Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1337/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--09.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1337
Ședința publică din 10.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice L împotriva sentinței civile nr. 294/PI/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtei recurente depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului pentru motivele formulate în scris. Arată că reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită plata diferenței între suma ce i s-a restituit conform OG nr.50/2008 și suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 21.02.2008 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- acțiunea formulată de către reclamanta prin care a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice L și Direcția Generală a Finanțelor Publice T pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nelegalitatea prevederilor art. 214/1 -214/3 din Codul fiscal față de normele comunitare în vigoare și să se oblige pârâta la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 5.409 Ron încasata nelegal la data de 18.04.2007, plus dobânda legală aferentă până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 18.04.2007 a achitat Administrației Finanțelor Publice L - Trezoreria L, conform chitanței nr. -, suma de 5409 Ron cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare în România pentru înmatricularea autoturismului marca Renault Laguna 1,8 având numărul de omologare -/2000 și număr de identificare -.
Reclamanta arată că taxa specială de primă înmatriculare instituită de la 01.01.2007, prin art. 2141 -2143 din Codul fiscal este nelegală și are un caracter discriminatoriu, încălcând normele comunitare, respectiv art. 25, art. 28 și art. 90 CE.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
De altfel, din prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României se constată inaplicabilitatea art. 2141, cap. 21 din Codul Fiscal - Legea nr. 343/2006 care stipulează "Taxe speciale pentru autoturisme si autovehicule" si aplicarea prevederilor art. 25, 28 coroborat cu articolul 3 alineatul (3) din Directiva92/12 și 90 ale, așa cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene prin deciziile:Hotărârea Curții Europene împotriva Poloniei din data de 18 ianuarie 2007 din cauza C313/05 și Hotărârile Curții Europene împotriva Ungariei din data de 13 iulie 2006 din cauzaC-333/05 și data de 5 octombrie 2006 din cauza C 290/05.
Din art. 90 CE al doilea paragraf, reiese ca nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Astfel, este nelegal ca un stat membru să adopte dispozițiile figurând în art. 2141, cap. 21 din Codul Fiscal - Legea nr. 343/2006, conform cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, să achite o taxa speciala "de primă înmatriculare" pentru înmatricularea în România, această taxă fiind o taxă cu efect echivalent în înțelesul articolului 25 Tratatul CE.
Noțiunea de taxă cu efect echivalent, rezultă din jurisprudența comunității europene și se constată că orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare ale acesteia, și care reprezintă o taxa specială de înmatriculare propriu-zisă constituie o taxa cu efect echivalent în sensul articolelor 23 CE si 25 CE (a se vedea, în special, hotărârile din 17 iulie 1997, C-90/94,. I p. -4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, C-213/96,. p. 1-1777, punctul 20, precum si cea din 5 octombrie 2006).
Taxa specială de primă înmatriculare este instituită asupra tuturor autoturismelor înainte de prima lor înmatriculare în România și se aplică fie la vânzarea autovehiculului, fie, în cazul unei achiziții intracomunitare, astfel cum este definită în art. 2141, cap. 21 din Codul Fiscal - Legea nr. 343/2006, la obținerea dreptului de a dispune de un autoturism în calitate de proprietar și, cel mai târziu, de la înmatricularea sa pe teritoriul național.
După cum a statuat deja Curtea, art. 90 CE reprezintă în cadrul Tratatului CE o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Aceasta dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre
De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat ca art. 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (a se vedea hotărârile din 29 aprilie 2004, C-387/01,. p. 1-4981, punctul 66 si jurisprudența citată, precum si si, citată anterior, punctul 46).
Reclamanta arată ca pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecații este esențială acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Această taxă specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate in România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară. Diferența de aplicare a taxei, introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.
Se solicită să se constate supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 par. 1 din Tratat și de asemenea să constate ca prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 par. 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate ca art. 2141-2143 din Codul fiscal sunt reglementari contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementari impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 5.409 Ron, a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea art. 90 par. 1 al Tratatului.
În drept, cererea este întemeiată pe prevederile art. 112.pr.civ. art. 148 alin. 2 si 4 din Constituția României, art. 25, 28, 90 CE, art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil".
Legal citată, pârâta Direcția Generală a Finanțelor publice a depus întâmpinare, solicitând constatarea lipsei calității procesuale pasive a DGFP T; constatarea inadmisibilității cauzei pentru neîndeplinirea procedurii prealabile potrivit art.205 din OG 92/2003, privind Codul d e procedură fiscală, actualizată până la 03.03.2008; respingerea acțiunii formulată de către reclamanta ca netemeinică și nelegală și menținerea ca temeinică și legală a actului administrativ unilateral emis de Trezoreria municipiului
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Lad epus întâmpinare, arătând că, deși acțiunea este adresată instanței de contencios administrativ, nu se indică actul administrativ ce se înțelege a se ataca în susținerea cererii de restituire, petenta făcând referire în acțiune doar la chitanța seria - nr.-/19.04.2007 și la cererea de restituire nr.24671/ 22.01.2008.
Arată ca pentru a se justifica introducerea și acceptarea spre soluționare de către instanța de contencios administrativ a unei cereri de chemare în judecată, cerința legală prevăzută chiar la art. 1 din Legea 554/2004 este de a se indica si stabili actul administrativ ce se atacă, ori, chitanța eliberată în cauză nu îndeplinește condițiile unui act administrativ fiscal.
Se mai susține că, contestatoarea nu a urmat procedura prealabilă obligatorie prevăzuta de lege, nu a contestat răspunsul primit pentru ca în procedură prealabilă să i se emită o decizie administrativă ci s-a adresat direct instanței de judecată, drept urmare este invocată excepția inadmisibilității acțiunii.
Se susține că nici pe fondul cauzei acțiunea nu este întemeiată întrucât regimul taxei speciale a înlocuit practic regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal care s-a aplicat până la data de 31.12.2006. În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele UE metodologia de calcul a accizelor a devenit inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii. Legile cadru ale UE sunt obligatorii pentru statele membre conform art. 148 din Constituția României în privința rezultatului, autoritățile naționale având posibilitatea și competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor comunitare devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Prevederile art.25 din Tratatul CE nu sunt aplicabile în cazul taxei de primă înmatriculare, dat fiind că aceasta se aplică și autoturismelor produse în România. Nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe la prima înmatriculare a autovehiculelor, ținând cont de principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează instituirea taxei speciale, principiu acceptat la nivelul întregii Uniuni Europene. De altfel nu mai puțin de 16 state membre UE practică o taxa care se percepe cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
De asemenea, aceste dispoziții legale nu contravin prevederilor art.90 din Tratatul CE în condițiile în care în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora. Norma prevăzută la art.90 alin.l din Tratatul CE se referă la interzicerea masurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare. În speță, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule nu se aplică exclusiv autoturismelor provenite din alte state membre ale UE ci se aplică tuturor autoturismelor noi sau second hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora, aplicându-se și autoturismelor din producția națională a României. Prin aceasta se instituie un caracter de generalitate a taxei pentru prima înmatriculare în România nefiind încălcat articolul 90 din Tratatul CE. Interpretarea potrivit căreia taxa de primă înmatriculare ar fi discriminatorie întrucât nu se aplică și autoturismelor deja înmatriculate în România este eronată dat fiind că taxa este stabilită pentru prima înmatriculare, care primă înmatriculare este aplicabilă tuturor autoturismelor, inclusiv celor produse în România.
Atât în cazul autoturismelor fabricate în România cât și în cazul unui autoturism achiziționat dintr-o altă țară, membra a UE sau nu, taxa se achită doar la prima înmatriculare, la o eventuala revânzare nici autoturismul produs în România și înmatriculat în România și nici cel achiziționat din afara României și înmatriculat în România nemaifiind supuse taxei speciale.
Prin sentința civilă nr. 294/PI/10.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice L și în consecință a obligat pârâta să restituie reclamantei suma 5.409 lei și să-i plătească 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
La o dată neprecizată, numitul a cumpărat din Franța un autoturism marca Renault care ulterior a foit înmatriculat în România, pe numele reclamantei sub nr. -. Pentru înmatriculare reclamanta a plătit în temeiul art. 2141Cod fiscal o taxă specială în cuantum de 5.409 lei conform chitanței seria - nr. - din 19.04.2007.
La data de 22.01.2008, reclamanta a solicitat Administrației Finanțelor Publice L restituirea taxei, cererea fiind înregistrată sub nr. 24671.
La data de 25.01.2008, Administrația Finanțelor Publice Lar ăspuns cererii în sensul că în conformitate cu prevederile art. 117 Cod procedură fiscală sumele ce se restituie sunt limitativ prevăzute de lege iar taxa de primă înmatriculare plătită de reclamantă a fost încasată legal, în conformitate cu dispozițiile Codului fiscal.
Starea de fapt este necontestată de părți, litigiul fiind determinat de aprecierile diferite pe care părțile le fac cu privire la dispozițiile legale, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și din întâmpinări.
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T precum și la inadmisibilitatea și tardivitatea acțiunii, invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Taf ost admisă prin încheierea de ședință din 10.02.2008, pârâta fiind scoasă din cauză.
Referitor la celelalte excepții, tribunalul a constatat că pârâta Administrația Finanțelor Publice L consideră că acțiunea este inadmisibilă deoarece chitanța contestată de reclamantă nu este un act administrativ fiscal. Apoi, acțiunea ar fi inadmisibilă deoarece nu a fost urmată procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004.
În sfârșit, aceiași pârâtă consideră că acțiunea este și tardivă în raport cu dispozițiile art. 207 Cod procedură fiscală deoarece termenul de 30 de zile de la comunicarea chitanței în intervalul căruia reclamanta putea să conteste chitanța s-a împlinit.
Tribunalul a considerat că susținerile pârâtei sunt neîntemeiate.
Astfel, pârâta Administrația Finanțelor Publice Laf ost sesizată cu o cerere de restituire a taxei la data de 22.01.2008 și a răspuns acestei după cum s-a arătat mai sus, respectiv în sensul că restituirile de taxe sunt limitativ prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală iar taxa de primă înmatriculare a fost legal percepută.
Potrivit art. 70 din OG 92/2003 (în continuare, Cod procedură fiscală), cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare iar în situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Așadar, cererea reclamantei este o cerere de restituire a sumei plătite cu titlu de taxă și este reglementată de art. 117 Cod procedură fiscală așa cum în mod corect a calificat-o și Administrația Finanțelor Publice L când a răspuns cererii de restituire.
Prin întâmpinare, pârâta în mod greșit a recalificat cererea ca fiind o contestație împotriva unui act administrativ reglementată de art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală și din această confuzie rezultă toate excepțiile invocate. Or, reclamanta nu atacă un act administrativ emis în condițiile art. 41 Cod procedură fiscală ci doar solicită restituirea unei taxe pe care o apreciază ca nelegală.
Așa fiind, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.
Pentru motivele arătate, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 Cod procedură fiscală nu este incident în cauză deoarece, potrivit art. 135 din același cod, termenul în care se poate cere restituirea este de 5 ani. Cum acest din urmă termen nu s-a împlinit, excepția tardivității a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei:
Potrivit art. 117 al. 1 lit. d Cod procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Așadar, tribunalul este chemat să stabilească dacă în momentul plății organele fiscale au aplicat corect prevederile legale.
La data plății (19.04.2007) taxa specială pentru autoturisme și autovehicule era reglementată de art. 2141- 2143Cod fiscal
Potrivit art. 2141al. 1 teza I și II Cod fiscal, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu.
Potrivit art. 2142al. 2, taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România.
Reclamanta pretinde că instituirea acestei taxe încalcă prevederile art. 90 din Tratatul CE pe care România este ținută să le respecte din momentul în care a aderat la Uniunea Europeană.
Tribunalul a constatat că prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță codul fiscal, și Tratatul CE, tribunalul va aplica cu prioritate legislația comunitară.
Potrivit art. 90 al. 1 din Tratatul CE, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Văzând aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că art. 2141- 2143Cod fiscal instituie o taxă care nu este percepută produselor interne similare celui cumpărat de reclamantă din Franța, stat membru al Uniunii Europene.
Astfel, este necontestat că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, sub acest aspect neexistând discriminare. În schimb, există discriminare între autovehicule identice (adică având exact aceleași caracteristici) în funcție de locul primei înmatriculări. Dacă autoturismul cumpărat de reclamantă ar fi fost înmatriculat pentru prima dată în România, și nu în Franța, reclamanta nu ar fi plătit taxa.
Această modalitate de instituire a taxei are efect asupra vânzării-cumpărării de autoturisme deja înmatriculate discriminând între cele înmatriculate pentru prima dată în România și autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii iar această discriminare încalcă prevederile art. 90 al. din Tratatul CE deoarece impune o taxă pentru înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului cumpărat de reclamantă și înmatriculat inițial în Franța, deși nu impune o astfel de taxă pentru autoturismele similare înmatriculate inițial în România. Pentru acest considerent tribunalul a lipsit de efecte art. 2141- 2143Cod fiscal.
În ce privește OUG 50/1998, ale cărei dispoziții sunt invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice L prin intermediul unor note de ședință, tribunalul a constatat că la data când reclamanta a cerut restituirea taxei ordonanța nu era în vigoare (a intrat în vigoare începând cu data de 01.07.2008, conform art. 14 al. 1 din Ordonanță) astfel încât aplicarea ei s-ar face retroactiv cu încălcarea art. 15 al. 2 din Constituție conform căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
OUG 50/2008 este incidentă în cazul cererilor formulate după intrarea ei în vigoare.
În consecință, văzând că taxa a fost percepută ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, tribunalul a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice L să-i restituie suma de 5.409 lei.
În temeiul art. 274 Codul d e procedură civilă, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice L să plătească reclamantei 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice T, și solicită modificarea hotărârii atacate întrucât prima instanță a acordat în speță mai mult decât s-a cerut. Astfel, prin precizarea de acțiune depusă de reclamantă în fața instanței de fond aceasta a arătat că solicită doar restituirea sumei de 2564 lei arătând că diferența de sumă de 2745 lei i-a fost restituită prin decizia emisă în baza OUG 50/2008.
Se mai arată că în mod greșit prima instanță a respins excepțiile tardivității și inadmisibilității acțiunii, câte vreme reclamanta a urmat procedura prevăzută de OUG 50/2008, primind înapoi o parte din taxa solicitată, având obligația astfel, înainte de a se adresa instanței de judecată să procedeze la contestarea deciziei de restituire emise în baza OUG 50/2008.
Tot raportat la acest aspect se arată că decizia de restituire a fost comunicată reclamantei la data de 23.09.2008, decizie pe care reclamanta nu a contestat-o în termen legal de 30 de zile, astfel încât acțiunea acesteia este și tardivă.
Se mai arată că în mod greșit prima instanță nu a făcut aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008. Motivarea potrivit căreia instanța a dat prioritate dreptului comunitar nu poate fi reținută întrucât norma comunitară nu este suficient de clară și precisă așa cum cere expres principiul aplicării directe, iar pe de altă parte motivația instanței că prin aplicarea OUG nr. 50/2008 s-ar încălca principiul neretroactivității legii prev de art.15 din Constituție este nelegală întrucât controlul de constituționalitate al actelor normative este exercitat de Curtea Constituțională, iar aceasta nu a constatat neconstituționalitatea acestui text de lege.
. s-au invocat art. 3041Cod procedură civilă, art.304 pct.7 și 8 Cod procedură civilă, OUG nr. 50/2008.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă instanța urmează a admite recursul, după cum urmează:
Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâta recurentă L la restituirea sumei de 5409 lei reprezentând taxa specială pentru prima înmatriculare.
În mod corect prima instanță a procedat la respingerea excepțiilor privind prematuritatea cererii pentru lipsa procedurii prealabile și inadmisibilitatea acțiunii.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ pe considerentul potrivit căreia adresa nr.24671/25.01.2008 emisă de L nu constituie act administrativ fiscal întrucât prin acest act nu se stabilesc, nu se modifică și nu se sting drepturi și obligații fiscale instanța de recurs reține că această excepție nu poate fi primită întrucât este de observat că reclamanta a achitat taxa specială pentru autoturisme conform procedurii prevăzute în Codul fiscal, operațiunea tehnică de înmatriculare în România a autoturismelor second - hand importate din Comunitatea Europeană cum este cazul în speță nefiind posibilă fără plata acestei taxe. Or, în aceste condiții, instanța reține că plata taxei operează automat ca o condiție obligatorie la înmatricularea autoturismului iar demersul prealabil la care este obligată reclamanta prin raportare la dispozițiile art.205 alin.1 nr.OG92/2003 nu îl poate constitui decât cererea de restituire a acestei taxe, cerere înregistrată de reclamantă la. L sub nr.24671/22.01.2008.
Se observă că recurenta Lac alificat cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare ca o cerere de restituire a diferenței între taxa specială pentru autoturisme și taxa de poluare instituită de OUG 50/2008, fiind astfel emisă decizia de restituire nr.48722/5/16.09.2009, fiindu-i aprobată spre restituire suma de 2.745 lei.
Recurenta invocă inadmisibilitatea acțiunii prin raportare la aceea că reclamanta nu a atacat această decizie de restituire deși avea această posibilitate conform art.205 Cod procedură fiscală. Aceste susțineri nu pot fi reținute de către instanța de recurs întrucât prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare pe considerente legate de încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul
Încasarea diferenței de taxă stabilită conform art.11 OUG 50/2008 nu împiedică reclamanta să solicite pe calea acțiunii în contencios administrativ restituirea diferenței de sumă achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare întrucât instanța în speță analizează numai legalitatea taxei de primă înmatriculare nu și pe cea a taxei de poluare pentru a reține astfel că ar fi obligatoriu de urmat procedura prevăzută de OUG 50/2008.
Prima instanță în mod greșit a obligat pârâta la plata în întregime a taxei de primă înmatriculare în condițiile în care reclamanta a recunoscut că i-a fost restituită cu titlu de diferență suma de 2745 lei. În aceste condiții prima instanță avea obligația de a verifica legalitatea achitării taxei de primă înmatriculare numai prin raportare la diferența de 2664 lei. Față de această sumă în mod corect prima instanță a reținut că dispozițiile art.2141- 2143Cod fiscal sunt contrare prevederilor art.90 alin.1 din Tratatul, modalitatea de instituire a taxei fiind de natură de a crea o discriminare între autoturismele înmatriculate pentru prima dată în România și autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii.
De asemenea instanța de recurs nu poate reține nici considerentul recurentei potrivit căruia în mod greșit s-a procedat la aplicarea directă a prevederilor art. 90 din Tratatul CE, pe motiv că acestea nu ar fi suficient de clare și precise pentru a justifica aplicarea directă întrucât în speță instanțele judecătorești au constat în mod constant și unanim faptul că dispozițiile art. 90 din Tratatul CE instituie fără echivoc în sarcina statelor membre obligația de a nu impune taxe interne discriminatorii sau protecționiste, ori în privința taxei de primă înmatriculare s-a dovedit caracterul discriminatoriu față de autoturismele importate din Comunitatea Europeană ce erau anterior înmatriculate într-un stat membru față de autoturismele deja înmatriculate în România.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă fiind în prezența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă, instanța urmează a admite recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice L împotriva sentinței civile nr. 294/PI/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Va modifica sentința recurată în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta și va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice L la plata sumei de 2664 lei cu titlu de taxă specială pentru autoturisme, urmând a respinge cererea în privința sumei de 2745 lei ce i-a fost restituită reclamantei în procedura prevăzută de OUG 50/2009.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice L împotriva sentinței civile nr. 294/PI/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Modifică sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta și obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice L la plata sumei de 2664 lei.
Respinge cererea în privința sumei de 2745 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./24.11.2009
Tehnored./24.11.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Ionel
