentele verificate de pârâtă nu îndeplinesc cerințele legale enumerate, astfel că bine a fost respinsă acțiunea prin sentință, fără luarea în considerare a expertizei contabile efectuate în cauză care este irelevantă atâta timp cât aceasta nu a demonstrat inexistența omisiunilor din documentele prezentate de reclamantă, aspecte sub care criticile din recurs sunt nejustificate și recursul se respinge ca nefundat, cu aplicarea art. 304 alin. 1 Cod procedură civilă.
Curtea constată că recursul nu evocă nici un aspect care să demonstreze că reținerile din sentință sunt necorespunzătoare constatărilor pârâtei, recursul rezumându-se, în principal la reproducerea unor fragmente din expertiza contabilă, care însă este irelevantă în cauză astfel că bine a fost înlăturată ca probă în apărare de prima instanță, reținându-se și incidența deciziei în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu nr. V/15.2007.
Este nefondată și critica recurentei legată de invocarea Legii nr.82/1991 de către prima instanță, pentru că într-adevăr nerespectarea dispozițiilor legale fiscale din Codul d e procedură fiscală menționate în actele de impunere fiscală duc la concluzia că documentele prezentate de reclamantă nu îndeplinesc nici cerințele legii contabilității privind documentul justificativ.
Este legală și respingerea cererii de garanție formulată de reclamanta recurentă pentru că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 60 și următoarele Cod procedură civilă în litigiu, pentru că în raporturile de drept fiscal acestea nu sunt aplicabile, acestea născându-se doar între contribuabil și autoritatea fiscală, astfel că nu se poate pune problema căderii în pretenții prevăzută de legea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - GRUP SRL, împotriva sentinței civile nr.681/22.04.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Red. RO - 28.10.2009
Tehnored ML - 29.10.2009
2 expl/SM
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Ionel Barbă, Rodica
