Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1542/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 26.05.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1542
Ședința publică din 07 2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Diana
GREFIER
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanta - SRL T și de către pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Autoritatea Națională a Vămilor B, Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr. 223 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantei recurente avocat, în reprezentarea pârâtei recurente prin T se prezintă consilier juridic iar în reprezentarea pârâtei recurente DGFP T se prezintă consilier juridic
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului formulată de reclamantă, respingerea recursurilor formulate de către pârâtele intimate, cu cheltuieli de judecată și solicită amânarea pronunțării cauzei pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta pârâtei recurente prin T se opune la admiterea cererii de amânare a pronunțării formulată de către reprezentanta reclamantei recurente, iar asupra recursurilor solicită admiterea recursurilor formulate de către pârâtele recurente pentru motivele arătate în întâmpinare și respingerea recursului formulat de către reclamantă.
Reprezentanta pârâtei recurente DGFP T se opune la admiterea cererii de amânare a pronunțării formulată de către reprezentanta reclamantei recurente, iar asupra recursurilor solicită admiterea recursurilor formulate de către pârâtele recurente pentru motivele arătate în întâmpinare și respingerea recursului formulat de către reclamantă; depune la dosar concluzii scrise.
Instanța urmează a respinge cererea de amânare a pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise apreciind că reprezentantul reclamantei i-a fost acordat un termen pentru studiul dosarului și pregătirea apărării astfel încât nu se impune amânarea pronunțării pentru depunerea concluziilor scrise, nefiind îndeplinite condițiile art. 156. și prin urmare reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâții DIRECTIA REGIONALA DE ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE T, DIRECTIA JUDETEANA DE ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE T, AUTORITATEA NATIONALA A VAMILOR și DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI T, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună în principal, anularea în totalitate a deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, decizia nr.4332/29.04.2008, decizie prin care a fost obligată la plata sumei de 30.570 RON ( taxe vamale-8485 lei, accize-2022 lei, TVA -7370 lei, majorări de întirziere-12.693 lei), precum și a Deciziei nr. 1660/205/23.09.2008, decizie emisă de către pârâtă 4.
Reclamanta a arătat că la data de 29.04.2008 a fost emisă de către pârâta 2 decizia de regularizare nr. 4332/29.04.2008 iar împotriva acesteia, în termenul legal și în cadrul procedurii plângerii prealabile a formulat contestație către pârâta 4, contestație care s-a soluționat nefavorabil pentru reclamantă prin decizia nr. 1660/205/23.09.2008.
In fapt, reclamanta arăta că la data de 11.06.2006 a fost emis de către BV tranzitul vamal nr.06ROTM8760N- având ca principal obligat societatea reclamantă și ca destinație BV Dr. Tr. A fost emisă decizie de regularizare a cărei anulare o solicită pe considerentul că întrucât tranzitul nu a fost încheiat în termenul legal ar mai fi de plătit suma de 30.570 lei, cu titlu de drepturi vamale. Consideră că este greșită poziția intimatei întrucât, deși este principalul obligat, nu putea răspunde pentru faptul că transportatorul nu și-a îndeplinit obligația de a nu înregistra mărfurile împreuna cu documentele însoțitoare la biroul vamal de destinație și mai ales nu putea plăti niște taxe care revin titularului de tranzit și nu reclamantei.
Mai arată că, societatea fiind principalul obligat trebuia să aibă grijă ca tranzitul să fie încheiat în termen, aceasta fiind singura obligație a reclamantei. Pentru ca acest lucru nu s-a întâmplat, a fost sancționată contravențional și a plătit amenda contravenționala fiindu-i întocmit proces-verbal de contravenție nr.105/01.11.2007, pe care l-a depus la dosarul cauzei. Dar consideră că societatea reclamantă nu poate fi obligată să plătească suma de 17877 lei, reprezentând taxe vamale, accize și TVA, întrucât nu este culpa acesteia, ci a titularului de tranzit, reclamanta consideră că este ilegal.
Reclamanta a solicitat ca în subsidiar, să se dispună anularea parțiala a Deciziei pt. regularizare nr. 4332/29.04.2008 precum și a Deciziei nr. 1660/205/23.09.2008 emisă de pârâta 4, în sensul exonerării de plata sumei de 12.693 lei, suma reprezentând majorări de întârziere calculate de la data de 20.06.2006 si in consecința să fie obligată pârâta 2 să procedeze la refacerea deciziei de regularizare și să calculeze majorările de întârziere de la data de 06.05.2008, data comunicării deciziei.
Consideră că se impune exonerarea reclamantei de la plata acestei sume întrucât, aceste majorări care reprezintă obligații accesorii față de creanța principală se datorează de la data scadentă pentru plata obligațiilor principale și nicidecum de la data de prezentare la bv de destinație.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 554/2004.
Prin Întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Tas olicitat respingerea ca nefondată a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantă și menținerea ca temeinice și legale a actelor administrative fiscale atacate invocând prevederile art. 115 lit. a din Legea nr. 86/2006.pnvind Codul Vamal al Românie, potrivit căroraprincipalul obligat este titularul regimului de tranzit si răspunde pentru prezentarea mărfurilor intacte la biroul de destinație in termenul prevăzut.
Pârâta DGFP T, a formulat și ea întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea în tot a acțiunii în contencios formulată de SRL ca netemeinică și nelegală, menținerea ca temeinice și legale a Deciziei nr. 4332/29.04.2008 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de organele vamale, a Deciziei Nr. 1660/205/23.09.2008 emisă de T, respectiv a tuturor înscrisurilor întocmite atât de organele vamale cât și a înscrisurilor întocmite de organele administrativ fiscale precum și respingerea eventualelor cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 223/23.- pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL T, a dispus anularea parțială a Deciziei pentru regularizare nr.4332/29.04.2008, precum și a Deciziei nr. 1660/205/23.09.2008, emisă de T, pentru suma de 12.693 lei, a obligat pârâta T să recalculeze majorările de întârziere reținute în sarcina reclamantei prin Decizia pentru regularizare nr.4332/29.04.2008, de la data comunicării acesteia, 06.05.2008 și a obligat pârâta DGFP T la plata către reclamanta a sumei de 1500 RON, cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reținut că -, în calitate de comisionar vamal, a îndeplinit în numele domnului formalitățile de tranzit vamal având ca obiect un autoturism marca Peugeot.
Regimul de tranzit vamal sub care a fost plasat autoturismul nu a fost încheiat în termenul stabilit, respectiv 20.06.2006, de titularul regimului de tranzit vamal sau de beneficiarul tranzitului.
Întrucât această operațiune nu a fost încheiată, în termenul stabilit de titularul regimului de tranzit vamal sau de beneficiarul tranzitului, autoritățile vamale sunt îndreptățite în temeiul prevederilor art. 111 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al R și art. 382 din nr.HG707/2006, să dispună încheierea din oficiu a regimurilor vamale suspensive - și tranzitul vamal face parte din această categorie - dacă nu sunt finalizate în termenele acordate în acest sens și să stabilească datoria vamală.
In ceea ce privește majorările de întârziere în sumă totală de 12.693 lei, datorate pentru neplata în termen a drepturilor vamale, s- reținut că, potrivit art. 120 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e Procedura Fiscala,majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv iarpentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere, majorările de întârziere se datorează începând cu ziua imediat următoare scadentei creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența si pana la data stingerii acesteia inclusiv.
In susținerea contestației reclamanta a arătat ca prevederile art. 115 alin. 1 din OG nr.92/2003 în baza căruia au fost stabilite accesoriile nu poate fi interpretat decât în coroborare cu prevederile art. 111 alin.2 din OG nr. 92/2003, potrivit cărora pentru diferențele de obligații principale și pentru obligațiile fiscale accesorii termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării, ori, termenul de plată este diferit de termenul de scadență.
Termenul de plată este acordat de legiuitor ca o perioada de grație în vederea achitării obligațiilor, neachitarea acestora în acest termen atrage "executarea silită" potrivit prevederilor art. 141 alin.(2) din Codul d e procedura fiscală.
Prin urmare, tribunalul a concluzionat că în mod greșit s-a stabilit faptul că majorările de întârziere în sumă de 12.693 lei se datorează de la data scadenței până la data achitării efective a sumelor de plata, în speță data scadenței fiind 20.06.2006, însă decizia a fost comunicată reclamantei abia la data de 06.05.2008, dată de la care urmau a fi calculate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal pârâtele prin T și DGFP T precum și reclamanta.
Prin recursul declarat de reclamantă se solicită modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în întregime a acțiunii așa cum a fost formulată cu consecința anulării în totalitate a deciziei de regularizare nr. 4332/29.04.2008 întrucât în mod greșit reclamantei i-a fost impus debitul principal de 17.877lei reprezentând taxe vamale, accize și TVA întrucât în fața primei instanțe s-a făcut dovada că această sumă a fost deja achitată de către proprietarul mașinii, condiție obligatorie pentru ca acesta să-și poată înmatricula autoturismul
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct. 9.
Prin recursul declarat de pârâta T pentru B este criticată soluția primei instanțe în ceea ce privește anularea deciziei atacate pentru suma reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, solicitându-se astfel modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în întregime a acțiunii.
În motivare se arată astfel că, dobânzile și penalitățile de întârziere se datorează pentru neachitarea în termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată iar plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere de 0,6% începând cu data de întâi a lunii următoare scadenței acestora până la data stingerii acestora inclusiv, penalitate de întârziere care nu înlătură obligația de plată a dobânzilor. În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și următoarele
Prin recursul declarat de pârâta DGFP T în reprezentarea MEF B se solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei arătând că soluția primei instanțe este nelegală în ceea ce privește exonerarea de la plata majorărilor de întârziere întrucât acestea majorări de întârziere nu se datorează începând cu data comunicării actelor administrative ci se calculează începând cu ziua imediat următoare termenul de scadență și până la data stingerii sumei datorate.
În drept s-au invocat disp. art. 304 și 3041
Prin întâmpinarea depusă la dosar, DGFP Tas olicitat respingerea recursului formulat de reclamantă arătând că aceasta în calitate de comisionar vamal a îndeplinit formalitățile de tranzit vamal pentru autoturismul importat iar în condițiile în care operațiunea nu a fost încheiată în termenul stabilit de titularul regimului de tranzit sau beneficiarul tranzitului, autoritățile vamale sunt îndreptățite să dispună încheierea din oficiu a regimurilor vamale suspensive.
Prin întâmpinarea depusă de reclamantă aceasta a solicitat respingerea recursurilor pârâtelor arătând că soluția primei instanțe este legală și temeinică în ceea ce privește exonerarea de la plata sumei de 12.693 întrucât majorările de întârziere trebuiau calculate de la data comunicării deciziei de regularizare, iar nu de la data de 25.01.2006, în acest fiind și practica instanțelor din raza Curții de Apel Timișoara.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art. 3041c Cod Penal instanța reține că recursul reclamantei este nefondat iar recursurile pârâtelor sunt fondate, după cum urmează.
Prin decizia de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 4332/29.04.2008 emisă de T s-au stabilit în sarcina reclamanta - SRL obligația de plată a sumei de 30.570 lei din care taxe vamale în sumă de 8485 lei, accize 2022 lei, TVA 7370lei și majorări de întârziere în sumă de 12693 lei, reținându-se în fapt că la data de11.06.2006 a fost emis tranzitul vamal indicat în procesul verbal de control nr. 4331/29.04.2008 având ca principal obligat reclamanta iar termenul limită de prezentare a autoturismului a fost 20.06.2006. Urmare a cercetărilor efectuate a rezultat că transportul și documentele nu au fost înregistrate în evidențele biroului vamal de destinație Dr. Tr. S astfel încât reclamanta în calitate de principal obligat, titular al regimului de tranzit, răspunde pentru prezentarea mărfurilor la biroul vamal de destinație în termenul prevăzut.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație prevăzută de art. 205 și următoarele din OUG nr. 92/2003, care a fost respinsă prin decizia 1660/205/23.09.2008 emisă de DGFP
Prima instanță a menținut actele anterior atacate în privința debitului principal, reprezentând taxe vamale, accize și TVA, soluție apreciată ca fiind temeinică și legală în condițiile în care regimul de tranzit vamal sub care a fost plasată marfa nu a fost încheiat în termenul stabilit, respectiv la 20.06.2006, de titularul regimului de tranzit vamal sau de beneficiarul tranzitului, astfel încât în mod corect autoritățile vamale au dispus încheierea din oficiu a regimului vamal suspensiv conform art. 111 din legea 86/2006 și art. 382 din HG 706/2006.
Reclamanta a susținut în esență faptul că aceste taxe vamale au fost achitate de beneficiarul regimului de tranzit, respectiv de proprietarul autoturismului odată cu înmatricularea acestuia, dar acestea nu pot fi reținute de instanța de recurs întrucât nu fac dovada indubitabilă a faptului că taxele vamale aferente au fost achitate pentru autoturismul respectiv.
Reclamanta, în condițiile în care a susținut că plata taxelor vamale s-a realizat anterior de către proprietarul autovehiculului, trebuia să depună diligențele necesare pentru obținerea unei dovezi concludente în acest sens, instanța neputând reține prezumția potrivit căreia înmatricularea nu se putea realiza fără achitarea taxelor vamale întrucât aceasta este doar o deducție a reclamantei și nu rezultă din nicio probă administrată în cauză. Prin urmare, Curtea reține că soluția primei instanțe este corectă și legală astfel încât nu se impune modificarea acesteia în sensul solicitat de reclamantă.
Referitor la recursurile formulate de pârâți, Curtea reține că acestea sunt întemeiate în ceea ce privește obligarea reclamantei la plata majorărilor de întârziere în sumă de 12.693 lei, soluția primei instanțe fiind dată cu interpretarea greșită a legii.
Astfel, se observă faptul că decizia de regularizare nr.4332/29.04.2008 a impus obligația de plată principală în sarcina reclamantei ca urmare a nefinalizării regimului de tranzit vamal în care avea calitatea de principal obligat, termenul limită de prezentare fiind 20.06.2006 și în consecință obligația de plată a taxelor vamale a accizelor și a TVA-ului a devenit scadentă la data de 20.06.2006. Potrivit art. 120.pr. fiscală majorările de întârziere se calculează pentru fiacre zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, dar termenul de scadență nu trebuie confundat cu termenul de plată la care face referire art. 111 alin. 2. pr. fiscală. Aceasta deoarece termenul de plată este acordat de legiuitor ca o perioadă de grație în vederea achitării obligațiilor iar neachitarea acestora în termenul indicat atrage executarea silită potrivit art. 114 alin. 2. pr fiscală, pe când depășirea termenul de scadență atrage plata majorărilor de întârziere prevăzute și calculate conf. art. 119 și 120. pr fiscală.
Însăși dispozițiile Codului d e procedură fiscală fac distincție între termenul de plată și termenul de scadență câtă vreme art. 111 alin. 1 precizează scadența creanțelor fiscale la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează, iar aliniatul 2 al aceluiași articol stabilește termene de plată pentru obligațiile fiscale principale și accesorii în funcție de data comunicării acestora. Totodată, art. 119 alin. 1.pr fiscală stabilește că pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere care se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile legii.
Coroborarea dispozițiilor cuprinse la art. 111 alin. 1 și 2 și 119 alin. 1 și 4 și 120 alin. 1.pr fiscală conduc instanța la concluzia potrivit căreia termenul de scadență nu se confundă cu termenul de plată care reprezintă termenul până la care contribuabilul trebuie să achite suma respectivă și care este eșalonat în funcție de data comunicării, spre deosebire de data scadenței care este fix stabilită în raport de norma juridică încălcată și de natura impunerii.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 3.c Cod Penal, reținând totodată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.c Cod Penal, hotărârea primei instanțe de anulare a actelor administrativ fiscale în privința majorărilor de întârziere fiind dată cu aplicarea greșită a legii, Curtea va admite recursurile declarate de pârâte și în consecință va proceda la modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei.
Pentru considerentele expuse anterior va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurente pârâte T, în numele și pentru B și DGFP T, împotriva sentinței civile nr. 223/23.- pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu recurenta reclamantă - SRL
Modifică sentința civilă recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantei - SRL
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă - SRL
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Red. /29.12.2009
Tehnored LM/29.12.2009
2 expl/SM
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Diana
