Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1413/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--20.10.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.1413

Ședința publică din 17 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă

JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T împotriva sentinței civile nr.693/10.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și intimata pârâta T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-restituire taxă.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta lipsă avocat, lipsă fiind recurenta și intimata

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocatul reclamantei depune la dosar înscrisurile solicitate de instanță și chitanța nr. 083/17.12.2008 reprezentând onorariu de avocat în sumă de 2500 lei.

Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocatul reclamantei solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 lei.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.693/10.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea formulată de reclamantul prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ A MUNICIPIULUI T, a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei de 11.748 lei achitată prin chitanța seria - nr. -/9.01.2008 reprezentând taxa de prima înmatriculare, a respins în rest acțiunea, și a respins acțiunea față de pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr 3427/30/20.04.2008 reclamanta în calitate de reprezentant legal al minorului a solicitat în contradictoriu cu pârâții DGFP T și T anularea actului administrativ unilateral reprezentat de chitanța seria - nr

-/9.01.2008 emisa de DGFP T precum si obligarea paratelor la restituirea taxei de prima înmatriculare in suma de 11.748 lei.

În motivarea acțiunii se arată că la data de 11.01.2008 a solicitat înmatricularea autoturismului 1,8 T, pentru care a achitat o taxa de prima înmatriculare în România taxa pe care o apreciază fiind percepută în mod nelegal în condițiile în care exista o prevalenta a aplicării legislației europene fata de dreptul intern in baza art 148 al.2 din Constituția României.

Dispozițiile Codului fiscal care reglementau plata taxei de prima înmatriculare contravin in fapt prevederilor art. 90 din Tratatul E care trebuie interpretat ca se opune instituirii unei taxe ce prezintă caracteristicile taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule impusa prin Codul fiscal, astfel cum acesta a fost modificat prin L 343/2006 datorita faptului ca aceasta taxa se aplica la achizitionarea de autovehicule second-hand provenind din alte membre din Romania dar nu si la achizitionarea de autovehicule de ocazie deja inmatriculate pe teritoriul Romaniei. In fapt aceasta taxa reprezinta un impozit intern asupra bunurilor provenind din membre fiind institutita in scopul de a proteja alte sectoare de productie,astfel incat taxa devine contrara disp.paragrafului II al acestui articol.

Se mai arata in cuprinsul actiunii ca s-a solicitat paratelor pe calea procedurii prealabile sa revina asupra actelor administrative atacate dar prin adresa 81803/28.03.2008 s-a refuzat demersul reclamantei cu motivarea ca taxa speciala de prima inmatriculare a fost stabilita in mod legal si nu poate fi restituita.

In drept s-au invocat disp.art.1 si urmatoarele din L 554/2004, art.90 din Tratatul UE, art.148 al.2 Constitutia Romaniei.

Prin intampinarea depusa la dosar parata Tai nvocat pe cale de exceptie inadmisibilitatea actiunii in contencios pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii odata cu prematuritatea actiunii in contencios data de nefinalizarea procedurii prealabile prevazuta de OG 92/2003. A mai invocat totodata tardivitatea cererii de restituire prin raportare la art 207 al.1 procedura fiscala precum si inadmisibilitatea capatului de cerere privind restituirea taxei speciale raportat la prev art 117 Cod procedura fiscala.

Astfel se arata ca reclamantul nu a formulat o contestatie impotriva actului administrativ fiscal in baza caruia a fost achitata taxa speciala, in conditiile art 205 si urmatoarele din OG 92/2003 ci a formulat doar o cerere de restituire care nu poate fi asimilata contestatiei impotriva actului administrativ fiscal.

In cazul in care instanta ar considera ca cererea de restituire a taxei poate fi apreciata ca o contestatie impotriva actului administrativ de impunere se solicita a se constata prematuritatea actiunii in contencios administrativ data de nefinalizarea procedurii prealabile prin emiterea unei decizii de solutionare a contestatiei formulate.

Tot pe cale de exceptie in privinta tardivitatii formularii cererii se arata ca au fost incalcate disp.art.207 al.1 Cod proc fiscala potrivit carora contestatia se depune in 30 de zile de la data comunicarii actului administrativ fiscal sub sanctiunea decaderii ori in fapt reclamantul a platit taxa la 09.01.2008 iar cererea de restituire a fost inregistrata la 25.03.2008.inregistrata la DGFP T sub nr 12116/25.03.2008.prezenta actiune fiind inregistrata dupa implinirea termenului de 30 de zile.

Referitor la inadmisibilitatea cererii privind restituirea taxei speciale se arata ca aceasta nu se incadreaza in nici unul din cazurile prev de art 117 al.1 Cod proc fiscala care reglementeaza cazurile legale de restituire a sumelor solicitate de la bugetul de stat.

Pe fondul cauzei se arata ca actiunea este nefondata intrucat reclamantul datoreaza in mod legal taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule in cuantumul indicat, taxa prevazuta de art 214 ind 1-214 ind 3 Cod fiscal coroborate cu art 311si 312din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal. Aceste dispozitii legale nu contravin prev art 90 din Tratatul institutind Comunitatea Europeana intrucat in lipsa unei armonizari la nivelul Uniunii Eurpene in domeniul impozitarii autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe si sa stabileacsa nivelurile acestora.

In speta, art 90 al.1 din Tratatul E interzice masuri protectioniste institutite de un stat membru cu privire la anumite produse nationale prin care s-ar putea crea o situatie de discriminare negativa sau un statut de vadit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte membre comunitare. Ori taxa de prima inmatriculare nu se aplica exclusiv autoturismelor second-hand provenite din alte membre ale ci ea se aplica tuturor autoturismelor noi sau second-hand inmatriculate pentru prima data in Romania indiferent de provenienta lor geografica sau nationala inclusiv autoturismelor noi din productia nationala a Romaniei.

Ca atare nu este vorba despre o taxa speciala de reinmatriculare in Romania ci de o taxa speciala de prima inmatriculare in Romania aspect ce confera acesteia un caracter de maxima generalitate care nu depinde in nici un fel de provenienta geografica sau nationala a acestor autoturisme si autovehicule situatie in care nu se poate vorbi in nici un caz de incalcarea art 90 din Tratatul

Parata DGFP T prin intampinarea depusa la dosar a invocat lipsa calitatii procesual pasive cata vreme taxa de prima inmatriculare a fost achitata la

S-a invocat de asemenea exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa procedurii administrative obligatorii prev de OG 92/2003 iar pe fondul cauzei s-a aratat ca actiunea este neintemeiata intrucat prevederile Codului fiscal nu contravin art 90 din Tratatul si mai mult decat atat prevederrile din Tratat nu au aplicabilitate asupra prevederilor L 571/2003 fata de disp.art.11 al.3 din Constitutia Romaniei potrivit carora in cazul in care un tratat la care Romania urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei.

De asemenea, s-a solicitat suspendarea solutionarii cauzei in baza art 242 alin 1 pct 1.proc.civ. motivat de faptul ca cadrul legislativ urmeaza a fi completat cu Ordonanta de urgenta care sa stabileasca in ce conditii se restituie taxa precum si procentul in care urmeaza a fi acordata suma persoanelor indreptatite

La dosar s-au depus urmatoarele: chitanta seria - nr -/9.01.2008, adresa de raspuns emisa de T la data de 28.03.2008, imputernicire avocatiala, intampinari, delegatie, copia cartii de identitate si certificatul de inmatriculare al vehiculului pentru care se solicita restituirea taxei de inmatriculare, copia cererii de restituire a taxei inregistrata la DGFP T sub nr 12116/23.03.2008,extras practica judiciara.

Referitor la cererea de suspendare a judecarii cauzei in baza art 242 alin 1 pct 1.proc.civ. pana la modificarea formulei de calcul in urma careia se va ajusta taxa de prima inmatriculare pentru fiecare tip de autoturism este de observat ca parata DGFP T si-a fundamentat aceasta cerere pe considerentul completarii cadrului legislativ cu o ordonanta de urgenta care sa stabileasca modalitatea de restituire a taxei de prima inmatriculare si procentul de acordare a acesteia iar raportat la aceasta cerere instanta retine caprev art.242 alin.1.pct 1.proc.civ vizeaza cazurile de suspendare voluntara la cererea ambelor parti nefiind aplicabil in speta iar disp.art.244 alin 1.proc.civ. nu-si gasesc eficineta intrucat ipoteza normei legale vizeaza existenta unei alte judecati pendente de a carei solutionare depinde prezenta cauza ori eventuala completare a cadrului legislativ nu se incadreaza intr-o atare situatie.

Analizand exceptia lipsei calitatii procesual pasive a DGFP invocata prin intampinare, instanta retine ca aceasta exceptie este intemeiata avand in vedere ca taxa a fost achitata la Trezoreria Mun T- T, cererea de restituire a acestei sume desi a fost inregistrata la parata DGFP T sub nr 12116/25.03.2008 adresa de raspuns a fost emisa de T iar taxa de prima inmatriculare face parte dintre taxele speciale datorate la bugetul de stat conform art 214 ind 2 din Codul fiscal si art 31 ind 2 al.2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal iar conform art 7 pct 6 Cod fiscal prin autoritate fiscala competenta se intelege organul fiscal din cadrul EF si serviciile de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale dupa caz care au responsabilitati fiscale.iar in speta competenta de restituire a taxei de prima inmatriculare nelegal incasate revine paratei

Referitor la exceptia inadmisibilitatii actiunii in contencios administrativ pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prev de art 205 OG 92/2003 coroborat cu art 7 din L 554/2004 instanta retine ca o asemenea exceptie este neintemeiata in conditiile in care taxa de prima inmatriculare a fost achitata de reclamant cu chitanta seria - nr -/9.01.2008 emisa de T pentru suma de 11748 lei iar la data de 25.03.2008 reclamanta a inregistrat o cerere de restituire a acestei taxe. Sustinerea paratilor in sensul ca o asemenea cerere de restituire nu poate fi asimilata contestatiei impotriva actului administrativ fiscal nu poate fi retinuta de catre instanta intrucat este de observat ca reclamanta a achitat taxa conform procedurii prevazute in Codul fiscal, operatiunea tehnica de inmatriculare a autoturismelor in Romania nefiind posibila fara plata acestei taxe. Ori, in aceste conditii instanta retine ca plata taxei opereaza automat ca o conditie obligatorie la inmatricularea autoturismului iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin raportare la dispozitiile art 205 al.1 OG 92/2003 cu raportare la art 7 al.1 L 554/2004 nu-l poate constitui decat cererea d erestituire a acestei taxe,cerere inregistrata de reclamant la DGFP T la data de 25.03.2008.

Tot referitor la procedura prealabila obligatorie, parata Tai nvocat prematuritatea actiunii in contencios administrativ data de nefinalizarea procedurii prealabile prevazuta de Titlul IX din OG 92/2003 apreciind ca procedura prealabila nu a fost finalizata prin emiterea unei decizii de solutionare a contestatiei formulate.

Raportat la aceste sustineri instanta observa parata Tar aspuns cererii reclamantului de restituire a taxei de prima inmatriculare prin adresa nr 81803/28.03.2008( 14 dosar) prin care a respins cererea de restituire aratand ca taxa speciala a fost stabilita in mod legal si nu poate fi restituita. Ori, in conditiile in care aprecia ca cererea privind restituirea taxei de prima inmatriculare echivaleaza cu o contestatie in sensul art 205 OG 92/2003 avea obligatia sa inainteze aceasta cerere organelor abilitate pentru solutionarea contestatiei si nu sa procedeze la emiterea raspunsului materializat in adresa respectiva. Deci, parata T s-a comportat nu numai ca un veritabil organ imputernicit cu incasarea si calcularea taxei in litigiu dar a emis si adresa de raspuns prin care a refuzat restituirea taxei respective fara a invoca lipsa competentei legale in emiterea acestui act si fara a indica un alt organ adminsitrativ care ar avea aceasta competenta.Prin urmare instanta apreciaza ca procedura prealabila la care face referire art 205 al.1 din OG 92/2003 cu raportare la art 7 al.1 din L 554/2004 a fost indeplinita de reclamant prin depunerea cererii de restituire a taxei de prima inmatriculare si a fost finalizata de catre parata T prin emiterea adresei de raspuns nr 81803/28.03.2008.

In ceea ce priveste exceptia tardivitatii formularii cererii de restituire a taxei speciale pe considerentul ca au fost incalcate prev art 207 al.1 Cod proc fiscala potrivit carora contestatia se va depune in termen de 30 zile de la data comunicarii actului administrativ fiscal sub sanctiunea decaderii instanta urmeaza a respinge o asemenea exceptie retinand ca prin adresa de raspuns nr 81803/28.03.2008 parata T nu a respins cererea reclamantului ca tardiv formulata ci a retinut aspecte de fond legate de legalitatea dispozitiilor Codului fiscal privind plata taxei de prima inmatriculare.In urma emiterii raspunsului la data de 28.03.2008 reclamanta in calitate de reprezentant legal al minorului pe numele caruia a fost emisa chitanta privind plata taxei de prima inmatriculare, a inregistrat prezenta actiune la data de 18.04.2008 cu respectarea astfel a prev art 11 al.1 lit. L 554/2004 si art 218 /2003.

Parata Tam ai invocat pe cale de exceptie inadmisibilitatea capatului de cerere privind restituitea taxei de prima inmatriculare aratand ca nu se incadreaza in cazurile de restituire prev de art 117 Cod proc fiscala ci se contesta insasi prevederile legale care instituite taxa speciala de prima inmatriculare iar aceasta exceptie este apreciata de instanta ca fiind strans legata de analiza pe fond a cererii principale astfel incat urmeaza a fi analizata impreuna.

Pe fondul cauzei instanta a reținut ca prin chitanța seria - nr -/9.01.2008 reclamantul a achitat suma de 11748 lei cu titlu de taxa speciala auto la prima inmatriculare.Chestiunea invocata de reclamant in motivarea cererii de restituire a acestei taxe a constat in aceea ca dispozitiile Codului fiscal cuprinse la art 2141- 2143contravin disp.art.90 al.1 din Tratatul CE. Potrivit acestei din urma dispozitii nici un stat membtru nu aplica direct sau indirect produselor altor membre impozite interne de orice natura mai mari decat cele care se aplica direct sau indirect produselor nationale similare. Ca atare prevederile mentionate din Tratat limiteaza libertatea statelor de a restrictiona libera circulatie a marfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protectioniste. Se interzice astfel discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna de natura similara. Art 90 din Tratat se refera la o discriminare determinata de o diferenta intre impozitele aplicate produselor altor membre si impozitele interne de orice natura care se aplica direct sau indirect produselor nationale similare.

Discriminarea la care se refera acest text legal are in vedere o comparatie intre nivelul de impozitare al produselor altor membre ale UE in comparatie cu nivelul de impozitare al produselor de pe piata interna a Statului Este de necontestat ca taxa de prima inmatriculare se plateste de catre toti particularii care procedeaza la inmatricularea pentru prima data in Romania a unui autovehicul indiferent de unde provine acesta, insa taxa de prima inmatriculare se aplica numai autovehiculelor care nu sunt deja inmatriculate in Romania.Cu toate acestea taxa stabilita de art 214 ind 1 Cod fiscal nu se percepe in cazul reinmatricularii in Romania dupa 1.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior inmatriculat in Romania dar se percepe in cazul inmatricularii in Romania dupa 1.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior inmatriculat in alt stat membru al E decat Romania. Ori, in aceste conditii se constata o diferenta de aplicare a taxei ce introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele din E aduse in Romania in scopul reinmatricularii cu situatia in care au fost deja inmatriculate in tara de provenienta fata de vehiculele inmatriculate deja in Romania pentru care la reinmatriculare nu se mai percepe o asemenea taxa.

Se mai observa ca discriminarea opereaza si intre nivelul de impozitare a autoturismelor inmatriculate in Romania anterior datei de 1.01.2007 cand Statul Raa derat la UE si au intrat in vigoare disp.art.214 ind 1 Cod fiscal si nivelul de impozitare a autoturismelor inmatriculate in Romania ulterior datei de 1.01.2007 si in consecinta instanta constata ca art 90 din Tratatul CE este aplicabil in privinta taxei speciale de prima inmatriculare platita de reclamant si contestata in prezenta cauza.Disp.art.214 ind 1 Cod fiscal sunt astfel imcompatibile cu disp.art.90 din Tratatul CE motiv pentru care se impune solutia motivarii de la aplicarea art 214 ind 1 Cod fiscal cu obligarea paratilor la restituirea acestei taxe.

Sustinerea paratei T in sensul ca prezenta cerere este inadmisibila intrucat nu se regaseste printre motivele de restituire enumerate in art 117 Cod proc fiscala ci contesta insasi prevederile legale care instituie taxa speciala de prima inmatriculare nu pot fi retinute de instanta ca motiv pentru respingerea actiunii in conditiile in care instanta nationala este primul judecator comunitar si este abilitata sa analizeze dispozitiile legislatiei interne prin raportare la prevederile dreptului comunitar. Potrivit art 148 al.2 din Constitutia Romaniei prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne iar autoritatea judecatoreasca este obligata sa aduca la indeplinire obligatiile rezultate din aceste prevederi, tinand cont si de principiul efectului direct a art 90 al.1 din Tratatul CE pentru ordinea juridica interna a Romaniei.

Mai este de observat astfel, conform practicii constante a CJCE (cauza Simmenthal nr /77 din 9.03.1978) ca "judecatorul national insarcinat sa aplice in cadrul competentei sale, dispozitiile dreptului comunitar are obligatia de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme, lasand la nevoie neaplicata orice dispozitie contrara a legislatiei nationale, chiar ulterioara, fara a solicita sau a astepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional".

Ca atare fata de practica constanta a Curtii De Justitie a Comunitatii Europene, a carei jurisprundenta este obligatorie pentru instantele nationale in interpretarea dreptului comunitar, tribunalul retine ca instantele romane de drept comun sunt competente sa procedeze in executarea obligatiei de a asigura realizarea efectului deplin a dreptului comunitar, la insasi inlaturarea de la aplicare a oricarei dispozitii nationale contrare.

Instanta retine ca Ear etinut in mod constant in practica sa incepand cu hotararea Costa/ENEL suprematia dreptului comunitar asupra oricaror prevederi nationale interne inclusiv asupra prevederilor constitutionale.

Astfel s-a decis ca "Spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul CEE și-a creat ordinea sa juridică proprie care, la intrarea în vigoare a Tratatului, a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Membre, instanțele din aceste fiind obligate să-l aplice.

Prin crearea unei Comunități cu durata nelimitată, având instituții proprii, personalitate juridică proprie, propria sa capacitate juridică și de reprezentare în plan internațional și, mai ales, puteri reale născute din limitarea suveranității sau din transferul de puteri dinspre Statele Membre spre Comunitate, Statele Membre și-au restrâns drepturile suverane creând, prin aceasta, un set de norme juridice care obligă atât cetățenii, cât și Statele ca atare.

Integrarea în legislația fiecărui Stat Membru a prevederilor care derivă din Comunitate și, într-un sens mai larg, din termenii și spiritul Tratatului, pun Statele, în imposibilitatea de a acorda întâietate unei măsuri legislative interne unilaterale ulterioare, față de un sistem judiciar pe care Statele Membre l-au acceptat pe bază de reciprocitate. O asemenea măsură nu poate, așadar, să fie în dezacord cu un astfel de sistem judiciar."

În consecință pentru considerentele de fapt și de drept mai sus menționate și văzând și disp.art.1,8 si 18 din L 554/2004 instanța urmează a admite în parte acțiunea reclamantului, reținând că în speță chitanța prin acre s-a plătit taxa de prima înmatriculare nu reprezintă a un act administrativ unilateral susceptibil de anulare conform art. 2 al.1 lit. c din Legea nr. 554/2004 astfel încât admiterea acțiunii impune doar obligarea paratei T la restituirea sumei de 11.748 lei achitata cu chitanța seria - nr. -/9.01.2008

Pentru considerentele mai sus menționate instanța a respins acțiunea față de DGFP T reținând lipsa calității procesual pasive a acestei instituții.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice T solicitând admiterea recursului.

În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, următoarele:

Având în vedere motivele invocate de contestator prin acțiunea adresată instanței, precum și temeiurile legale aplicabile în materie, litigiul se situează în sfera contenciosului administrativ fiscal reglementat de prevederile Codului d e procedură fiscală și nu în sfera contenciosului administrativ general, reglementată prin Legea nr.554/2004.

În subsidiar, pe fondul cauzei, se impune admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 11.748 lei achitată de reclamantă, cu titlu de taxa specială pentru autoturism, în temeiul prevederilor art.214 ind.1-214 ind.3 din Codul fiscal și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008. La data de 1.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 prin care au fost abrogate dispozițiile 214 ind.1-214 ind.3 din Codul fiscal, prevederile ordonanței de urgență aplicându-se retroactiv cu privire la toate sumele achitate de contribuabili în perioada 1.01.2007-30.06.2007, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile art.11 din acest act normativ. Cât privește cuantumul taxei pe poluare, urmează ca acesta să fie determinat prin calcule efectuate de către Administrația Finanțelor Publice în momentul executării hotărârilor pronunțate în prezenta cauză.

Recursul este nefondat.

Cu privire la incidența la speță a prevederilor OUG nr.50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:

Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat cu respectarea principiilor cu guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( a se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 I/S contre danois des impots accises precum și cauza conexată nr.C -290/05 și C - 333/05 și parag.61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată, Curtea, conform art.274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta recurentă să-i plătească reclamantei suma de 2500 lei, cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.693/10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.

Obligă pârâta recurentă să-i plătească reclamantei suma de 2500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 17.XII.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. -6.01.2009

TEHNORED:LC/ 9.01.2009/2.ex.

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Judecători:

Președinte:Rodica Olaru
Judecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1413/2008. Curtea de Apel Timisoara