Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1397/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--05.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1397
Ședința publică din 17.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Ionel
GREFIER:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.1001 din 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată - - A și pârâta intimată Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii A -Activitatea de inspecție fiscală, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.11.2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și conform căreia pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1001 din 25.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - - A, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii A și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
A anulat în parte Decizia de impunere nr. 20/12.02.2008 emisă de Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii A și Raportul de inspecție fiscală încheiat de organele de control din cadrul Activității de Inspecție Fiscală din 12.02.2008, privind suma de 79.782 lei TVA suplimentar și 1938 lei accesorii
A anulat Decizia nr. 222/18.04.2008 emisă de DGFP
A admis la rambursare suma de 79.782 lei reprezentând TVA solicitat la rambursare.
A obligat pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 11.975 lei reprezentând onorariu expert, onorariu avocat, taxa de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Raportul de inspecție fiscală întocmit de către organele de control s-a constatat că societatea reclamantă a înregistrat venituri constând în transport aferent mărfurilor importate care sunt scutite cu drept de deducere conform prevederilor art. 43 alin. 1 lit.d din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, dacă contravaloarea transportului este inclusă în baza de impozitare a bunului importat.
Întrucât organele de control au apreciat că societatea reclamantă nu poate face dovada includerii contravalorii acestor transporturi de mărfuri importate în baza de impozitare au procedat la calcularea TVA suplimentară acestora, conform art. 140 alin. 1 din Legea 571/2003 cu modificările și completările ulterioare prin aplicarea cotei de 19% TVA, stabilind o taxă pe valoarea adăugată suplimentară în cuantum de 78.064 lei pentru perioada 01.10.2006 - 31.12.2006, respectiv de 1718 lei aferentă transporturilor mărfurilor importate pentru perioada 01.01.2007 - 30.06.2007.
Instanța reține că stabilirea taxei pe valoarea adăugată suplimentară, în sarcina reclamantei nu este justificată legal pentru următoarele considerente:
Societatea reclamantă - a înregistrat veniturile din prestarea unor servicii de transport efectuate către terți care importă bunuri.
Potrivit art. 143 alin. 1 lit. d din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare serviciile de transport pentru bunurile importate sunt scutite cu drept de deducere dacă contravaloarea transportului este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate, așa cum se prevede la art. 139 Cod fiscal.
Baza de impozitare a operațiunilor de import este, conform art. 139 alin. 1 Cod fiscal, valoarea în vamă stabilită conform legislației vamale în vigoare la data efectuării operațiunilor de import și la care se adaugă orice taxe datorate în afara României precum și cele datorate ca urmare a importului de bunuri în România.
Aliniatul 2 din același art. 139 prevede că baza de impozitare cuprinde și cheltuielile accesorii precum și comisioanele și cheltuielile de ambalare, transport și asigurare care intervin până la primul loc de destinație a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare stabilite conform alin.1. Primul loc de destinație a bunurilor îl reprezintă destinația stipulată în documentul de transport sau orice alt document însoțitor al bunurilor, când acestea intră în România.
În conformitate cu art. 56 din Regulamentul nr. 7/2006 de aplicare a Codului vamal al României procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului general pentru tarife și comerț 1994, rectificat prin Legea 133/1999.
La valoarea în vamă, conform prevederilor Acordului susmenționat se includ, valoarea cheltuielilor de transport al mărfurilor importate până la frontiera română și cheltuielile de încărcare, de descărcare și de manipulare, conexe transportului.
Iar potrivit art. 58 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, valoarea în vamă se declară de către importator, care este obligat să depună la biroul vamal o declarație pentru valoarea în vamă însoțită de facturi sau de alte documente de plată a mărfii și a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia.
Raportat la cadrul legal incident precitat, instanța a reținut că reclamanta în calitate de transportator nu trebuie să facă, cum în mod nejustificat susține pârâta, dovada scutirii de TVA cu declarațiile vamale de import.
În primul rând pentru că declarația de valoare în vamă depusă la biroul vamal împreună cu declarația de import, angajează responsabilitate titularului operațiunii de vămuire în baza obligării acesteia de a determina și de a declara valoarea în vamă.
În al doilea rând, pentru că tot importatorul ca titular al operațiunii de vămuire are obligația să depună împreună cu declarația vamală și factura comercială sau documentele de plată a mărfurilor și documentele cu privire la alte cheltuieli care se includ în valoarea în vamă.
Și pentru că, la valoarea în vamă declarației de importator se adaugă cheltuielile de transport pe parcurs extern și pe parcurs intern până la primul loc de destinație în România, instanța și-a însușit concluziile fundamentale legale, formulate de către expert în raportul de expertiză contabilă precum că, taxa pe valoarea adăugată aferentă transporturilor mărfurilor importate atât pe parcurs extern cât și pe parcurs intern până la primul loc de destinație în România, revine importatorului și nu cărăușului, tot importatorul având obligația includerii contravalorii transportului în baza de impozitare.
Prin urmare, instanța a constatat că reclamanta în calitate de transportator a justificat scutirea de TVA prev. la art. 143 alin. 1 lit d din Codul fiscal, cu documentele specifice la art. 7 din Ordinul MFP nr. 1846/2003 și Ordinul nr. 2222/2006, care prevăd cu titlu limitativ, următoarele documente: - contractul încheiat cu importatorul, sau după caz cu casa de expediție ori cu furnizorul din străinătate, copie de pe carnetul și după caz, de pe documentul de tranzit comunitar T, orice document din care să rezulte că transportul bunurilor a avut punctul de plecare într-un teritoriu terț, sau copie de pe acestea în cazul caselor de expediție, printre aceste documente nefiind precizată și declarația vamală de import.
Totodată instanța a avut în vedere și concluzia expertului contabil conform cărora facturile emise corespund prevederilor pct. 13(6) din HG nr. 44/2004 care precizează că "facturile de transport internațional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului național și a celui internațional.
Așadar, cum societatea reclamantă a efectuat servicii de transport internațional beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor de bunuri și/sau servicii și pentru partea de transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. 4 lit. b din Codul fiscal.
La pronunțarea soluției instanța a ținut cont și de aspectul că intimata nu a solicitat în probațiune o contraexpertiză și nici nu a făcut dovada continuă celor constatate în Anexele Raportului de expertiză contabilă din care rezultă că nici TVA suplimentar pentru perioada 01.01.2007 - 30.06.2007 nu este datorat, întrucât distanța în km pe parcursul intern de la punctul de intrare în țară până la locul de destinație și valoarea aferentă acestor distanțe nu au fost corect calculate, rezultând 2109 Km calculați în plus.
Pe cale de consecință, s-a constatat că reclamanta nu datorează suma de 78.064 lei reprezentând TVA suplimentară respectiv suma de 1.938 lei reprezentând accesorii pe perioada 01.10.2006 - 31.12.2006, și nici suma de 1718 lei TVA aferent perioadei 01.01.2007 - 30.06.2007, drept pentru care instanța a admis cererea reclamantei și a anulat actele administrative întocmite de către pârâtă ca nelegal emise.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 6545 lei reprezentând onorariu de avocat conform facturii fiscale nr. -/28.05.2008, respectiv 5430 lei onorariu de expert conform OP nr. -/16 sept.2008.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului pârâta a arătat, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală deoarece în situația dată persoana impozabilă care a solicitat regimul de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată, cu drept de deducere (este transportatorul), este cel care trebuie să facă dovada cu documente că a efectuat transporturi internaționale a căror valoare sunt cuprinse în baza de impozitare a bunurilor importate, pentru a beneficia de scutirea respectivă.
Recursul este fondat.
Prima instanță a făcut o greșită interpretare a prevederilor legale în materie, ignorând un fapt decisiv, acela că cel care a aplicat regimul de scutire de TVA, este transportatorul, care are calitatea de persoană impozabilă, și el era cel care trebuia să facă dovada cu documente că a efectuat transporturi internaționale a căror valoare este cuprinsă în baza de impozitare a bunurilor importate, pentru că acesta și nu importatorul a solicitat scutire de taxa pe valoare adăugată.
Pârâta, observă Curtea, nu că reclamanta are dreptul de deducere a TVA pentru valoarea transportului internațional dacă a fost inclus în baza de impozitare, dar a solicitat ca - să producă probe (documente) în acest scop.
Art.139 din Legea nr.571/2003, precizează Curtea, aplicabil în speță, prevede următoarele:
"(1) Baza de impozitare pentru un import de bunuri este constituită din valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislației vamale în vigoare, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele și alte taxe, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorate pentru importul de bunuri.
(2) Se cuprind, de asemenea, în baza de impozitare cheltuielile accesorii precum comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare care intervin până la primul loc de destinație a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare stabilită conform alin.(1). Primul loc de destinație a bunurilor îl reprezintă destinația stipulată în documentul de transport sau orice alt document însoțitor al bunurilor, când acestea intră în România."
Conform art.143 alin.1 lit.d din Legea nr.571/2003, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată: "d) transportul, prestările de servicii accesorii transportului, alte servicii direct legate de importul bunurilor, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate, potrivit art.139".
În aplicarea alin.2 al aceluiași articol, se prevede în art.7:
"(1) Pentru transportul mărfurilor importate a cărui contravaloare a fost inclusă în valoarea în vamă potrivit prevederilor art.139 din Legea nr.571/2003, scutirea de taxa pe valoarea adăugată, prevăzută la art.143 alin.(1) lit.(d) din aceeași lege, se justifică de transportatori, respectiv de casele de expediție, în funcție de tipul transportului, astfel:
a) în cazul transportului auto, cu următoarele documente: contractul încheiat cu importatorul sau, după caz, cu casa de expediție ori cu furnizorul din străinătate, copie după carnetul sau după documentul de tranzit comunitar T, documentul de transport internațional din care să rezulte că bunurile transportate provin din import sau copie după acesta pentru casele de expediție;".
De asemenea, în art.5 din 2222/2006 se prevede că:
"(1) de taxă prevăzut la art.143 alin.(1) lit.d) din Codul fiscal, pentru prestările de servicii din transport, direct legate de importul de bunuri, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art.139 din Codul fiscal, în funcție de tipul transportului se justifică de transportator sau de casele de expediție astfel:
a) în cazul transportului auto, cu următoarele documente: contractul încheiat cu importatorul sau, după caz, cu casa de expediție ori cu furnizorul din străinătate, copie de pe carnetul și, după caz, de pe documentul de tranzit comunitar T, orice document din care să rezulte că transportul bunurilor a avut punctul de plecare într-un teritoriu terț, sau copie de pe acesta în cazul caselor de expediție;".
În ceea ce privește calitatea de persoană impozabilă a transportatorului, prevederile art. 127 din Legea nr.571/2003 sunt edificatoare, fără echivoc fiind că transportatorul trebuie să facă dovada includerii transportului internațional în baza de impozitare: "este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc activități economice de natura celor prevăzute la alin.(2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestor activități.
(2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprins activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate."
Semnificativ, reține Curtea, în faza recursului, din oficiu, i s-a pus în vedere reclamantei să producă probe prin care să dovedească includerea în baza de impozitare a transportului internațional, aceasta beneficiind de mai multe termene în acest sens, dar nu a depus documente care să ateste acest lucru.
În consecință, Curtea, potrivit art.312 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtei și va modifica sentința în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei - SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta A împotriva sentinței civile nr. 1001/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- și, în consecință, modifică sentința recurată în sensul că respinge ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - -
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.XI.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./15.12.2009
Tehnored./17.12.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Ionel
