Contestație act administrativ fiscal. Decizia 149/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- CA
DECIZIA NR. 149/CA/2009-
Ședința publică din 19 martie 2009
PREȘEDINTE: Filimon Marcela JUDECĂTOR 2: Blaga Gabriela
JUDECĂTOR 3: Boța Marilena
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtăDirecția Generală a Finanțelor Publice Sîn nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a municipiului S M - cu sediul în S M, P-ța - nr. 3 - 5, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - domiciliată în S M,-, jud. S M, împotriva sentinței nr. 459/2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect - contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare fiind legal îndeplintă.
s-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la primul termen de judecată, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 459/2008 Tribunalul Satu Marea respins excepțiile lipsei calității procesual pasive a pârâtei și a neîndeplinirii procedurii prealabile invocate de pârâtă.
A admis în parte acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta - domiciliată în S M,-, jud. SMî mpotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice SMp rin Direcția Generală a Finanțelor Publice S M cu sediul în S M, P-ța - nr. 3 - 5, în sensul că,
A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 6286,65 lei reprezentând plata taxei speciale de înmatriculare prevăzută de art. 2141Cod fiscal, cu dobânda prevăzută de Codul d e procedură fiscală de la data plății până la data restituirii sumei.
A respins capătul de cerere privind anularea actului administrativ fiscal, chitanță pentru încasare impozite, taxe și contribuții.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
După data de 01.01.2007, în cursul anului 2007 reclamanta achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism folosit, marca Volkswagen.
Pentru a intra în legalitate în conformitate cu dreptul intern și normele comunitare, reclamantul a solicitat autorității publice române competente, să înmatriculeze autoturismul.
Autoritatea publică pârâtă, a condiționat înmatricularea autoturismului de plata, respectiv dovada achitării taxei speciale prevăzute de art. 2141- art. 2143Cod fiscal.
Potrivit chitanței fiscale depusă la dosar, reclamantul a achitat taxa specială prevăzută de codul Fiscal.
Printr-o cerere adresată organelor fiscale care au încasat taxa specială, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe apreciată ca fiind încasată în mod nelegal.
Prin răspunsul înregistrat la organul fiscal sub nr. 19107/27.02.2008 acesta comunică reclamantului faptul că nu poate da curs favorabil cererii acestuia, invocând în motivarea răspunsului două adrese comunicate acesteia de către organele fiscale ierarhic superioare.
Refuzul exprimat de autoritățile publice pârâte de a restitui sumele de bani solicitate de către reclamantă printr-o cerere ce poate fi încadrată în categoria cererilor de restituire ce pot fi formulate de către contribuabili în cazurile prevăzute de art. 117 proc.fiscală, reprezintă o manifestare unilaterală de voință a autorității publice producătoare de efecte juridice, astfel că actul administrativ emis în legătură cu cererea de restituire formulată de reclamantă are natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul în care acesta este definit de art. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv de art. 41 și următoarele din Codul d e procedură fiscală.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei invocată în cauză, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată.
Într-adevăr administrația finanțelor publice a unității administrativ teritoriale nu are personalitate juridică, dar este de necontestat și faptul că aceste administrații ale finanțelor publice sunt îndreptățite să încaseze, prin trezorerii, taxa specială prevăzută de art. 214 ind. 1 fiscal.
În condițiile în care, prin acțiunea introductivă se solicită și anularea chitanței fiscale emisă de această pârâtă, aceasta nu numai că s-a comportat ca un veritabil organ împuternicit cu calcularea și încasarea taxei speciale, dar a și emis acte administrative prin care a refuzat restituirea acestei taxe, fără a invoca în cadrul procedurii administrative de contestare lipsa competenței sale legale de a emite aceste acte și fără a indica un alt organ administrativ care ar avea o astfel de competență și, în condițiile în care în cauză a fost citat și organul administrativ cu personalitate juridică, DGFP S M, instanța a apreciat că acest organ al autorității publice are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 137 proc civ. urmează să respingă excepția invocată de pârâtă în acest sens.
Întrucât, astfel cum s-a arătat, răspunsul formulat la o cerere formulată de o persoană fizică cu privire la un drept prevăzut de lege - dreptul de a i se restitui sumele de bani achitate cu titlu de taxe fiscale încasate în mod nelegal și necuvenit este un veritabil act administrativ, prin răspunsul formulat pârâții practic au exprimat un refuz de soluționare a cererii, iar pentru anularea sau modificarea lui nu este prevăzută prin lege ordinară o altă procedură, instanța a apreciat că acesta poate fi cenzurat sub aspectul legalității pe calea acțiunii în contencios administrativ, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, fiind aplicabilă excepția prevăzută de alin. 5 din același text de lege.
Însă, în ce privește " actul administrativ" a cărei anulare o solicită reclamantul prin cererea introductivă, instanța constată că, în realitate acesta este chitanța liberatorie emisă de pârâtă prin care se atestă încasarea taxei speciale.
Întrucât acest înscris nu reprezintă o manifestare unilaterală de voință din partea autorității publice, ci din punct de vederea la naturii sale juridice, este doar un înscris constatator al unui fapt juridic, "plata prețului", instanța a apreciat că acesta nu poate fi anulat pe calea acțiunii în contencios administrativ motiv pentru care s-a apreciat că acest capăt de cerere din acțiunea introductivă este nefondat și urmează a fi respins.
În contextul celor de mai sus, instanța de contencios administrativ a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul intervenit între reclamantă și organele fiscale privind legalitatea actului administrativ fiscal emis de către pârâte și să dispună în legătură cu legalitatea solicitării de a se dispune restituirea taxei speciale achitată de către reclamantă.
Pe fondul cererii, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată.
Prin art. 11 din Constituția României, "Statul Român seobligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte."
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/01.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României astfel cum aceasta a fost republicată, conform cărora:
"Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2."
În cauza Administrazione delle finanze dello Stato/ nr. C 106/77 din 09.03.1978, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat cu titlu de principiu că "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
Din această soluție de principiu dată de Curtea De Justiție a Comunităților Europene a cărei jurisprudență în interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale, instanța constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin și direct al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, fără a fi necesară așteptarea eliminării prealabile a acesteia pe cale legislativă.
Esențial problemei deduse judecății în prezenta cauză, întemeiată de către reclamant pe dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene este stabilirea faptului dacă taxa specială, taxă de natură fiscală instituită de Statul Român și în lipsa plății căreia se refuză înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului este contrară sau nu dreptului comunitar, dacă da, dacă această încălcare este evidentă și suficientă pentru a îndreptăți judecătorul național să facă aplicarea principiului efectului direct al dreptului comunitar.
Potrivit articolului 90 alineat 1 din Tratatul," nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Referitor la principiul nediscriminării, în cauza Michel, similară cazului taxei speciale din legislația românească, a arătat că " statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența articolului 90 din Tratatul, adică să nu fie discriminatoriu".
Prevederile menționate în Tratat și cele cuprinse în jurisprudența E, limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, respectiv discriminarea între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.
În privința reglementărilor interne, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la data de 01.01.2007. După modificarea legii, prin OUG nr. 110/2006, taxa a fost stabilită pentru toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate de la plata acesteia precum și situații concrete de la plata taxei.
Potrivit reglementării naționale, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări al acestuia în România. Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 fiscal, în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare sau de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.
Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, pentru care se solicită reînmatricularea în România.
Această modalitate de stabilire diferențiată a taxei, instituie un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe. Procedând în acest mod,legiuitorul a încălcat în mod direct și evident dispozițiile art. 90 din Tratat anterior citat.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriu! României - stat membru al Uniunii Europene de la 01.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ele autoturismului (tipul motorului; capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Ca urmare a efectului direct în ordinea juridică internă a art. 90 alin. 1 din Tratat și a constatării că dispozițiile art. 2141- art. 2143Cod fiscal sunt contrare acestei norme din dreptul comunitar, instanța apreciază că, în soluționarea prezentei cauze se impune înlăturarea dispoziției din dreptul intern, respectiv a dispozițiilor din Codul fiscal amintite și care stau la baza refuzului autorității publice pârâte de a restitui taxa specială achitată, în urma importului acestuia dintr-un stat membru al Comunităților Europene.
Față de cele arătate mai sus, constatând că taxa de prima înmatriculare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Constituției României, cu prevederile Tratatului, dar și cu principiile instituite de, în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, instanța a apreciat că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora și obligarea autorității publice pârâte să procedeze la restituirea taxei speciale prevăzută de art. 2141Cod fiscal achitate pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen, scutit de taxă de timbru, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice S M, solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea în totalitate a sentinței invocândexcepția lipsei calității procesuale pasivea Administrației Finanțelor Publice, apreciind că în cauză calitate procesuală pasivă are S Totodată, solicită admitereaexcepției lipsei procedurii prealabile prevăzută de art.7din Legea contenciosului administrativ, iar pe fondul cauzei, solicită respingerea ca nelegală și netemeinică a acțiunii.
Referitor la excepția invocată, privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice S M, învederează instanței că potrivit articolului 2 din Hot. 495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în subordinea acesteia funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, Direcțiile Generale a Finanțelor Publice Județene și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, ca instituții publice cu personalitate juridică. În consecință Administrația Finanțelor Publice S M este o instituție publică fără personalitate juridică aflată în subordinea Direcției Generale a Finanțelor Publice S
În privința excepției lipsei procedurii prealabile arată recurenta că chitanțele eliberate de ea nu sunt acte administrativ fiscale, ci simple documente care atestă încasarea unor sume de bani de la contribuabili.
S-a mai precizat că, reclamanta trebuia să se adreseze Administrației Finanțelor Publice S M, sau Direcției Generale a Finanțelor Publice S în calitate de organ ierarhic superior și să solicite revocarea în tot sau în parte a actului pretins vătămător, conform articolul7 alineat1 din 554/2004, însă aceasta s-a adresat direct Tribunalului Satu Mare fără a îndeplini condiția obligatorie a procedurii prealabile.
Referitor la fondul litigiului recurenta a precizat că din analiza dispozițiilor art. I - 33 din Legea nr.157/2005 și ale art.148 alin.2 din Constituția României rezultă că, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
A mai arătat recurenta că, dispozițiile articolului 90 din TCE nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme și autovehicule, indiferent de proveniența acestora,la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioadă de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare dispozițiile articolului 90 aliniat 1 din TCE au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același context trebuie menționat și faptul că, nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizează faptul că principiul"poluatorul plătește" pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Precizează că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Prin urmarea, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motiv temeinic pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
Învederează că prin OUG 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. În acest sens, arată că la articolul11 din OUG 50/2008 se instituietemeiul legalpentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007- 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind " taxa de poluare pentru autovehicule ". Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între "taxa specială pentru autoturisme și autovehicule"și "taxa de poluare pentru autovehicule" este reglementată la cap. VI Secțiunea 1, articolul6 din anexa HG nr. 686/2008.
În concluzie legiuitorul a dispus nu numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a taxei.
Referitor la susținerea petentei că "taxa specială pentru autoturisme și autovehicule"este ilegală, recurenta menționat că potrivit jurisprudenței, articolul 90 aliniat 1 din TCE la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite și că în susținerea acestui punct de vedere invocă prevederile articolului 33 din Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre, referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și pe jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și în general orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri."
A mai arătat recurenta că instanța de fond obligând pârâta să plătească reclamantei " și dobânda prevăzută de Codul d e procedură fiscală de la data plății până la data restituirii sumei ", a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, fiind în contradicție cu prevederile articolului 124 din OG92/2003 coroborate cu articolul 112 aliniat(2) din același act normativ și cu prevederile Ordinului nr. 1899/2004, acte normative mai sus menționate, precum și că actele administrativ-fiscale nr.29014/10.04.2008 și nr.30321/16.04.2008 emise de pârâtă nu se încadrează în categoria actelor administrativ fiscale prevăzute de articolul 41 și următoarele din OG nr. 92/2003 privind codul d e procedură fiscală, republicat, nefiindacte administrativ fiscaleașa cum menționează instanța de fond în sentința recurată.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 6 și 9, art. 304/1 cod procedură civilă și art. 20 pct. 1 din Legea 554/2004.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
În motivare arată intimata că motivele de recurs invocate sunt nefondate. În ceea ce privește excepția privind necompetența materială a Tribunalului Satu Mares -a adresat administrației financiare în scris cu o contestație, cât și cu o plângere prealabilă, la care a primit un răspuns negativ, astfel a fost îndeplinită și procedura prealabilă și abia după aceea s- adresat instanței de judecată.pe fondul cauzei, a arătat că în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile articolului 90 paragraful din TCE sunt aplicabile speței.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor formulate cât și sub toate aspectele, potrivit art.304 (1) Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul ca fiind nefondat, motiv pentru care îl va respinge în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă.
Excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată este nefondată, deoarece adresa nr. 63175 din 25.08.2008 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice S M este un act administrativ asimilat conform articolului 2 aliniat 2 din Legea 554/2004 care prevede că sunt asimilate altor acte administrative și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea contenciosului administrativ, creează posibilitatea autorității emitente a actului administrativ unilateral de a-l revoca, ori în speță atâta vreme cât petentului i s-a răspuns că nu i se poate restitui taxa de primă înmatriculare, revenirea cu o nouă adresă la aceeași autoritate prin care să se solicite același lucru, ar fi fost contrară scopului dispozițiilor art.7 din Legea contenciosului administrativ, ducând la o birocrație excesivă, pe care legiuitorul nu a vrut să o legifereze prin textul de lege enunțat.
Astfel, se va avea în vedere că reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor legale din Codul fiscal, precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care era afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al Comunității Europene nu era posibilă fără plata taxei. Însă, organul fiscal care a încasat taxa nu emite un act fiscal, titlu de creanța, care să materializeze operațiunea, astfel că, în această împrejurare, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de plata acesteia echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată, care nu are un suport material.
Față de aceste considerente, câtă vreme nu s-a emis un act administrativ-fiscal prin care să fie impusă plata taxei de primă înmatriculare, în mod corect reclamantul, în considerarea prevederilor art. 7 din Legea 554/2004, s-a adresat Administrației Finanțelor Publice S M, cu cererea de restituire a taxei, iar răspunsul primit de la pârâtă, concretizat în adresa nr. 63175 din 25.08.2008 constituie act administrativ susceptibil de a fi atacat cu acțiune în anulare, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.
Referitor la criticile recurentei legate de fondul litigiului, acestea nu sunt pertinente.
Potrivit art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite directe sau de altă natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale - similare.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În condițiile în care, potrivit reglementărilor naționale, art.214/1 și 214/2 din Legea nr.571/2003, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România, iar această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, care urmează a fi reînmatriculate, este evident că prin modul de stabilire diferențiat al taxei, se constituie un regim juridic discriminatoriu între autoturismele sau autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România și cele înmatriculate în România și care urmează a fi reînmatriculate.
Ca atare, contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt incidente prevederile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, legiuitorul național încălcând prin prevederile naționale adoptate în mod direct dreptul comunitar.
Pe de altă parte, se mai impune a se arăta că prin ratificarea tratatului privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană prin Legea nr.157/2005, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
recurentului legate de faptul că articolul 11 din OUG 50/2008 s-a instituit un temei legal pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule, diferență cu a cărei restituire este de acord, nu vor putea fi primite.
Așa cum rezultă din înscrisul de la fila 9 din dosarul de fond reclamanta intimată a achitat taxa de înmatriculare prin chitanța nr. - din 27 august 2007, astfel că în speță nu se poate pune problema aplicării OUG 50/2008, care a intrat în vigoare ulterior, la data de 01.07.2008, deoarece s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile.
Referitor la obligarea pârâtei recurente la plata dobânzilor fiscale aferente sumei achitate de către reclamantă se impune a se menționa că tribunalul a procedat corect acordându-le de la data plății, în acest sens fiind aplicabile dispozițiile articolului 124 aliniat 1 din OUG 92/2003 conform cărora, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la articolul 117 aliniat 2 sau la articolul 70 după caz, însă situațiile reglementate prin articolul 117 aliniat 2 sau articolul 70 nu sunt identice cu cele din speța de față pentru a fi aplicabile termenele stabilite prin aceste dispoziții.
Având în vedere aspectele reținute, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins ca nefondat recursul formulat și menținută ca legală și temeinică sentința nr. 459/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtăDirecția Generală a Finanțelor Publice Scu sediul în S M, P-ța - nr. 3 - 5, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - domiciliată în S M,-, jud. S M, împotriva sentinței nr. 459/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 19 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.M/25.03.2009
Jud fond
Dact./25.03.2009.
Președinte:Filimon MarcelaJudecători:Filimon Marcela, Blaga Gabriela, Boța Marilena
