Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1399/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--14.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1399
Ședința publică din 17.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Diana
GREFIER:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de reclamanta - SRL și de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 177/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta recurentă - SRL a depus concluzii scrise.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.11.2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și conform căreia pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 177/11.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
A dispus anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 880/16.10.2007 pentru suma de 29.667 lei respinsă la rambursare precum și anularea parțială a Deciziei nr. 51/20/25.01.2008 emisă de DGFP T în privința măsurii cuprinse la pct. 2 prin care s-a respins în parte contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere nr. 880/16.10.2007.
A respins în rest acțiunea.
A obligat pârâta la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată în sumă de 3298 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În urma deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare depuse de reclamantă a avut loc inspecția fiscală finalizată cu raportul de inspecție fiscală înregistrat la DGFP T sub nr. 3932/16.10.2007 (fila 7 și urm. dosar) iar în baza acestui raport au fost emise mai multe decizii de impunere dintre care au fost contestate de către reclamantă la DGFP T deciziile de impunere nr. 885/16.10.2007, 879/16.10.2007 și 880/16.10.2007 privind TVA aferente lunilor iunie, ianuarie și respectiv februarie 2007.
În soluționarea contestației a fost anulată decizia de impunere 885/16.10.2007 și a fost anulată în parte decizia 880/16.10.2007, fiind respinsă contestația pentru suma de 29.667 lei.
Obiectul prezentei cauze îl constituie astfel analiza legalității și temeiniciei deciziei de impunere 879/16.10.2007 pentru suma de 3452 lei (1776 lei +1676 lei) sumă ce a fost respinsă la rambursare precum și a deciziei emisă de DGFP T în soluționarea contestației reclamantei, decizia nr. 44/18/22.01.2008 și de asemenea analiza legalității și temeiniciei deciziei de impunere nr. 880/16.10.2007 în ceea ce privește suma de 29.667 lei reprezentând TVA nedeductibilă respinsă la rambursare și implicit a deciziei nr. 51/20/25.01.2008 prin care s-a soluționat contestația reclamantei împotriva acestei decizii de impunere.
Raportat la decizia de impunere nr. 879/16.10.2007 (fila 35 dosar) reclamanta a solicitat anularea parțială a constatărilor și măsurilor dispuse prin aceasta cu referire la TVA-ul suplimentar de plată în sumă de 1776 lei reprezentând diferența de TVA colectată aferentă exportului realizat în Elveția pentru care la data controlului societatea nu a prezentat declarația vamală de export precum și TVA-ul stabilit suplimentar de plată în sumă de 1676 lei care reprezintă diferența de TVA colectată aferentă avizului de însoțire a mărfii nr. - care nu a fost prezentat controlului lipsind toate cele trei exemplare.
Prin Decizia nr. 44/18/22.01.2008 emisă de DGFP - Biroul de soluționare a contestațiilor s-a respins contestația reclamantei cu privire la sumele menționate anterior reținându-se că reclamanta nu a prezentat declarația vamală de export ce era obligatorie potrivit 2222/22.10.2006 pentru a justifica scutirea de TVA cu drept de deducere iar pe de altă parte în privința sumei de 1676 lei s-a constat că avizul de însoțire a mărfii nr.- nu se afla la lipsind toate cele 3 exemplare și câtă vreme societatea nu poate justifica modul de utilizare a avizului de însoțire marfă organul de inspecție fiscală a procedat la determinarea prin estimare a valorii facturii ce trebuia emisă în baza avizului menționat conform art. 66 din OG 92/2003.
În analiza legalității si temeiniciei actelor administrativ fiscale anterior menționate instanța a reținut că în privința sumei de 1776 lei stabilită suplimentar de plată și cu care s-a diminuat TVA-ul de rambursat, prin raportul de inspecție fiscală s-a reținut că în luna ianuarie 2007 reclamanta a efectuat export de produse compensatoare în Elveția scutit de TVA conform art. 14 al.3 lit. a 2222/22.12.2006 iar pentru justificarea scutirii de TVA cu drept de deducere societatea trebuia să prezinte în original declarația vamală de export din data de 24.01.2007 în valoare de 9351 lei. Deși s-a solicitat societății verificate prin adresa nr. 3823/3.10.2007 să pună la dispoziție reclamantei în original documentele de vamă reprezentând acest export până la finalizarea inspecției nu s-au depus documentele respective. Cu ocazia soluționării contestației în procedura administrativă prealabilă reclamanta a depus documentul de tranzit, de însoțire a mărfurilor nr. 07ROTM- pentru a justifica realitatea exportului realizat în luna ianuarie 2007 în Elveția. Acest document nu a putut fi considerat drept document justificativ al scutirii de TVA de către Biroul de soluționare al contestațiilor reținându-se că în conformitate cu art. 6 al.2 din 2222/2006 reclamanta trebuia să prezinte declarația vamală de export certificată de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar și/sau să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală.
Prin expertiza efectuată în cauză expertul contabil a opinat în sensul greșitei respingeri la rambursare a TVA-ului în sumă de 1776 lei reținând că potrivit art. 6 al.2 din 2222/2006 reclamanta putea prezenta fie originalul declarației vamale de export fie o copie după aceasta, copie care există la societate ce a fost prezentat organului de control fiscal. Constatarea expertului este contrazisă însă de însăși declarațiile părții reclamante care a nu a afirmat că a depus copie de pe declarația vamală solicitată ci a depus documentul de tranzit-însoțire a mărfurilor nr. 07ROTM-3 față de care a apreciat că îndeplinește calitatea de document justificativ precum și de constatările organului de soluționare a contestației care în cuprinsul deciziei 44/18/22.01.2008 (fila 6) arată că reclamanta a depus documentul de tranzit-însoțire a mărfurilor la care face referire reclamanta.
Față de această sumă instanța a apreciat că interpretarea dată de organul fiscal dispozițiilor art.6 din 2222/2006 este cea corectă și că documentul la care face referire reclamanta nu poate fi considerat document justificativ al scutirii de TVA. Aceasta deoarece din cuprinsul art.14 al.3 lit a 2222/2006 rezultă că titularii autorizațiilor de perfecționare activă care realizează exportul sau reexportul produselor compensatoare sau care transportă produsele compensatoare în alt stat membru al Comunității sau le plasează în alt regim vamal suspensiv după data de 1.01.2007 vor justifica scutirea de TVA pentru serviciile realizate pe baza documentelor prev de art. 6 alin. 2 din același ordin. Or, potrivit acestor dispoziții persoana impozabilă care realizează lucrări asupra bunurilor mobile corporale plasate în regim de perfecționare activă și care realizează expedierea sau transportul produselor compensatoare în afara Comunității justifică scutirea de TVA pe baza următoarelor documente: contractul încheiat cu beneficiarul, autorizația pentru perfecționare activă, factura pentru prestarea de servicii și declarația vamală de export sau după caz de reexport care să fie certificată de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar și/sau după caz să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală. In condițiile în care reclamanta nu a depus unul din aceste documente solicitate respectiv declarația vamală de export este corectă soluția organului fiscal de stabilire a sumei de 1776 lei ca fiind suplimentară de plată, documentul de tranzit - însoțire a mărfurilor nr. 07ROTM- neputând fi considerat document justificativ în sensul prevederilor anterior menționate cuprinse la art. 6 al.2 din 2222/2006.
Față de susținerea exportatorului potrivit căruia în redactarea 2222/2006 în forma în vigoare la momentul exportului respectiv la art. 6 al.2 se prevedea și posibilitatea de a depune declarația vamală de export nu numai în original dar și în copie, instanța a reținut pe de o parte faptul că reclamanta nu a depus o asemenea copie la organul de soluționare a contestației ci a depus documentul de tranzit anterior menționat iar organul fiscal nu a analizat decât calitatea de document justificativ al actului de tranzit depus de pârâtă, problema nevizând valabilitatea ca și document justificativ a copiei de pe declarația vamală de export. Pe de altă parte copia declarației vamale de export este necesară într-un caz particular și anume în cazul în care unitatea a cesionat regimul de perfecționare activă așa cum rezultă din disp.art.6 al.2 2222/2006 în varianta în vigoare la data exportului, situație particulară neinvocată de reclamanta în speță.
În consecință instanța a apreciat ca legală și temeinică soluția dispusă de autoritatea pârâtă care prin decizia nr. 44/18/22.01.2008 a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 879/16.10.2007 în privința sumei de 1776 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar de plată și cu care s-a diminuat TVA-ul de rambursat.
În privința sumei de 1676 lei stabilită tot cu titlu de TVA suplimentar de plată și cu care s-a diminuat TVA-ul de rambursat instanța a reținut că atât prin raportul de inspecție fiscală cât și prin decizia de soluționare a contestației nr. 44/18/22.01.2008 s-a reținut că din verificarea documentelor cu regim special ramase în stoc la 1.01.2007 și utilizată de societate în luna ianuarie 2007 s-a constatat că avizul de însoțire marfă nr. - nu se afla la lipsind toate cele trei exemplare. Organele fiscale au apreciat că societatea nu poate justifica modul de utilizare a acestui aviz și astfel ținând cont de prevederile HG 831/97 privind regimul juridic al avizului de însoțire marfă au procedat la determinarea prin estimare a valorii facturii ce trebuia emisă în baza acestui aviz conform art. 66 Cod procedură fiscală. Modul de calcul al valorii estimate a fost detaliat în anexa 9 la raportul de inspecție fiscală (100 dosar) și a luat în considerare valoarea medie a facturilor emise de reclamanta în luna ianuarie 2007 la care s-a calculat TVA colectat în sumă de 1676 lei.
Raportat la aceasta sumă reclamanta a arătat că din simpla inexistență a unui aviz de însoțire a mărfii nu se poate deduce că a avut loc o livrare nefacturată în realitate avizul de însoțire a mărfii fiind pierdut.
Expertul contabil a arătat că reclamanta în funcție de obiectul de activitate specific nu utilizează avize de însoțire a mărfii în condițiile în care aceasta prelucrează materia prima primită de la furnizorii externi și o trimite înapoi încorporată în produsele finite, toate livrările de manoperă (prestări de servicii) fiind efectuate doar pe bază de factură și nu pe bază de aviz de însoțire marfă. Acesta din urmă se utilizează pentru anumite operațiuni aferente procesului de obținere al produselor finite și ca atare în modul de calcul al valorii estimate a bazei impozabile detaliate în anexa 9 la raport trebuia să fie luată în considerare doar valoarea medie a facturilor emise în luna ianuarie 2007 către societatea față de care reclamanta utilizează avizul de însoțire iar nu să fie luate în considerare facturile emise în luna ianuarie către clienții externi.
Opinia expertului nu a fost însușită de instanță în condițiile în care disp.art.67 din Cod procedură fiscală arată că dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze și în acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare, aceasta constând în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale, ori reclamanta nu a invocat nici prin contestația formulată și nici prin acțiunea introductivă aspecte legate de greșita determinare a bazei de impunere, depunând în acest sens toate facturile emise în luna ianuarie 2007 pentru a verifica natura operațiunilor efectuate de aceasta. In condițiile în care potrivit HG 831/97 avizul de însoțire a mărfii reprezintă un formular cu regim special de tipărire care servește ca document de însoțire a mărfii pe timpul transportului și ca document ce stă la baza întocmirii facturii, în mod corect organele fiscale au procedat la estimarea bazei de impunere prin luarea în considerare a tuturor facturilor emise în luna ianuarie 2007 de către reclamantă.
Referitor la susținerea reclamantei potrivit căreia avizul de însoțire marfă nr. - s-a pierdut iar lipsa acestuia nu poate conduce la concluzia că a avut loc o livrare de mărfuri fără emiterea facturii aferente instanța a reținut că persoana responsabilă în societatea reclamantă ce gestiona documentele cu regim special cum este în speță avizul de însoțire marfă, avea obligația să procedeze la reconstituirea acestui document pierdut în 30 de zile de la constatare potrivit L 82/91 republicată art.26, iar în speță reclamanta nu a făcut nici o dovadă în acest sens pentru a reține astfel pierderea documentului respectiv.
In aceste condiții instanța a reținut că reclamanta nu poate justifica modul de utilizare a avizului de însoțire marfă nr. -, formular cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare și ținând cont de regimul juridic al acestuia respectiv de document de însoțire a mărfii pe timpul transportului și de document ce stă la baza întocmirii facturii. Instanța a reținut că în mod corect organele fiscale au procedat la aplicarea disp.art.67 proc. fiscală privind estimarea bazei de impunere astfel încât în mod corect s-a dispus respingerea contestației reclamantei pentru suma de 1766 lei, menținând actele administrativ fiscale atacate referitoare la această sumă.
Cu privire la decizia de impunere nr. 880/16.10.2007 privind TVA aferent lunii februarie 2007 s-a reținut că prin raportul de inspecție fiscală s-a constatat că în luna februarie 2007 reclamanta a importat din diverse materiale, mijloace fixe și obiecte de inventar pentru care a procedat la înscrierea TVA-ului ca și taxă deductibilă și colectată în decontul aferent perioadei fiscale respective conform art. 146 al.1 lit d Cod fiscal. Societatea reclamantă nu a procedat însă la prezentarea a doua declarații vamale de import ce corespund facturilor externe nr. 111 și 113/1.02.2007 operate la pozițiile 8 și 9 din jurnalul de cumpărări din luna februarie 2007, astfel încât organul fiscal a stabilit TVA de dedus în sumă de 29.667 lei.
Organul de soluționare a contestației prin decizia 51/20/25.01.2008 a menținut măsura anterioară reținând că petenta nu a prezentat două declarații de import care corespund facturilor externe nr. 111 și 113/1.02.2007. In procedura administrativă prealabilă reclamanta a depus declarația vamală de import nr. /19.01.2007 și nr. 642/19.01.2007 raportat la care agenții fiscali însărcinați cu soluționarea contestației au reținut că acestea nu se referă la cele două importuri înregistrate de societate la pozițiile 8 și 9 din 1.02.2007 în jurnalul de cumpărări și ca atare nu puteau fi luate în considerare ca probe în susținerea cauzei
Instanța a reținut că în luna februarie 2007 reclamanta a importat din diverse produse cărora le corespund facturile externe nr. 111 și 113 /1.02.2007 (fila 71,74 si 75 dosar). Pentru factura externă nr. 111 în sumă totală de 21.119,32 Euro a fost emisă declarația vamală de import /19.01.2007 iar marfa aferentă facturii 113 în valoare totala de 24.783,08 Euro a fost importată cu -urile /19.01.2007 în sumă de 4.232,58 Euro, I 577/18.01.2007 în sumă de 16.077,50 Euro și I 573/18.01.2007 în sumă de 4473 Euro. In mod greșit organele fiscale nu au luat în considerare DV de import nr. I 642/19.01.2007 și /19.01.2007 reținând că nu vizează cele două importuri înregistrate de societate la pozițiile 8 și 9 din jurnalul de cumpărări pe luna februarie 2007 întrucât din studiul acestui jurnal ( fila 165 dosar) rezultă că facturile externe nr. 111 si 113 sunt înregistrate la poziția 6 și 7 și nu la poziția 8 și 9 cum a reținut organul fiscal. Astfel, la poziția 8 este înregistrată o factură externă emisă de același agent comercial dar care poartă nr. 120 iar la poziția 9 figurează un alt furnizor decât cel din astfel încât înregistrările de la poziția 8 și 9 nu fac obiectul prezentei cauze.
Referitor la faptul că declarațiile vamale de import nr. și ambele din 19.01.2007 vizează importurile realizate prin facturile externe 111 si 113/1.02.2007, instanța a constatat că această legătură rezultă din faptul ca 642/19.01.2007 are ca și țara de expediție cu țara de destinație România iar valoarea facturată este de 21.119,32 Euro ce reprezintă în totalitate valoarea facturii externe nr. 111/1.02.2007 și există identitate de obiect în sensul că mărfurile importate sunt de aceeași natură cu mărfurile cuprinse în factura 111 respectiv componente pentru mașini de călcat electrice.
De asemenea și în cazul /19.01.2007 (fila 76 dosar) rezultă că aceasta vizează factura externa 113 întrucât există identitate de persoane între societatea emitentă a facturii și expeditorul mărfurilor mai exact și destinatarul facturii și al mărfurilor, respectiv societatea petentă, țara de origine reprezintă și țara de destinație România iar marfa facturată vizează componente pentru călcătoare. Valoarea facturată este de 4232,58 Euro și se corelează cu sumele cuprinse in -/18.01.2007 respectiv 16.077,58 Euro și /18.01.2007 în sumă de 4473 Euro, rezultând un total de 24783,08 Euro acesta reprezentând valoarea totală a facturii externe nr. 113( fila 75).
Pentru aceste considerente instanța a reținut ca fiind greșită măsura dispusă de organele fiscale referitor la respingerea la rambursare a sumei de 29.667 lei reprezentând TVA, astfel încât văzând și disp. art.218 al.2 Cod proc. fiscală cu raportare la art. 1,8 și 18 alin. 1.554/2004 a dispus anularea parțială a deciziei de impunere nr. 880/16.10.2007 pentru suma de 29.667 lei respinsă la rambursare și pe cale de consecință a dispus și anularea parțială a deciziei nr. 51/20/25.01.2008 emisă de DGFP T în privința măsurii cuprinsă la punctul 2 prin care s-a respins contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere anterior menționată cu privire la suma de 29.667 lei. Totodată instanța a respins acțiunea reclamantei în ceea ce privește anularea parțială a deciziei de impunere nr. 879/16.10.2007 pentru suma de 3452 lei precum și a deciziei nr. 44/18/22.01.2008 a DGFP T în soluționarea contestației împotriva acestei decizii precum și cererea de restituire a sumei aferente.
In privința cererii de restituire a sumei de 29.667 lei aferente deciziei de impunere 880/16.10.2007 instanța a reținut că deși s-a procedat la anularea titlului de creanță iar potrivit art. 117 al.1 Cod proc. fiscală se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță, potrivit art. 117 al.6 Cod proc. fiscală dacă debitorul înregistrează obligații fiscale restante sumele prevăzute la alin.1 se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit Codului d e procedură fiscală și în consecință restituirea sumei se poate realiza de organul fiscal după verificarea obligațiilor fiscale restante ale reclamantei.
n baza art. 274 și următoarele Cod procedură civilă în condițiile în care acțiunea reclamantei a fost admisă în parte instanța a obligat pârâta la plata sumei de 3298 lei cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând din valoarea onorariului de expertiză achitat în cauză în sumă totală de 2.500 lei precum și din valoarea onorariului de avocat (4096 lei) conform facturii seria -/12.11.2007.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs atât reclamanta cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului reclamanta a arătat, în esență, că soluția primei instanțe este nelegală în privința nerestituirii sumei de 33.119 lei, plătită de societate în baza actelor contestate, că în mod nelegal din suma totală de TVA respinsă la rambursare i-au fost respinse greșit cererile de rambursare a două componente (1776 lei și 1676 lei, sume stabilite suplimentar și cu care s-a diminuat TVA-ul de rambursat).
În motivarea recursului său pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Taa rătat în esență că soluția primei instanțe este greșită în ceea ce privește anularea parțială a deciziei nr.880/16.10.2007 pentru suma de 29.667 lei și anularea parțială a deciziei nr.51/20/25.01.2008 deoarece, pe de o parte, reclamanta nu a prezentat două declarații de import ce corespuns facturilor externe nr.111 și 113, ambele din 01.02.2007, astfel că în mod corect organul de inspecție fiscală a stabilit că TVA-ul dedus din cele două declarații vamale este nedeductibil, iar, pe de altă parte, documentele noi depuse de - SRL (declarația vamală nr.1620/19.01.2007 și declarația vamală 1642/19.01.2007 nu pot justifica dreptul de deducere TVA, ele nefăcând referire la cele două importuri înregistrate de societate la pozițiile 8 și 9 din 01.02.2007 din jurnalul de cumpărări, astfel că nu pot fi luate în considerare ca probe noi în susținerea cauzei. În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, a mai arătat pârâta, nu se află în culpă procesuală.
Asupra celor două recursuri, Curtea constată următoarele:
Prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică anulând actele contestate pentru suma de 29.667 lei. Astfel, tribunalul a reținut corect legătura dintre facturile externe 111 și 113 și cele două documente depuse în procedura administrativă prealabilă. În mod indubitabil 642/19.01.2007 privește importul realizat cu factura nr.111, în condițiile în care este vorba de aceeași sumă facturată (21.119,32 euro), în ambele documente este vorba despre exact aceleași mărfuri (componente pentru mașini de călcat electrice) și, în plus, corespund și referirile la cele două state (de origine - și de destinație - România). La fel, datele corespund identic și în privința 1620/19.01.2007 și factura externă 113 (marfa facturată vizează componente pentru calculator, sumele reprezentând valoarea facturată se corelează și, în fine, datele referitoare la țara de origine și de destinație, de asemenea coincid).
Soluția instanței de fond este corectă și în privința sumei de 1776 lei - respinsă la rambursare de organele de inspecție fiscală. Astfel, s-a reținut corect de către instanță că pentru a beneficia de rambursarea sumei reclamanta trebuia să se conformeze prevederilor art.6 alin.2 din 222/2006 și să justifice scutirea de TVA cu contractul încheiat cu beneficiarul, autorizația pentru perfecționare activă, factura pentru prestarea de servicii, declarația vamală de export/reexport, certificată de biroul vamal de ieșire din spațiul comunitar și să fie certificat liberul de vamă, însă din moment ce reclamanta nu a prezentat declarația vamală, document specificat în lista prezentată în textul menționat, nu poate beneficia de scutirea respectivă. De altfel, observă Curtea, reclamanta nu a dezvoltat o argumentație convingătoare în recurs, rezumându-se să afirme că deține documentele prevăzute de actele normative în vigoare, dar nu a făcut proba respectivă.
În schimb, soluția primei instanțe este greșită în privința sumei de 1.676 lei, lipsa unui aviz de însoțire a mărfii neputând justifica în nici un fel estimarea bazei de impunere, din moment ce s-a probat în cauză că nu există lipsuri în inventar și nu s-a demonstrat că din patrimoniul firmei ar fi ieșit bunuri cu avizul de însoțire a cărui lipsă a fost constatată, și care să nu fi fost facturate, astfel că nu se putea trage concluzia că a avut loc o livrare nefacturată.
În consecință, apreciază Curtea, în raport de argumentația mai sus dezvoltată, se impunea ca prima instanță să admită acțiunea reclamantei și sub acest aspect.
De asemenea, observă Curtea, prima instanță a pronunțat o soluție nelegală și atunci când a respins cererea pentru restituirea sumei de 29.667 lei, pentru care a anulat actele contestate. Procedând astfel, prima instanță nu a avut o bază legală deoarece în această ipoteză nu poate fi pusă în discuție compensarea realizată în baza Codului d e procedură fiscală. În realitate, observă Curtea, cererea privind restituirea sumei de 29.667 lei este una accesorie în raport cu cererea privind anularea titlurilor de creanță fiscală prin care reclamanta a fost obligată la plata acestei sume la bugetul de stat. Or, anulând actele contestate ce vizau această sumă trebuia să dispună restituirea, baza legală fiind reprezentată de art.18 din Legea nr.554/2004, alin.3 din textul legal precitat menționând că instanța anulând actele contestate va hotărî și asupra despăgubirilor, aici, în această cauză, repararea pagubei realizându-se prin restituirea sumelor încasate ilegal.
În raport de cele de mai sus, Curtea va admite recursul reclamantei (sub aspectul celor mai sus arătate) și, în consecință va respinge recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T, care este nefondat inclusiv în privința contestării obligării la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță având în vedere că "a căzut în pretenții", consecință a admiterii în parte a acțiunii reclamantei.
Așadar, în privința recursului reclamantei, Curtea conform art.312 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, îl va admite și va modifica sentința atacată în sensul că va anula actele contestate și pentru suma de 1676 lei reprezentând TVA și, de asemenea, va obliga pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T să-i restituie suma de 31.343 lei (29.667 lei + 1676 lei) reprezentând TVA.
Având în vedere că s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs, Curtea va obliga pârâta la plata cu acest titlu a sumei de 2.380 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 177/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată, în sensul că anulează Decizia nr.44/18/22.01.2008 și decizia de impunere nr.879/16.10.2007 și pentru suma de 1676 lei reprezentând TVA. Obligă pârâta T să-i restituie reclamantei suma de 31.343 lei (compusă din 29.667 lei TVA și 1676 lei TVA. Menține în rest hotărârea.
Respinge recursul declarat de pârâta T împotriva aceleiași hotărâri.
Obligă pârâta T să-i plătească reclamantei - SRL suma de 2380 lei - cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.XI.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./14.12.2009
Tehnored./16.12.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Ionel Barbă, Diana
