Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1565/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 07.08.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1565
Ședința publică din 07 2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Diana
GREFIER
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice A în contradictoriu cu reclamanta-intimată - Plus SRL împotriva sentinței civile nr.901/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantei intimate avocat în substituirea avocatului, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea reclamantei intimate.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar delegație de substituirea și chitanța privind plata onorariului avocațial și nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 08.05.2008, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A și a cerut anularea actelor administrativ fiscale nr.2230/ad din 24.03.2008 și nr.3138/ad din 14.04.2008 emise de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 21.027,62 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.
Prin sentința civila nr.901/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arads -a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - Plus SRL împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 21.027,62 lei reprezentând taxa specială pentru autovehicule și autoturisme cu dobânzi conform art.124 din nr.OG92/2003 și să-i plătească cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei și a respins acțiunea pentru anularea actelor administrative nr.2230/ad/24.03.2008 și nr.3138/ad/14.04.2008.
In motivarea sentinței instanța a respins excepția de prematuritate a acțiunii, având în vedere că reclamanta a urmărit procedura prealabilă prevăzută de nr.1899/2004, dat în aplicarea art.117 Cod procedură fiscală, respectiv a formulat cerere de restituire, iar pârâta a răspuns prin adresa nr.2230/ad din 24.03.2008 (fila 10).
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrației Finanțelor Publice A, având în vedere că cererea privește restituirea taxei speciale și se întemeiază pe dispozițiile art.21 (4), 117 Cod procedură fiscală și Ordinului nr.1899/2004, dat în aplicarea art.117 Cod procedură fiscală.
Potrivit Cap.1 pct.2 din Anexa la Ordinul. nr.1899/2004, restituirea sumelor se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal, căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art.33 din nr.OG92/2003, care este pârâta conform alin.1 din acest articol.
Pe fond, instanța a reținut că în privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141Cod fiscal.
Se arată că întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Se menționează că art.11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență. Normele metodologice au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din nr.OUG50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr.1344/09.12.2008 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamantă în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantei este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d din nr.OG92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că reclamanta nu a depus documentația necesară pentru calcularea taxei pe poluare.
Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamanta nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța apreciază că reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei speciale. În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actelor administrative nr.2230/24.03.2008 și nr.3138/14.04.2008 emise de pârâtă, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât actele nu sunt acte administrativ fiscale în înțelesul art.41 din nr.OG92/2003 și nici acte administrative în înțelesul art.2 (1) lit. c din Legea nr.554/2004, ci sunt doar adrese de răspuns la cererile formulate de reclamantă și așa cum a reținut instanța, acțiunea nu are ca temei juridic art.2 (1) lit. h din Legea nr.554/2004 ci art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală, restituire taxe nedatorate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs parata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A arătând că, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Conform art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene: "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";
Față de aceste două prevederi, instanța a considerat "dator să constate că art. 214 - 2143din Codul Fiscal Român (textele de lege care reglementează "taxa de primă înmatriculare") sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauză".
In esență, prima instanță a constatat neconcordanța dintre legislația internă care reglementează taxa auto de primă înmatriculare, pe de o parte, și Constituție și Tratatul Comunității Europene, pe de altă parte.
In primul rând, critică pentru nelegalitate sentința menționată, devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedura civilă, invocând excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei, sub un dublu aspect.
Primul aspect se refera la împrejurarea în care instanța de fond a constatat ca însăși obligația de plata a taxei, de natura legala si condiționarea înmatriculării de dovada plații acesteia, echivalează cu existenta unui act administrativ de obligare la plata, care nu are suport material, ci doar o baza legala.
Or, in condițiile in care nu exista un "suport material", adică existenta materiala a unui act administrativ, acțiunea reclamantei, așa cum a fost formulata, apare ca fiind inadmisibila.
Cele doua adrese emise de parata nu întrunesc elementele unui act administrativ fiscal, cum de altfel a stabilit și prima instanță sau, astfel cum este definit la art. 41 din cod procedura fiscala, potrivit cu care " în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Al doilea aspect al inadmisibilității, are in vedere natura litigiului.
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, "contencios administrativ" reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Articolul de lege are doua teze. Teza 1 se refera la "emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ", iar teza a Il-a se refera la "nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere". Nici una din cele doua condiții ale articolului de lege menționat nu este îndeplinită. Art 2 pct 1 lit f trebuie interpretat prin raportare la art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554, potrivit cu care "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri."
In sinteză, daca nu exista act administrativ in speța, sau daca petentei i s-a răspuns printr-un simplu răspuns la petiție, in termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ.
A doua excepție de ordine publica pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice
Raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil intre autoritatea publica emitenta a actului administrativ si persoana vătămata prin acel act. In speță, nu se contesta nici un act administrativ, ci se contesta legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestata a fost instituită de statul R, nu de parata, in speța putând avea calitate procesuala pasiva persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale in legislația naționala (codul fiscal, art. 214 ind. 1 si urm), respectiv Statul In materie fiscala, adică de taxe, impozite si alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul R este reprezentat in instanța de Agenția Naționala de Administrare Fiscala, potrivit HG nr. 495/2007.
Instanța a reținut că "obligația de plata a taxei are o baza legală", așadar emitentul acelei "baze legale" nu este Administrația Finanțelor Publice A, pentru a putea sta in judecata in nume propriu.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca exista incompatibilitate intre reglementarea naționala si cea comunitara. Prin urmare, reclamanta a considerat ca este discriminat prin legislația interna, motivat de faptul ca autoturismele second hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene sunt taxate diferit.
Consideră că instanța de fond a motivat hotărârea raportându-se la nelegalitatea stabilirii prin legea interna a taxei speciale, care ar încălca art. 90 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeana, fără să-și exercite rolul activ, in stabilirea calității procesuale a persoanei chemate in judecata ca parat.
De asemenea nu s-a avut în vedere faptul ca Administrația Finanțelor Publice A nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa speciala, pentru a putea fi parte in proces.
S-a considerat ca încălcarea art. 90 din Tratat a fost demonstrata prin faptul ca a fost instituita taxa speciala, insa nu a avut in vedere faptul ca parata doar a încasat respectiva taxa potrivit legislației in vigoare.( cum in mod corect a stabilit Tribunalul Gorj prin sentința nr.2789/01.10.2007 pronunțata in dosarul -).
Prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 punctul 4 din Codul d e Procedură Civilă)
Potrivit art. 126 alin. 2 din Constituția României, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.". Astfel, nicio lege în vigoare NU permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale.
Așa cum s-a arătat și prin întâmpinarea depusă, această atribuție revine Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
În acest fel, referitor la inițiativa legislativă a autorităților competente, dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, reglementează modul de propunere de modificare si completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.
De altfel partea finală a art. 148 alin 2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
In ce privește fondul cauzei,admițând că la data pronunțării, OUG nr. 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17, deși era publicată în Monitorul Oficial, ea nu era în vigoare, hotărârea instanței este netemeinica si nelegala, astfel:
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 2006.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. In această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Față de prevederile constituționale ale art. 148 precizează următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, al, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul de, Republica Austria, Republica, Republica, Republica Slovenia, Republica, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Totodată, se precizează faptul că alin. 2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene precizează faptul că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioadă de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Față de cele menționate mai sus, consideră că dispozițiile comunitare reținute în hotărârea Tribunalului Arad ca fiind încălcate prin prevederile Codului Fiscal nu sunt incidente în speța prezentată, întrucât legislația noastră prevede plata în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, a unei taxe de primă înmatriculare în România în același cuantum indiferent dacă se aplică la autoturismele/autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
Prin urmare, Tribunalul Arad ar fi fost obligat să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
În acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizăm că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizăm de asemenea că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda Cipru). Mai mult, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de primă înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.
Față de cele menționate mai sus, învederează faptul că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2) din Constituție, și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. De altfel, partea finală a art. 148 alin. 2) din Constituție prevede expres ca prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează " cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
Totodată, trebuie reținut și faptul că dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor " impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberi circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Tot pe fondul cauzei, solicită să se constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare OUG nr. 50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin HG, OUG nr. 50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o serie de negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii deinfringement,tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141.fiscal.
In urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamantă este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fii restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicităm ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind:
"Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptuluiinternational.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România!) indicând fără dubiu, legalitate și, mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru UE.
Mai mult, precizează că în nr. 5899/26.06.2008 transmisă deReprezentanța Permanentă a României pe lângă UEde la, se arată că expertul a menționat că prevederile proiectului de Norme
Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 (formă care, de altfel, a și fost aprobată tocmai în acest mod de Guvernul României) suntconforme cu criteriile europene.
Totodată, în aceiași se menționează faptul că procedura deinfrigementîmpotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamantul României a OUG nr. 50/2008.
In drept,au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.4, art. 304 pct. 9 si 304 ind. 1 cod procedura civila,Art. 312.pr.civ, art. 11 din OUG nr. 50/2008,Normele Metodologice la care face referire OUG nr. 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17;art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Reclamanta - PLUS SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de către A ca nefondat.
Cu privire la excepțiile reiterate în recurs, apreciază că prima instanța a soluționat absolut corect aceste excepții, după cum urmează:
Sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii, apreciază că adresele atacate și anulate de prima instanță sunt veritabile acte administrative fiscale care reflectă refuzul organului fiscal de a restitui o taxă prelevată cu încălcarea dreptului comunitar. De altfel, jurisprudența și doctrina s-au pronunțat constant în sensul că nu trebuie să se țină cont de denumirea actului la stabilirea naturii sale juridice, ci de conținutul acestuia și efectele concrete pe care le produce.
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive se arată că în mod cu totul evident, A reprezintă statul în acest contencios fiscal, calitate în care a încasat taxa și a respins cererile noastre, motiv pentru care și această excepție a fost în mod corect respinsă.
Consideră că soluția primei instanțe este corectă pe fond, taxa de primă înmatriculare fiind în mod evident discriminatorie, în pofida susținerilor recurentei. In aceste condiții, soluția primei instanțe - sesizarea priorității normei comunitare și refuzul de a aplica norma națională - este judicioasă și trebuie menținută. De altfel, sub acest aspect, jurisprudența națională este unanimă, în sensul admiterii acțiunilor de acest tip [De pildă, Ap. T, cont. adm. și fiscal, decizia nr. 188 din 20 februarie 2008, cu note semnate Patru ( române nr. 4/2008, p. 199-223, respectiv (în nr. 4/2008, p. 93-128); Ap. T, cont. adm. și fiscal, decizia civilă din 2 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr-, nepublicată; Ap. C, cont. adm. și fiscal, decizia nr. 1145 din 14 mai 2008, pronunțată în dosarul nr-, nepublicată; Ap. S, cont. adm. și fiscal, decizia din 17 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr-, nepublicată; Ap. C, cont. adm. și fiscal, decizia civilă nr. 1354 din 12 iunie 2008, nepublicată; Ap. O, cont. adm. și fiscal, decizia civilă din 12 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr-, nepublicată].
De asemenea, soluția primei instanțe este corectă și raportat la dobânzile acordate, în temeiul art. 124 raportat la art. 120 alin. 6. proc. fisc. (dobânda legală în materia sumelor de restituit de la bugetul de stat, adică 0,1% pentru fiecare zi de întârziere). Numai în acest mod se poate garantadreptul la respectul proprietății,prevăzut de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, înlăturându-se prejudiciul creat prin prelevarea unei sume fără titlu.
În mod cu totul evident, dispozițiile art. 11 din OUG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile prezentului litigiu. Conform art. 14 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este în vigoare cu începere de la 1 iulie 2008. Pe cale de consecință, în lumina art. 15 alin. 2 din Constituția României("Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile"),această taxă poate fi percepută doar persoanelor care solicită înmatricularea în România, pentru prima dată, a unui autovehicul dintre cele pentru care se datorează taxa,după data de 1 iulie 2008.Printr-o interpretareper a contrario,nicio persoană care și-a înmatriculat autovehiculul anterior datei de 1 iulie 2008 nu datorează taxa de poluare. Așa cum spunea Curtea de Apel Cluj, dacă s-ar admite aplicarea noului act normativ și pentru trecut,"taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României"(decizia civilă nr. 1145/2008, dosar nr-).
Cu alte cuvinte, art. 11 din OUG nr. 50/2008 nu poate fi aplicat în prezentul litigiu întrucât: s-ar încălcaprincipiul neretroactivității legiiprevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție;s-ar încălcaprincipiul comunitar al securității juridice,în considerarea căruia o măsură trebuie să fie certă, neechivocă, iar aplicarea ei trebuie să fie previzibilă pentru cei cărora li se adresează; așa cum a observat Curtea de Justiție Europeană, asigurarea securității juridice trebuie observată cu mai mare strictețe în cazul regulilor susceptibile să producă consecințe financiare, astfel încât cei vizați de aceste reguli să cunoască precis întinderea obligațiilor impuse de asemenea reguli1;
Nu poate opera o "compensare" între sumele achitate anterior în contul bugetului statului (taxa de primă înmatriculare) și sumele care ar fi ipotetic datorate în temeiul OUG nr. 50/2008 la Fondul de mediu (taxa de poluare), întrucâtcele două prelevări au naturi juridice diferite(acciză, respectiv taxă de mediu) șise fac venit la două componente distincte ale sistemului bugetar(bugetul de stat, respectiv bugetul Fondului de mediu).
De altfel, recent, prin notificarea din 25.06.2009, Comisia Europeană a notificat România că taxa de poluare este contrară dreptului comunitar și a deschis o nouă procedură deinfringement.
Organul fiscal confundă tratatele comunitare și Curtea de Justiție Europeană (organ al Comunităților Europene) cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (organ al Consiliului Europei), atunci când invocă aplicabilitatea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție și jurisprudența fiscală comunitară. Prezenta cauză se află în principiu sub imperiul normelor de drept comunitar (art. 90 par. 1 din Tratatul CE) și nu sub imperiul normelor convenționale menționate.
Oricum, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 nu conferă dreptul organelor fiscale de a preleva o taxă sau un impozit cu încălcarea dreptului comunitar.
Faptul că s-a încălcat art. 90 par. 1 din Tratatul CE, prin instituirea și perceperea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 2141- 2143. fisc, este recunoscut chiar de către pârâtă, care admite faptul că a fost necesară înlocuirea acestei reglementări. Prin urmare, doar pe baza acestei recunoașteri, acțiunea noastră trebuia admisă fără rezerve.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Prezenta cauză are ca obiect cererea reclamantului de restituire a sumei plătite la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A cu titlul de taxă de primă înmatriculare impusă de art. 2141Codul fiscal.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Și aceasta întrucât, Ordinul de plată nr. 134/02.02.2007 eliberat de Trezoreria Mun. A, atestă achitarea de către reclamant, în beneficiul A, a sumei de 21.027,62 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul second-hand, iar ulterior, la data de 27.02.2008, reclamanta a înregistrat cererea de restituire a acestei sume, pârâta A răspunzând negativ la această solicitare, prin adresa emisă(fila 7 dosar fond).
Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit. c) precum și ale alin.2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Totodată, în ceea ce privește celalalt aspect de inadmisibilitate invocat de recurenta, în sensul că acțiunea nu ar intra în sfera de reglementare a contenciosului administrativ, menționăm că acțiunea reclamantului este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d din nr.OG92/2003.În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că la data formulării cererii prevederile art.2141din Legea nr.571/2003 sunt în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de pentru restituirea taxei (fila 9).
Astfel fiind, Curtea urmează să respingă excepția inadmisibilității acțiunii.
Totodată Curtea respinge și excepția lipsei calității procesuale pasive a A, având în vedere că răspunsul dat reclamantului-intimat cererii sale de restituire a taxei de prima înmatriculare a fost emis de parata, căreia i-a fost adresata in mod corect cererea de restituire a taxei de prima înmatriculare.
Totodată, prin aplicarea dispozițiilor comunitare care au prioritate față de legea națională, instanța de fond nu a depășit limitele generale de competenta, aceasta având obligația legala de a face aplicarea prevederilor legale.
Cu privire la cererea de recurs, Curtea observă că recurenta a invocat lipsa parțială de obiect a cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare, precum și netemeinicia restituirii sumei ce depășește valoarea taxei de poluare stabilite conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.
În consecință, se impune analizarea efectelor pe care le produce intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra regimului juridic al taxei de primă înmatriculare plătite de reclamant.
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în prezentele considerente.
Curtea observă, totodată, că Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 a intrat în vigoare în cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art. 11 din acest act normativ sunt de natură să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferența dintre taxa de poluare prevăzută de OUG50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza și Andreatis vs. a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, de asemenea, că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției. În același sens s-a pronunțat O și cauza Papageorgiou vs..
Pentru identitate de rațiune, soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.
Astfel, în materie fiscală, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport, iar potrivit alin. 3, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
În al doilea rând, taxa la care face referire Ordonanța de Urgență nr. 50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Tratat. Așadar, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare, atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
Curtea va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice A în contradictoriu cu reclamanta-intimată - Plus SRL împotriva sentinței civile nr.901/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă recurenta la plata către intimata reclamantă a sumei de 1428 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Red. DD - 22.12.2009
Tehnored LM - 22.12.2009
2 e4xpl/SM
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Diana
