Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1429/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--18.07.2009

DECIZIA CIVILĂ NR. 1429

Ședința publică din 19 noiembrie 2009

PREȘ: - -

JUDECĂTOR 1: Maria Belicariu Pătru Răzvan Duma Diana

JUDECĂTOR: - -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 902/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată B având va obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 07.07.2008 sub nr-, reclamanta SC B SRL a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A și a cerut anularea actelor administrativ fiscale nr.82925/ad din 10.06.2008 și cu nr.99806/ad din 27.06.2008 emise de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 6.287 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a importat în luna iunie 2007 un autoturism marca VW Passat, an de fabricație 2004 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.214¹- 214³Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 6.287 lei.

Reclamanta a apreciat că prin art.214¹- 214³Cod fiscal au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, astfel că România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.

Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.214¹- 214³Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.

Prin sentința civilă nr. 902 din 3.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC B SRL, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 6.287 lei reprezentând taxa specială pentru autovehicule și autoturisme cu dobânzi conform art.124 din nr.OG92/2003 și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 739 lei.

S-a respins acțiunea pentru anularea actelor administrative nr.82925/10.06.2008 și 99806/27.06.2008.

În motivarea hotărârii atacate se arată în esență următoarele:

Reclamanta a importat în luna iunie 2007 un autoturism marca VW Passat, an de fabricație 2004 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.214¹- 214³Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 6.287 lei (fila 6).

În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.214¹Cod fiscal.

Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.

Ca modalitate de restituire, art.11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.

Normele metodologice au fost aprobate prin nr.HG686/2008.

Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din nr.OUG50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.

Prin Decizia nr.499/07.04.2009 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.

Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamantă în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Acțiunea reclamantei este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit.d din nr.OG92/2003.

În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că reclamanta nu a depus documentația necesară pentru calcularea taxei pe poluare.

Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.

În condițiile în care reclamanta nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța apreciază că reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei speciale.

În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actelor administrative nr.82925/10.06.2008 și nr.99806/27.06.2008 emise de pârâtă, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât actele nu sunt acte administrativ fiscale în înțelesul art.41 din nr.OG92/2003 și nici acte administrative în înțelesul art.2 (1) lit.c din Legea nr.554/2004, ci sunt doar adrese de răspuns la cererile formulate de reclamantă și așa cum a reținut instanța, acțiunea nu are ca temei juridic art.2 (1) lit.h din Legea nr.554/2004 ci art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală, restituire taxe nedatorate.

Pentru aceste considerente a fost admisă acțiunea și în temeiul art.117 (1) din nr.OG92/2003 și a fost obligată pârâta la restituirea reclamantei a sumei de 6.287 lei taxă specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 (1) și (2) din nr.OG92/2003.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 739 lei, reprezentând onorariul de avocat și taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice, solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar și pe fond, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate.

În motivarea recursului se arată următoarele:

În esență, prima instanță a constatatneconcordanțadintre legislația internă care reglementează taxa auto de primă înmatriculare, pe de o parte, și Constituție și Tratatul Comunității Europene, pe de altă parte.

În primul rând, critică pentru nelegalitate sentința menționată, devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, solicitând să se aibă în vedere următoarele argumente:

Înțelege să invoceexcepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei, sub un dublu aspect.

Primul aspect se referă la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plata, care nu are suport material, ci doar o bază legală.

Or, în condițiile în care nu există un "suport material", adică existența materială a unui act administrativ, acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.

Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului.

Potrivit art. 2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, "contencios administrativ" reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Articolul de lege are doua teze. Teza 1 se refera la "emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ", iar teza a ll-a se refera la "nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere". Nici una din cele doua condiții ale articolului de lege menționat nu este îndeplinita. Art. 2 pct. 1 lit. f trebuie interpretat prin raportare la art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554, potrivit cu care "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri."

A doua excepție de ordine publică pe care o invocă este cea privindlipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice, solicitând admiterea, ținând cont de următoarele argumente:

Raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. În speță, nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de statul român, nu de pârâta, în speță putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională (codul fiscal, art. 214 ind. 1 și urm.), respectiv Statul în materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat. Statul Român este reprezentat în instanță de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit HG nr. 495/2007.

Prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești(art. 304 punctul 4 din Codul d e Procedură Civilă).

Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.

Față de prevederile constituționale ale art. 148 precizăm următoarele: Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, al, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul de, Republica Austria, Republica, Republica, Republica Slovenia, Republica, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."

Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.

Dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.

Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.

De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de primă înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.

Dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor " impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberi circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității

Potrivit dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008"Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. "

Conform Normelor Metodologice la care face referire OUG nr. 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17

"VI. Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite Restituirea sumelor rezultate ca diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule 6. (1) Atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada ianuarie 2007- 30 iunie 2008, potrivit prevederilor art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.

Rezultă, așadar, faptul că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire reclamanta trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile pr.fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între veche taxă reglementată de Fiscal și cea de poluare introdusă de OUG nr. 50/2008.

Din acest punct de vedere și pentru această parte din suma, acțiunea reclamantului este fără obiect, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primii suma ce i se cuvine,drept pentru care, pe fond, solicită reținerea cauzei pentru judecare si în consecință respingerea ei.

Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit OUG nr. 50/2008. solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.

Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fii restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicităm ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată

Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România!) indicând fără dubiu, legalitate și, mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru UE.

Mai mult, precizează că în nr. 5899/26.06.2008 transmisă deReprezentanța Permanentă a României pe lângă UEde la, se arată că expertul a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 (formă care, de altfel, a și fost aprobată tocmai în acest mod de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.

Totodată, în aceiași se menționează faptul că procedura deinfrigementîmpotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr. 50/2008.

La dosar a depus întâmpinare intimata B, solicitând respingerea recursului și menținerea în întregime a sentinței atacate.

În motivarea întâmpinării se arată că pârâta susține că acțiunea este inadmisibilă deoarece nu se află în situația unor acte administrativ fiscale, în lipsa existenței materiale a unui act administrativ acțiunea fiind inadmisibilă. Privitor la susținerile recurentei:

al.taxa achitată de către reclamanta intimată este instituită de dispozițiile art. 214¹- 214³Cod fiscal fiind obligatorie și condiționând înmatricularea autoturismelor de plată anticipată;

b/. cuantumul taxei este stabilit în concret conform unui sistem de calcul existent pe site-ul Ministerul Finanțelor Publice și Economiei (http://www.mfinante.ro/calculator taxe/taxa auto 2008.htm); o/, prin răspunsurile din cadrul proceduri prealabile s-a respins solicitarea reclamantului intimat de restituire a taxei achitate.

Raportat la momentul plății taxei și la dispozițiile în vigoare la acel moment - art. 214¹Cod fiscal - susținerile recurentei nu pot fi primite.

Reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

Pe cale de consecință, statul român este obligat la restituirea în întregime a taxei achitate cât timp temeiul în baza căruia aceasta a fost percepută era nelegal astfel că motivele recurentei care se fundamentează pe un text legal intrat în vigoare ulterior nașterii raportului material de drept fiscal nu pot fi primite.

Pentru argumentele expuse apreciază că dispozițiile nr.OUG 50/2008 nu sunt incidente în prezenta cauză în caz contrar încălcându-se principiile antemenționate, cererea reclamantului intimat urmând a se analiza prin raportare la prevederile de drept material în vigoare la momentul plății taxei.

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304¹din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:

Cu privire la recursul propriu zis, Curtea observă că recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aai nvocat excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, sub două aspecte.

1 Analizarea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei:

Pe de o parte, recurenta a invocat că actele contestate nu sunt acte administrative, în sensul Legii nr. 554/2004, iar pe de altă parte, că prezentul litigiu nu este unul de contencios administrativ, dat fiind faptul că actele contestate nu sunt acte administrative.

Curtea constată, din modul de formulare a acestei excepții, că aceasta are la bază opinia conform căreia actele contestate în justiție de reclamantă nu sunt acte administrative.

Recurenta a susținut că, în condițiile în care actul administrativ atacat nu are "suport material", ci doar o bază legală, acțiunea reclamantei apare ca inadmisibilă și că actele prin care Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aar efuzat cererea reclamantei de restituire a taxei constituie o simplă corespondență emisă în regim de asistență contribuabili, fără să producă efecte juridice.

Curtea observă, în această privință, că prin actele respective Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aar espins cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare formulată de reclamantă.

Curtea observă, în primul rând, că în cauză este necontestat că reclamanta a plătit taxa de primă înmatriculare impusă de art. 214¹Codul fiscal și că a solicitat restituirea acestei taxe.

De asemenea, este necontestat că solicitarea reclamantei de restituire a acestei taxe a fost respinsă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Referirile la faptul că nu există un suport material al actului în cauză au în vedere numai una din semnificațiile noțiunii de act administrativ, respectiv semnificația de "înscris" probator, constatator al manifestării de voință a emitentului actului.

Or, actul administrativ nu are numai semnificația de înscris constatator al unei manifestări de voință, ci - în primul rând - de manifestare de voință făcută în scopul nașterii, modificării sau stingerii unui raport juridic administrativ.

În acest context, autoritățile fiscale invocă tocmai lipsa unui înscris, a unui formular care să ateste manifestarea de voință a acestei autorități - aspect care este consecința refuzului acestor autorități de a emite un astfel de înscris.

Curtea constată însă existența unei manifestări de voință a autorităților fiscale în momentul acceptării plății taxei de primă înmatriculare de către reclamantă, precum și în momentul în care a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea expresă a reclamantei.

Examinând actele respective, adică manifestările de voință ale autorităților fiscale, prin prima definiției legale a actului administrativ, Curtea observă că acestea sunt acteunilaterale- deoarece exprimă voința unilaterală a autorității emitente de a respinge cererea reclamantei, că au fost emise în regim de putere publică și în vederea executării în concret a legii - deoarece actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A în calitate de organ împuternicit oficial cu verificarea îndeplinirii obligațiilor fiscale, și cămodifică raporturi juridice -deoarece, prin consecințele sale concrete, a exprimat voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A de a refuza restituirea taxei solicitate de reclamantă.

Curtea observă că pârâta nu a identificat nici un text legal încălcat de reclamantă prin formularea acestei cereri și a contestației împotriva refuzului de restituire a taxei în litigiu. De asemenea, nu s-a arătat că reclamanta ar fi avut o altă posibilitate procedurală de a solicita restituirea taxei plătite și contestate, și nici nu a fost indicată o altă procedură legală aplicabilă în astfel de cazuri.

Din acest punct de vedere, Curtea reține că actele atacate de reclamantă sunt acte administrative în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.

Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."

Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.

Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A, Curtea reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamantă.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că este nefondată excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, excepție susținută pe absența caracterului administrativ al actelor suspuse controlului judecătoresc.

În raport cu această concluzie, Curtea reține că prezentul litigiu este de competența instanțelor de contencios administrativ, excepția invocată nefiind întemeiată nici sub acest aspect.

2 Analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, Curtea observă că aceasta a fost invocată pe considerentul că taxa contestată a fost instituită de Statul Român, iar nu de către pârâtă.

Astfel, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aas usținut că însăși instanța de fond a reținut existența unei baze legale pentru calculul taxei de primă înmatriculare, iar emitentul acestei baze legale este Statul Român, iar nu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

Curtea observă că, într-adevăr, taxa de primă înmatriculare contestată de reclamantă este stabilită de Statul Român prin art. 214¹Codul fiscal.

Pe de altă parte, este necontestat faptul că taxa respectivă a fost plătită de către reclamantă la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, această instituție având, astfel, competența legală de a încasa și calcula această taxă.

De asemenea, Curtea constată că reclamanta a solicitat nu numai restituirea taxei plătite, ci și anularea actului prin care pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aar efuzat restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă.

În aceste condiții, Curtea reține că pârâta s-a comportat nu numai ca un veritabil organ împuternicit cu încasarea și calcularea taxei în litigiu, dar a emis și acte administrative prin care a refuzat restituirea taxei respective, fără a invoca în cadrul procedurii administrative de contestare lipsa competenței legale de a emite aceste acte și fără a indica un alt organ administrativ care ar avea această competență.

În aceste condiții, Curtea apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A nu este întemeiată, instanța de fond reținând în mod corect că această instituție are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

3 Analizarea excepției privind necompetența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar:

Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, recurenta a invocat faptul că nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să statueze asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția României și cu tratatele internaționale.

În privința acestei excepții, Curtea amintește că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/, nr. C 106/77, s-a statuat că "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional."

Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene - a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar - Curtea constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

4 Examinarea fondului litigiului:

Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta a susținut că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu este incident în cauză pentru că " taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România".

Curtea constată că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate "produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.

Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 214¹din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.

Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 214¹din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.

Curtea observă, totodată, că nu se percepe taxa stabilită de 214¹din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.

Cu toate acestea, taxa stabilită de 214¹din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.

În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.

Date fiind aceste considerații, Curtea consideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.

În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, Curtea amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.

Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ndasdi -s .- Regionalis, respectiv Nmeth -s - - Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:

"45. Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 I p. -0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).

46 În ceea ce privește a importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).

47 Conform unei jurisprudențe bine stabilite,art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate(a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată).Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.

48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.

49. O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în Ungaria înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.

51. Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea observă că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care ace diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).

52. În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.

53 Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.

54. Un autoturism nou pentru care taxa de înmatriculare a fost plătită în Ungaria își pierde, în timp, o parte din valoarea sa de piață. Pe măsura deprecierii autoturismului, se diminuează de asemenea cuantumul taxei de înmatriculare incluse în valoarea reziduală a autoturismului. Din moment ce acesta este un autoturism folosit, el nu poate fi vândut decât pentru un preț ce corespunde unei părți din valoarea sa inițială, care conține valoarea reziduală a taxei de înmatriculare.

55. Pare a rezulta, din informațiile transmise de instanțele naționale, că un autoturism de același model, vechime, cu același număr de kilometri parcurși, cumpărat într-un alt stat membru și înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea integrală a taxei de înmatriculare prevăzută pentru această categorie de autoturisme. Prin urmare, taxa reprezintă o sarcină mai consistentă pentru autoturismele second-hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria, cărora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.

56. Deci, deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.

57. Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicândo taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:

- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;

-valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării,este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."

Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 214¹din Codul fiscal român.

Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 214¹din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.

De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.

Având în vedere această concluzie, Curtea constată legalitatea hotărârii instanței de fond, care a reținut incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. art. 214¹din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

Consecința acestei concluzii a fost, de asemenea, justificată legal de instanța de fond.

În această privință, Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:

(2)Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(4)Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).

Curtea precizează, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform căroraStatul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.

În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" -astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, " dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".

În ceea ce privește referirile la legea cadru europeană, acestea nu pot fi luate în considerare de C, deoarece ele nu au legătură cu prezenta cauză.

În primul rând, dispoziția comunitară constatată a fi încălcată în prezenta cauză este art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu o reglementare din dreptul comunitar derivat. De altfel, Curtea remarcă faptul că recurenta nu a indicat nici o dispoziție cuprinsă într-un act normativ comunitar care să fi fost încălcată de instanța de fond prin soluția recurată.

În al doilea rând, dispozițiile referitoare la legea cadru europeană nu sunt în vigoare în acest moment, acestea făcând parte din Tratatul instituind o Constituție pentru Europa, anexă la Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană. Or, Tratatul instituind o Constituție pentru Europa nu este în vigoare la momentul pronunțării prezentei hotărâri și nici nu a fost în vigoare anterior acestui moment.

De aceea, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, nu este în vigoare nici o lege cadru europeană, în prezent fiind edictate directive europene, conform art. 249 paragraful 3 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze,Curtea reține următoarele:

Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.

Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ndasdi și Nmeth, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.

În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în prezentele considerente.

Curtea observă, totodată, că Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 a intrat în vigoare în cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art. 11 din acest act normativ sunt de natură să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferența dintre taxa de poluare prevăzută de OUG50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.

Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, de asemenea, că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției. În același sens s-a pronunțat O și cauza Papageorgiou vs..

Pentru identitate de rațiune, soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.

Astfel, în materie fiscală, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport, iar potrivit alin. 3, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.

În al doilea rând, taxa la care face referire OUG50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Tratat. Așadar, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare, atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.

În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 214¹din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 214¹din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.

Acordarea cheltuielilor de judecată:

Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora " partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 400 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 902/3.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Obligă recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A la plata sumei de 400 lei către reclamantă, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.11.2009.

PREȘF. JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red,/17.12.2009

Tehnodact / 23.12.2009/2 ex.

Prima instanță: Tribunalul Arad

Judecător

Președinte:Maria Belicariu Pătru Răzvan Duma Diana
Judecători:Maria Belicariu Pătru Răzvan Duma Diana

Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1429/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1429/2009. Curtea de Apel Timisoara