Contestație act administrativ fiscal. Decizia 137/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.137/CA/2009 -
Ședința publică din 12 martie 2009
PREȘEDINTE: Vîrtop Florica- -- JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - -JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - judecător
- - - grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal, formulat de pârâtaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUIcu sediul în O, str. -, nr.2-4, jud. B în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în O,-/A,.14, jud. B împotriva sentinței nr.593/CA din 8 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect -contestație act administrativ fiscal -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru, intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare,în dublu exemplar, cauza este la primul termen în recurs, precum și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.593/CA din 8 decembrie 2008, Tribunalul Bihora respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIUULUI O din cadrul DGFP
A admis acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în O,-/A,.14, jud.B, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O din cadrul DGFP B, cu sediul în O,-, jud. B și în consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5.738 lei încasată prin chitanța seria - nr.-/21.03.2008 eliberată de Trezoreria Municipiului O, cu dobânzi legale calculate până la data restituirii efective și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,30 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, raportat la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, în baza art. 137 cod procedură civilă că, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei de a restitui suma de 5.738 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare, achitată de acesta potrivit chitanței seria - nr.-, pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții eliberată la data de 21.03.2008 de Trezoreria Municipiului
În conformitate cu art. 7 din Legea 554/2004 republicată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin.2 Cod procedură civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, dovada îndeplinirii procedurii prealabile anexându-se la cererea de chemare în judecată.
Din înscrisurile aflate la dosar (fila 3 ) rezultă că reclamantul s-a adresat mai întâi autorității care a încasat suma pentru restituirea acesteia, iar autoritatea și-a exprimat refuzul, ceea ce echivalează cu îndeplinirea procedurii prealabile cerute de lege, împrejurare față de care excepția inadmisibilității a fost respinsă.
Cu privire la restituirea sumei de bani achitată cu titlul de taxă specială de primă înmatriculare, instanța reține că prin chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. - la data de 21.03.2008 reclamantul a achitat suma de 5.738 lei.
Această taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea 343/2006, sub forma unui impozit, iar cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 214/1 alin.3 codul fiscal. Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, ceea ce este evident creează un sistem discriminatoriu în raport cu produsele interne similare.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta stipulează faptul că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și prin urmare, prevederile menționate în Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
În conformitate cu dispozițiile Legii 157/2005 prin care România a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană s-a prevăzut că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 din Tratatul Comunității Europene, instanța constată că art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal sunt reglementări contrare, iar taxa pentru înmatricularea autoturismului achitată de către reclamant, în cuantum de 5.738 lei a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea normelor comunitare, considerente față de care a apreciat cererea ca fiind întemeiată și pe cale de consecință a obligat pârâta să restituie taxa specială pentru autoturisme în cuantum de 5.738 lei.
Pentru lipsirea reclamantului în mod nelegal de suma de 5.738 lei, de la data plății - 21.03.2008, în vederea reparării integrale a prejudiciului cauzat, în temeiul art. 1082 - 1084 cod civil, instanța a obligat pârâta la plata dobânzii legale, calculată până la data restituirii sumei.
Față de opunerea pârâtei la cererea reclamantei, în baza art. 274 cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs, în termen, recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului O, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că, prin sentința recurată s-a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunându-se obligarea la restituirea taxei speciale pentru autoturisme achitată, fiind respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.
Consideră că, excepția a fost greșit respinsă, deoarece reclamantul în cauză a formulat doar o cerere de restituire a taxei, după care a introdus la instanță, fără să solicite organului fiscal, anularea actului administrativ - răspunsul la cererea de restituire, conform prevederilor art.7 din Legea nr.554/2004. Simpla solicitare de restituire a taxei nu poate acoperi dispoziția imperativă a legii.
Pe fondul cauzei, arată că, dispozițiile art.90 din Tratatul CE la care face referire reclamantul, nu sunt incidente în cauză, deoarece nu suntem în prezența unor impozite interne mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare și nici în prezența unui regim fiscal discriminatoriu.
Obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență.
Arată că, taxa specială a fost calculată în conformitate cu prevederile art.214/1 și 214/2 din Legea nr.571/2003, dispoziții legale abrogate de OUG nr.50/2008, conform cărora taxa rezultată ca diferență între suma achitată între 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 de contribuabil și cea rezultată, ca urmare a noilor prevederi, se restituie contribuabilului pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței.
Intimatul, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului O ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ pentru neefectuarea plângerii prealabile prevăzută de art.7 din Legea 554/2004 invocată de recurentă constată că, anterior introducerii acțiunii la Tribunalul Bihor (11.06.2008), reclamantul intimat s-a adresat instituției recurente prin adresa înregistrată sub nr. 69421 din 14 mai 2008 solicitând restituirea sumei de 5.738 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare auto, răspunsul autorității fiind negativ (adresa 69421 din 14 mai 2008).
Drept urmare, contrar poziției exprimate de recurentă refuzul instituției recurente fiind evident, cerințele art.7 din Legea 554/2004 au fost îndeplinite în cauză.
Referitor la fondul cauzei, se reține că:
Conformart.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene"nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În condițiile în care, potrivit reglementărilor naționale cuprinse în art. 2141și 2142din Legea 571/2003 - Codul fiscal, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România, iar această taxă nu este percepută pentru autoturismele care urmează a fi reînmatriculate, este evident că prin modul de stabilire diferențial al taxei, se instituie un regim juridic discriminatoriu între autoturismele sau autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul înmatriculării lor în România și cele înmatriculate în România și care urmează a fi reînmatriculate.
Ca atare, contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt incidente prev.art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, legiuitorul național încălcând, prin prevederile naționale adoptate, în mod direct dreptul comunitar. Prin Legea 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Bulgaria și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
De asemenea, este nerelevantă împrejurarea că legiuitorul, în reconsiderarea prevederilor art.2141și 2142din Codul fiscal a emis OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, acest act normativ nefiind incident în speță, neputând retroactiva, intimatul reclamant formulând cererea de înmatriculare a autoturismului anterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2008.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prev.art.312 Cod procedură civilă cu raportare la prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene și art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Cheltuieli de judecată nu au fost acordate, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârâtADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUIîmpotriva sentinței nr.593/CA din 8 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABI LĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GRFEIER.
Red.dec. - jud. -
Jud. fond
Tehnoredact.--
25.03.2009/2 ex.
Președinte:Vîrtop FloricaJudecători:Vîrtop Florica, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana