Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1504/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 18.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1504
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.318/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - intimată " " și pârâtul - intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - intimată avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, din oficiu invocă excepția lipsei calității de reprezentant a Ap entru și acordă cuvântul pe aceasta.
Reprezentantul reclamantei - intimate pune concluzii de admitere a excepției, anularea recursului iar pe fond respingerea acestuia, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad la data de 27 ianuarie 2009 sub nr-, reclamanta " T & M" a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 3943,91 lei, achitată la Trezoreria
În motivare, reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism (autoutilitară) second-hand din Germania marca Mercedes Benz 817, iar pentru a-l înmatricula a fost obligată să achite în contul bugetului de stat suma de 3943,91 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art.2141și 2143Cod fiscal. A considerat că taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.
Prin această taxă, a afirmat reclamanta, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Reclamanta a arătat că prin cererile adresate Administrației Finanțelor Publice a orașului și Ministerului Economiei și Finanțelor a solicitat acestor instituții revocarea măsurii perceperii taxei de înmatriculare, întrucât consideră această taxă ca fiind percepută în mod abuziv, nelegal și netemeinic de către Statul Român, cu încălcarea art.90 par. I din Tratatul
S-a susținut de către reclamantă că în mod greșit organul fiscal a apreciat că adresa emisă nu reprezintă un act administrativ fiscal întrucât conținutul acesteia reprezintă o manifestare de voință a organului fiscal a autorității fiscale care nu s-a pronunțat asupra cererii formulate motiv pentru care devin incidente și dispozițiile art.2 alin.1 lit. h) din Legea nr.554/2004.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii parțial ca inadmisibilă și prematur formulată, iar parțial ca fiind neîntemeiată și nelegală.
În motivare a arătat că începând cu data de 01.07.2007 intrat în vigoare nr.OUG50/2008 cu Norme metodologice de aplicare din 24.06.2008.
Conform dispozițiilor art.11 din ordonanță, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioadă 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
A considerat că, restituirea unei părți din taxa achitată se face doar în baza unei cereri depusă, însoțită de actele prevăzute în norme și organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată. Din acest punct de vedere, a apreciat pârâta că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect existând o procedură de restituire de care aceasta poate să uzeze.
Mai a arătat cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, din expunerea de motive a ordonanței, rezultă că în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că diferența de taxă achitată de reclamant este legală și în conformitate cu normele comunitare ea neputând fi restituită nici la cerere nici în alt mod.
Prin sentința civilă nr.318/23.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta T & M SRL împotriva pârâților Administrația Finanțelor Publice a orașului.
A obligat pârâta să-i restituie suma de 3943,91 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare.
A respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin A, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a achitat bugetului de stat prin Trezoreria operativă suma de 3943,91 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu nr.5 din 17.01.2008.
Cererea de restituire a taxei a fost respinsă de pârâta A, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art.2141- 2143din Codul fiscal.
Referitor la susținerea pârâtei privind incidența în cauză a nr.OUG 50/2008 cu începere de la 1 iulie 2008, instanța a înlăturat ca neîntemeiată argumentația formulată de pârâtă apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OG 50/2008 nu sunt aplicabile situației juridice din litigiul dedus judecății.
Dispozițiile art.2141- 2143Cod fiscal au fost abrogate de la data de 1 iulie 2008, iar taxa de primă înmatriculare a fost încasată de către pârâtă în temeiul art.2141- 2143din Codul fiscal, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Instanța a dat astfel eficiență prevederilor constituționale consacrate în art.15 alin.2 din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, reținând astfel că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.
Prin urmare nici reclamanta care și-a înmatriculat autoturismul în această perioadă, achitând taxa specială corespunzătoare reglementărilor în vigoare nu poate fi obligată să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări, care așa cum dispune în art.14 aceasta va putea fi aplicată autoturismelor introduse în țară ulterior datei de 01 iulie 2008 tocmai pentru că aceasta nu poate retroactiva.
Instanța a reținut și faptul că aplicarea dispozițiilor art.11 din nr OUG50/2008 cade în competența exclusivă a organelor fiscale singurele care pot calcula și restitui diferențele dintre vechea taxă și noua taxă instituită prin nr.OUG50/2008, achitate de contribuabil.
Întrucât taxa specială ce face obiectul acțiunii a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.
Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Invocând jurisprudența Curții de justiție Europene, instanța a reținut că prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr.343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art.214 (3) și art.117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
Reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor art.2141și 2143Cod fiscal și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al, în România, este condiționată de plata acestei taxe.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state, instanța a constatat o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art. 90(1) din Tratatul Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art.2141- 2143Cod fiscal, se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, în sensul că a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice la restituirea sumei de 3943,91 lei, actualizată, cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei, până la data restituirii efective și a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere că nu există raporturi obligațional fiscale între acesta și reclamantă, taxa respectivă fiind încasată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că sentința recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în speță (art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă).
Cu privire la respingerea de către prima instanță a excepției de prematuritate se arată că începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu Norme Metodologice de aplicare din 24.07.2008. Prin urmare, intimata avea obligația de a proceda în conformitate cu Normele Metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1 -17.
Astfel, pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire, reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă prin nr.OUG50/2008.
Menționează că instanța de recurs trebuie să respingă acțiunea reclamantului intimat ca prematură, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primi suma ce i se cuvine.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, se arată că ordonanța a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene. Astfel, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de nr OUG-50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamantul - intimat este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei.
Recurenta a mai arătat că prima instanță a apreciat fără temei legal că stabilirea taxei de primă înmatriculare contravine normelor comunitare, fără a arăta în concret care sunt normele comunitare încălcate.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7 și 9, art.3041Cod procedură civilă, art.11 din nr.OUG50/2008, Normele Metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1 -17, art.1 alin.2 din primul protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art.117 alin.1 din nr.OG92/2003, art.1088 Cod civil, art.109, art.111 și art.115 Cod procedură civilă.
Reclamanta - intimată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele dosarului, cu privire la excepția lipsei calității Direcției Generale a Finanțelor Publice A de reprezentant al pârâtei Administrația Finanțelor Publice invocată din oficiu la prezentul termen de judecată,Curtea de Apel constată următoarele:
Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod de Procedură Civilă - conform cărora "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, excepția lipsei calității Direcției Generale a Finanțelor Publice A de reprezentant al pârâtei Administrația Finanțelor Publice, invocată din oficiu la prezentul termen de judecată.
În examinarea excepției lipsei calității de reprezentant, Curtea reține, în fapt, că recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaf ormulat recursul împotriva sentinței civile nr. 318/23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, precizând că formulează acest recurs în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice.
La data de 5.11.2009, Curtea a pus în vedere recurentei Direcția Generală a Finanțelor Publice A să depună la dosar dovada împuternicirii sale de către Administrația Finanțelor Publice de a formula acest recurs.
Întrucât la prezentul termen de judecată, din 3.12.2009, Direcția Generală a Finanțelor Publice A nu a depus la dosar nici un înscris din care să rezulte că a fost împuternicită să promoveze acest recurs de către Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Curtea reține că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 161 Cod de Procedură Civilă.
Conform art. 161 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, "când instanța constată lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri".
Potrivit art. 161 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, "dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea."
Or, Curtea constată că Direcția Generală a Finanțelor Publice A, deși a formulat recursul în numele Administrației Finanțelor Publice, nu a depus la dosar dovada acestei împuterniciri.
În această privință, Curtea consideră ca lipsită de relevanță împrejurarea că Administrația Finanțelor Publice este subordonată, din punct de vedere ierarhic Direcției Generale a Finanțelor Publice Curtea subliniază că subordonarea ierarhică a instituțiilor publice nu are drept consecință imposibilitatea pentru instituțiile subordonate de a sta în justiție dacă au organe proprii de conducere, în condițiile prevăzute de 41 Cod de Procedură Civilă.
De aceea, eventuala lipsă a personalității juridice nu echivalează că lipsa capacității procesuale, respectiv a posibilității de a fi parte în dosar, iar în litigiile de contencios administrativ, Curtea subliniază că posibilitatea de a fi parte depinde de calitatea instituției respective de autoritate administrativă, respectiv de aptitudinea acesteia de a emite acte administrative.
Curtea observă, în acest sens, că Administrația Finanțelor Publice are organe proprii de conducere și că are competența de a emite acte administrativ fiscale, astfel încât posibilitatea acestei autorități administrative de fi parte în prezenta cauză este indiscutabilă.
În aceste condiții, apare ca nerelevantă subordonarea ierarhică a acesteia față de Direcția Generală a Finanțelor Publice Din punct de vedere juridic, Administrația Finanțelor Publice este o instituție publică diferită de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, astfel încât nici o dispoziție legală nu autorizează Direcția Generală a Finanțelor Publice A să formuleze cererile de recurs în numele Administrației Finanțelor Publice în lipsa unui mandat din partea acesteia. Eventuala asistență juridică acordată Administrației Finanțelor Publice de către recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice A în redactarea unor acte de procedură nu presupune subrogarea Direcției Generale a Finanțelor Publice A în drepturile instituției pe care o asistă și nici nu implică dobândirea calității de reprezentantă a acesteia.
Date fiind aceste considerente, luând în considerare că Direcția Generală a Finanțelor Publice A nu a depus la dosar dovada împuternicirii sale de către Administrația Finanțelor Publice de a formula prezentul recurs în numele său, față de dispozițiile art. 161 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, Curtea va admite excepția lipsei calității Direcției Generale a Finanțelor Publice A de reprezentant al pârâtei Administrația Finanțelor Publice invocată din oficiu.
În consecință, reținând lipsa recurentei de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice, Curtea va anula recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 318/23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității Direcției Generale a Finanțelor Publice A de reprezentant al pârâtei Administrația Finanțelor Publice.
Anulează recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.318/23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/05.01.2010
TEHNORED:/05.01.2010
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
