Contestație act administrativ fiscal. Sentința 180/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI
SECȚIA COMERCIAL DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 180
Ședința public din data de 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulat de reclamanta - RAFINRIA ROMÂN SA,prin reprezentanții si legali, cu sediul în Mun. Câmpina, Calea, nr. 15, județ P, cod poștal nr. - în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONAL DE ADMINISTRARE FISCAL - DIRECȚIA GENERAL DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI,prin reprezentanții si legali, cu sediul în B,-, Sector 5, Cod poștal -.
Dezbaterile și susținerile prților au avut loc în ședința public din data de 07 octombrie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședinț de la acea dat ce face parte integrant din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate reclamantei - Român SA Câmpina, s depun concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 14 octombrie 2009 când a pronunțat urmtoarea sentinț.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de faț, constat urmtoarele:
Prin acțiunea înregistrat pe rolul Curții de APEL PLOIE ȘTI - Secția Comercial și de Contencios Administrativ la data de 14 septembrie 2009, sub nr-, reclamanta - Român SA în contradictoriu cu pârâta Agenția Național de Administrare Fiscal - Direcția General de Administrare a Contribuabili, a solicitat instanței ca prin hotrârea ce o va s se dispun anularea Deciziei nr. -/03.07.2009 emis de, comunicat Societții în data de 07.07.2009, prin care a fost respins contestația fiscal înregistrat la acest organ fiscal sub nr. -/25.06.2009 (denumit în continuare "Contestația fiscal"), constatarea faptului c societatea reclamant se afl în termenul legal de a formula și depune la organul fiscal Contestația fiscal, anularea Notei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 4297/12.08.2008 emis de și a Notei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 4298/12.08.2008 emis de, (denumite în cele ce urmeaz, în mod colectiv, "Notele de compensare"); obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecat ocazionate de prezenta cauz.
În motivarea acțiunii, reclamanta a artat c în cursul anului 2008, la sediul Societții, s-a desfșurat o inspecție fiscal parțial având ca obiect verificarea în vederea soluționrii cu control ulterior a deconturilor cu sum negativ de TVA cu opțiune de rambursare depuse de Societate pentru perioadele noiembrie 2005 - septembrie 2006, noiembrie 2006 și ianuarie - mai 2007. Totodat, inspecția fiscal a avut ca obiectiv soluționarea cu control anticipat a deconturilor lunare cu sum negativ de TVA cu opțiune de rambursare, întocmite pentru perioada august 2007 - martie 2008, prin care a fost solicitat la rambursare soldul sumei negative de TVA în valoare total de 15.800.357 lei (denumit în cele ce urmeaz "Creanța solicitat").
În urma finalizrii inspecției fiscale, s-a emis Raportul de inspecție fiscal nr. 14613/27.06.2008 și Decizia de impunere nr. 268/27.06.2008 (denumite în continuare "Raportul de inspecție fiscal", respectiv "Decizia de impunere" și depuse în copie la Anexa nr. 1).
Susține c prin Decizia de impunere, organul fiscal a stabilit urmtoarele:
- a admis la rambursare suma de 3.697.738 lei (denumit în cele ce urmeaz "Creanța admis la rambursare") cu titlu de TVA din deconturile aferente lunilor decembrie 2007 și ianuarie 2008 (așa cum rezult din rubricile 6-7 de la pagina 64 Raportului de inspecție fiscal);
- a respins în mod nelegal la rambursare suma de 12.102.619 lei (denumit în cele ce urmeaz "Creanța nelegal respins Ia rambursare");
- a stabilit în mod nelegal în sarcina Societții o serie de obligații fiscale suplimentare în sum de 19.002.767 lei cu titlu de TVA și 5.374.404 lei cu titlu de majorri de întârziere, (denumite în cele ce urmeaz în mod colectiv "Creanțe fiscale suplimentare nelegale"), cu motivarea c livrrile de bunuri efectuate de Societate în cadrul antrepozitului fiscal nu ar fi scutite de TVA.
În temeiul art. 205 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedur fiscal, reclamanta a formulat împotriva Raportului de inspecție fiscal și Deciziei de impunere, contestația fiscal nr. -/18.07.2008, solicitând anularea actelor fiscale contestate.
Precizeaz reclamanta c ulterior pronunțrii Deciziei de impunere, organul fiscal a emis:
nota de compensare nr. 4297/12.08.2008 prin care a compensat suma de 1.449.738 lei din creanța admis la rambursare cu aceiași sum din Creanțele fiscale suplimentare nelegale, stabilite prin Decizia de impunere;
nota de compensare nr. 4298/12.08.2008 prin care a compensat suma de 2.248.000 lei din creanța admis la rambursare cu aceiași sum din Creanțele fiscale suplimentare nelegale stabilite prin Decizia de impunere (o copie a acestor înscrisuri fiind depus în Anexa nr. 2).
În ceea ce privește acțiunea în anularea Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscal arat c prin Decizia nr. 347 din data de 20.10.2008 emis de Agenția Național de Administrare Fiscal - Direcția General de Soluționare a Contestațiilor (denumit în cele ce urmeaz "Decizia contestația formulat de reclamant împotriva deciziei de impunere a fost respins de organul fiscal ca neîntemeiat.
Societatea a formulat acțiune în justiție împotriva Deciziei, solicitând totodat Curții de APEL PLOIE ȘTIs anuleze Decizia de impunere și Raportul de inspecție fiscal, și pe cale de consecinț, s exonereze reclamanta de plata Creanțelor fiscale suplimentare, precum și s recunoasc dreptul reclamantei la rambursarea Creanței nelegal respinse la rambursare.
Prin Sentința nr. 256/04.12.2008 pronunțat în dosarul nr- de Curtea de APEL PLOIE ȘTI - Secția Comercial și de Contencios Administrativ și Fiscal (copia sentinței este depus în Anexa nr. 3), instanța a admis cererea Societții, anulând Decizia, Decizia de impunere și Raportul de inspecție fiscal, obligând în același timp ANAF- la plata Creanței nelegal respinse la rambursare.
Sentința nr. 256/04.12.2008 a rmas irevocabil, prin respingerea recursului declarat de ctre organele fiscale, prin decizia nr. 3202/09.06.2009 pronunțat de înalta Curte de Casație și Justiție (certificatul de gref atestând soluția instanței supreme este depus în copie în Anexa nr. 4).
Susține reclamanta c a formulat în temeiul art. 205 Cod procedur fiscal, Contestația fiscal (copia Contestației fiscale este depus în Anexa nr. 5), prin care a solicitat (i) anularea de compensare și (ii) restituirea sumei ce a fcut obiectul compensrii, respectiv Creanța admis la rambursare.
Depunerea Contestației fiscale a avut loc la data de 25.06.2009, ținând cont de faptul c anularea Deciziei de impunere în baza creia au fost emise Notele de compensare a intervenit în mod irevocabil abia la data de 09.06.2009 prin pronunțarea de ctre înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr. 3202, prin care a fost menținut soluția dispus de Curtea de APEL PLOIE ȘTI prin sentința nr. 256/04.12.2008.
La data de 03.07.2009, organul fiscal a emis Decizia nr. - (denumit în cele ce urmeaz "Decizia nr. -" și depus în copie în Anexa nr. 6), prin care a respins nemotivat Contestația fiscal formulat de Societate, ca tardiv introdus, fr îns a se pronunța asupra captului de cerere prin care Societatea a solicitat repunerea în termenul de formulare a Contestației fiscale, în conformitate cu prevederile art. 103 Cod procedura civil.
În drept susține reclamanta c potrivit art. 8 alin.l din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Persoana vtmat într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumit de rspunsul primit la plângerea prealabil sau care nu a primit niciun rspuns în termenul prevzut la uri. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competent, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consider vtmat într-un drept sau interes legitim al su prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim ".
Prin Decizia nr. - organul fiscal a respins, ca tardiv formulat, Contestația fiscal îndreptat de Societate împotriva de compensare, considerând în mod eronat, c aceasta nu a fost introdus în conformitate cu dispozițiile art. 207 alin.l din OG 92/2003 privind Codul d e procedur fiscal.
Cu privire la nemotivarea Deciziei nr. - menționeaz c potrivit art. 211 alin.l din Codul d e procedur fiscal, fiind sesizat cu o contestație fiscal formulat în temeiul art. 205 Cod procedur fiscal, organul fiscal avea obligația, indiferent de conținutul acesteia, s emit o decizie de soluționare a contestației care s cuprind preambul, considerente și dispozitiv.
Astfel, conform alineatelor 3 și 4 ale aceluiași articol: considerentele cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de soluționare competent în emiterea deciziei, iar dispozitivul cuprinde soluția pronunțat, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitat și instanța competent.
Or, în speț arat c organul fiscal a emis Decizia nr. -, cu înclcarea dispozițiilor legale privind validitatea acestora, respectiv (i) fr a rspunde la captul de cerere prin care reclamanta solicita repunerea în termenul de formulare a contestației fiscale, în condițiile în care soluționarea acestei cereri era fundamental pentru Societate din perspectiva accesului la justiție (ii) fr a motiva în fapt și în drept decizia emisa și (iii) fr a preciza calea de atac și termenul în care aceasta poate fi promovat.
În acest sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție care a artat c "este nelegal decizia de soluționare a contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal care nu este motivat în fapt și în drept, nu prevede calea de atac ce ar trebui urmat de partea nemulțumit și nici instanța competent, întrucât este emis cu înclcarea prevederilor legale. "
În privința dreptului de a formula prezenta acțiune, societatea reclamant face apel la principiul liberului acces la justiție, consacrat de art. 6 din Convenția European a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, care ofer oricrei persoane dreptul de a accede la instanța judectoreasc în vederea aprrii drepturilor sale. Or, dac formularea contestației fiscale este obligatorie, respingerea ei ca tardiv, fr nicio motivare, închide accesul la justiție al Societții. Cu atât mai grav este faptul c în aceste condiții organul fiscal nici mcar nu s-a pronunțat asupra cererii de repunere în termen și nici nu a motivat respingerea implicit a acestui capt de cerere.
În consecinț, consider c în temeiul art. 8 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 554/2004, societatea reclamant este îndreptțit s formuleze o acțiune în justiție împotriva Deciziei nr. -, în scopul recunoașterii de ctre instanț a nelegalitții acestui act administrativ fiscal.
Precizeaz c reclamanta a introdus Contestația fiscal dup momentul la care decizia pronunțat de înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost anulat actul care a stat la baza emiterii de compensare, respectiv Decizia de impunere, a rmas irevocabil.
Conform prevederilor art. 103 Cod procedur civil, partea care dovedește c a fost împiedicat dintr-o împrejurare mai presus de voința sa s îndeplineasc un act de procedur sau s exercite o cale de atac în termenul legal, va putea ca în termen de 15 zile de la încetarea împiedicrii s îndeplineasc actul de procedur, artând și motivele împiedicrii.
Precizeaz c art. 103 Cod procedur civil este incident în speț, în virtutea prevederilor art. 2 alin. 3 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedur fiscal conform cruia "unde prezentul cod nu dispune se aplic prevederile Codului d e procedur civil ".
În primul rând, cauza ce a împiedicat Societatea s exercite dreptul de a contesta legalitatea de compensare este reprezentat de faptul c la momentul când ele au fost emise nu exista nici un fel de motiv de a le contesta. La acel moment, deși ilegal, Decizia de impunere nu fusese anulat de instanța de judecat, astfel încât Societatea nu putea formula contestație fiscal împotriva acesteia.
În al doilea rând, aceast cauz care a pus Societatea în imposibilitate de a exercita dreptul de contestare a încetat la data de 09.06.2009, când s-a pronunțat decizia nr. 3202/09.06.2009 de ctre înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr- prin care soluția de anulare parțial a Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscal de ctre Curtea de APEL PLOIE ȘTIa devenit irevocabil. Or, la acest moment se impune înlturarea tuturor consecințelor nelegale ale Deciziei de impunere, iar în privința de compensare, aceasta este singura cale procedural ce poate fi urmat.
Sub acest aspect solicit a se constata c societatea reclamant a formulat și a depus Contestația fiscal la data de 25.06.2008, cu respectarea termenului prevzut de art. 103 Cod procedur civil, respectiv 15 zile de la încetarea împiedicrii.
În ceea ce privesc motive de nelegalitate a notelor de compensare, apreciaz c are incidenț principiulresoluto jure dantis, resolvitur ius accipientis.
Reitereaz c, prin decizia civil nr. 3202/09.06.2008, înalta Curte de Casație și Justiție a validat soluția pronunțat de Curtea de APEL PLOIE ȘTI prin sentința nr. 256/04.12.2009, prin care au fost anulate Decizia nr. 347/20.10.2008, Decizia de impunere și Raportul de inspecție fiscal și s-a dispus restituirea sumei de 12.102.619 lei.
Urmare a efectului retroactiv al nulitții Deciziei de impunere, prțile raportului juridic de drept fiscal sunt repuse în situația anterioar, considerându-se în mod firesc, în virtutea principiuluiquod nullum est, nullum producit effectum, c actul administrativ fiscal nu a existat și, pe cale de consecinț, toate actele administrative fiscale emise în temeiul acestuia sunt nule de drept, potrivit principiuluiresoluto jure dantis, resolvitur ius accipientis(nulitatea actului principal atrage nulitatea actului subsecvent).
De altfel, susține c principiul retroactivitții efectelor nulitții actului juridic decurge din principiul legalitții, în sensul c restabilirea legalitții, înclcat la încheierea actului juridic civil impune înlturarea efectelor produse în temeiul actului respectiv. Acest principiu contribuie la restabilirea ordinii de drept, fiind de neconceput ca ordinea de drept s fie tulburat, îns efectele ce îi aduc atingere s fie totuși menținute.
Interpretând principiul anterior enunțat cu direct aplicare la cazul de faț, efectul este indubitabil acela al dominoului, anume desființarea titlului executoriu - Decizia de impunere - conduce la desființarea retroactiv a tuturor actelor administrative emise în baza acestuia - Notele de compensare și, pe cale de consecinț, prin repunerea prților în situația anterioar, la restabilirea echilibrului fiscal.
Astfel cum s-a reținut și în doctrin, respectarea legii, a legalitții în general, se impune atât particularilor cat și administrației publice. Principiul legalitții domin întregul sistem de drept, fiind aplicabil atât în relațiile dintre particulari cât și în relațiile dintre aceștia și instituțiile administrației publice. Prin supunerea activitții administrative dreptului, legii, se dorește instituirea unor garanții pentru cetțeni în fața arbitrariului, incoerenței sau ineficacitții acestei activitți.
Pe de alt parte, anularea actului administrativ atrage dup sine obligația de revocare sau de anulare și a actelor subsecvente acestuia. Prin urmare, dac instanța nu dispune prin același act de anulare și desființarea actelor administrative subsecvente, revine autoritții publice emitente obligația de a solicita anularea actului administrativ subsecvent lovit de nulitate.
Drept urmare, subliniaz faptul c organul fiscal avea obligația, și nu facultatea, de a duce la îndeplinire în tot hotrârea judectoreasc pronunțat de Curtea de APEL PLOIE ȘTI și menținut de ÎCCJ, în sensul înlturrii efectelor actului administrativ anulat, respectiv prin anularea " de compensare emise în baza Deciziei de impunere a crei nelegalitate a fost constatat prin hotrâre judectoreasc irevocabil
În acest sens, Curtea European a Drepturilor Omului a reținut în spețe precum, c executarea unei hotrâri judectorești face parte din noțiunea de "drept la un proces echitabil" astfel cum este prevzut și garantat de art. 6 din Convenția European a Drepturilor Omului, întrucât "aceast noțiune ar deveni iluzorie dac sistemul juridic al unui stat contractant ar permite ca o hotrâre judectoreasc irevocabil s rmân inoperant în detrimentul uneia dintre prțile procesului. ".
Or, prin atitudinea pasiv a organului fiscal, hotrârea pronunțat de ICCJ își produce efectele doar în parte, respectiv prin.anularea Deciziei de impunere, actele emise ulterior în temeiul acestei decizii nule continuând a fi în vigoare și a-și produce efectele în contra Societții.
Aceast situație contravine bunului mers al sistemului judiciar într-un stat de drept, fapt constatat și de Curtea European a Drepturilor Omului care a artat c în cazul în care aducerea la îndeplinire a unei hotrâri judectorești trebuie s se fac de ctre stat întrucât aceasta este partea care a fost obligat "nu este rezonabil s îi pretind particularului, care a obținut o hotrâre împotriva sa, s înceap ulterior proceduri de executare silit împotriva acestuia".
Chiar daca a acceptat c în astfel de situații și în anumite circumstanțe statul poate solicit particularului s efectueze niște formalitți cu privire la aducerea la îndeplinire a hotrârii, în msura în care acestea ar fi necesare [.] datoria executrii rmâne totuși în mod primordial în cir statului. "
În același sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție, care a constatat într-o speț similar ca fiind nelegal compensarea operat de organul fiscal în raport de hotrârile judectorești desființare a deciziei de impunere. Ca urmare, anularea prin hotrâre judectoreasc irevocabil titlului executoriu, în cazul nostru Decizia de impunere, în temeiul cruia au fost emise Notele compensare atrage, pe cale de consecinț, anularea de compensare.
Învedereaz instanței faptul c societatea reclamant justific un interes bine întemeiat pentru a solicita instanței anularea de compensare, având în vedere urmtoarele considerente:
În primul rând, literatura de specialitate arat faptul c anularea actului administrativ pentru motive de nelegalitate nu poate fi pronunțat decât de instanța de judecat, organul emitent având posibilitatea de revocare a unui act administrativ doar în situația în care se pune problema oportunitții acestui act, ori în cazul în care actul este unul normativ.
Prin anularea pe cale judectoreasc a Deciziei de impunere s-au stins într-adevr efectele pe care acest act administrativ fiscal le-a produs, considerându-se c acestea nici nu au existat. În schimb, deși au fost paralizate efecte juridice ale actului administrativ fiscal, consecințele lui de fapt sunt o realitate care produs în trecut și care nu poate fi ignorat, acestea trebuind în totalitate înlturate pentru restabilirea în integralitate a legalitții.
Ca urmare a acestei situații de fapt create ulterior anulrii pe cale judectoreasc a Deciziei impunere, organul fiscal a recunoscut implicit nelegalitatea de compensare și a procedat la restituirea efectiv a sumelor compensate, dup ce Societatea a pus la dispoziția dovezile care atestau soluția pronunțat de instanța suprem.
Pe cale de consecinț, consider c se impune anularea de compensare în scopul de a restabili situația fisc real a Societții și a putea opera totodat rectificrile ce se impun în fișa sintetic privind obligai fiscale ale contribuabilului.
În al doilea rând, interesul societții este justificat de posibilitatea acesteia de a formula cerere pentru acordarea de dobânzi pentru sumele restituite cu depșirea termenului legal, astfel cum prevede P nr. 1899/2004.
Potrivit pct. 3, Cap. 2 din nr. 1899/2004, dobânda se calculeaz de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobat a fi restituit, dup efectuarea operațiunii de compensare care se înmulțește numrul de zile determinate conform art. 2 și cu nivelul dobânzii prevzute la art. 115 alin (5) din Codul d e procedur fiscal. "
Mai arat c în situația în care Notele de compensare nu ar fi anulate de instanța competent, ar exista riscul ca reclamantei s i se refuze dreptul la dobânzile produse de suma compensat de organul fiscal, dispozițiile legale fcând în mod expres referire la faptul c doar sumele aprobate efectiv la restituire sunt productoare de dobânzi. Or, în cauz sumele compensate au fost efectiv restituite deci efectele compensrii au fost înlturate, dar actele în baza crora ele au fost compensate nu sunt înc anulate motiv pentru care se justific interesul formulrii prezentei acțiuni pentru a remedia și aceast nelegalitate.
Rezult așadar, c în contextul angajrii rspunderii statului și pentru recuperarea pierderilor suferite de reclamant ca rezultat al efecturii compensrii nelegale, este necesar anularea de compensare de ctre instanța competent.
Cu privire la neîndeplinirea condiției caracterului al creanței stabilite prin decizia de impunere susține c potrivit prevederilor art. 116 din Codul d e procedur fiscal, care reglementeaz compensarea în materie fiscal se completeaz cu regulile din dreptul comun în materia compensrii, respectiv art. 1143 și urm. din Codul Civil. Completarea cu dispozițiile dreptului comun în materie (art. 1145 cod civil "compensația n-are loc decât între dou datorii care deopotriv au ca obiect o sum de bani, o cantitate oarecare de lucruri fungibile de aceeași specie și care sunt deopotriv lichide și exigibile" rezult și din pct. 111.4 din Normele metodologice de aplicare a Codului d e procedur fiscal aprobate prin HG 1050/2004. Așadar, compensarea nu putea opera decât în msura în care creanțele supuse compensrii sunt deopotriv certe, condiție care nu este îndeplinit în cauz.
Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, pentru a opera compensarea obligațiilor fiscale, trebuie îndeplinite cumulativ, pe lâng condițiile prevzute de art. 116 Cod procedur fiscal și condițiile prevzute de art. 1145 Cod Civil, care constituie dreptul comun în materie.
Nulitatea de compensare rezid din faptul c prin efectul retroactiv al nulitții Deciziei de impunere, creanța organelor fiscale supus compensrii contestate de Societate este considerat c nu are caracter cert, în baza principiuluiquod nullum est, nullum producit effectum.
Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, solicit instanței s oblige organul fiscal s anuleze Decizia nr. -, s constate faptul c societatea reclamant se afl în termenul legal de formulare a Contestației fiscale, și, pe cale de consecinț, s anuleze Notele de compensare.
În drept: invoc art. 70, 116, 205, 211 și urm. Cod de procedur fiscal, art. 8 și 11 din Legea nr. 554/2004.
În dovedirea acțiunii, se solicit încuviințarea probei cu înscrisuri, anexându-se în xerocopie; raportul de inspecție fiscal încheiat la data de 27.06.2008 de ANAF, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plat stabilite de inspecția fiscal înregistrat sub nr. 268/27.06.2008,adresa nr. 8665/22.09.2008, notele privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 4297/12.08.2008, 4298/12.08.2009, sentința nr. 256/4.12.2008 pronunțat de Curtea de APEL PLOIE ȘTI - Secția Comercial și de Contencios Administrativ și Fiscal, un certificate emis de ICCJ - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal privind dosarul nr-, contestația formulat la ANAF înregistrat sub nr. 246/25.06.2009, adresa nr. -/03.07.2009 emis de Ministerul Finanțelor Public ctre Român SA.
Analizând actele și lucrrile dosarului prin prisma actelor normative ce au incidenț în cauz, Curtea reține urmtoarele:
Urmare a inspecției fiscale ce s-a realizat la societatea reclamant în anul 2008, au fost întocmite Raportul de inspecție fiscal nr. 14613/27.06.2008 și Decizia de impunere nr. 268/27.06.2008 prin care: s-a admis la rambursare suma de 3.697.738 lei cu titlu de TVA din deconturile aferente lunilor decembrie 2007 și ianuarie 2008; s-a respins la rambursare suma de 12.102.619 lei și s-au stabilit în sarcina Societții o serie de obligații fiscale suplimentare în sum de 19.002.767 lei cu titlu de TVA și 5.374.404 lei cu titlu de majorri de întârziere, cu motivarea c livrrile de bunuri efectuate de Societate în cadrul antrepozitului fiscal nu ar fi scutite de TVA (filele 12-110).
Împotriva Raportului de inspecție fiscal și a Deciziei de impunere, societatea a formulat contestația fiscal nr. -/18.07.2008, solicitând anularea actelor fiscale contestate. Prin Decizia nr. 347 din data de 20.10.2008 emis de Agenția Național de Administrare Fiscal - Direcția General de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația formulat de reclamant ca neîntemeiat.
Înainte de soluționarea acestei contestații și în temeiul celor reținute prin Decizia de impunere nr. 268/27.06.2008, organul fiscal comunic societții reclamante, cu adresa nr. -/17.09.2008, notele de compensare nr. 4297/12.08.2008, prin care s-a compensat suma de 1.449.738 lei, și nr. 4298/12.08.2008 prin care a compensat suma de 2.248.000 lei (filele 111-113).
Prin Sentința nr. 256/04.12.2008 pronunțat în dosarul nr- de Curtea de APEL PLOIE ȘTI - Secția Comercial și de Contencios Administrativ și Fiscal, s-a admis acțiunea Societții, anulându-se Decizia, Decizia de impunere și Raportul de inspecție fiscal, obligând în același timp ANAF- la plata Creanței nelegal respinse la rambursare.
Aceast sentinț a rmas irevocabil prin respingerea recursului declarat de ctre organele fiscale, de înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3202/09.06.2009 (filele 114-119).
Pronunțându-se aceast soluție irevocabil, reclamanta formuleaz la data 25.06.2009 o contestație la organele fiscale prin care solicit anularea notelor de compensare nr. 4297/12.08.2008, prin care s-a compensat suma de 1.449.738 lei, și nr. 4298/12.08.2008, prin care a compensat suma de 2.248.000 lei (filele 120-123).
Cu adresa nr. -/3.07.2009, ANAF - Direcția General de Administrare a Contribuabili i-a comunicat societții reclamante c în ceea ce privește contestația împotriva notelor de compensare, având în vedere prevederile art. 207 alin.1 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedur fiscal, este tardiv introdus (fila 124).
Împotriva acestui rspuns și a notelor de compensare, societatea reclamant a promovat prezenta acțiune.
Este evident și fr putinț de tgad faptul c notele de compensare nr. 4297/12.08.2008, prin care s-a compensat suma de 1.449.738 lei, și nr. 4298/12.08.2008 prin care a compensat suma de 2.248.000 lei, sunt acte subsecvente actului principal, respectiv Decizia de impunere nr. 268/27.06.2008, fiind emise ca urmare a constatrilor reținute în raportul de inspecție fiscal. Cum actul principal a fost anulat în mod irevocabil, în virtutea principiului anulrii actului subsecvent ca urmare a anulrii actului inițial -resoluto jure dantis, resolvitur ius accipientis,Curtea constat c și notele de compensare nr. 4297/12.08.2008, prin care s-a compensat suma de 1.449.738 lei, și nr. 4298/12.08.2008 prin care a compensat suma de 2.248.000 lei, sunt nelegale urmând a fi anulate.
Faț de susținerea organelor fiscale cum c s-a formulat tardiv contestația, se constat c pentru sumele ce fac obiectul notelor de compensare s-a realizat procedura prealabil astfel încât nu se impune o nou procedur prealabil în condițiile Codului d e procedur fiscal. Așa fiind, în mod greșit organul fiscal a apreciat contestația ca tardiv formulat, în condițiile în care, urmare a hotrârilor judectorești irevocabile, organul fiscal putea revoca propriile acte administrativ-fiscale.
Adresa nr. -/3.07.2009, deși are caracterul unui act administrativ fiscal întrucât în conținutul su se pronunț o soluție faț de o contestație formulat potrivit Codului d e procedur fiscal, totuși nu îndeplinește condițiile de form ale unei decizii pronunțat de organul fiscal astfel cum se prevede în art. 211.pr. fiscal, fiind nelegal și sub acest aspect.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 218.pr. fiscal și 18 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, Curtea va admite acțiunea și va dispune anularea Deciziei nr.-/3.07.2009 emis de, a Notei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 4297/12.08.2008 emis de și a Notei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 4298/12.08.2008 emis de.
În baza art. 274.pr. civ. Curtea va obliga pârâta la plata sumei de 16724,3 lei ctre reclamant cu titlu de cheltuieli de judecat, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTRȘTE:
Admite acțiunea formulat de reclamanta - RAFINRIA ROMÂN SA,prin reprezentanții si legali, cu sediul în Mun.Câmpina, Calea, nr. 15, județ P, cod poștal nr. - în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONAL DE ADMINISTRARE FISCAL - DIRECȚIA GENERAL DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI,prin reprezentanții si legali, cu sediul în B,-, Sector 5, Cod poștal - și în consecinț:
Dispune anularea Deciziei nr.-/3.07.2009 emis de, a Notei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 4297/12.08.2008 emis de și a Notei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 4298/12.08.2008 emis de.
Oblig pârâta la plata sumei de 16.724,3 lei ctre reclamant cu titlu de cheltuieli de judecat, reprezentând onorariu avocat, tax timbru și timbru judiciar.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public azi, 14 octombrie 2009.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. DF/CMF
4 ex./6.11.2009
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina
