Contestație act administrativ fiscal. Sentința 123/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 123

Ședința Publică din 8 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Pătru Răzvan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - - International T împotriva pârâtei Primăria Municipiului T - Direcția Economică - Serviciul Impozite și Taxe, având ca obiect contestație act administrativ.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 25.03.2009, care alături de încheierea de amânare de pronunțare din 01.04.2009, fac parte din prezenta hotărâre.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii în contencios administrativ constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub n-, reclamanta - - International T în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului T - Direcția Economică - Serviciul Impozite și Taxe, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: admiterea acțiunii reclamantei; anularea Deciziei de nr. - - din dat 14.02.2008; anularea Deciziei privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. - - din data de 14.02.2008; anularea Raportului de Inspecție Fiscală Nr. - - din de 14.02.2008; anularea Dispoziției nr. 16 din data de 22.04.2008, comunicată la data de 05.05.2008, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă în procedură administrativă prealabilă; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta - - International a mai solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/02.12.2004, suspendarea executării actelor administrative atacate până la soluționarea acțiunii.

În motivarea acțiunii, reclamanta - - International Taa rătat, în susținerea cererii de suspendare a executării Deciziei de nr. - - din data de 14.02.2008 și a Deciziei privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. - - din dat 14.02.2008, emise de pârâtă, că în conformitate cu prevederile art. 15, din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, că executarea actelor administrative de dispoziție contestate prin care a fost obligată la plata sumei de 595.912,00 lei și pentru care s-a pornit împotriva sa executarea silită în temeiul prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, fiind emisă somația nr. 1353 din 04.04.2008, reprezintă un caz bine justificat pentru a determina suspendarea actului administrativ atacat până la pronunțarea hotărârii de instanța de fond.

De asemenea, plata de către reclamantă a unei sume de peste 595 mii lei noi, este de natură să producă o pagubă iminentă, care nu poate fi oprită decât prin suspendarea executării actelor administra dispoziție contestate, mai ales că, până la emiterea actului de executare silită, instanța de judecată competentă nu s-a pronunțat asupra legalității sau nelegalității titlurilor executorii mai sus menționate.

Reclamanta solicită ca soluționarea cererii de suspendare să fie făcută fără plata vreunei cauțiuni, deoarece în cauză nu sunt incidente prevederile art. 215 aliniat (2) din nr.OG 92/2003, modificată și republicată, privind Codul d e procedură fiscală.

Pe fondul acțiunii, reclamanta arată că la data de 14.02.2008 numitele și, consilieri în cadrul Inspecție Fiscală Persoane Juridice din Direcția Fiscală a Municipiului T au emis actele de dispoziție contestate, prin care au stabilit în sarcina societății noastre obligarea la plata unei sume în valoare totală 595,912,00 lei reprezentând, impozit pe clădiri, calculat în perioada 2004 - 2004, în sumă totală de 70.365,00 lei; impozit asupra mijloacelor de transport declarat, calculat în perioada 2004 - 2007, în sumă totală de 4.908,00 lei; impozit asupra mijloacelor de transport nedeclarat, calculat în perioada 2004 - 2007, în sumă totală 13.90,00 lei; taxă afișaj calculată în perioada 2007 în sumă de 29 lei și impozit pe spectacole (discotecă) calculat în perioada 2005 - 2007 în sumă totală de 506.710,00 lei.

Organul de control și-a motivat măsurile dispuse prin aceea că în perioada la care face referire, 2004 - 2007, reclamanta a încălcat prevederile Legii nr. 571/2003, modificată și republicată, OG44/2004 modificată și prevederile nr.OG 92/2003, modificată și republicată privind Codul d e procedură fiscală, astfel taxele datorate la bugetul local au fost apreciate șl calculate la valoarea de 595.912,00 lei.

Deoarece reclamanta nu a fost de acord cu aprecierile organului constatator, a înregistrat la data de 03.03.2008 la Direcția Economică - Serviciul Impozite și taxe - din Carul Primăriei Municipiului Toc ontestație, care a fost înregistrată sub nr. - -.

La data de 22.04.2008, prin Dispoziția nr. 16, comunicată la data de 05.05.2008, pârâta, prin serviciul de soluționare a contestațiilor, a respins contestația formulată ca fiind neîntemeiată, menținând în totalitate, constatările și măsurile dispuse de organul de control prin actele administrative de dispoziție contestate.

Reclamanta arată că impozitul pe clădiri, atât cel declarat cât și cel nedeclarat, a fost calculat în mod eronat în perioada analizată 2004 - 2007, iar chiar dacă acest impozit s-ar datora bugetului local, acesta nu este calculat în mod corect și cu respectarea exigențelor legale, în speță prevederile Legii nr. 571/2003, modificată și republicată, privind Codul fiscal.

Organul constatator nu a avut în vedere, la stabilirea creanței bugetare nici vechimea construcțiilor în cauză, nici suprafețele reale ale construcțiilor aflate în litigiu și nici coeficientul de amortizare acestora.

Impozitul asupra mijloacelor de transport aparținând reclamantei a fost calculat în mod eronat mai ales datorită faptului că multe dintre mijloacele de transport impozitate nu mai aparțin acesteia, în perioada supusă controlului fiscal, aceste mijloace de transport fiind casate și predate la societățile colecționare de fier vechi.

Reclamanta arată că următoarele mijloace de transport, pentru care a fost calculat impozit și care nu mai există în realitate, sunt: Autotractor identificat cu serie de șasiu nr. -, 19T H, mijloc de transport casat și predat la fier vechi din anul 2006; nr. 2587 S casată și predată la fier vechi din luna noiembrie 2004; Autoutilitara identificată cu serie de șasiu -, sm -, capacitate cilindrică 4085 cmc, casată și predată la fier vechi din luna iunie 2005; Autoturism 1304, identificată cu serie de șasiu -, capacitate cilindrii 1557 cmc, casată și predată la fier vechi din luna iunie 2005;

Autoturism 1304, identificată cu serie de șasiu -,capacitate cilindric 1557 cmc, casată și predată la fier vechi din luna iunie 2005;Autoutilitară Volkswagen Transporter, identificată cu serie de șasiu -02373 sm -, capacitate cilindrică 1913 cmc, casată și predată la fier vechi din luna iunie 2005.

De asemenea arată că organul de control din cadrul Serviciului Inspecție Fiscal Persoane Juridice din Direcția Fiscală a Municipiului T cu ocazia efectuării controlului a stabilit un așa zis "impozit pe spectacole(discotecă)" stabilind și obligându-ne la plata unor taxe, cu acest titlu, în valoare totală de 506.710,00 lei cu toate că reclamanta nu a desfășurat - nici în perioada analizată și nici în prezent - activități de discotecă la punctul de lucru din T-/A, județul

Pentru acest spațiu reclamanta desfășoară activități de bar cod 5540, autorizată cu acordul nr. 1526 din 08.02.2005 de Primăria Municipiului T, cu muzică în scop ambiental / lucrativ pentru care a deținut și deține în continuare Autorizație nr. - din 24.11.2004, nr. - din 06.09.2006 și nr. - din 26.01.2008.

Singurul motiv și singura "prevedere legală" în virtutea cărora organul constatator a stabilit în sarcina reclamantei un impozit în valoare totală de 506.710,00 lei pentru faptul că ar fi desfășurat activități de discotecă l-a constituit mențiunile eronate făcute în registrul de casă, în perioada decembrie 2004 - iunie 2005, de un angajat al reclamantei, identificat sub numele de, angajat care în loc să menționeze în registrul de casă "încasări bar" a menționat "încasări discotecă", această menționare eronată a fost rectificată în perioada 29 - 30 iunie 2005 când la sesizarea fostei contabile a reclamantei societății asociatul unic al societății a emis Hotărârea AGA Nr. 15 din 29.06.2005, prin care a dispus, faptul că începând cu data de 01.07.2005 în toate evidențele contabile și în bonurile de încasă punctul de lucru din T-/A, județul T se va menționa" încasări din bar", iar pe de altă parte pentru menționările eronate făcute până la data de 30.06.2005 să fie sancționat angajatul care are în responsabili respective.

De la data respectivă și până în prezent în registrul de casă nu s-a mai menționat "încasări discotecă" întrucât la acest punct de lucru al reclamantei se desfășoară numai activități de bar, iar organul constatator nu are nici o dovadă că la acest punct de lucru s-ar desfășura activități de spectacole pentru care s-ar impune plata unui impozit.

Pârâta Primăria Municipiului T - Direcția Economică - Serviciul Impozite și Taxe a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiuni reclamantei ca nefondată și neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâta Primăria Municipiului T - Direcția Economică - Serviciul Impozite și Taxe arată că impozitul pe clădiri, a fost stabilit conf. dispozițiilor art.253 din Legea nr. 571/2 privind Fiscal, HG 44/2004 privind normele de aplicare a Fiscal, avându-se in vedere declarațiile fiscale de impunere obligatorii depuse de reclamanta si documentele contabile a dispoziția organului fiscal de către reclamantă constând in balanțe de verificare, liste de inventariere, facturi, procese verbale de punere in funcțiune, fișele mijloacelor fixe.

În cazul persoanelor juridice impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei prevăzute la alin.2 al art. 253, stabilita de către consiliul local, asupra valorii de inventar a clădirii, și nu se are in vedere suprafața acesteia.

Din anul 2004 si pana in anul 2007 limita maxima a acestei cotei mai sus era, in conf. cu disp. art. 253.fisc. de 1%. Până in anul 2007 Consiliul Local al Municipiului T stabilit cota de 1% conf. HCL 144/2003 mod. prin HCL 1/2004, HCL 109/2004, HCL 375/2005. Începând cu anul fiscal 2007, art.253 a fost modificat prin Legea nr. 343/2006 stabilind limita maxima a cotei menționate mai sus la 1,5%, maxim însușit de către Consiliu Local pe care l-a cuprins in HCL 575/2006.

Pentru a se reduce valoarea impozabila conf. alin 4 al art. 253.fisc, si pentru a beneficia de aceste dispoziții legale reclamanta trebuia sa fi recuperat integral, pe calea amortizării, valoarea clădirilor.

Pârâta arată că obligațiile accesorii de plata constând in majorări, penalități întârziere și dobânzi de întârziere au fost reținute in sarcina reclamantei, acestea fiind născute prin efectul legii, urmare a neachitării la termen a obligației principale, potrivit art. 108 alin.1 din OG 92/2003 publicata in 2004 privind Codul d e procedură fiscală.

Dispozițiile legale cu privire la majorările de întârziere au fost reiterate în dispozițiile art. 120 OG 92/2003 privind proc. fisc. republicata in anul 2007.

Termenul de plata a impozitului pe clădiri este prevăzut la art. 255. fiscal, prevedea începând cu anul 2004 pana in anul 2006 inclusiv, plata impozitului in patru egale, stabilind un termen trimestrial, iar din anul 2007 prevede plata acestei sarcini fi in doua rate egale stabilind un termen semestrial de plata.

Impozitul pe mijloc de transport reținut si stabilit de către organul fiscal a fost reținut în mod legal, reclamanta nerespectând dispozițiile legale in vigoarea cuprinse în OG 82/2000 privind autorizarea agenților economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum si de dezmembrare a vehiculelor uzate, aprobată prin Legea nr. 222/2003.

Reclamanta pe durata desfășurării inspecției fiscale, nu a prezentat organului fiscal de control certificatul de distrugere, iar în lipsa acestui certificat, casarea autovehiculelor indicate de reclamantă nu prezintă relevanță, aceste mijloace de transport neputând fi scăzute de la plata impozitului pe mijloace de transport.

Pârâta arată că prin Hotărârea nr. 16/11.11.2004 Adunarea Generala a Asociaților decide deschiderea unui punct de lucru situat in T,- A, T, pentru desfășurarea activității de discoteca, solicitând Oficiului Registrului Comerț de pe lângă Tribunalul Timiș sa procedeze la înscrierea in registrul comerțului a unor mențiuni privind modificarea actului constitutiv, cerere admisă prin încheierea nr. 1356 din 17.11.2004.

De asemenea reclamanta în vederea derulării activității de discoteca hotărâta de AGA, a solicitat Primăriei Municipiului T aprobarea unei Cereri pentru emiterea acordului de funcționare pentru exerciții comerciale in care este cuprins orarul de funcționare a activității desfășurate în punctul de lucru situat T,- A, T, fiind înscris codul d e activitate 5540 cu denumirea (Discoteca).

Serviciul de Inspecție Fiscala Persoane Juridice din cadrul Direcției Fiscale a Municipiului T s-a adresat, prin adresa 689/14.02.2008, Oficiului Național al Registrului Comerțului, care a răspuns printr-o Furnizare de Informații prin care arata explicit că în punctul de lucru al reclamantei se desfășoară activitate de discotecă.

Pârâta Direcția Fiscală a Municipiului T din cadrul Primăriei Municipiului invocă în drept Legea nr. 571/203, OG nr. 92/2003, Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, Legea nr. 554/2004, OG nr. 82/2000, Hotărârea Guvernului nr. 2406/2004, HCL nr. 144/2003, HCL nr. 109/2004, HCL nr. 375/2005 și HCL nr. 575/2006.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Cât privește cererea pârâtei de redeschidere a dezbaterilor, instanța reține că aceasta a fost motivată pe împrejurarea că dosarul inițial a fost transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului formulat împotriva încheierii prin care Curtea de Apel Timișoaraa admis cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate.

Pârâta a arătat că ar fi prejudiciată în exercitarea dreptului său la apărare întrucât a depus la dosar înscrisuri care nu se regăsesc în dosarul completat după ce dosarul inițial a fost transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța subliniază că reclamanta s-a conformat cererii instanței și a depus la dosar copia acțiunii, a întâmpinării, a actelor fiscale atacate și a expertizei contabile efectuate în cauză.

Cât privește celelalte înscrisuri depuse de pârâtă la dosarul inițial, instanța observă că pârâta nu a justificat în nici un fel relevanța hotărârii AGA nr. 16/2004 și a certificatului constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului. Instanța amintește că a reținut că reclamanta desfășoară activitatea de discotecă, și că reclamanta nu a contestat nici o susținere a pârâtei cu privire la acest aspect.

Instanța subliniază totodată, că în prezenta cauză nu s-au mai solicitat alte probe spre administrare, că pârâta nu a formulat obiecțiuni la expertiza care i-a fost comunicată în luna noiembrie 2008 și că singurul motiv pentru care nu s-a putut soluționat a fost - începând din luna decembrie 2008 - faptul că dosarul inițial a fost transmis la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aceste condiții, întrucât pârâta nu a indicat care sunt acele înscrisuri care nu se regăsesc la dosarul completat după transmiterea dosarului inițial la Înalta Curte de Casație și Justiție, și care este relevanța acestor înscrisuri lipsă în soluționarea cauzei, instanța apreciază că solicitarea de redeschidere a dezbaterilor nu este întemeiată și conduce numai la tergiversarea judecării cauzei într-un termen rezonabil.

În consecință, instanța va respinge această cerere, considerând-o nefondată.

1. Obiectul litigiului:

În lunile decembrie 2007 și ianuarie 2008 reclamanta "- International" a făcut obiectul unei inspecții fiscale efectuat de către Direcția Fiscală a Municipiului T din cadrul Primăriei Municipiului T, cu privire la modul de stabilire, declarare și virare a sumelor datorate de reclamantă la bugetul local al municipiului

În urma acestei inspecții, pârâta Direcția Fiscală a Municipiului T din cadrul Primăriei Municipiului Tae mis Raportul de inspecție fiscală nr. --/14.02.2008 (atașat la filele 68-80 dosar) și Decizia de impunere nr. --/14.02.2008 (atașată la filele 62-63 dosar), prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 595.912 RON.

Conform actelor fiscale menționate anterior, reclamanta datora la bugetul local al municipiului T următoarele sume:

- 70.365 RON cu titlul de impozit pe clădiri și accesorii la impozitul pe clădiri (majorări de întârziere, dobânzi);

- 18.808 RON cu titlul de impozit pe mijloace de transport;

- 29 RON cu titlul de taxă de afișaj pentru anul 2007;

- - RON cu titlul de impozit pe spectacole și accesorii la impozitul pe spectacole (majorări de întârziere, dobânzi).

Reclamanta "- International" a solicitat în prezenta cauză anularea Deciziei de impunere nr. --/14.02.2008 și a Raportului de inspecție fiscală nr. --/14.02.2008, întocmite de către Direcția Fiscală a Municipiului T din cadrul Primăriei Municipiului T,

2. Aprecierea instanței:

2.1 Cu privire la taxa de afișaj:

Instanța constată că reclamanta nu a contestat taxa de afișaj stabilită prin decizia de impunere contestată. În consecință, instanța va reține că suma de 29 RON reprezentând taxă de afișaj, nu face obiectul contestației reclamantei.

2.2 Cu privire la impozitul pentru mijloacele de transport

Cu privire la impozitul pentru mijloacele de transport, instanța constată că reclamanta a contestat stabilirea impozitului suplimentar, susținând că mijloacele de transport au fost casate și predate la fier vechi.

Conform art. 261 alin. 1 din Codul fiscal (aprobat prin Legea nr. 571/2003), " orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel".

În privința modurilor de stingere a unei astfel de datorii fiscale, art. 264 alin. 2 din Codul fiscal prevede că "în cazul unui mijloc de transport care esteînstrăinat de o persoană în cursul unui an sau esteradiat din evidența fiscalăa compartimentului de specialitate al autorității de administrație publică locală,taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fostînstrăinat sauradiatdin evidența fiscală".

Totodată, Hotărârea de Guvern nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevede la punctul 118 litera b) că "impozitul pe mijloacele de transportse dă la scădere începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a avut loc înstrăinarea sau radierea."

Conform punctului 118 litera d) din Normele metodologice citate, "radierea, în înțelesul art. 264 alin. (2) din Codul fiscal, precum și al prezentelor norme metodologice, constă în scoaterea din evidențele fiscale ale compartimentelor de specialitate ale autorităților administrației publice locale a mijloacelor de transport care intră sub incidența pct. 122 alin. (2)".

La rândul său, punctul 122 din Normele metodologice citate, rare următorul conținut:

(1)"Pentru mijloacele de transport scăderea impozitului se poate face atât în cazurile înstrăinării acestora, potrivit prevederilor pct. 118 lit. c), cât și în cazurile în care mijloacele de transport respective sunt scoase din funcțiune.

(2) Mijlocul de transport scos din funcțiune corespunde mijlocului de transport cu grad avansat de uzură fizică, deteriorat sau care are piese lipsă, fiind impropriu îndeplinirii funcțiilor pentru care a fost creat.

Pentru mijlocul de transport pentru care contribuabilul nu mai poate face dovada existenței fizice, scăderea de la plata impozitului pe mijloacele de transport se face prin prezentarea unui document din care să reiasă că mijlocul de transport a fost dezmembrat, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea agenților economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor uzate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 222/2003, cu modificările ulterioare.

În lipsa documentului prevăzut mai sus, contribuabilul care nu mai poate face dovada existenței fizice a mijlocului de transport cu care figurează înregistrat în evidențele compartimentului de specialitate al autorităților administrației publice locale va prezenta o declarație pe propria răspundere din care să rezulte elementele de identificare a contribuabilului și a mijlocului de transport respectiv, documentul prin care a dobândit acel mijloc de transport, împrejurările care au condus la pierderea acestuia.

(3) Impozitul pe mijloacele de transport nu se dă la scădere pentru perioada în care acestea se află în reparații curente, reparații capitale sau nu sunt utilizate din oricare alt motiv, inclusiv din lipsa unor piese de schimb din rețeaua comercială sau de la unitățile de reparații de profil.

(4) Structurile teritoriale de specialitate ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor nu pot să radieze din evidențele proprii mijloacele de transport cu tracțiune mecanică, potrivit art. 47 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 85/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 31 ianuarie 2003, cu modificările ulterioare, dacă proprietarul nu prezintă certificatul de atestare fiscală prin care se atestă că are achitat impozitul pe mijloacele de transport aferent până la data de întâi a lunii următoare celei în care îndeplinește condițiile de scădere din evidențele fiscale:

a) în cazul înstrăinării mijlocului de transport; sau

b) în cazul în care mijlocul de transport respectiv este scos din funcțiune; și

c) numai dacă proprietarul care solicită radierea prezintă certificatul de atestare fiscală prin care atestă că are achitat impozitul aferent până la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a realizat transferul dreptului de proprietate al mijlocului de transport respectiv.

(5) Structurile teritoriale de specialitate ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor au obligația ca la înmatricularea autovehiculelor dobândite prin acte juridice între vii să solicite certificatul de atestare fiscală prin care se atestă că persoana care a înstrăinat mijlocul de transport respectiv are achitată taxa aferentă până la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a realizat transferul dreptului de proprietate.

(5) Actele de transfer al dreptului de proprietate asupra mijloacelor de transport trebuie să fie însoțite de un certificat de atestare fiscală emis de organele fiscale locale în a căror rază teritorială se află înregistrat fiscal mijlocul de transport. Prin certificatul de atestare fiscală se atestă achitarea la zi a tuturor obligațiilor bugetare locale scadente la data de întâi a lunii următoare înstrăinării. În certificatul de atestare fiscală nu se cuprind creanțele bugetare aflate în litigiu, în schimb se va menționa despre faptul că sunt în litigiu creanțe în cuantum de. lei.

(6) Înstrăinarea mijloacelor de transport fără respectarea prevederilor alin. (5) conduce la nulitatea actelor de înstrăinare a dreptului de proprietate. Nulitatea se sesizează de orice persoană interesată la instanța de judecată competentă. Declararea nulității actului de înstrăinare se comunică organului fiscal, contribuabililor implicați și unităților teritoriale ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor în vederea rectificării situației fiscale și evidenței privind înmatriculările auto.

(7) Mijloacele de transport noi, care nu au fost înmatriculate niciodată, înregistrate ca marfă în contabilitatea producătorilor sau dealerilor nu intră sub incidența prevederilor alin. (5) și (6)".

Având în vedere dispozițiile punctului 122 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, instanța a pus în vedere reclamantei - față de susținerile acesteia, potrivit cărora a predat mijloacele de transport spre dezmembrare - să depună la dosar documentul din care să reiasă că mijloacele de transport au fost dezmembrate, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea agenților economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor uzate.

Întrucât reclamanta nu a depus la dosar documentele din care să reiasă că mijloacele de transport au fost dezmembrate, instanța constată că susținerile acesteia sunt nefondate.

În consecință, instanța reține că reclamanta datorează impozitul aferent acestor mijloace de transport, astfel cum a fost stabilit prin actul fiscal contestat, în cuantum de 18.808 RON, contestația sa fiind, sub acest aspect, nefondată.

2.3 Cu privire la impozitul pe clădiri:

Cu privire la impozitul pe clădiri, instanța constată că din actele fiscale contestate nu rezultă care este modul de calcul al impozitului pe clădiri suplimentar stabilit de organele fiscale, aspect subliniat își în raportul de expertiză contabilă depus la dosar (la fila 14 dosar).

Din acest punct de vedere, instanța apreciază că legalitatea stabilirii acestui impozit prin actul fiscal contestat este afectată în mod grav, nefiind posibilă examinarea corectitudinii constatărilor menționate în raportul de inspecție fiscală și în decizia de impunere. Consecința acestei omisiuni este aceea că este imposibilă dovedirea afirmației conform căreia reclamanta ar datora vreo diferență de impozit pe clădiri conform acestor acte de impunere fiscală.

Instanța precizează că, potrivit art. 87 Cod de Procedură Fiscală, "decizia de impunere trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 43. Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), și categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă".

Totodată, conform art. 43 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;

c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;

d) obiectul actului administrativ fiscal;

e)motivele de fapt;

f) temeiul de drept;

g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;

h) ștampila organului fiscal emitent;

i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;

j) mențiuni privind audierea contribuabilului".

În raport cu dispozițiile legale menționate, instanța consideră că stabilirea unui impozit de către organul fiscal impune obligația de a indica categoria de impozit, baza de impunere, precum și cuantumul acestora și, implicit, modul de calcul al impozitului. Indicarea numai a cuantumului anual este insuficientă, având în vedere că stabilirea impozitului pe clădiri depinde de mai multe aspecte.

Astfel, conform art. 253 alin. 1 din Codul fiscal, "în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii". Potrivit art. 253 alin. 2 din Codul fiscal,"cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,25% și 1,50% inclusiv. La nivelul municipiului B, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului B".

În speță, instanța constată că raportul de inspecție fiscală, deși indică valoarea de inventar a unor clădiri dobândite de reclamantă în anul 2004, precum și cota de impozitare de 1,50%, nu menționează modul de calcul al impozitului respectiv.

Instanța subliniază, în acest context, că unul din principiile fiscalității, prevăzut de art. 3 litera b) din Codul fiscal, este principiul certitudinii impunerii, care impune, printre altele, ca "modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale".

Ținând seama de acest viciu de legalitate, instanța va lua în considerare faptul că în raportul de expertiză s-a stabilit modul de calcul al acestui impozit, mod de calcul în privința căruia pârâta nu a formulat obiecțiuni și nu a învederat incorectitudini sau erori de calcul.

În consecință, având în vedere și că reclamanta a fost de acord asupra cuantumului impozitului pe clădiri calculat prin expertiză, cuantum care nu a fost contestat nici de către pârâtă, instanța va reține corectitudinea calculului impozitului pe clădiri stabilit prin expertiza contabilă și va stabili că reclamanta datorează un impozit pe clădiri în cuantum de 38.371 RON, la care se adaugă suma de 16.754 RON cu titlul de accesorii (majorări de întârziere, dobânzi) la impozitul pe clădiri.

2.4 Cu privire la impozitul pe spectacole datorat de reclamantă:

Conform deciziei de impunere contestate, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 506.710 RON cu titlul de impozit pe spectacole și accesorii la impozitul pe spectacole (majorări de întârziere, dobânzi).

Organele fiscale au reținut că reclamanta desfășoară activitate de discotecă, conform cod 5540, fără a achita impozitul prevăzut de lege pentru această activitate.

Organele fiscale au calculat impozitul pe spectacole apreciind că, în condițiile în care reclamanta nu a depus declarații și nu a evidențiat separat acest impozit, se impune concluzia că se iau în calcul numărul de zile în care sunt evidențiate încasări în debitul contului 5311 "casa în lei".

Instanța reține, în privința dispozițiilor legale incidente în cauză, că, potrivit art. 273 alin. 1 din Codul fiscal,"orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiție sportivă sau altă activitate distractivă în România are obligația de a plăti impozitul prevăzut în prezentul capitol, denumit în continuare impozitul pe spectacole".

Totodată, conform art. 275 alin. 1 și 2 din Codul fiscal:

(1) În cazul unei manifestări artistice sau al unei activități distractive care are loc într-o videotecă sau discotecă, impozitul pe spectacole se calculează pe baza suprafeței incintei prevăzute în prezentul articol.

(2) Impozitul pe spectacole se stabilește pentru fiecare zi de manifestare artistică sau de activitate distractivă, prin înmulțirea numărului de metri pătrați ai suprafeței incintei videotecii sau discotecii cu suma stabilită de consiliul local, astfel*):

a) în cazul videotecilor, suma este de până la 1.000 lei [vechi];

b) în cazul discotecilor, suma este de până la 2.000 lei [vechi]".

Instanța subliniază că, potrivit art. 275 alin. 2 din Codul fiscal, impozitul pe spectacole se stabilește pentru fiecare zi de activitate distractivă (discotecă, în cazul reclamantei).

Instanța subliniază, în privința estimării venitului obținut de reclamantă din activitatea de discotecă, că reclamanta desfășoară și alte activități comerciale producătoare de venituri în afara organizării activității de discotecă, având încasări și din activitatea de vânzări de băuturi la bar.

În aceste condiții, nu se poate reține că toate zilele în care reclamanta a obținut venituri sunt și zile în care s-a organizat activitatea distractivă - discoteca.

Instanța subliniază, totodată, că reclamanta a solicitat și a obținut de la Primăria Municipiului T aprobarea unui orar pentru această activitate de discotecă (respectiv pentru zilele de joi,vineri și sâmbătă ale fiecărei săptămâni).

Totodată, instanța subliniază că organele fiscale nu au dovedit faptul că reclamanta nu a respectat orarul aprobat de autoritățile locale, respectiv că a organizat activitatea de discotecă și în alte zile decât cele astfel aprobate.

Instanța menționează totodată că în evidența contabilă a reclamantei au fost evidențiate zilele în care s-au emis bilete de intrare pentru discotecă.

În aceste condiții, instanța apreciază că este nefondată presupunerea organelor fiscale că reclamanta a organizat discotecă în fiecare zi în care a obținut încasări din activitatea de vânzări de băuturi la bar, cele două activități fiind independente.

Or, în condițiile în care se poate determina - pe baza zilelor în care s-au eliberat bilete pentru activitatea de discotecă - care sunt zilele în care s-a desfășurat această activitate, instanța apreciază că se impune calcularea impozitului pe baza numărului de zile astfel determinat.

Din acest punct de vedere, instanța consideră eronată presupunerea organului fiscal că activitatea de discotecă s-a desfășurat în fiecare zi calendaristică a perioadei supuse verificării inspecției fiscale. Această presupunere nu numai că ignoră orarul de funcționare aprobat de Primăria Municipiului T pentru această activitate (respectiv pentru zilele de joi,vineri și sâmbătă ale fiecărei săptămâni), dar nu ține seama nici de informațiile care rezultă din evidența contabilă a veniturilor obținute de reclamantă din desfășurarea activității de discotecă, venituri care pot fi determinate prin scăderea din veniturile totale a veniturilor obținute de reclamantă din activitatea de vânzări de mărfuri și produse de la bar.

În raport cu cele expuse mai sus, instanța reține caracterul nelegal al cuantumului impozitului pe spectacole stabilit în sarcina reclamantei prin decizia de impunere contestată.

În privința cuantumului acestui impozit, instanța își însușește concluziile expertizei contabile, reținând că determinarea impozitului s-a făcut prin identificarea numărului de zile în care reclamanta a eliberat bilete pentru activitatea de discotecă.

În consecință, instanța va reține că reclamanta datorează suma de 33.691 RON cu titlul de impozit pe spectacole (întrucât a datorat 38.371 și a plătit 4680 RON), precum și suma de 16.754 RON cu titlul de accesorii (majorări de întârziere, dobânzi) la impozitul pe spectacole.

În raport cu cele arătate anterior, instanța va respinge în rest contestația formulată de reclamantă, reținând caracterul nefondat al acesteia.

Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul fondat al acțiunii reclamantei, instanța va obliga ârâta p. la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă, respectiv la plata sumei de 11.220 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, incluzând cuantumul onorariului consilierului juridic de 1190 lei, la care se adaugă onorariul expertului contabil de 10.030 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte contestația formulată de reclamanta "- International", cu sediul în mun. T,-, județ T, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală a Municipiului T din cadrul Primăriei Municipiului T, cu sediul în mun. T, B-dul -, nr. 1, județ.

Anulează în parte următoarele acte administrativ fiscale:

- Dispoziția nr. 16/22.04.2008, emisă de Direcția Fiscală a Municipiului T din cadrul Primăriei Municipiului T;

- Decizia de impunere nr. --/14.02.2008 și Raportul de inspecție fiscală nr. --/14.02.2008, întocmite de către Direcția Fiscală a Municipiului T din cadrul Primăriei Municipiului

Modifică actele administrative fiscale contestate și stabilește că reclamanta "- International" datorează la bugetul local al municipiului T următoarele sume:

- 38.371 RON cu titlul de impozit pe clădiri;

- 16.754 RON cu titlul de accesorii (majorări de întârziere, dobânzi) la impozitul pe clădiri;

- 18.808 RON cu titlul de impozit pe mijloace de transport;

- 29 RON cu titlul de taxă de afișaj;

- 33.691 RON cu titlul de impozit pe spectacole (a datorat 38.371 și a plătit 4680 RON);

- 16.754 RON cu titlul de accesorii (majorări de întârziere, dobânzi) la impozitul pe spectacole.

Respinge în rest contestația formulată de reclamantă.

Obligă pârâta Direcția Fiscală a Municipiului T din cadrul Primăriei Municipiului T la plata către reclamantă a sumei de 11.220 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică din 8.04.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Se comunică:

- reclamantei - "- International", cu sediul în mun. T,-, județ T,

- pârâtei - Direcția Fiscală a Municipiului T din cadrul Primăriei Municipiului T, cu sediul în mun. T, B-dul -, nr. 1, județ

Red./30.04.2009

Tehnored. / 08.05.2009/ 4 ex.

Președinte:Pătru Răzvan
Judecători:Pătru Răzvan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Sentința 123/2009. Curtea de Apel Timisoara