Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1340/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--14.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1340
Ședința publică din 10.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 632/CA/9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului recurent și consilier juridic în reprezentarea pârâtului intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați au depus întâmpinări, în două exemplare, dintre care câte un exemplar se comunică cu reprezentantul reclamantului recurent, care arată că nu solicită termen.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul obligării pârâților la plata drepturilor bănești solicitate, fără cheltuieli de judecată. Arată că OUG nr.146/2007 prevede dreptul la prima de concediu.
Reprezentanta pârâtului intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele arătate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată. Arată că Legea nr.138/1999 conform căreia erau salarizați polițiștii anterior datei de 01.01.2004 nu prevedea acordarea acestor drepturi bănești.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Tas olicitat obligarea acestora, la plata primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, cuvenite pe anii 2002 și 2003, precum și actualizarea cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la data efectuării plății.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, faptul că are calitatea de polițist, fiind astfel funcționar public cu statut special conform dispozițiilor Legii nr. 360/2002 raportat la Legea nr. 188/1999, și potrivit art.37 pct.2 din OG. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării în concediu, care se impozitează separat. Această prevedere legală nu a fost aplicată deoarece a fost suspendată prin fiecare lege a bugetului de stat. Arată că suspendarea dreptului privind prima de vacanță este neconstituțională și nelegală ducând la limitarea forțată a drepturilor lor, invocând în acest sens dispozițiile art.41 pct. 2, art.51 alin.1 și 53 din Constituția României. De altfel, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.
Reclamantul invocă, de asemenea, Decizia nr. XXXIII din decembrie 2005 și Decizia 77/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, depunând, în probațiune, practică judiciară.
Pârâtul a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând în esență cu aceea că prevederile din OG 38/2003 nu sunt aplicabile întrucât actul normativ a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, iar prin acțiunea de față reclamanții solicită primele de vacanță pentru anii 2002 și 2003, nu exista temeiul legal pentru acordarea drepturilor solicitate, fapt evidențiat și prin necuprinderea în bugetele de venituri și cheltuieli ale anilor în speță a acestor sume. Pentru anii 2002 și 2003 prevederile legale care stabileau modul de salarizare a polițiștilor erau cele ale Legii nr. 138/1999 și nu cele ale Legii nr. 188/1999, iar în baza acestor prevederi, polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu.
Pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Tad epus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii precum și constatarea inexistenței temeiului în drept câtă vreme prevederile OG 38/2003 nu sunt aplicabile întrucât actul normativ a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004. Pârâtul mai arată că prevederile legale care stabileau modul de salarizare a polițiștilor erau cele ale Legii nr. 138/1999, iar în baza acestor prevederi, polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu.
Prin sentința civilă nr. 632/CA/9.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Obiectul dedus judecății îl constituie plata primelor de concediu pe anii 2002 și 2003.
Reclamantul invocă în fapt calitatea de polițist așa încât de principiu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, completate, după caz, cu prevederile din Legea nr. 188/1999, în măsura în care nu ar exista reglementări prin legile speciale, potrivit art. 78 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
Însă, raportat la obiectul dedus judecății, - plata primelor de concediu, deci drepturi salariale - pentru anii 2002 și 2003, prevederile legale care stabileau modul de salarizare al polițiștilor erau cele ale Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, și nu cele ale Legii nr. 188/1999, iar în baza acestor prevederi, polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu.
Prevederile OG 38/2003 nu sunt aplicabile cauzei de față, întrucât, actul normativ a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, deci ulterior perioadei pentru care se solicită drepturile bănești (anii 2002 și 2003) de către reclamantul.
Ca atare, instanța și-a însușit apreciindu-l întemeiat, argumentul pârâților referitor la inexistența temeiului în drept pentru anii 2002 și 2003, privind acordarea primelor de concediu către polițiști.
Raportat la obiectul cererii reclamantului, momentul inițial al nașterii dreptului, în cauza de față este 1 ianuarie 2004, deci acest moment este ulterior perioadei (anii 2002 și 2003) pentru care se solicită de către reclamant plata primelor de concediu.
În rezolvarea acțiunii reclamantului s-a mai este observat faptul că, prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, "- prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a constatat că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție "pentru a se asigura" - potrivit art. 329 alin. (1) proc. civ. - "interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. (3) teza a II-a proc. civ. conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
De asemenea, printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit: "Dispozițiile art. 34 alin. (2) [devenit art. 35 alin. (2)] din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că: Prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal".
Din deciziile menționate anterior rezultă că polițiștii beneficiază de acordarea primei de concediu pentru perioada anilor 2004 - 2006 în baza dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Reclamantul solicită însă acordarea primei de concediu pentru perioada anterioară celei menționate în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv pentru anii 2002 și 2003, invocând dispozițiile art. 34 alin. (2) [devenit art. 35 alin. (2)] din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Reclamantul a susținut că dispozițiilor din Statutul funcționarilor publici îi sunt aplicabile, întrucât polițiștii sunt funcționari publici cu statut special.
Așadar, problema în discuție este dacă până la intrarea în vigoare a nr.OG 38/2003, sunt aplicabile polițiștilor dispozițiile din Legea nr. 188/1999 privind salarizarea funcționarilor publici.
În soluționarea acestei chestiuni, se observă că statutul reclamantului este reglementat prin Legea nr. 360 din 6 iunie 2002, privind Statutul polițistului, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, fiind ulterior modificată prin mai multe acte normative, respectiv prin Legea nr. 281/2003; prin nr.OUG 89/2003, (aprobată cu modificări prin Legea nr. 101/2004); prin Legea nr. 101/2004; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2004, (aprobată cu modificări prin Legea nr. 24/2005); prin Legea nr. 562/2004; și prin Legea nr. 24/2005.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, "polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului".
De asemenea, potrivit art. 78 alin. (1) din aceeași lege, "dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare".
Art. 78 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, prevede însă că "până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".
În raport cu dispozițiile 78 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, instanța a constatat că reclamantului îi sunt aplicabile - până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor, respectiv a nr.OG 38/2003 - dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, respectiv dispozițiile Legii nr. 138 din 20 iulie 1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Așadar, pentru perioada 2002-2003 nu sunt aplicabile în cazul reclamantului dispozițiile art. 34 alin. (2) [devenit art. 35 alin. (2)] din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, ci dispozițiile Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Întrucât dispozițiile din Legea nr. 188/1999 privind acordarea primei de concediu nu sunt aplicabile reclamantului pentru perioada 2002-2003, iar dispozițiile Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar nu prevăd acordarea primei de concediu, instanța a constatat caracterul nefondat al cererii reclamantului.
Nu se justifică acțiunea în contencios administrativ privind prima de concediu pentru funcționarii publici din Ministerul d e Interne, pentru perioada 2002 - 2003 fiind concluzia și în practica judiciară, conform de exemplu hotărârii pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA, Secția contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 1173 din 5 noiembrie 2008.
În baza tuturor celor prezentate supra în considerentele de față, văzând dispozițiile art. 18 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Legea nr. 360/2002 - art. 78 alin. (2), Legea nr. 188/1999 - art. 34 alin. (2) devenit art. 35 alin. (2), Legea nr. 138/1999, a fost respinsă ca nefondată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii întrucât prin intrarea în vigoare a Legii 360/2002 polițiștii nu mai aveau calitatea de militari ci aceea de funcționari publici cu statut special, astfel încât le sunt aplicabile dispozițiile Legii 188/1999 în ceea ce privește plata primelor de concediu.
Această interpretare este confirmată și de faptul că prin OUG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, ce a intrat în vigoare la 01.01.2004 s-a prevăzut dreptul polițiștilor de a beneficia de prima de concediu. Aceasta reprezintă o componentă a drepturilor salariale ce se circumscrie raportului de serviciu al polițistului, fiind incidente în cauză dispozițiile Legii 188/1999 așa cum a reținut de altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia XII/05.02.2007 și cum s-.a prevăzut ulterior și prin OUG 146/2007.
Reclamantul mai solicită a se ține cont de practica judiciară în litigii similare prin care s-au admis acțiuni de această natură, soluții bazate și pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, căreia i s-a acordat prioritate.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.
Intimatul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, care în mod corect a reținut incidența în speță a dispozițiilor art.78 din Legea 360/2002.
Intimatul prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, invocând de asemenea dispozițiile art.78 alin.2 din Legea 360/2002 arătând că până la intrarea în vigoare a OG 38/2003 salarizarea polițiștilor se realiza conform Legii 138/1999 care nu prevedea dreptul la prima de concediu.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, instanța constată următoarele:
Reclamantul recurent are calitatea de polițist - funcționar public cu statut special aflându-se în raporturi de serviciu cu T, statut ce i-a fost conferit începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002.
Actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor îl reprezintă nr.OG38/2003 act normativ care la art.37 instituit dreptul polițiștilor la prima de concediu dar, acest act normativ a intrat in vigoare la data de 01.01.2004. Reclamantul invocă faptul că anterior datei de 01.01.2004 era îndreptățit la plata primei de vacanță în condițiile în care Legea nr.360/2002 îi conferea statutul de funcționar public cu statut special astfel încât îi sunt aplicabile prevederile art.35 alin.2 din Legea nr.188/99 invocând în acest sens și dispozițiile art.78 alin.1 din Legea nr.360/2002 potrivit cărora dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/99 privind statutul funcționarilor publici și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.
Instanța nu poate reține o asemenea interpretare juridică în condițiile în care Legea nr.360/2002 prevede la același art.78 dar la alin.2 faptul că până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională, aceleași dispoziții legale fiind aplicabile și în cazul pensionării polițiștilor. (alin 3). Ca atare, în prezenta alin.2 al art.78 din Legea nr.360/2002 nu se poate reține incidența Legii nr.188/99 câtă vreme acestui domeniu, respectiv cel al salarizării polițiștilor, i se aplică în mod expres dispozițiile legale privind salarizarea personalului militar, respectiv aceștia erau retribuiți în baza Legii nr.138/99 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, ținând cont și de faptul că până la data intrării în vigoare a Legii nr.360/2002 (24.08.2002) polițiștii aveau calitatea de cadre militare, o categorie distinctă de cea a funcționarilor publici.
Instanța mai reține că Legea nr.138/99 privind salarizarea militarilor nu prevede dreptul la prima de concediu pentru categoriile profesionale ce cad în incidenta sa, polițiștii nefiind remunerați cu salarii ci cu solde ori, în ipoteza invocată de reclamant plata primei de concediu se face prin raportare la salariul de bază din luna anterioara plecării în concediu, situație de nerealizat în speță în condițiile în care în perioada 2002 - 2003 reclamantul nu a fost retribuit cu salariu ci cu soldă, astfel încât nu exista o măsură etalon între soldă și salariu.
Un alt argument îl reprezintă și faptul că prin nr.OUG146/2007 care a reglementat plata primelor de concediu, respectiv în preambulul acesteia se indica în mod clar actele normative în baza cărora s-a stabilit dreptul la prima de concediu pentru diferitele categorii profesionale, fiind invocat cuprinsul art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 ceea ce confirmă încă odată faptul că dreptul polițiștilor la plata primei de concediu s-a născut odată cu intrarea în vigoare a nr.OG38/2003, aspect confirmat și de care a decis în soluționarea unui recurs în interesul legii că aceștia au dreptul la plata primei de concediu începând cu anul 2004.
În ceea ce privește practica judiciară invocată de reclamantul recurent în susținerea pretențiilor instanța reține pe de o parte faptul ca aceasta nu reprezintă izvor de drept iar pe de altă parte nu dovedește existenta unei practici judiciare unitare la nivelul întregii țări în această chestiune.
În speță, în materia drepturilor bănești reprezentând prima de concediu solicitată de polițiști pe perioada 2002 - 2003 reclamantul nu a fost în măsură să indice hotărâri ale instanței supreme în sensul celor invocate pentru a conduce astfel la concluzia că se impune admiterea acțiunii. Însăși a reținut faptul că divergențele de jurisprudență constituie prin natura lor o consecință inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond cu autoritate asupra competenței lor teritoriale (cauza Beian contra României) însă nu acest aspect a fost sancționat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ci lipsa rolului instanței supreme pentru unificarea jurisprudenței.
În aceste condiții Curtea reține că nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" a reclamantului în recunoașterea drepturilor la plata primei de concediu în condițiile în care din actele depuse la dosarul instanței de fond nu rezultă existența unei practici unitare și constante la nivel național cu privire la această chestiune, practica neunitară rezultând inevitabil din interpretarea dispozițiilor legale cuprinse la art.78 din Legea nr.360/2002 iar pe de altă parte, instanța supremă nu a intervenit prin pronunțarea unui recurs în interesul legii pentru reglementarea acestor aspecte de practică. Instanța supremă s-a pronunțat prin Decizia nr.XII/05.02.2007 exclusiv în ceea ce privește dreptul polițiștilor la plata primei de concediu pe anii 2004-2006, situație care nu poate fi extinsă prin analogie și la perioada anilor 2002-2003, cu atât mai mult cu cât în această perioadă de timp au fost aplicabile dispozițiile Legii 138/1999.
Pentru aceste considerente de drept și de fapt și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de reclamant ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 632/CA/9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./24.11.2009
Tehnored./24.11.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Ionel
